Ea decrepită se asază lângă perete. Își rodea o unghie și privea camera din lumina obscură. Se simțea ca și cum ar fi fost pe un drum fără întoarcere. Ca pe prima pagină. Prima literă. El era de cealaltă parte, în picioare, în chiloți, sprijinidu-se burlesc. Nu conta cine era el. În stânga o fetiță cu flori în păr se apropia de patefon. Cânta Roy Orbison. Fetița se retrăgea. Revenea. “I was all right for a while / I could smile for a while but i saw you last night / You held my hand so tight” șopteste ea odată cu Orbison. Ea nu are chef de melodia asta. Ce poate fi mai inuman decât litera A?
Privește pe furiș la el și ar vrea să-i spună ceva. Intră nedoriții pe ușă, țipă, sunt surexcitați, se împing. El e la fel de indiferent, de neîncrezător și ar vrea să se repare pe partea dreaptă unde din falangă i se scurge un infantilism. Între cord și mușchiul sciatic s-a cuibărit un paradox pe care nu și-l imagina așa de luminos. Nedoriții se împing. Încep să se bată. Își scot stiletele și se chinuie să devină cadavre. Ea ar vrea să asculte With a lotta love. Totuși: “Standing all alone, alone and crying, crying, crying, crying”. Și nedoriții se bat – războiul lor și el ca pe un tărâm depărtat.
Un reflector împrăștie raze peste doi băieți în cămăși serafice și cu hermine prea lungi pentru ei care se joacă unul cu mâinile celuilalt. Râd uneori sau doar zâmbesc în restul timpului. Fetița mângâie patefonul. Un nedorit îl zdobește pe alt nedorit de peretele din față. El se uită - x&y. Prostituata dansează într-un colț. Ea spune ceva. El nu o aude. Între ei doi se află nedoriții. Ea caută telefonul. Peretele se descuamează. – Mi-am pierdut o floare, spune încet fetița. Ar vrea să spună că floarea a rămas în umbră, dar nu se aude.

and from this moment on

Nedoriții se prăbușesc unii peste alții, puierili, ca într-o vreme barocă, insectivoreă, învinsă. Prostituata își numără degetele, își impletește o coroniță din margarete. Fetița suspină și se dezbracă de culcare. El nu se mai pietrifică, ea ar vrea să se arunce în haosul de după peretele descompus. Băiețeii: - Nu vă supărați, câte degete aveți la mână? – Cred că Dumnezeu a uitat să-mi mai dea unul, răspunde descurajată femeia din colț. Ea se aruncă peste

Dincolo nu e el. E ca într-o lume mică. dejun încă matinal o pereche de nasturi cuțite ziare peste capete un etc inexplicit Un trecător îi zâmbește ca un băietel: - Sunteți frumoasă. Putem urca la mine? Ea ascultând în telefonul aproape mort, pe când la capătul celălalt este el luminos și nereparat, cu limbajul lipsindu-i cuvintele: - Regret, azi am una din acele zile fără oră.