agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2089 .



Graff-erii, un stil de viață
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Mushatin ]

2005-09-23  |     | 



Graff-erii, un stil de viață


Graffiti-ul există din cele mai vechi timpuri, mărturie stau picturile rupestre, însă forma sa urbană a apărut mult mai tîrziu, ea colorează în ziua de azi orașele mari din întreaga lume. În 1971 poza unui tag-er, “Taki 183”, a apărut în cunoscutul ziar new-yorkez "TIMES", care vorbește pentru prima oară despre tag. Tag-ul este acea semnatură dată în cît mai multe locuri publice, nu pentru a agasa, ci ca expresie a unei arte libere, lipsite de interdicții și limite, un fel de joc care se desfășura între diferitele cartiere new-yorkeze după anii ‘60.
La începutul anilor ’70, acest joc a apărut pe vagoanele de metrou aerian care mergeau între Bronx și Brooklin. De la simplele tag-uri s-a trecut, cu timpul, la desene - graffiti pe toată lungimea și înălțimea vagoanelor. Tag-ul și graff-ul, în principiu, înseamnă “a-ți afirma numele tău”.Competiția dintre graff-eri a generat creerea diferitelor stiluri, au apărut literele în trei dimensiuni. În hangarele metrourilor nepăzite primii “graffiti-artists” acopereau vagoanele cu litere de neînțeles în culori demente. Odată cu apariția desenelor pe pereți făcute de diferiți writeri a apărut un nou tip de pictură, “aerosol art”, care s-a dezvoltat după 1980, odată cu cultura rap.
Graffiti-urile se împart în trei mari categorii: tag, throw-up și fresca sau “pieces”. Letrajele și stilurile depind de fiecare writer în parte. Throw-up înseamnă a vomita, în jargon american. Făcut într-o singură culoare și trasat fără contur, literele throw-up-ului sînt pline. Throw-up-ul este un tag foarte gros, el este plasat întotdeauna în cele mai la vedere locuri, unde writerii învață să riște, pentru că această artă reprezintă, înainte de toate, un risc pentru cei care o practică, ea fiind declarată ilegală și trecută în rîndul vandalismelor. Fresca sau piesa justifică numele de “graffiti-artists” dat autorilor, ele sînt desenate mai întîi pe foi înainte de a fi făcute pe pereți sau orice altă suprafață. Piesele sînt în primul rînd rezultatul muncii unui întreg grup de writeri, în care fiecare are o sarcină: trasarea schiței pe perete, desenarea personajelor, colorarea lor, etc.
Oricine a văzut în Roman ziduri cu inscripții ciudate, sau desene multicolore. Lumea nu prea știe cine le face și, cu atît mai puțin, de ce. Unii se arată revoltați la culme de “nesimțiții care mîzgălesc zidurile”. Alții nici le bagă în seamă. Cîte o mămică, trasă de fustă de puștiul care a nu a deprins literele și care întreabă ce stă scris acolo, se arată iritată și îi spune mogîldeței: “Prostii, mamă, prostii. Tu, nu care cumva să faci așa”. Alții cred că niște zurbagii fără minte și scăpați de sub controlul părinților fac așa ceva. Puțin știu că desenele acelea se numesc, generic, grafitti-uri. Și că reprezintă un mod de exprimare, deseori contestat, a libertății.
Edi, Mimet și Drops sînt breakeri. Îmbrăcați ca mai toți tinerii de vîrsta lor, cu blugi și tricouri. Stau cuminți pe marginea vitrinei unui magazin în așteptarea noastră, le spusesem că vrem să scrim despre ei. Politicoși, cu vorbă calmă băieții. Și tineri, de zici că-s la școala generală, nu la facultate. Povestesc despre grafitti fără patimă, doar cu un zîmbet ștrengăresc în colțul gurii. S-au apucat de graffiti de cînd au fost prinși de patima break-ului. Ei consideră pictatul pe ziduri un mod de exprimare, un stil de viață. “Moda” aceasta, care a prins și la noi după Revoluție face parte din cultura hip-hop. Este unul dintre cele patru elemente ale acesteia. Pe lîngă graff-eri, din cultura hip-hop mai fac parte Dee-Jay-ii, MC-ii și B-boy.
Graff-erii romașcani sînt și ei de două feluri. Cei mai slabi, începătorii se ocupă cu tag-urile, adică semnăturile. Dacă nu ești în cunoștință de cauză, dacă nu știi să “citești” literele acelea întortocheate, adevărate creații grafice, nu vezi, oricît te-ai uita, decît niște pete de culoare. Cine are, pe lîngă pasiunea asta a picturilor pe pereți, și ceva talent, crează graff-uri. Dar astea, pe lîngă faptul că mănîncă vreo 10 spray-uri de vopsea și un tub costă cam o sută de mii, mai cer timp de realizare și spațiu. Și-aici vin problemele. Toți graff-erii vor ca lucrările să le fie admirate, așa că trebuie picteze în locuri circulate, nu pe gardurile fabricilor de la periferia orașului. Or, în centru nu te poți apuca să pictezi ziua în amiaza-mare, iar dacă o faci noaptea, după ce că nu vezi bine, trebuie să te grăbești, altfel vine Poliția și te taxează. Ei nu au luat pînă acum vreo amendă, s-au ferit sau au scăpat cu fuga. Băieții știu că în Vest sînt grupuri de graff-eri care se adună, cîte nouă-zece, și dau gata pictura cît ai bate din palme. Asemenea grupuri se numesc crew-uri. La Bacău, unde fenomenul este mult mai răspîndit decît în orașul nostru, un grup de pictori a fost prins de autorități tocmai cînd se afla în focul creației și fiecare din ei a încasat cîte 30 de milioane de lei amendă. Dar nu s-au lăsat, s-au întors să continue ceea ce începuseră și au mai luat cîte o amendă. Prea i-a prins pasiunea asta. De altfel, la Bacău se ține în fiecare an Festivalul “Arlekin”. Printre altele, se desfășoară un concurs de graff-uri. Pictează fiecare ce vrea, pe niște panouri de tablă și nu numai că nu sînt amendați, ba chiar primesc premii din partea Primăriei. Așa se mai întîmplă la București, unde chiar prefecteasa s-a dus în stradă și a vorbit cu graff-erii. Le-a promis locuri special amenajate, unde să poată picta, dar nu s-a mai auzit dacă s-a ținut de cuvînt sau nu. În Occident, metrourile sînt locul preferat al pictorilor cu spray. Unde se poate mai bine expune și aprecia un graff decît în stațiile de metrou? Și mai bine e dacă apucă să “dea” pe vagoane, cîți se pot lăuda cu o pictură mergătoare?
Graff-erii breakeri folosesc, de obicei, culorile albastru și negru sau gri, iar rockerii roșul, auriul, verdele. Despre adevărații mîzgălitori de ziduri, care habar nu au de grafică, culoare și mai scriu și porcării, graff-erii nici nu se obosesc să vorbească, dau din mînă a lehamite. Ce-ar avea de discutat despre aceia care scriu “nelu + maricica = love”? Ei sînt artiști. Oricum, s-au mai potolit cu pictura pe ziduri, zic ei, deși pasiunea asta face parte din modul lor de a trăi. Liberi, măcar de prejudecăți.

Material apărut în Opinia romașcană

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!