agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-05 | | Înscris în bibliotecă de Bejliu Anne-Marie
Acum mai bine de șase veacuri, anume în 6 aprilie 1327, la ceasul slujbei de dimineață, în biserica Sfînta Clara din Avignon, un tînăr italian zărește, printre credincioșii veniți să se roage, pe o tînără provențală care-i atrage luarea aminte prin frumusețea, gingășia și puritatea expresiei.Privirile lor se întîlnesc, și din această întîlnire de o clipă se iscă între ei o atracție fulgerătoare.Cu deosebire, tînărul e robit cu totul și pentru totdeauna.
Acest tănăr, care nu împălinise încă 23 de ani, se născusen Arezzo, orășel din provincia italiană Toscana, în 20 iulie 1304.Tatăl său se numea Petracco di Parenzo.Era de fel din Florența.Notar , ca și bunicii lui.Mama se numea Elena Canigiani, de asemenea florentină. Amîndouă familiile, fără să aibă vreun titlu de noblețe, se bucurau de multă stimă.Petracco se cunoștea cu marele Dante Alighieri și, ca și acesta, era înregimentat în partidul Albilor. Ne aflăm în acele vremi, atît de îndepărtate, cînd luptele crîncene dintre cele două partide, Guelfi și Ghibelini, au însîngerat Italia.Partidul Ghibelinilor era alcătuit din aristocrația feudală, acei nobili denumiți "i grandi", sau "magnați". Ei susșineau că puterea temporală, autoritatea politică trebuie să fie exercitată de Cezar, și anume de împăratul Germaniei, iar papalitatea să se mărginească a-și exercita autoritatea în domeniul spiritual.Aceasta nu de dragul așa-zisei "idei imperiale", ci fiindcă împăratul Germaniei sprijinea interesele seniorilor feudali, exploatatori ai satelor.Totuși,n acest sfîrșit de Ev Mediu, în pragul erei capitaliste ("prima națiune capitalistă a fost Italia"- spunea Engelsn prefața la ediția italiană a Manifestului Comunist, referindu-se tocmai la această epocă, o parte din magnați intră în relații cu marii negustori, industriași, bancheri șincep să participe la operațiuni bancare și comerciale.Toți aceștia ajung să formeze partidul Gueliilor, susținători ai intereselor acelor "arti maggiori"(corporații superioare)alcătuite de patronii manufacturilor, de bancheri, de mari negustori. În opoziție cu seniorii feudali din partidul Ghibelinilor, Guelfii sprijineau puterea laică, politică a Curiei papale.Firește, nu pentru ca se opuneau "ideii imperiale" și susțineau "ideea papalitații", ci pentru că papa le susținea interesele, întrut burghezia și acea parte a nobilimii care formau partidul guelf erau interesațin marile speculații financiare ale bisericii romane, speculații care nu s-ar fi putut desfașura în toată vastitatea lor fără o bază politică. Prin urmare, nu era vorba de " o pură ciocnire de idei" între imperiu și papalitate, ci o vădită luptă de clasă, cu interese economice bine delimitate. Crude și pustiitoare au fost bătăliile acestor doua partide, ilustrînd interesele antagoniste de clasă ale Evului Mediu din Italia, împărțită într-o puzderie de stătulețe. Drept consecință a acestor bătălii, peste capul și în dauna lui "popolo minuto" (poporul mărunt), adică micii meseriași și muncitorii din marile ateliere, a fost preluarea puterii comunale cînd de către un partid, cînd de către celălalt. În afară de acestea, partidul guelf era aprig dezbinat de contradicții interne.N-a trecut mult, și Guelfii s-au văzut împărțiți în două fracțiuni deopotrivă de puternice și care deopotrivă își disputau puterea asupra orașelor-state.Și anume: Negrii, lăsîndu-se întru totul în mîna Curiei papale și conduși de sanguiinul Corso Donati, și Albii, care nu admiteau amestecul papei în administrarea orașelor și care, prin aceasta, erau mai apropiați de Ghibelini. Partizani ai Albilor au fost printre alții, Dante Alighieri și Petracco di Parenzo. Cînd în 1300 Negrii înfrîng opoziția Albilor, Petracco- printr-un ordin asemănător cu acela care l-a exilat pe dante, în aceeași perioadă- este alungat din Florența. Așa îl găsim la Arezzo, unde vine pe lume întîiul său născut, botezat cu numele de Francesco. Familia este silită, în căutarea unei mai bune statorniciri, să se mute din loc în loc, pînă se hotărășteba lua drumul Franței, ajungînd la Avignon, unde îndeobște se refugiau italienii proscriși, iar mai apoi în orășelul neînsemnat din apropierea Avignonului, Carpentras. Băiatul e trimis să învețe jurisprudența-cu deosebire dreptul canonic- la universitatea din Montpellier și mai tîrziu la Bologna, unde era una dintre cele mai vestite universitați din Italia. Dar în ciuda temeiniciei studiilor la cele două celebre universități și a valorii deosebite a profesorilor, se pare că tînărul n-a prea profitat de studiile juridice, care-l lăsau rece, întrucît, dimpotrivă, se simțea atras de cariera literelor și se cufunda cu pasiune în citirea clasicilor antichității, îndeosebi a lui Cicero și Virgiliu.Sub influența lecturilor latine, ajunge să-și latinizeze numele patronimic, care din Petracco devine astfel,Petrarca. Primind la Bologna știrea morții tatălui său(nu va trece mult și-și va pierde și mama), tînărul se întoarce la Avignon, în 1326. De la 1326 pînă în 1353,Avignonul este, casă spunem așa, reședința oficială a lui Petrarca. Aici strînge legături de prietenie cu celebra și puternica familie a lui Stefano Colonna Bătrînul, ai cărui fii îi vor fi mai tîrziu de ajutor în mai multe împrejurări. Aici intră în relații cu curtea papală și cunoaște pe papii Benedict al XII-lea Clement VI. Dar nu rămîne în Avignon decît între lungi intervale și adesea pentru scurtă vreme; căci pînă în 1331 Avignonul e pentru el un punct de plecare în îndelungi și importante călătorii prin Italia și străinătate: în Franța în Flandra, în Germania, de-a lungul Rinului. Aceste călătorii i-au înlesnit descoperirea unor prețioase manuscrise ale antichității, pe care le-a transcris și le-a editat, cum a făcut îndeosebi cu Cicero. Și în aceste cercetări asidue, care reînviau gîndirea "păgînă" împotriva închistării spiritualismului medieval, ca și mai ales în creația poetică, după cum vom vedea, se relevă umanistul Petrarca, precursor al umanismului Renașterii. Iar între o călătorie și alta- pe care de multe ori le face mai puțin pentru studii sau felurite treburi și însărcinări oficiale, cît pentru a se desprinde de obsesia iubirii sale- preferă adesea să se retragă în singurătatea de la Vaucluse, mică localitate lîngă Avignon, unde își cumpărase o căsuța, ca să se dedice cu totul studiilor și compunerii lucrărilor sale. În majoritate, acestea sînt scrise în limba latină(De Viris, De Vita Solitaria, De remediis utriusque fortunae, De sui ipsius et multorum ignoratia, Secretum)și dezbat cele mai variate teme filozofice, religioase, științifice, autobiografice etc. Printre ele, trebuie deosebit citată poema Africa, în care este glorificat Scipio Africanul, învingătorul lui Anibal, în cel de-al doilea război punic. Lucrările acestea care i-au adus o faimă timpurie, dar solidă, ilustrează pentru cititorul de azi două laturi importante ale dezvoltării concepțiilor poetului despre lume și viață: pe de o parte vedem în ce măsură a rămas tributar ideilor filozofice și religioase ale timpului său, cum ar fi ideea de resemnare în fața nestatorniciei și nimicniciei existenței terestre, sau de izolare ascetică, sau de penitență creștină; pe de altă parte, găsim aici ideile noi, moderne, despre natură, om, viață socială,patrie; și mai găsim, can Eclogae, sub vălul alegoriilor, aluzii la fapte politice contemporane. Această a doua latură a scrierilor sale latinești va lua o mare dezvoltare în poezia lirică și cetațenească a poetului nostru. Printre numeroasele sale călătorii, se cuvine să mai amintim și aceea de la Selvapiana, lîngă Parma, și mai ales ascensiunea pe muntele Ventoux, pe care o întreprinde în primăvara lui 1335, împreună cu fratele său mai mic, Gherardo. Descrierea pe care ne-a lăsat-o în urma acestei îndrăznețe ascensiuni ni-l arată și în această privință ca pe unprecursor, căci Petrarca este cel dintîi alpinist care așterne pe hîrtie și elogiul urcușului pe creste, și zugrăvirea amănunșită, plastică și lirică a ascensiunii. La 1 septembrie 1340, poetul primește, simultan, de la Paris și de la Roma, oferta încoronării ca poet. Petrarca, după îndelungă dezbatere cu sine însuși și cu amicii, preferă Roma; dar întîi vrea să fie examinat de Roberto, regele Napolelui, care și el și-a arătat dorința să-l încununeze. Firește, trece examenul cu strălucire. Astfel, ajuns la Roma, este încoronat cu cununa de lauri a Poeziei, în Capitoliu, după o fastuoasă solemnitate, în ziua de 8 aprilie 1341. De aici, se întoarce în Selvapiana, unde abia acum își termina poma Africa; apoi, din nou la Avignon, și de aici la Napoli, ca ambasador al lui Clement VI, pe lîngă regina Giovanna; apoi iar la Parma și, între 1344 și 1350, la Modena, Bologna, Verona, Genova, Ferrara, Padova, Roma. În 1350, îl găsim la Florența, oaspete al lui Boccaccio, vechi prieten.Acesta îi va aduce la Padova o știre îmbucurătoare: autorul Decameronului obținuse de la consiliul florentin anularea vechiului ordin de exilare și restituirea bunmurilor părintești ale lui Petrarca. De la 1353 la 1361, Petrarca își stabilește locuința la Milano, la curtea principilor Visconti, care îl vor trimite ambasador la Praga și la Paris. Chiar și la Milano, unde a fost excelent primit, poetul a preferat de multe ori să stea departe de fastul curții viscontine și să se retragă la Carignano, într-o vilă. Vreme de șase ani, între 1361 și 1367, a trăit respectat și onorat, la Veneția, într.un palat pe Riva degli Sciavoni, pus la dispoziție de republica venetă. În 1368 se statornici definitiv la Parma, locuind totuși de preferință în căsuța sa de la Arquà, pe dealurile Euganie. Aici, îngrijit de fiica lui, Francesca, și de ginerele său, își trăiește în liniște ultimii ani. Moare subit în noaptea de 18 spre 19 iulie 1374.Este înmormîntat în piațeta din Arquà, în fața bisericii Santa Maria. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate