agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | ÃŽnscrie-te | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ Auto-denunÈ› ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-02-21 | |
Povestea insulei
Trăiam pe o insulă, undeva departe, în largul mării. Acolo era mereu liniște și veselie. Păsările zburau liber și ciripeau de zor. Când se trezeau dimineața, oamenii își zâmbeau și făceau glume. Râsete zgomotoase se auzeau printre palmieri și tufișuri de papură. Deodată, ceva neașteptat se ivi la orizont. Noi nu mai văzuserăm în viața noastră o corabie și nici nu prea înțelegeam ce era. O bubuitură puternică ne spărse urechile, iar arătarea se făcu fărâmițe. Zâmbetele ne dispărură de pe fețe și ne uitam mirați. "Ce-o fi asta?" se auzeau glasuri de copii. Bucăți de lemn pluteau pe marea liniștită, căreia îi dispăruse și ei zâmbetul de adineaori. Oameni îngroziți se agățau de ele, în speranța că își vor salva viețile. Unii pieriră în această încercare, aruncați prea departe și cu o forță pe care nu au putut să o înfrunte. Dar alții reușiră să se îndrepte către mal. Bărbații noștri, obișnuiți cu furtunile, se aruncară în mare și salvară mulți copii. Familia noastră se mărise. Aveam acum membri noi pe mica noastră insulă, pe care îi mângâiam și îi îmbrățișam adesea. Pe copii îi ajutam să se adapteze; mulți își pierduseră părinții. Le curgeau lacrimile pe obrajii fără vlagă și se prăvăleau pe pământ. Ochii lor se uscau de atâta plâns, iar nouă ne împietriseră zâmbetele în suflet. Nu mai puteam zâmbi ca înainte, în fața durerii lor. Adulții își pierduseră la rândul lor copiii și erau împietriți de durere. Multe zile, valea noastră nu se mai bucura de galagia tuturor. Nici măcar flora și fauna nu mai îndrăzneau să tulbure liniștea apăsătoare. Mie îmi apăruse prima lacrimă, sărată ca marea. Și în inima mea intrase primul țepuș de durere. Era o înțepătură fină, dar atât de dureroasă. Apoi se rostogoli a doua lacrimă, și tot așa, până când eram scăldată în propriile lacrimi. După ce lacrimile se mai domoliră, îmi ridicai ochii și văzui că o floare mică înflorise sub povara lacrimilor mele. Ea preluase durerea mea și parcă îmi zâmbea. "Uite, sunt mică, dar puternică," părea să spună. Din lacrimi poate răsări iarăși veselia, am gândit eu. Am chemat copiii să o vadă, și și-au dorit și ei să ude o floare. Au plâns acolo toți, în cor, o vreme, și în urma lor au răsărit flori minunate, pline de culori diferite. Ni s-au alăturat și adulții, într-un târziu. Știam eu că sufletele minunate de copii ne vor salva. În inimile lor a încolțit speranța, și au învățat din nou să zâmbească. Întâi ușor, doar un colț al buzei inferioare se ridica, apoi mai mult, până într-o zi când un hohot de râs se auzi lângă mine. Cel mai mic prichindel se împiedicase și se nămolise până la gât într-o baltă apropiată. Am început să râdem toți de râsul lui, până când valea s-a umplut iarăși de veselie. Așa ne-am vindecat de traumă. Pentru că, uite, noi, oamenii, suntem cam împiedicați uneori.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate