Ecologică

Valea râului Argeşel este înconjurată de culmi împădurite şi două platouri foarte sărace, Pietriceaua şi Dealul Mare. Acolo nu creştea nimic, doar iarba purcelei, cât un lat de palmă. Nimeni nu o putea folosi, coasa cea mai ascuţită luneca peste ea. Nici vitele nu o păşteau, doar oile îi veneau de hac, dar şi acestea dacă se învârteau mult pe acolo slăbeau de la o zi la alta. Unii oameni, mai gospodari, insistau în târlirea locurilor şi după trei patru ani, terenurile deveneau rodnice. Aşa a procedat celebrul colonel Arsenescu. În pofida tuturor greutăţilor a reuşit să amenajeze o grădină de vis în Pietricea. Nu s-a bucurat mult de munca lui, când au intrat ruşii în ţară a fugit în munţi şi a luptat ca partizan ani de zile.
Am cunoscut livada din Pietricea, am mers uneori cu şcoala, toamna, să culegem merele, grădina fusese confiscată după ce Arsenescu devenise cel mai înverşunat duşman al poporului, ne era frică să-i pronunţăm şi numele.
Au trecut anii şi când am ajuns prin părţile Buzăului, undeva la Clondiru, în câmp, mai precis la Saivane, am descoperit munţi de căcăreze pe nişte câmpuri virane. Vă închipuiţi, m-a apucat tremuriciul, până nu am găsit un tractor şi am cărat trei remorci de bălegar în grădina casei, la socru-meu, nu m-am lăsat!
Bietul de el bombănea, soacră-mea se ţinea de cap şi se tânguia, maică, o să miroasăăă, pân’la biserică!
Era prin anii optzeci, în secolul trecut şi socrii mei aveau din tot pământul lor, doar o mie de metri pătraţi.
În primul an, grădina casei a devenit un deşert, n-a mai crescut nimic pe acolo, chiar şi frunza pomilor s-a îngălbenit. În anul al doilea cine avea cireşele cât prunele, prunele cât ouăle de găină, piersicile cât merele, perele de o jumătate de kilogram, una? Ce să mai vorbesc de ceapă, roşii, ardei, vinete, castraveţi, dovlecei, toate demne de cartea recordurilor!
Aşadar am suficiente motive să apreciez căcărezele, dar niciodată nu le-am atribuit alt rol, nicidecum să le şi înstelez! Acuma nu că ar fi imposibil, pot fi îmbrăcate în staniol, în sclipici şi atârnate în pomul de Crăciun. Şi ce să facă bietul copil cu o căcărează? Păi să îi intre bine în cap importanţa ei, că azi copiii nu mai ştiu ce reprezintă, d’aia a fost pusă la loc de cinste în manualele şcolare!
Cum eu am apucat şi vremea când căcărezele aveau preţ, în copilăria mea, şi timpul când nu mai aveau căutare, pot spune că în prezent nu mai ai loc de căcărezele înstelate. Sunt atât de multe că ard totul în jur. Dar să nu ne pierdem cu firea, pe terenurile rămase aproape virane pot răsări cele mai frumoase flori, fie ele şi… literare!