De cum a văzut-o, a știut că era ea. Pe nesimțite, zi după zi, i-a ridicat cu migală eșafodajul iubirii și ea n-a bănuit vreo clipă. Era dură, era ca un arici iar el, pe rând, i-a suportat alungările, răcelile, indiferențele mofturile, răutățile, inaccesibilitățile. Când el i-a devenit în sfârșit imprescindibil, când ea i-a zis că da, că și ea îl iubea, a părăsit-o pentru a nu o mai vedea vreodată. O păstra pentru el, pură, perfectă, fără pată, fără incidentele oricărei iubiri, veșnic în amintire, imună la ruina timpului și la banalul cotidianului.