06.03.2005

La un pahar de bere

Cum am ajuns să cumpăr cartea "De ce iubim femeile" n-are nici-o importanță. Am purtat-o mai multe săptămâni în punga mea de plastic unde țin lucruri de necesitate imediată, pentru adresa pe care o notasem pe ultima pagină și numărul de telefon al unei distinse doamne, care îmi fusese prezentată la o sindrofie.
La acea întâlnire, chiar am rămas bulversat când D. U., cu verva-i deosebită, l-a făcut K.O. pe domnul R. V. Acesta venise cu o carte scrisă de el însuși despre Constantin Brâncuși și o pusese alături de cartea care urma să fie lansată în acea zi "L-am cunoscut pe Brâncuși" de Ștefan Georgescu Gorjan.
"Un kich nu poate să stea alături de o capodoperă" ... spusese D. U.. Domnul R. V. și-a luat cărțile aduse și a părăsit sala ofuscat. Referirile la deserviciile făcute culturii române de către domnul R. V. au continuat și după plecarea sa, accentuîndu-se mai ales, asupra neadevărului vehiculat în volumul său pentru a prosti cititorii.
Atunci, la acea întâlnire cumpărasem cărțile, una a lui Ștefan Georgescu Gorjan, pe care am citit-o în diagonală și am pus-o în aceiași seară în raftul din bibliotecă și volumul amintit mai sus. Probabil că îl mai purtam și azi în pungă, dacă de mărțișor, aceeași carte, n-ar fi fost oferită cadou unor femei importante, de personajul cel mai... cunoscut din București și chiar din țară! Cred că acesta a fost semnalul, sau cum se spune, clicul care a declanșat interesul imediat pentru a începe lectura.
Îmi amintesc că prima povestire pe care am citit-o a fost "Întâlnire la Torino". Ingredientul strecurat de autor, cu destulă iscusință de altfel, "dacă vreți mult mai mult decât atât, citiți de-aici încolo, nu înainte însă de-a vă lega centurile de siguranță", m-a făcut să mă așez cât am putut mai bine în locșorul meu de acasă, pentru a savura ceea ce trebuia să urmeze ... La terminarea lecturii, sentimentul a fost confuz ... L-am însoțit pe autor în peregrinările sale, dar în nici un caz nu mi-a indus tensiunea, spaima, misterul așa cum mă avertizase în preambul, doar o oarecare curiozitate. Ceea ce m-a surprins a fost indecența scriitorului, care a concluzionat: "Totul a fost real, real, real", încheind cu afirmația: "Sunt năucit și înspăimântat până azi" ..
-Maestre, se poate ?! N-ai de ce să fii îmspăimîntat, încearcă să discuți cu specialiștii în materie... dacă vrei să ți se administreze un calup de frică reală, reală, reală, pentru a fi inspirat în viitoarele proze!
Aș fi ipocrit, sau lipsit de onestitate dacă nu aș recunoaște, acea povestire mi-a stârnit interesul pentru o alta. A urmat "Zaraza" ... apoi "Obiectul care mă inspiră", "Petruța" ... ș.a.m. departe, până am terminat cartea, inclusiv "Nota finală", prin care autorul mulțumește Editurii, "pentru cecul în alb cu care mă creditează în continuare".
Acestea fiind spuse, aș fi putut pune punct, dar, cum îmi place să fac discuții cu "mia moglia", fapt pe care domnul scriitor îl va înțelege, că dânsul ca fost șef de cenaclu știe că uneori comentariile sunt mai interesante decât ce s-a citit, o abordez pe jumătatea mea, cu destulă precauție:
-Mi-au plăcut în mod special două proze, zic, aș vrea să cunosc părerea ta despre ele, te rog citește-le. Îi recomand pentru început "Zaraza". Ardeam de nerăbdare s-aud ce spune ...
-Ei, cum ți se pare, o întreb când termină.
-E un scriitor epigonic, se înscrie în cohortă. . -Bine dragă, această nuvelă e captivantă, stil alert, atmosferă, dramă, suspans, toate ingredientele, de ce spui că autorul e epigonic?!
-Recrearea atmosferei de altădată a Bucureștiului a făcut-o în mod inegalabil Eliade, așa că după ce l-am citit și recitit pe Eliade, nu-l pot gusta pe ... Am rămas paf, ce era să zic?
-Știi, am continuat eu, s-a făcut mare caz că ar fi un autor vulgar, te rog citește Petruța, mi se pare o proză inspirată, totuși îi lipsește ceva.
Când o termină și pe asta ... zice:
-Sigur, cea mai mare hibă a poveștii este lipsa de credibilitate! O fată umilă, slinoasă și măslinie, provenită dintr-o familie cu mulți copii, care își făcea lecțiile cu sârguință și avea grijă de frățiori, mai avea o calitate ... paranormală, vindeca I.D.R.-ul. Ori, știi bine că, printr-o simplă apăsare cu mâna, așa ceva nu e posibil și nu e nici credibil în proză ... Hiba acestei povestiri este faptul că eu resimt că e o făcătură și n-o să mă las păcălită să-l mai citesc! ... Și-acum lasă-mă în pace, că am altceva mai bun de făcut decât să comentez scriitorii care îți plac ție.
Am pus buza și după un timp de gîndire am început să scriu textul "Petruța unui scriitor celebru și Mia Dobrii din satul meu". Am intrat bine în atmosfera poveștii...amintindu-mi cum fusese Mia ca adolescentă, cum ne învârteam noi băieții pe lîngă ea și figura ei de azi care te sperie dacă o întâlnești seara pe drumul pustiu al satului. Tocmai terminasem schița cînd sună telefonul...

-Alooo, se aude în receptor vocea gravă, baritonală, a fostului meu coleg de clasă, Iliuță Burcea, pe care nu l-am întâlnit de zeci de ani dar ... mă sună când și când, la un an-doi, o dată. Ce faci dom'le ... mă întreabă el.
-La fix ai sunat Iliuță, n-ai idee cât mă bucur! Tocmai am citit un volum cu proză scurtă, l-am comentam cu nevastă-mea. Tu ca profesor emerit de română la un liceu de elită din București, ce părere ai despre cel mai citit scriitor contemporan din oraș, care își cîștigă existența doar din scris, autorul volumului "De ce iubim..."?
-Domnul meu, se arată dintr-o dată sfătos și important fostul coleg de clasă, când "Excelența Sa" va scrie o singură pagină ca Dostoievski, Tolstoi, Eliade sau mai știu eu cine, o să-i acord atenția cuvenită, până atunci nu-l recomand pentru lectură deși îl avem în programă și în manual,la toate clasele, a IX-a, a X-a și chiar a XI-a. Dacă îmi permiți să-ți dau un sfat, cred că îți pierzi timpul citindu-l...
-Bă Iliuță, mi-a plăcut mă băiete acest scriitor și proza lui, mai ales "Zaraza'...Și-apoi de ce să scrie ca alții, scrie ca el însuși!
-Dragul meu, nu se lasă mai prejos Iliuță, sunt trei tipuri de scriitori, unii care te conving și acum, și peste o sută de ani și oricând, ca Shakespeare, Eminescu, Vasile Voiculescu, Bulgakov, alții care te prostesc cu tot felul de artificii, promovați datorită unor interese conjucturale ca Al. Toma considerat poet national, sau domnul despre care vorbim, urcat pe piedestal pentru a demitiza pe marii noștri cărturari și ultimii, care nici nu se pot citi! Chiar și ăștia, cei care nu se pot citi, sunt promovați în forță, cu un scop foarte precis. Dacă întâlnești unul mai de doamne ajută, ca tipul din discuția noastră, care este totuși inteligent, epitetul de genial să nu pară exagerat pe lângă celelalte gloabe. Și totuși este o făcătură, iar dacă ție îți place să te lași prostit de el, n-ai decât!!
-Iliuță, scumpul meu, m-ai trimis într-o ceață totală.
-Ascultă și bagă la cap, a continuat el, cei din categoria a doua nu sunt lipsiți de inteligență, ți-am mai spus, dar au o problemă, chiar două, în primul rînd nu sunt profunzi, sunt doar simpli meșteșugari, nu-și aștern sufletul pe hîrtie...În al doilea rînd au ca scop principal, coborârea de pe soclu, prin orice mijloc, a valorilor consacrate pentru a se așeza ei acolo! Nu ne-am văzut de zeci de ani, așa că am să-ți fac o vizită și-o să-ți povestesc despre cum se creează notorietatea și care sunt mijloacele pentru manipularea opiniei publice...

P.S.

L-am așteptat luni de zile pe prietenul și fostul meu coleg de clasă la Colegiul "Gheorghe Șincai" din București...pentru a continua discuția la un pahar de bere. N-a venit. Când totuși m-a sunat după vreo trei ani, altele au fost subiectele la ordinea zilei. De ce revin și eu la această poveste la 12 ani după ce am publicat-o pe un site literar? Voiam să postez în același loc o nouă schiță "Cinci nuci și două mere", și, ca să ajung pe site, am căutat pe google, Nicolae Diaconescu Nicu al Popii. Am avut parte de o surpriză, am dat peste schița "La un pahar de bere". Cum uitasem despre ce era vorba, am încercat să o deschid. Credeți că a fost posibil? Categoric nu!

Nicolae Aurelian Diaconescu