Vestea cazu ca un traznet peste familia lui. Frumoasa lui sotie avea necrutatoarea boala care se numeste…Nu! . Erau toti in stare de soc. Bineinteles ca era o eroare de diagnostic ¡ Cum sa aiba ea, o femeie atat de frumoasa si sanatoasa, ca...? Nici nu puteau pronunta cuvantul in aceeasi propozitie cu numele ei. Ada nu putea avea….asa ceva. Dar al doilea set de investigatii aduse doliul in casa lor. Nu erau bogati, dar le mergea bine, aveau de toate si traiau linistiti, Andu, copilul lor era la facultate deja, acum se puteau bucura si ei de micile placeri ale vietii. E drept ca fiecare se bucura de placerile sale, ca un mai erau indragostiti ca atunci, dar se intelegeau bine si Victor era tare mandru de ea. Ada dadea meditatii la engleza si isi mai rotunjeau veniturile, iar el o privea cu mult respect, asa cum in mai toate familiile e privit cel care aduce bani mai multi in casa.

Mai exista o sansa! Urma sa se interneze si sa o exploreze. Dar sa plece de acasa? Luni de zile sa se trezeasca singur si…Doamne! Dar el nu stia nici unde ii sunt ciorapii, nici cum sa prajeasca un ou! N-ar fi stiut nici de care si nici cata sunca sa ia, nici cum sa desfaca o cutie de mazare si sa faca o mancarica cat de cat comestibila! Cum sa aiba el grija de el sigur? De el? Dar trebuia sa aiba grija de toti trei acum! Si unde mai pui ca privirile celor din jur il faceau sa isi planga singur de mila. Il priveau ca si cum el, Victor, era gata sa moara. Pai nu era el bolnav! Fu surprins de gandul asta, de delimitarea asta in fata bolii: Ada era bolnava, nu el. Nu era acelasi lucru? Nu ar fi murit si el odata cu ea? Macar cea mai mare parte din el…ea era viata lui!

Dar nu, este o alta incercare a vietii, una mai grea si o vor invinge impreuna! Nu o va lasa singura sa sufere, va suferi si el! Va suferi pentru ca va trebui sa se adune si sa ii tina locul acasa, sa se duca la spital, sa ii spele hainele, sa o incurajeze, sa vorbeasca cu medicii despre boala ei, sa ia decizii. Sa vorbeasca el cu medicii?? Dar el fugea de doctori ca de tamaie! Poate vorbeste cu Andu, el e mai tare, se duce el si vorbeste cu ei, ca el o sa fie ocupat sa repare masina. Era disperat si se purta cu stangacie, cum sa devina el acum stalpul casei, cand toata viata ea era sufletul acelei familii? Ada stia tot in casa pentru fiecare. El…

Se ducea zilnic la spital, o incuraja, gatea si spala, ceea ce el nu credea sa ajunga vreodata sa faca. Macar sa se faca bine…Trebuie sa reziste cu stoicism! Trebuie sa ii arate ca se descurca, ca se pricepe! Nu pleca pana un ii citea cateva versete din Biblie. El un credea in asa ceva, dar stia ca pe ea credinta o poate ajuta. Ba chiar se duse, la indemnul ei si la biserica sa ceara ajutor…”Uite, in situatii de-astea chiar ar prinde bine un pic de credinta, ar fi bine sa existe un Dumnezeu macar pentru ea” se gandi Victor. Se aseza stangaci in genunchi si preciza clar ca ii face un serviciu Adei, femeie credincioasa si frumoasa la suflet, care nu merita o pedeapsa ca asta. Ridicandu-se, isi spunse ca n-a fost chiar asa de greu sa se roage, cum crezuse. Insa sa se duca el cu caciula in mana la preot? Asta nu putea face. Biserica era goala, era clar ca nu era nici un preot la ora aia! Asa ca el a incercat, dar preotul era plecat. Si dand sa iasa, isi aduse aminte ca Ada i-a spus si de lumanari. Lumanareasa vazandu-l isi facea loc din intuneric, de undeva, stergandu-se de sort. Ii zambi larg si-i lua banii din mana.
- Vreti sa-l vedeti si pe parinte?
- Nu!
- Atunci sa luati o iconita?
- Da, o iconita as vrea, pentru sotia mea!
- Ce frumoooos! Trebuie sa fiti un om deosebit. Lucrez aici de douazeci de ani si rar am vazut barbat sa faca asemenea gest.

La inceput Victor se umfla in pene: era un barbat deosebit, nu incapea indoiala! Daca pana si straina asta si-a dat seama, inseamna ca se vedea de la o posta! Dar se gandi ca un e cazul sa fie ticalos chiar in biserica. El nu mai luase in viata lui asa cadou si nici n-ar fi luat daca un era bolnava. Nu intrase in biserica decat la cununie si la botez.
- Ei, nici eu n-am luat asa cadou pana acum, dar acum….sotia mea e la spital. Are…si stiu ca ea e credincioasa si asta o ajuta.
- Aaaaaaaaaa, are… atunci trebuie neaparat sa vorbiti cu preotul. Sa va citeasca, sa va dea un acatist, mir, apa sfintita. Nu se poate sa plecati asa.
Si spunand acestea se departa si ciocani la o usa. Cu un scartait usor, usa se deschise si aparu preotul stergandu-se cu dosul palmei pe frunte:
- Da, fiule, ce necazuri ai?
- De unde stiti ca am necazuri?
- Pai de-aia vine lumea la mine, nu vine nimeni sa imi spuna ca ii e bine, dar daca nu mai vin, presupun ca le merge bine si sunt fericit pentru ei. Spune, fiule!
- Parinte, eu nu stiu astea bisericesti. Cu alte cuvinte, nu sunt dus la biserica. Eu am venit aici ca m-a rugat sotia mea. Si daca e ceva ce puteti face pentru ea, nu am nimic impotriva. Are cancer si nu stim ce va mai fi!
- Are cancer zici? Ce fel de om e sotia ta?
- E o sfanta de femeie, nu e drept Dumnezeul asta al vostru! Cati ticalosi sunt sanatosi tun, si ea, o fiinta atat de delicada si curata la suflet sa faca asa boala!
- Pai daca spui ca e o sfanta, boala ei poate fi o incercare pentru tine, fiule. Sa te gandesti la asta…Acum hai sa ii citesc si o sa fie bine! Spunand aceasta ii puse mana pe umar si il apasa incet in jos. Cand fu suficient de jos, ii puse patrafirul in cap si incepu sa baiguie ceva pe limba lui. “Na ca am ajunses si in genunchi sub patrafirul preotului!”, isi spuse Victor. Orice, numai sa se faca bine Ada, sa fie totul ca inainte.
- Cum o cheama pe sotie?
- Ada!
- Si pe tine?
- Victor! Si avem un copil Andu…adica Alex.
- Ai grija Doamne de robii tai…..Ada….si izbaveste-o de suferinta….Victor….Alex…
- Ia mirul asta si du-te la lumanareasa si cere-i apa sfintita. La iesire da si tu cat poti pentru biserica, daca ai. Oi fi dand asa multi bani pe la doctori! Lasa, nu mai da! Sa vina ea sa dea cand o fi sanatoasa. Bine?
- Crezi ca o sa fie, parinte?
- Da, sigur va veni acasa si va incepe lucrul. Toate vor fi ca inainte, o sa vezi. Numai gandeste-te la ce ti-am spus. Poate incercarea e pentru tine si nu o puteai primi decat prin ea. Altfel, daca iti venea de la cine nu ti-e drag, nici nu bagai de seama. nu ajungeai tu acum la biserica. Dar uite ca Dumnezeu nu te-a lasat sa ratacesti si te-a adus in casa Lui. Hai du-te acum, te asteapta!
- Si se face bine?
- Da, iti promit!
Schita un salut cand trecu pe langa lumanareasa si cauta un loc retras, in laterala bisericii. Lacrimile ii curgeau suroi pe obraj si plangea in hohote. Plangea ca un copil si nu era nici un piept care sa-l stranga in brate, un era nimeni care sa-l managaie, care sa ii zambeasca si sa ii spuna ca va fi bine. Isi acoperi cu palmele deschise ochii, gura si planse asa pana ii secara lacrimile. Apoi ofta adanc si o pace de neinteles il cuprinse . Mergea pe strada cu privirea fixa, se simtea de parca era un fulg. Ar fi putut zbura la Ada la spital! Ah, Uitase apa sfintita! Se va intoarce alta data…Intre cladirile vechi, cu arhitectura care aducea aminte de gloria arhitectonica a Bucurestiului, parcul acela il ademeni cu racoarea lui, cu serenitatea lui verde. Timpul romanea la intrarea in parc, niciodata n-a reusit sa treaca de copacii batrani care pazeau cu strasnicie portile de fier negre, deschise larg pentru trecatorii care vor sa fie singuri.
Intra, se aseza pe o banca si intinse picioarele mult in fata sa. Statea asa, cu mainile incrucisate la piept si se gandea la preot, la Ada… la Andu…De ce sa fie asta o incercare pentru el adica?! E drept ca se simtise bine in biserica si ca pleca usurat. Chiar plansul ala ii facuse foarte bine. Se abtinuse sa planga de cateva luni, sa ii arate Adei ca e barbat si sa nu il ingrijoreze pe Andu. De ce sa fie o incercare pentru el!?
- Ada ii zambi larg si intinse mainile spre el, ca de obicei. Avea o veste buna. De maine va incepe un tratament care le ii dadea sperante.
- Ce-ai facut azi?
- Pai uite, am fost la biserica si ti-am luat iconita asta, uite si mir de la preot. Sa nu razi de mine, dar ti-am dat un acatist si am stat si sub patrafir. Vezi, ce un fac eu pentru tine?!
- Ai facut tu asta? Sigur nu glumesti?
- Nu! Uite dovada! Si spunand asta zambi ca un copil si ii arata urmele pe genunchi de pa pantalonii sai negri.
- Hai, vino sa te iubesc! Stii, daca stau aici toata ziua, ma gandesc la toate cele. Sa nu razi de mine, dar eu cred ca daca nu era boala asta a mea, n-as fi stiut niciodata cat mai iubesti!
- Nici eu ce insemni pentru mine, Ada, spuse grav Victor.
Statura asa imbratisati si ea incepu sa planga incetisor. Desi avea un nod in gat, Victor incerca sa isi stavileasca emotiile. Pentru a iesi din situatie, scoase din sacosa ce ii adusese de mancare.
- Nu plec pana un mananci! Stiu ca esti hotomana si ma tragi in piept. Eu ma chinuiesc sa iti fac mancare si tu o dai colegelor. Nu ca ma deranjeaza, te stiu mana sparta, dar trebuie sa te hranesti bine daca vrei sa luptam cu boala . De acum facem altceva. Andu e mare, poate manca singur, voi veni si voi manca zilnic cu tine. Bine?
- Bine, hai sa mancam, ce mi-ai adus?
- Snitelas si supa de rosii, e bine? Vrea fetita mea sa manace?
- Mmmmm, ce bine miroase! Mi-e o foame de lup!!!
Andu venea la doua trei zile pe la mama lui. De cateva ori i-a adus flori si prajituri. Cam o data pe saptamana se plimba cu ea prin curtea spitalului sau jucau carti.
Trecura cam trei luni de tratament si i se spuse ca poate sa mearga acasa. Victor era in al noualea cer! Macar s-o stie acolo in casa, chiar daca nu e in putere sa faca mai nimic. Macar ii spune si lui cu ce sa se imbrace dimineata, macar va adormi cu ea…
Ada continua tratamentul acasa si incepuse sa se intremeze binisor. De cateva ori a spalat, a dat cu aspiratorul si incepuse sa gateasca zilnic. Victor si Andu erau in culmea fericirii. Le facea toate bunatatile! Supe, ciorbe, prajituri, salate si chiar inghetata! De cateva ori au mers chiar la cumparaturi impreuna si Ada gusta din nou micile placeri ale vietii. Nu realizase niciodata cat de placut e sa poti pipai gogosarii pe taraba din piata, sa te opresti pe la vanzatorii de papagali, de pesti, sa te bucuri de vietatile alea colorate…Isi cumpara un buchet cu flori mare de la o taranca batrana care vroia sa plece si il dadu pe nimic. Andu si Victor spuneau mereu ca de cand a venit ea acasa, se simt de parca ar fi in paradis. Ada avea mult simt estetic si mereu rearanja prin casa cate ceva, stia ce merge, cu ce si cand. E ceva si sa fii femeie! Casa nu avea nici un Dumnezeu fara ea.
- Victor? Vreau sa vorbesc ceva cu tine.
- Da, iubita, ce e?
- Cred c ama sima destul de bine incat sa reiau meditatille. Ai ceva impotriva?
- Esti sigura? Cum sa…? Sa intrebam doctorul!
- L-am intrebat eu si a spus sa incerc, daca vreau.
- Bine atunci… Dar sa stii ca nu e nevoie, ne descurcam cum putem cu banii, numai sa te faci tu bine. Sigur nu te apuci de meditatii pentru ca avem datorii?
- Nu, ma apuc pentru ca ma simt cam inutila…parca am ruginit, parca am trecut pe linia moarta…
- Pai n-ai doi copii de ingrijit?! Noi ce ne facem, daca tu vei fi ocupata? Adica ne-ai invatat cu rasfaturi si acum ni le iei inapoi? Si spunand acestea puse botic, cum facea el cand vroia sa o induplece cu ceva. Ea nu rezista niciodata la mutritele lui. Era mai rau decat copiii!
- Am vorbit deja, luni incep. Te-ar deranja sa vina copiii aici? Cred ca drumurile m-ar obosi totusi. Am vorbit si cu familia Andrei, ei prefera sa vina domnul Andrei
sa ma ia cu masina. Spunea ca mai trag si ei cu urecea cand le predau copiilor si chiar fac si ei din temele copiilor. Si dupa meditatii mai sporovaiesc si eu cu doamna Andrei, e tare draguta si im spune ce mai e pe la scoala. Stii ca are o colega care preda si la noi la scoala. Te superi ca ma duc?
- Nu , cum sa ma supar? Dar as prefera sa te duc eu cu masina!
- Lasa, poate mai ai si tu nevoie sa respiri. E mai bine sa ma duca el.
- Cum spui tu ca e bine, Ada...
- Luni, cum se intoarse de meditatii, Ada era numai zambete. Ochii ii sclipeau de bucurie! Se simtea bine se simtea din nou in putere! Totul era ca inainte!. Si pe urma, scosese si ceva banuti sa isi mai achite din datoriile facute cat a fost ea in spital.

Incet incet viata ei reveni la normal, incepuse sa predea iar la scoala si analizele erau bune. Boala era in remisie. Ada simtea ca s-a nascut a doua oara! Niciodata dimineata cand deschidea geamul nu mai ignora frumusetea inceputului zilei. Statea asa un pic la geam si punea pe pervaz firmituri pentru pasarele. Dimineata o trezeau infometate, lovind cu ciocul pe tabla de la pervaz. Victor lucra mereu la calculador, spunea ca a ramas mult in urma cu proyéctele cat a fost ea la spital. Andu avea o noua prietena si spera sa acepte cererea lui in casatorie.
Zilele se scurgeau incet, exact ca inainte de bola Adei. Dintre toti, doar ea invatase ceva din tragedia asta. O ingrijora Victor. Parca pera il tragea ata la calculatorul ala blestemat. Cand nu lucra pentru serviciu, spunea ca joaca biliard sau ceva, sa se relaxeze.
Intr-una din zile, calculatorul ei de la scoala era virusat. Ada trebuia sa termine niste planuri de lectie pentru a le prezenta in caz ca inspectorul care le vizita scoala saptamana viitoare le va cere. Victor era la sedinta, sa fi fost spre opt si inca nu ajunsese. Dupa ce aseza masa pentru el, Ada deschise absenta calculatorul si se gandi ca pana se incarca toate, are timp sa ude florile. Reveni in sufragerie, isi scoase din geanta hartoagele si se aseza la calculator. Cand privi spre monitor nu realiza ce se intampla si dadu sa incida fereastra deschisa, pentru a putea lucra! Insa fereastra ii spunea ca o iubeste si ca abia asteapta ziua de maine! Ada inlemni! Victor, sedinta…aha, de-aia era el legat de calculator, de-aia mai intariza mereu pe la cumparaturi…
Nu mai fumase de cand se imbolnavise, desi mai avea si acum tigarile in sertar. Scoase pachetul cu mainile tremurand, isi lua un pahar de suc si se duse pe balcon sa fumeze. Adica…adica Victor avea pe cineva? Oare asta il consolase cand era ea in spital? O, Doamne, mai bine murea atuci! Cum sa ii faca asemena porcarie! In spatele simti silueta lui Alex care pornise televizorul si se aseza pe canapea. Ada termina tigara, se duse langa calculator si il ruga pe Alex sa vina.
- Da, vin, ce-i? Iar nu te descurci cu Word-ul ala?
- Vino odata!
- Gata, ce-i?
- Ce stii de asta? Si ii arata fereastra de Messenger deschisa.
Alex se albi la fata si pupilele pareau sa-i creasca pe masura ce privirea sa o intalni pe a mamei sale:
- Pai ce sa zic?! Nu e ID-ul meu, asta e clar…E al tau? Era evident ca nu putea fi al Adei, insa Andu incerca sa traga de timp, poate ii venea o idee!
- Cum sa fie al meu, stii ca stau eu pe Messenger?
- Mnu…
- Pai atunci ce e?
Simtea ca ii plesneste capul, cum sa ii spuna mamei lui ca tatal lui…cand ea era pe moarte, in spital….cum sa isi tradeze tatal?!
- Nnnnu stiu! Nu stiu ce este cu asta si de ce crezi tu ca eu sunt cel care trebuie sa stie?! Stau asa putin pe acasa si in nici un caz la calculatorul asta, intreaba-l pe tata, poate el stie ceva…
- Alex. Sunt mama ta, daca e ceva ce stii si nu imi spui, ma vei dezamagi...Stii ceva despre tata? Asta facea cand eu eram la spital?
- Pai…nu….eu stiu ca venea la tine la spital in fiecare zi. Si ca te iubeste!
- Hai lasa asta, cand statea acasa, statea pe chat?
- Da, stiu de femeia aia..imi pare rau. Si nu ma pune intr.-o situatie delicada, te rog. Nu vreau sa ma urasca.
- Alex, dar eu sunt intr.-o situatie nu numai delicata, ci si dureroasa. Credeam ca…acum nu mai stiu ce sa cred. Cum sa mai am incredere in tatal tau daca eu eram pe patul de moarte si el agata femei pe net?! La mine nu te gandesti? Spune-mi te rog ce stii…
- Ba da, sigur ca un sunt de acord cu porcaria asta, dar ce pot sa fac eu?! E relatia voastra, nu imi cere mie acordul sa se intalneasca el cu fufa aia, nu?
- Alex, tu o cunosti?
- Da, venea pe la noi si mai gatea, romanea uneori peste weekend.
Ada se departa si se aseza pe fotoliu. Tacu un pic, apoi, dupa ce isi aduna gandurile, intreba:
- Cum Andu? In casa mea? In asternutul meu? Nici n-am murit si ticalosul ma inlocuieste?!
- Mama, te rog, vreau sa incheiem discutia asta, deja cred ca ti-am spus mai mult decat trebuia. E treaba ta cu tata, eu te sprijin orice ai face si orice decizie ai lua. Insa nu vreau o confruntare cu tata…te rooooog! Si pe mine m-a dezamagit,m-a tulburat ideea asta, dar cine sunt eu sa imi judec tatal?!
- Bine, copilu’, lasa-ma singura, te rog…
Iesi din nou pe balcon si mai aprinse o tigara. In parcare, Victor vorbea cu un vecin. Intr-un tarziu se indrepta spre intrarea blocului.
- Sarutmana iubitica mea! Mmmmmm, ce fumos miroase! Ce bunatati mi-a mai facut sotioara mea?
- Care din ele?
- Ai facut mai multe feluri? Spuse indreptandu- se cu mersul leganat, adulmecand parca aerul dinspre aragaz. Incepu sa redice capacele.
- Nu! Care sotie, care dintre ele?
Victor se ingalbeni si buza de jos ii tremura, iar in dreptul obrazului, spre ureche, un punct ii zvacnea spaspmodic.
- Cum adica, cate sotii am eu? Ce vorbe sunt astea, Ada? Nu ma supara!
- Victor? Tu ai pe cineva? Cat am stat eu in spital ai avut pe cineva?
- Ada, tie nu ti-e bine?! Sunt obosit, vin de la sedinta, mort de foame si tu incepi cu prostiile. Cand as fi avut timp? Nu veneam mereu la tine? Si cand eram acasa, munceam cum n-am muncit in viata mea! Cum sa iti treaca prin cap asemenea bazaconii cand stii ca te ador, ca esti viata mea?!
- Victor, un raspuns vreau : Da sau Nu. Atat…Stiu ca asta e stilul tau, s ama iei pe la Ploiesti, sa imi distragi atentia. Da sau Nu, atat vreau.
- Nu! Sigur ca nu! Ce ti-e si cu femeile astea, cum le casuna pe om! Eu imi vad de treaba mea, ma duc la serviciu, vin acasa la sotioara mea, o iubesc, o laud, ii fac curte, ii aduc flori si tot nu e bine…Cine sa mai inteleaga femeile?!
- Victor, ia vino un pic langa mine…
- Ce-i?!
- Dar asta ce e ? In timp ce vorbea, misca brusc de mouse si pe display aparu mesajul din Messenger:
Victor se albi la fata si lasa ochii in jos, fixand tastatura. Mai privi o data mesajul, apoi se indeparta de calculator. Se aseza neputincios pe fotoliu si incepu sa planga ca un copil. Ada nu spunea nimic. Il privea si astepta sa se linisteasca, sa ii dea explicatii. Era hipnotizat de un colt al camerei si parea in transa. Statu asa cateva minute, dupa care iesi din sufragerie si se indrepta spre usa de la intrare, aruncad peste umar, cu glas stins:
- Am nevoie sa ma plimb un pic.
Se intoarse peste o ora. Vorbise cu ea la telefon. Ii spusese ca trebuie sa termine, ca sotia lui a aflat de ei si in situatia ei un putea face fata unei rupturi si deci nu o mai putea parasi sub nici o forma. Ca oricat ar iubi-o pe Delia, la el datoria e inainte de toate.
Delia tacu tot timpul. Ii putea simtea lacrimile, o auzea cum isi tragea nasul, dar nu scotea un cuvant. Doar sunete…Intr.-un sfarsit, spuse cu voce stinsa:
- Asta e soarta amantelor, asa spunea mama. Toate prietenele mele imi spuneau ca te vei folosi de mine si cand te vei fi saturat, vei inventa o pricina sa iesi din viata mea. “Toti se intorc la sotie”, asa spunea bunica, stii ce amarata era ca ies cu tine. I-am infruntat pe toti cei dragi din viata mea si le-am spus ca tu esti altfel! As fi bagat mana in foc ca tu nu esti ca toti ticalosii de barbati despre care aud prin jurul meu!
-Si nici nu sunt, Delia! Nu sunt deloc cum crezi. Judeca si tu, ce sa facem?! Spune tu! Spune ce sa fac cu Ada?
- El asta trebuia sa te gandesti inainte sa imi incurci viata. Dar ce sa faci cu mine, Victor? La mine te gandesti? Cum o sa mai cred eu vreodata in iubire cand tu imi faci una ca asta si dispari?!
- Bine, dar Ada e sotia mea, are nevoie de mine. Ce sa fac? Sa o insel in continuare?! Tu esti tanara, frumoasa, sanatoasa, iti vei reface viata. Daca te ajuta cu ceva, da, sunt un ticalos ca toti altii! M-am folosit si eu de tine, cum se folosesc toti despre care ai auzit. Din pacate, asa se vad lucrurile. Nu asta am vrut…dar vad ca asa a iesit. Tu nici n-ai cum sa vezi altfel lucrurile. Dar stiai ca sunt insurat. Ti-ai asumat riscul asta odata cu mine.
- Tu? Tu ce risc ti-ai asumat Victor? Te-ai folosit de amandoua! Spune sincer, pe cine ai inselat, pe ea cu mine sau pe mine cu ea?
- Mnu stiu! Si nici nu sunt in stare acum sa raspund, sunt tulburat ca a aflat Ada. A gasit un mesaj offline de la tine… Pe tine!. Te iubesc, Delia! Stii bine ca sunt indragostit de tine pana peste cap. Dar un stiu ce sa fac…Nu stiu! Tin la Ada. E viata mea. Nu as putea trai fara ea, nu o pot lasa asa, nu pot divorta.
- Nu, Victor, iti spun eu cum stau lucrurile. Tu credeai ca sotia ta va muri. Si te-ai agatat de mine si ai exploatat compasiunea mea, feminitatea mea, slabiciunea mea, pana cand te-am lasat sa imi intri cu totul in inina. Daca scenariul ar fi fost altul, acum erai vaduv si ma cereai de nevasta. Partea proasta e ca ne-ai inselat pe amadoua. Ca esti intr-adevar ticalos si ca va trebui sa traiesti cu povara asta. N-as vrea sa fiu in locul tau acum, cand te vei uita in ochii ei. Hai, du-te acasa! Probabil e la fel de distrusa ca mine…Noapte buna!
Pasea buimac printre arborii tacuti care ocroteau aleea cu bratele lor groase, pline de frunze fosnitoare. Vantul ii stergea lacrimile si de cateva ori se opri pentru ca nu mai vedea nimic inainte. Un catelandru negru aparu de dupa un tufis si se gudura vesel pe langa el. N-avea chef de el azi… Ar fi preferat sa doarma in masina, sa o lase pe Ada sa se calmeze. De fapt, ar fi vrut sa intre in pamant, sa nu mai dea ochii cu nici una. La cum o stie pe Ada, va afla toata lumea cat de ticalos este!
- Buna seara, spuse, in timp ce isi puse haina in cuier. Zabovea cam mult cu descaltatul, incercand sa isi ia curaj pentru a inainta in sufragerie unde Ada il astepta cu coatele pe masa. Il privea ca pe un nenorocit. “Chiar era?!”, se intreba Victor. Cu siguranta! Ce sotie frumoasa si tandra avea! Ce familie frumoasa, ce casa primitoare si confortabila avea! Ce ii venise lui sa…
- Buna seara, Victor! Mananci?
- Te superi daca nu pot? Nu ma sima in stare sa pun nimic in gura.
- Dar sa vorbesti despre ce s-a intamplat esti?
- M-am gandit…A fost o ratacire. Stii, barbatii la varsta asta intra in criza aia de care scrie prin revistele tale. Cred ca eram ingrozitor de disperat ca te pierd si cum ma stii, eu nu ma descurc singur. Cand ai veni acasa nu puteam sa o arunc pe….ca pe o masea stricata.
- Stiu, o cheama Delia…
- Nu puteam sa ii spun ca nu mai am nevoie de ea. Si nu stiam ce sa fac. E bine ca ai gasit mesajul. Asta poate grabi lucrurile si poate fi in favoarea noastra.
- A noastra? A cui cu cine?
- A mea si a ta, sa o facem pe Delia sa inteleaga ca…
- O, nu! Nu ma baga in mizeria asta si pe mine! Te rog anunta-ma cand ai luat o decizie. Oricare! Pana atunci suntem colegi de apartament. Atat!
- Eu am luat o decizie. Sigur ca raman cu tine, tu esti viata mea. Ea a fost asa…o ratacire…ti-am spus. Ma intorc acasa, promit. Da-mi ceva timp sa o termin civilizat.
- Ratacire? Daca muream eu, ratacirea asta umbla acum in papucii mei. Halal iubire ai barbate pentru mine! Stiu ca a venit pe aici, ca ea gatea, ca statea in weekend in casa mea! V-am stricat planurile ca n-am murit?!
- Ada, cum poti sa spui asa ceva?! De unde stii ca venea pe aici?
- Mai conteaza?! Si spunand acestea, Ada iesi furioasa si intra in baie. Se aseza pe marginea cazii si incepu sa planga infundat. Cum poate fi cineva asa de ticalos?! Cum a trait atatia ani langa Victor fara sa il cunoasca? Credea ca il stie, ca i-ar fi putut anticipa orice gand, orice miscare!
A doua zi, il auzi pe Victor ca suna la serviciu sa isi ia liber si anunta si ea la scoala ca are o problema. Amana meditatiile sine die. Nu se simtea in stare sa faca altceva decat sa zaca in pat. Nu avea de gand sa discute cu el. Totusi ar fi vrut sa se duca la biserica si sa se intalneasca poate cu Ana. Ana era intotdeauna supapa ei. Se cunosteau de la gradinta si se intelegeau din priviri. Mai mult, se simteau! Simteau ca gemenele cand cealalta are probleme. Asa sunase Ana dupa ce plecase Victor aseara sa se plimbe. Stia deja dupa voce ca Ada are probleme, cum anticipase si apucase sa o faca pe Ada sa promita ca se vad azi.
Se auzi un ciocanit la usa dormitorului. Ada isi drese vocea si trase cearsaful pe ea pana la gat:
- Da?
- Am pregatit micul dejun: omletica cu branza, cum iti place tie , teiuc si briose. Le-am luat dimineata special pentru tine. Sunt cu lamaie.
- Da, stai sa trag halatul pe mine, du-te inainte, vin acum.
Intra in baie si cand se vazu in oglinda se trase usor inapoi! Doamne, cum arata! Ochii ei albastri erau spalaciti azi si pleoapele ii erau umflate, ca de broasca. Fata ii era palida si obrajii erau cazuti. Destul lasase boala urme adanci in sufletul ei si pe trupul ei, acum asta ii mai trebuia. Un gand trufas ii arunca sageata: mai bine mureai decat sa traiesti acum asta. Il potoli ferma: nu, sunt fericita ca traiesc!
Iesi din baie hotarata ca viata, oricum ar fi ea, trebuie traita. Victor fusese slab, poate un ticalos…
- Mmmmm, chiar ca miroase bine! Mmmmm, ceaiul meu preferat! Multumeeeesc!
- Cu placere, Ada. Nici un stii cat ma bucur sa te vad bine dispusa. Credeam ca nu o sa mai vorbesti cu mine niciodata.
- A, nu! Indiferent ce decizie vei lua, pe noi ne leaga o viata, nu vad cum nu am vorbi.
- Dar am luat o decizie, Ada! Revin cu totul acasa. Revin la viata mea, la familia mea, la sotia mea frumoasa si iubita.
- Victor!
- Nu, vorbesc serios. Nu imi imaginez viata fara tine, Ada. Intelege si tu ca eram speriat rau, disperat…
- Poate ca pe un strain sau pe un prieten l-as fi inteles. Pe tine nu pot. Tu pentru mine erai altceva, un fel de monument de onestitate. Si nu…nu mai esti.
- Stiu si merit asta din plin… Mai vrei teiuc? Cum a iesit omletica? Ei, nu stiu sa o fac eu asa de buna ca sotioara mea, dar m-am straduit. Lauda-ma si tu, sa mai fac si alta data, spuse Victor zambind.
- Daaaaaaa, e nemaipomenita, saru’mana! Sa mai faci, ca imi place si mie sa fiu rasfatata, nu numai voi sa fiti!
- Ce facem azi? Ce zici, mergem la un film si dupa aia sa ne plimbam pe undeva?
- A, nu, Victor. Imi pare rau, eu am alte planuri. Daca vrei sa mergi la biserica si tu cu mine. Dar dupa aia ma vad cu Ana spre cinci candva.
- La biserica? Nu e o idee rea. Tu vrei sa ma spovedesc? Spuse Victor zambind.
- Nuuuuu, poti sa nici nu intri, stai afara pe banca, nu asa faci mereu?! Sau nu mergi, stiu ca nu iti place…
- Hai ca merg! Poate imi gasesc si eu pacea, ca tine. Stii, te-am admirat intotdeauna pentru ca tu poti sa crezi. Indiferent ca eu as crede sau nu, imi dau seama ce important e sa crezi, sa ai un suport moral…Te admir, Ada mea! Si spunand asta se ridica sa duca farfuriile. Nu ii era usor sa se uite in ochii ei. Probabil Ada prefera un armistitiu. La cum o stia nu suporta tensiune in casa si nu va face scene.
- Ai vorbit cu Delia? Intreba Ada brusc, aruncandu-i o privire care parea mai mult o somatie decat o intrebare.
- Da, aseara. Si i-am spus tot. Sper ca a inteles.
- Ce i-ai spus?
- Nu conteaza, cert e ca m-a facut cu ou si cu otet ca sunt ticalos, ca v-am inselat pe amadoua! Vai de coada mea, in ce m-am bagat! Ai rabdare, te rog. O sa vezi ca o sa fie bine.
- Deci sa inteleg ca ai luat o decizie?
- Da, nici o clipa nu am ezitat. Doar ca mi-era mila de Delia. Am ranit-o foarte tare, spuse lasand privirea in cana cu ceai. V-am ranit pe amandoua. Cred ca o sa imi pierd mintile! Ada, vezi tu?! Eu nu sunt facut sa insel. Alti barbati fac asta cu usurinta si fara sa se stie. Eu sunt un om sincer care a gresit. De fapt, eram disperat! Nu stiu daca o sa poti intlege ce insemna pentru mine sa te pierd. Tu esti viata mea! Nu iti cer sa ma ierti, stiu ca nu vei putea ierta niciodata. Dar pot sa iti mai cer o sansa? O sansa sa iti arat ca asta a fost o greseala?!
Ada isi mai turnase ceai si amesteca zaharul cu miscari lenese si parca absente. Apoi linse lingurita si o aseza usor pe farfurie. Intr-un tarziu spuse cu glasul stins, ezitant, usor surprinsa de rapiditatea cu care se desfasura discutia:
- Incerc, spuse privindu-l. Privirea ei albastra il cuceri pe Victor de la prima intalnire. Ce mult e de atunci?! Apoi Ada clipi de trei ori, asa cum facea ea cand avea emotii. Incerc, Victor, sper sa pot macar trece peste asta, sper sa pot invata sa traiesc cu asta. Ma ajuti?
-Sigur, fetita mea! Si spunand asta se ridica de pe scaun, apoi se aseza in genunchi in fata ei si isi puse capul in poala ei, asa cum facea mereu cand cauta la ea alinare.
Ada il mangaia pe par si suspina incet. Poate ca asa era. Poate ca nu mintea. Poate ca totusi o iubea si Delia fusese paiul de care s-a agatat. Se gandise toata noaptea la ce simte ea, la ce o simti el, la ei, la trecut, la viitor si la tot ce a fost frumos intre ei. Se intelegeau perfect! Nu isi imagina nici ea viata fara el. Era tandru, avea un umor de exceptie, era dragalas, atent, politicos…Dar mai era al ei? Mai era Victorasul ei acum? Era si al Deliei…sau fusese….
- Victor? Pot sa te intreb ceva? Daca nu poti sau nu vrei, nu raspunde sau nu pe loc. Tu pe cine ai inselat? Pe ea cu mine sau pe mine cu ea?
Victor simti ca tavanul bucatariei incepe sa se lase pe el, sa se invarteasca si timpanele i se infudasera deodata. Oare vorbise cu Delia? De ce intreba asta? Ce sa ii mai raspunda Adei acum cand la aceeasi intrebare ii spusese Deliei ca pe ea o inselase cu sotia lui?! Spusese asta sa o linisteasca. De fapt… de fapt nu stia care e raspunsul. Si trebuia acum sa dea un raspus, altfel toata izbanda de pana acum de a se impaca era in zadar. Putea pierde totul acum! Tot! Era in joc sansa pe care tocmai o primise.
- Pe tine cu ea! Nici nu incape indoiala! Pe tine te iubesc! Dar m-a luat valul cu ea…Atat. Stii cum e, asa sunt barbatii, cand e ceva nou…Delia m-a facut sa simt ce nu mai simtisem de pe la douazeci de ani….Dar aia e foc de paie! Trece! Ce avem noi e un edificiu, Ada! Nu voi lasa sa il distrugem.
- Victor, sper ca intelegi ce important e sa fii sincer acum. Cu mine, cu tine…cu noi.
- Tin si la ea.
- O iubesti?
- Mnu stiu.
- Cum sa nu stii?
- Pai stiu sigur ca te iubesc pe tine! Si deci nu o pot iubi si pe ea. Ca atare, trebuie sa fie altceva decat iubire ce simt pentru ea. Dar nu stiu exact ce. Poate indragosteala?
- Pai Georgescu, colegul ala al tau, spunea ca iubea doua femei. Ca se poate. Stii, cand a venit atunci la noi si povestea ca le iubea pe amandoua si nu putea sa renunte la nici una.
- Ei, nu cred. Imi pasa ca o fac acum sa sufere, imi pasa ce se va intampla cu ea. Acum as vrea sa stiu ca nu plange…As vrea sa ma ierte si sa ma inteleaga….
- Pai inseamna ca o iubesti!
- Daca zici tu…Dar eu nu cred…
- Nu, mai, ca spun eu! Din ce povestesti asta reiese. Cum poti avea o relatie cu cineva si sa nu stii daca o iubesti?! Asta e buna…Poate ca nu vrei sa admiti de fata cu mine, asta e altceva. Ea ce stie? Ca o iubesti?
- Nu ca nu as vrea sa admit. I-am spus ca o iubesc, e adevarat. Eram ca un taur in calduri, cred ca as fi spus oricui asta, numai sa nu fiu singur si sa am si eu cu cine…intelegi. Stii ca asta la mine conteaza si daca nu, nu sunt in apele meie. Dar privind prin perspectiva asta, ca te-as putea pierde, ca te ranesc, inteleg acum ca nu o iubesc. E o relatie…dar poate a fost doar o prietenie care a alunecat…
- Tu stii mai bine…dar stai, stai sa intelegem! Tu vrei sa spui ca ai fi preferat o prietena, dar cu care sa te si culci?
- Cam asa…Ne imbracam?
- Da, ma duc sa fac un dus. Strangi si masa, asa, sa ma rasfeti pana la capat?
- Cum sa nu, dominta mea!? As spala si pe jos, as sterge si praful o luna numai sa imi spui ca nu ma alungi din viata ta, ca ma ierti, ca ma intelegi…Da, stiu ca nu o sa ma ierti. Dar sa…Hai, du-te la dus si fa-te frumoasa, esti palida azi.
- Sa te imbraci si tu pana ies.
Ada incuie usa si se auzeau stropii lovind cu putere in cada de fonta. Victor puse mana pe telefon sa o sune pe Delia si apoi il puse la loc in furca. Ce sa ii spuna? Ar fi vrut sa stie ca e bine. Mai apuca o data receptorul si forma incetisor numarul, cu urechea ciulita spre zgomotele din baie. Stia ca de cand nu se mai aude apa curgand, mai are cel putin un minut sa incheie
- Sarutmana Delia. Vroiam sa stii ca ma gandesc la tine si ca sufar si eu. Ca nu sunt un ticalos! Ca pur si simplu am mainile legate.
- Te-ai impacat cu sotia?
- Discutam… Acum e la baie…
- Si ti-ai spus? Sa ma suni repede, cat e ea la baie sau cum?
- Nu incepe iar! M-am gandit sa iti dau un semn. Sa nu crezi ca am disparut asa…
- Si nu ai disparut?
- Hai, te rog! Esti ok?
- Sa zicem. Atat cat poate fi ok o amanta parasita.
- Bine, mai sun, acum trebuie sa inchid! Pa-pa!
Se duse repede in bucatarie sa stranga masa. Dusul se auzi din nou si Victor porni radioul din bucatarie. Dupa stiri urmara cateva melodii, apoi din cutia aia arginitie auzi melodia pe care i-o inregistrase Delia si care devenise melodia lor. O iubea? Cana ii aluneca in chiuveta si se sparse toarta. II parea tare rau, insa norocul lui e ca Ada mereu cumpara una in plus, asa ca acum au tot sase canite la fel! Si poate o va lipi cu superglue. Poate tine….Si se gandi ca asta incearca sa faca el acum cu viata lui…Are un set intreg, familia lui; Dar nu ii vine sa arunce nici cana cu toarta rupta…Va tine lipitura cu superglue? Va fi oare viata lui ca inainte de a o cunoaste pe Delia? Paradoxal e ca isi dorea din toata inima asta. Desi Delia il facuse sa se simta plin de energie si dorinta, desi gandul la ea ii pulsa in vene entuziasm si mai ales pasiune, Ada ii dadea confortul necesar. II era usor sa traiasca cu ea, sa fie fericit. Pasiunea lipsea, e adevarat. Erau de prea multi ani impreuna sa mai simta asta. Insa viata lor intima era de calitate, desi mult mai rara ca acum zece ani. Pasiunea asta e si buna e si rea. Buna ca iti da sens, energie si euforie. Rea pentru ca pune stapanire pe tine si pe ce faci, mai ales pe ce faci. Iti ia mintile! Da, poate ca asta e raspunsul: facuse o mare pasiune pentru Delia. Daca ar putea readuce pasiunea in viata lui cu Ada, totul ar fi de vis! Dar cum? Cum sa aprinzi sobe neincalzite de ani si ani?!
- Cum merge fusta asta cu bluza?
- Super! Ca intotdeauna, tu ai rafinament. In materie de gusturi nu te intrece nimeni! Dar nu pui o curea?
- Ba da, aia neagra….
- Hai ca vin si eu sa ma imbrac acum.
Isi lua camasa bleu si pantalonii gri, de tergal. Stia ca Adei ii place cum ii sta cu bleu. Si astepta o remarca ceva…
- Ooooo, camasa bleu! Stii ca e preferata mea? Iti sta bestial in bleu!
- Ma gandeam eu ca o sa observi si o sa te bucuri! Pai nu imi ia sotioara mea camasi bleu?! Megem?
- Da, stai sa vad ce pantofi…Astia ma strang si acum, am incercat sa ii port de cateva ori si tot nu se lasa. Tot cu astia vechi ma simt mai bine….
Victor se gandi imediat ca asa era legatura lui cu Ada, ca pantofii vechi si confortabili. Se simtea bine cu ea, se cunosteau, stiau cand si ce sa spuna, se rasfatau, glumeau…Pantofii noi….
-Gata, ai luat niste bani? Ca am nevoie si eu cand ies cu Ana.
- Da, am luat. In lift o admira. Era o femeie frumoasa. Delia era draguta doar. La corp era perfecta, insa fata nu atragea prin nimic. Dar starnea in el toata gama de senzatii, tot ce reuseste sa ia mintile unui barbat indragostit. Putea sa faca ce vroia cu el, doar sa fie a lui. Acum fusese. Si ce? Tot o dorea! Insa Ada...Ada e sotia lui. La naiba! A ajuns si el ca toti despre care spunea Ada ca sunt ticalosi, ca toti colegii lui ridicoli care umblau cu fufe tinere si inculte! Delia era si ea cu multi ani mai tanara decat el...Oare erau ridicoli impreuna?! Impreuna? Nu mai conta! Se va incheia totul cat se poate de repede! S-a incheiat deja! O privi pe Ada. Era sotia langa care isi dorea sa imbatraneasca!

Am vorbit de curand cu Victor. Nu mai stiam nimic despre el de doi ani. Cum stiam toata povestea, l-am intrebat daca a terminta-o cu amanta:
- Gata, te-ai intors cu sufletul intreg acasa Victor?
- Nu de tot, sunt pe cale sa ma intorc. Nu poti renunta la cineva decat cand relatia e consumata, nu asa spuneai tu? Ada nu mai spune nimic, nu intreaba, ma asteapta cuminte sa revin de tot.
- Dar oare stie ca te mai vezi cu Delia?
- Ei, na! Nu stie, ca suntem mai precauti acum. Sau stie si nu o mai intereseaza. E mai rece fata de mine in ultima vreme. Nu mai e Ada cum era inainte! Parca suntem doar prieteni! Nici nu mai am senzatia ca o insel!
- Cum asa?
- Pai daca de doi ani ma cam neglijeaza, eu ce sa fac?! Sunt si eu barbat, nu pot sta asa…
- Cu alte cuvinte te impinge in bratele Deliei, nu?
- Exact!
- Si Delia, ce stie? Ca renunti la Ada?
- Nu, poate are si ea un prieten, ca uneori nu se poate intalni cu mine. Nu cred ca imi spune, sa nu ma raneasca. Dar inteleg, poate ala o cere de nevasta! Insa pana atunci….
- Pai de ce iti trebuie atata timp sa te intorci de tot, cu totul, la Ada?
- Nu e asa usor, spune Victor oftand.
- Si? Si ce? O sa le chinuiesti asa pe amandoua? Sau cum? Cum vezi tu lucrurile?
- O sa ajung si acolo, voi renunta la Delia, numai ca ia mai mult timp decat m-am asteptat…nu reusesc sa o termin cu ea. Mereu ne amenintam unul pe altul ca nu ne mai vedem sau luam hotarari sa ne despartim. Si a doua zi suna ea ori sun eu.
- Cum nu reusesti? De atata vreme? Nu vezi ca te complaci? Ca iti convine?
- Are si Ada vina ei. Tocmai acum si-a gasit sa fie rece cu mine? Acum aveam nevoie cel mai mult de afectiunea ei, sa pot renunta la Delia! Si tocmai acum ea da bir cu fugitii? E toata ziua plecata de acasa!
- Esti irecuperabil, Victore! Cum poti trai asa cu tine, cu ele?! Cand te-am cunoscut erai altfel. Nu stiu, imi pareai un consevator, un barbat de moda veche, nu un afemeiat!
- Asa iti par acum? Mda...de ce nu?! Sotie si amanta...Te stiu cum gandesti. Asta e!
-Cred ca doar ti-a fost greu inceputul, Victor, insa acum chiar iti place! Asa cred...
- Asa crezi? Tu esti cam nebuna! Cum sa imi placa? De fapt, am ramas al nimanui, asta nu intelegi? Ada s-a retras in cochilia ei si Delia se va marita curand. Se mai scapa cu cate o chestie si simt ca nu va mai fi cu mine in curand. Si voi fi singur, singur cuc! Tu asta nu intelegi! Ce-am facut asa grav sa fiu singur?! Am muncit toata viata, am avut grija de familia mea...O singura greseala nu poate costa atat de mult! E nedrept! Dumnezeu imi e martor ca nu m-am folosit de Delia, ca o iubeam, ca o iubeam ca disperatul si pe Ada...ca... Nu ma intreba cum si de ce, nu eu sunt Dumnezeu sa stiu! Intreaba-l tu pe Dumnezeul tau de ce a permis una ca asta, de ce e posibil sa iubesti doua femei, de ce...E vina Dumnezeului vostru, daca o exista, ca permite asemenea tragedii. Am inceput sa cred ca exista Dumnezeu, stii?
- Chiar asa? Ma bucur mult pentru tine, poate era si timpul.
- Da, dar nu cred asa cum crezi tu sau crede Ada. Cred de frica! De frica ca iar vrea sa imi faca ceva rau, sa ma pedepseasca, sa ma pandeasca la cotitura. Vezi diferenta? L-am gasit pe Dumnezeu, acum stiu sigur ca exista. Dar voi spuneti ca Dumnezeu e iubire. Insa eu am cunoscut un Dumnezeu care pedepseste, care trage peste bot, care da peste maini, care nu ma poate face sa Il iubesc, care nu ma iubeste ci care abia asteapta sa fac o miscare gresita sa ma izbeasca de toti peretii!
- Victor! Victore, cel pe care l-ai cunoscut tu, nu e Dumnezeu. Nu poate fi...Vorbeste cu Ada, probabil iti va spune la fel.
- Tu nu intelegi ca pe mine nu ma iubeste??? V-o iubi pe voi! Pe mine nu ma vrea! Sau ma vrea doar sa se joace cu mine, cu viata mea...Eu , in sufletul meu nu sunt ticalos si am ajuns un ticalos. De ce a vrut asta? Orice om are slabiciuni, am fost slab. Da! Dar putea sa ma intareasca atunci cand aveam nevoie, nu sa imi bage ispita sub nas, stiind ca sunt slab...
- Victor, imi pare atat de rau pentru tine, de tine...Te stiam altfel. Cum ai ajuns asa?
- Ma stiai iubit, asa ma stiai! Acum sunt singur pe lume!
- Hai, lasa, cum sa fii singur? Ai familie...
- Adei nu ii mai pasa, intelegi asta?
- Victor? Daca Ada ar fi avut o relatie cum ai avut si ai tu...Tu ai fi putut sa ierti? Ai fi putut sa mai traiesti cu ea, sa fii sotul ei acum?
- Nu!
- Desi ea face oricum eforturi uriase. Nu o ma condamna. Dupa mine. Ada e o sfanta! Si daca se comporta asa, e pentru ca stie de Delia. Te iubeste prea mult sa divorteze, dar are demnitatea ei si nu poate accepta asemenea menage a trois!
- Dar daca o pierd pe Delia si Ada nu se mai schimba? Daca totul e pierdut? Daca va fi in continuare rece cu mine?
- Pai stiu eu?! N-ai cum sa afli...decat vazand. Tu cum vezi lucrurile?
- Pai acum am gasit solutia... Cui de cui se scoate, spuse Victor.
- Nu inteleg…cum? Ce vrei sa spui?
- Mmm, adica vad ca trece timpul si…
- Victor! Sa nu imi spui ca iti cauti alta amanta pentru a scapa de fosta amanta?
- Cam asa ceva, sunt pe drumul cel bun…Deja ne-am intalnit, ne-am placut. O cheama Nicoleta.

Am incehiat cat s-a putut de repede discutia, nu mai eram in stare sa ascult ce spune. Din doua, una: ori a luat-o razna ori asa a fost mereu, doar ca nu avusese curajul pana acum. Poate ca e la criza varstei mijlocii? Poate doar un ticalos sau un escroc sentimental? Cu prima amanta e mai greu, nu-i asa? Poate ca intr-adevar se temea sa nu ramana singur? Poate trecea printr-o criza spirituala si nu reusea sa se impace cu Dumnezeu? Nu stiu de ce ma intreb atata, pentru ca am convingerea ca nici el nu stie ce i se intampla. Aflam intotdeauna post factum si prea tarziu, nu-i asa? Si-atunci ce? Si-atunci orice pas facut aduce dupa sine o multime de consecinte, in evantai. Orice zi e cutie a Pandorei!In orice zi toata viata noastra poate lua alt curs pentru totdeauna. Ma sperie tot ce e irevocabil in viata! Victor a deschis-o! Naiv sau nebun de curajos, a deschis-o! Si de aici, pentru fiecare din jurul sau s-au deschis, in evantai, alte si alte cai, alte si alte poteci ale destinului. Dar exista destin? Poate ca da! Adica exista. Asa cum exista in cartile pentru copii punctele de unit pentru a crea o imagine, un catelus, o ratusca, o pisicuta. Punctele sunt acolo, de la tipar. Noi putem colora, putem uni punctele cu o linie mai curba sau mai tremurata. In final insa, vom avea imaginea, o anume varianta de imagine conceputa de autorul desenului...Asta gandesc acum. Mai intrebati-ma dupa pensie, poate ma razgandesc! Poate nu mai cred in nimic atunci sau poate cred doar de frica...O, Doamne, ce i s-a intamplat lui Victor in relatia lui cu Dumnezeu e oribil. Si eu nu-l pot ajuta...

Am aflat de la Victor ca Ada traducea niste carti, dadea meditatii, astea pe langa scoala. Aproape ca platisera datoriile. Angajase o femeie la curatenie si mancare, de doua ori pe saptamana. Nu mai avea asa timp de casa, ca inainte. Avea si ea niste prietene noi cu care mai iesea. Nu il lua si pe el. Era insa bucuros sa ramana singur. Adica singur cu Delia si, mai nou, cu Nicoleta. Andu se insurase si casa era goala tot timpul de cand plecase el. Ada era toata ziua plecata, venea seara, obosita. Si el se simtea neglijat. Nu il mai rasfata ca pe vremuri…
Toata ziua numai asta mi-a pulsat in minte: “Cui pe cui se scoate”! Si Ada ce e? Lemnul in care se bat cuie? Dar Victor ce e? Atotputernicul ciocan din mana… Din mana cui? Renunt! Nu vreau sa mai aud de el! Adica isi va insela, cel putin o vreme, nevasta si amanta cu alta amanta? Omul asta va ramane singur! Alearga dupa trei, nu dupa doi iepuri!
“ Cui pe cui se scoate”! Parea un om indragostit de sotia lui, cand l-am cunoscut. Avea despre ea numai cuvinte frumoase si numai laude. Parea inca indragostit de ea, dupa atatia ani! Avea o aura… O aura de om integru, fericit, care a reusit in viata. Acum mi se pare atat de slab si invins de evenimente! Oare cine e Victor cu adevarat? Cel care a fost cand l-am cunoscut? Sau acesta, omul marunt si alunecos de acum? Uneori putem spune despre un om ca anumite fapte nu il caracterizeaza. Ca fapta cutare a fost o scapare, o eroare, etc. Si ma gandesc daca evenimentele din ultimii ani, din viata lui Victor il caracterizeaza…Poate ca s-a ascuns atatia ani sub fusta Adei, pentru ca era un om slab. Poate ca indragosteala pe care o afisa fata de sotie era doar un fel de autolauda, sa stie toata lumea ce nevasta are el. Adica, vezi Doamne, el care e grozav, are o nevasta pe masura. Am mai intalnit asemenea oameni. Poate ca totul era de fatada. Poate ca nici nu o iubise pe Ada, ci ii era bine cu ea. Castiga de cinci ori salariul lui, era descurcareata, frumoasa…Era, de fapt, tot ce isi putea dori un barbat…de la o sotie. Nu mi-era asa ciuda pe el, pana azi. Am auzit si eu si am trait multe la viata mea, dar gandirea lui de“cui pe cui se scoate” a inlaturat defiitiv orice posibilitate de reabilitare in ochii mei. Probabil asta simtea si Ada si de-aia se racise. Probabil stia si de Delia si de Nicoleta, doar era femeie desteapta. Vorba mamei: “pe mine nu ma insala nimeni fara voia mea, uneori accept sa fiu inselata, fie sa vad pana unde merge ticalosia, fie sa am gandul impacat cand renunt la persoana respectiva”.

Cu trei femei in viata lui, se simtea mai singur ca niciodata. Se intalnea cu toate, insa toate trei nu il faceau sa simta ce simtea cand era iubit de Ada. Victor spunea ca nu e drept sa nu poti da timpul inapoi, ca daca ar fi stiut cum va fi, nu se incurca el cu Delia. Cine a spus ca viata e dreapta? Si odata deschisa cutia Pandorei, te poti astepta la orice, nu-i asa?


Iunie 2005,
Toronto