În orăşelul de munte în care locuieşte Ioana, duminica este piaţă mare. Coboară ţăranii din cătunele aferente şi aduc lactate şi legume proaspete.

În timp ce trece pe lângă blocul vecin, privirea Ioanei este atrasă de o femeie în vârstă, care fuma la o fereastră de la parter. Când trăgea din ţigară, se vedea jarul ţigării.

‒ Ia te uită! Nici nu și-a băut medicamentele și fumează! De fapt, e treaba ei!

Mai avea câțiva metri până la piață, când auzi sirena salvării și, imediat, pe a pompierilor. Apoi, liniște. Câtă liniște poate fi în piață.

După ce își făcu aprovizionarea, Ioana porni agale spre casă. Își aminti de sirenele pe care le-a auzit. Grăbi pasul. Ceva se întâmplase în vreun bloc. De acolo se auziseră sirenele.

Ajunse destul de repede în zonă. Locatarii vorbeau:

‒ Ai văzut, dragă, ce repede au ajuns pompierii? Abia a sunat Cornel la 112 și mașinile au ajuns.

‒ Ce s-a întâmplat? o întreabă Ioana pe femeia lângă care se oprise.

‒ Ieșea fum de la fereastra asta. Și arătă spre fereastra cu urme de fum.

‒ Acolo stătea o bătrână singură.

‒ Am auzit din piață sirena salvării…

‒ Pompierii au spart ușa. Au găsit o saltea care ardea și o femeie în vârstă care nu mai mișca. Dumnezeu s-o ierte!

Lămurită, Ioana porni spre casă. Femeia care fuma la fereastră o fi adormit cu țigara aprinsă. Ori i s-o fi făcut rău și a căzut pe pat. Oricum, fumul degajat de salteaua care ardea putea să-i provoace decesul. Era ultima țigară pe care o aprinsese.