Avionul a fost destul de binevoitor și nu s-a făcut praf, așa încât ai ajuns într-o lume diferită de a ta. Ai ajuns undeva unde taxiurile sunt galbene sau unde străzile sunt canale sau acolo unde te plimbi în mânecă scurtă în februarie sau unde câinii husky parchează săniile la chioșcurile de ziare. Ai ajuns unde a vrut mușchiul tău, acolo unde se vorbește o limbă diferită de a ta sau una din care înțelegi puțin ori o limbă ce pare inventată, să-ți ridice semne de întrebare cu privire la logica lumii. Indiferent unde ai ajuns, însă, există persoane și soare și adiere, chestii care te fac să vrei să rupi biletul de întoarcere. Ai putea să încerci să te camuflezi printre necunoscuți. Ai putea să abandonezi viața din care ai venit pentru a începe alta. Una fără ipotecă, fără prieteni de genul te-sun-eu-când-am-timp, fără discuții impersonale și obligații la fel. E o tentație fără corp și fără suflet, născută moartă. Ai copii și legături din care nu poți să fugi. Abandonul e o idee discretă, un secret al tău, un impuls ca un păcat, un viciu neînceput deși gândit, planificat, niciodată consumat, pesemne, niciodată jucat. E o tumoră care nu va crește niciodată deși se simte bine într-un organ perfect sănătos: visul.