Era mai urâtă decât un ibric fără coadă, mai bine te uitai la zece broscoi spintecați decât la ea dar avea tot norocul din lume și din alte trei planete la un loc. Trăgea un singur loz în plic si hrănea toți orfanii lui Dickens dacă și-ar fi propus, participa la orice loterie și elibera jumătate din India lui Jules Verne, paria pe meciuri de cricket imposibile iar din câștiguri returna Africii toate minele de diamant golite cu japca de Leopold al Belgiei. Mergea pe stradă atentă să nu o observe nimeni și găsea de toate: tipsii de aur de multe carate, cercei de platină grei cât lacrimile de elefant, diademe cât roata de căruță, tiare cu pietre mai unice decât luna și diamante purpurii la cornet, ca semințele de dovleac. Strânsese așa de mult că înota în abundență în toate stilurile, cu mare ușurință și de fiecare dată cu record mondial. În schimb, săraca frumoasă vecină cu ea, cea cu piele de alabastru, dinți de perlă, buze de coral, gât de lebădă, ochi de smarald, coapse de avion supersonic și sâni de cometă nu nimerea nici măcar cerul cu privirea, darămite vreun sfanț. Îmbrăcată ca un miner, mergea dimineață de dimineață la centrul de sortat cărbune să-și câștige pâinea tare și mucegăită trei sute șaizeci și patru de zile pe an. S-a întâmplat ca, într-o dimineață în care viori precum aripile unei libelule umpleau aerul, să fie văzută de prințul ținutului, care-i dădu vizitiului ordin să oprească. Frumoaso, spune-mi motivul minunăției tale, îi strigă el sătul de vița lui nobilă și atotputernică. Motivul este unul evident, sunt așa cum sunt și trag tare să-mi câștig o pâine amară, îi spuse ea. Cum așa, zeițo, lumea nu e drept orânduită! Lasă orice și vino cu mine! Iar ea era cât p-aci să se ducă dacă din sens opus nu s-ar fi apropiat urâta, care la fiecare pas dezgolea, înghiontită de un zeu pervers al norocului, sfeșnice din aur masiv prin praful drumului, fluturi de cleștar de pe vremea grecilor și lanțuri romane de platină grele cât contravaloarea lor în palate. Nici n-a văzut-o bine prințul cum ridica valori din nimic și s-a și rotit ca un vultur în jurul axei sale abandonând-o pe frumoasă și înființându-se la obrazul urâtei norocoase. Păsărico, mărită-te cu mine chiar acum în cuibul de lux pe care ți-l voi arăta aici, acum, după primul deal! Iar ea, de o mie de ori mai inteligentă decât frumoasă, îi strigă, împiedicându-se de două pietre sub care abia așteptau să fie găsite un medalion celtic din secolul al doisprezecelea și două inele de mireasă persană, că doar cu acte, doar cu acte, Măria Voastră șmecheră! Și prințul acceptă, lacom, direct la primărie pentru mariaj poftind urâta. De pe cealaltă parte a întâmplării, frumoasa i-a văzut veseli și hotărâți să semneze actele. Se simți mai tristă decât într-o duminică la șase după-amiază și se întoarse la destinul ei de sortat cărbune. Dar povestea nu muri în tristețe și ea. În noaptea nunții, prințesa cea urâtă începu să se dezbrace în dormitorul cât un teren de fotbal inventat două sute de ani mai târziu. Doar un ochi a trebuit să-i arunce prințul înfierbântat că muri de inimă decepționată și hormoni la fel. După nici o săptămână, urâta scrise o carte sub titlul "Viața mea alături de prinț", vândută ca pâinea caldă în toate țările și chiar în câteva în plus. Câștigul de pe urma ei i-a sosit în cinci căruțe pline ochi: șase sute de milioane cinci sute șaptezeci de mii trei sute unsprezece galbeni de douăzeci și patru de carate. Și puse să i se construiască o anexă la castel ca să încapă toți.