În fiecare seară, imediat ce întunericul nu-i mai lăsa zilei decât anemice firimituri de lumină, venea și se instala pe malul canalului cu undița. Erau săptămânile din urmă ale verii anului în care dispăruseră săteni fără urmă și nici naiba nu avea explicație, darămite procurorii. Părea un pescar obișnuit pescuind la ore neobișnuite. Un localnic intrigat care îl tot văzuse în ultimele seri i s-a apropiat să-l întrebe de vorbă:
- Prindeți ceva la o așa oră târzie?
Pescarul și-a ridicat capul din pieptul mare și păros, și-a înfipt ochii roșii în privirea curioasă a localnicului și, cu un zâmbet însângerat care i-a dezvăluit colții cât degetul mare al unui adolescent i-a răspuns:
- Da, prind, tu ești primul în seara asta.