agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2024-11-03 | |
Nea Mureşan ridică ochii. Era ocupat cu depanarea conductei de apă de la WC-ul femeilor, dar mica dubă galbenă care intra în parcare îi atrăsese atenţia. Nu mai văzuse un Estafette de zeci de ani … Maşina se strecură frumos printre liniile de demarcare ale parcării, oprindu-se, lin, în faţa grupului sanitar. Portiera din dreapta se deschise făcându-i loc unui bărbat foarte voinic (a se citi “foarte gras”), care se rostogoli către intrarea semnalizată cu o siluetă cu pantaloni şi pălărie. Nea Mureşan, mare amator de maşini vintage, abandonă orice altă preocupare şi se apropie de dubiţă, căutându-şi in buzunar telefonul, pentru poze. Şoferul coborî şi el, fără să-l bage în seamă pe fotograful neaşteptat. După un walk around, omul făcu câteva mişcări de stretching, dădu câteva şuturi în nişte mingi imaginare, apoi se îndreptă, agale, spre măsuţa rotundă din beton. Se aşeză şi îşi aprinse o ţigară. - Vă salut! începu nea Mureşan, am văzut maşina dumneavoastră, frumoasă tare, mie îmi plac maşinile astea, mai vechi, mai rare. Dacia Estafette … n-am mai văzut aşa ceva de când eram mic. Nu credeam că mai există. Surprins de apariţia lui nea Mureşan – nu-i vorbă, ţinuta lui de lucru ar fi surprins pe oricine ar fi abordat – şoferul, un bărbat tânăr, cu alură sportivă, uită să mai tragă din ţigara abia aprinsă. - Ce Dacie visezi, băi nene? Emblema aia de pe bot e pusă de mine acum câteva zile, că mi-a furat cineva emblema originală, de Renault. Nu e, domne, e Renault original, adus de patronu’ din Franţa. - Mă gândeam şi eu … cum ziceam, nu cred că mai există Dacie de felul ăsta. - Zici că te interesează maşinile astea, atuncea cum de nu ştii că e una, pe la Braşov? E făcută de un colecţionar din ăştia, a făcut rost de vreo două epave şi din două fiare vechi a făcut o maşină nouă. Da’ … doar merge cu ea pe la parade, nu face bani din ea. Doar bagă. - Păi ce, matale faci bani cu asta? Ce faci, o inchiriezi la nunţi? - Hai, băi, nene, pare asta maşină de nunţi?! Ia uite ce scrie aici! Şi tânărul îl conduse pe nea Mureşan în dreapta maşinii, unde era vizibil un oblon mare, cu inscripţia, pe două rânduri: “Brutăria Gafton – Les Boulangeries Gafton”. Uite, nene, vezi, ăsta e un magazin mobil, mergem cu el pe la evenimente şi vindem produse de panificaţie. - Gafton … de unde sunteţi, că n-am auzit de Gafton. Nici nu sună româneşte. - Nu e româneşte, patronu’ e francez. Dar trăieşte în Mediaş de mulţi ani, completă şoferul. Uite-l, vine acu’ de la budă. Într-adevăr, bărbatul voinic (a se citi “gras”) se apropia dinspre grupul sanitar. - Adrien, allez, cuvântă omul, arătând spre dubiţă. - Bonjour, monsieur, interveni nea Mureşan. Moi, plăcut maşina … ăăă … vous. - Ce aveţi, Monsieur, de prostiţi aşa? Nu ştiţi să vorbit româneşt? - Mă scuzaţi, credeam că … adică … îmi place maşina dumneavoastră, e rară, nu mai vezi Estafette în zilele noastre. - Adus eu, din France, pentru afacere. E maşin bun, fac treaba cu ea. - Dar ce afacere aveţi, dacă nu vă supăraţi. - Domn drag, eu sunt boulan … brutar, am fabrica de pâin la Mediaş, răspunse domnul cel voinic (a se citi “gras”). Eu patron de la “Brutări Gafton”, domn drag, vestita brutări de Mediaş. Emmanuel Gafton, enchanté, se prezentă francezul. - Încântat, Mureşan, răspunse acesta şi întinse mâna, uitând că se oprise din repararea unei instalaţii de apă. Lumea îmi spune nea Mureşan. Ştergându-şi, discret, mâna de pantaloni, Gafton făcu un pas către maşină, dar se răzgândi şi se întoarse către nea Mureşan - Domn drag, eu fac cel mai bun pâin din Roumanie, acum merg la litoral ca să fac pâin pentru restaurant de Neptun. Asta maşin – magasin, vinde pain la eveniment. Vreţi vedem? Adrien, adu un pain lui domn. Şoferul execută imediat ordinul, iar nea Mureşan, uitând din nou că reparase ţeava de la WC, muşcă cu poftă din pâinşoara primită şi reacţionă, încântat: - Foarte gustoasă! Să fie primită! - Un leu optzeci, vă rog, ceru Adrien, dar barbatul cel voinic (a se citi “gras”) interveni. - Non, din partea casă, Adrien, din partea casă, că domn e foarte amabil. “M-ai pus să pun mâna murdară pe pâine, ca să te răzbuni pe mine că ţi-am dat mâna fără să mă spăl”, comentă, în sinea lui, stăpânul parcării, exprimându-şi, cu voce tare, recunoştinţa. Pâinea, cu toate că părea necrescută, era foarte gustoasă. - Alors, ce zice? Place? Întrebă patronal. Evitând să se refere la formă pâinii, nea Mureşan nu se zgârci în privinţa laudelor. Dar francezul atacă direct: - Nu observat că nu crescut? - A, nu … nu contează … se bâlbâi nea Mureşan. – Invenţie à moi! exclamă voinicul (a se citi “grasul”). Brusc interesat şi mereu doritor a auzi poveştile oaspeţilor parcării sale, nea Mureşan făcu din nou apel la cunoştinţele sale de limba franceză - Asseyez-toi, monsieur, please … ăsta … nu ştiu cum îi zice … Aşezaţi în jurul mesei rotunde, cei trei se întinseră la vorbă. - Adrien, iar fumez … începu francezul. Monsieur, moi am inventat pâin ăsta. Moi … eu am adus din France fabric de pâin, demult, mille nouă sute nouăzece şi montat la Mediaş. Era pâin bun, francez, dar lumea nu cumpăra, nu era ca acolo. Moi … eu schimbat reţet, pus şi cartof şi alte, făcut pâin ca la Ardeal, dar lumea tot nu cumpărat. Era scump, lumea cumpărat de la turc, un peu mai ieftin, pâin pufos, dar nesănătos. - Aşa e, lumea caută mai ieftin, de multe ori refuză ce e mai bun, aprobă nea Mureşan. - Dar moi … adică eu, nu lăsat şi inventat un pâin mic, cum numiţi voi? Adrien? - Chifle, patron - Da, chifle, dar eu botezat franţuzeşte, “quifflé”, scris pe etichet, lumea a fost curios şi cumpărat, a plăcut şi a mers veste despre quifflé. Era mic şi gustos, lumea cumpărat de poftă. Eu modificat maşin de făcut pâin, ca să fi rentable. Şi făcut renta … cum zice tu Adrien? - Rentabliă. - Voilà. Apoi cumpărat încă un maşin de pâin, modificat şi ea, lucrat cu doi maşin, dezvoltat brutări. Reţet bun, făcut tot de moi … eu … mine, unic în Ardeal. Plătit mai mulţi salariaţi, nu făcut bine? - Făcut, făcut, se trezi vorbind nea Mureşan. - Allez, întreb, vedem că te miră de forma pâin. - Nu, nu, e foarte bine aşa. - Zice tu, vous, să nu supere pe moi …mine. Nu supere, eu ştiu că are un aer urât. Nu e crescut, spuse Gafton, zâmbind şi făcându-i cu ochiul lui Adrien. - Bine dacă spuneţi dumneavoastră, aşa e, acceptă şi nea Mureşan. Dar tot e bună quifflé a dumneavoastră. - Bun, bun, cum să non. De aia merg acum la Neptun cu … Adrien, trecut camion? - Da, Patron, a trecut acum vreo cinci minute, nu cred că ne-a observat aici. - Camion are la bord maşin mobil de făcut pâin. - A, aveţi o fabrică de pâine mobilă, pe camion, iar camionul e în drum spre Neptun! A, păi mă şi miram, cum aduceţi de la Mediaş pâinea până la Neptun, dar să rămână proaspătă. Dar tot nu aţi zis cu quifflé asta. - Bien sûr, bien sûr, monsieur nea Murechan, mai ştii cum me chem moi … eu? - Cum să nu, Monsieur Gafton. - Dar nu ştii ce fac Gafton, hein? - Pâine, ce să facă. - Nu pâin, că nu me chem Painton. Me chem Gafton, alors fac … gaffe! Gafa! spuse francezul cel voinic (a se citi “gras”) şi izbucni în râs, imitat şi de şoferul lui. Râdeau cu atâta poftă, încât nea Mureşan se contamină şi el de veselia oaspeţilor parcării. Adrien mai scoase o ţigară din buzunar şi o aprinse, iar Gafton, liniştindu-se, îşi continuă istorisirea. - Moi … eu … făcut gafa într-o zi. Făcut aluat pentru quifflé şi băgat în maşin, maşin dozat aluat şi început copt, iar moi … eu … amintit că uitat levure. Uitat să pus lev … drojdia. Aluat nu crescut. Dar maşin lucrat normal şi scos quifflé, dar nu era quiffle, era mizerié. Era ca pâin pe care mâncat vous, monsieur Nea Murechan. Privind sceptic la restul de pâine pe care îl mai avea în mână, gazda căută mult timp un răspuns. – Adică … asta e mizerie? - Acum nu. Vedeţi: am vrut arunc quifflé-mizerié, dar lângă maşin era un copil. A mâncat o mizerié şi a începu să laude ce bun e. Am gustat şi moi … eu, era bun. Şi avut idée. Pus tot mizerié pe masă şi dat gratis, cu afiş: un nou tip de quifflé, gratis în prima zi. - Pariu că le-aţi dat ca pe pâinea caldă, comentă nea Mureşan. - Comment? Am dat imediat toate mizerié. A doilea zi am mai făcut o maşin de quifflé fără drojdia … - Adică mizerié - Mizerié, pe care vândut la preţ normal şi lumea cumpărat imediat. Lumea facut la coadă pentru mizerié şi cerut mai facem. Apoi am făcut numai mizerié tot ziua cu doi maşin şi vândut tot. Apoi nici nu am mai făcut quifflé. Cumpărat camion şi făcut şi în camion. - Şi vindeţi quifflé cu denumirea mizerié? - Mais non, mais non! Cum me chem moi … eu? - Monsieur Gafton. - Şi ce fac Gafton? - Gafe, ce să facă. - Mais non! Gafton fac Gafflé. Asta e noul meu marque!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate