agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-10-05 | |
Intru în sala de curs, ca de fiecare dată, cu inima strânsă și cu un zâmbet arborat pe față: sunt o Diana cuceritoare, că Afrodita ar fi prea mult. Pășesc cu pași atenți, ușor zvâcniți, sunt manechin. Cu cele x kilograme în plus, pe șolduri, fund și sâni (puse de Domnul unde trebuie, nu?), dacă îmi sucesc o gleznă voi fi mai mult decât penibilă (uneori chiar și dacă nu).
Sunt deșteaptă, sunt frumoasă, sunt sociabilă și bestială, chiar nu se vede ? Și-atunci el de ce tace? De ce nu comunică, nu respiră, nu există. Mă rog, există... Atât cât să-mi inspire mie atacuri de panică și tăieri de genunchi subite. Și… uneori poate mișcări lascive. Dar asta numai în discotecă, pe ring, unde e mai intuneric! Nu mă acuzați că sunt adolescentă imatură pentru că o recunosc din start: mai am coșuri, uneori mătreață și sânii tari. Și nu mă vede. Sau nu vrea, sau sunt atât de evidentă încât tace încurcat? O prietenă mi-a zis că sunt imposibil de ignorat “look, a huricane, let’s all look the other way”. Deci, dacă luăm teoria prietenei de lemă, omul mă vede. Dacă luăm trăsăturile-mi fatale de lemă, omul mă simpatizează. Dacă punem la socoteală cele 3 priviri în ochi (de.. ah, ești și tu în sală) ca lemă, mă adoră, iar dacă vă spun că în 9 luni am schimbat și 4 fraze, e clar, omul mă iubește, mâine mă ia de nevastă. Asta după ce o înlătur pe prietena mai în vârstă, mai mică, mai urâtă, mai pipernicită și… am mai spus că e prietena lui ? A lui, care e deștept, frumos, cult, finuț, atent, superior, cel mai tare`n an și.. am mai spus deștept? A, da? Păi atunci frumos! Și frumos. Și da, să nu uit, frumos! O plimbă, o umple de atenții, o ține de mână la concerte și îi sărută tâmpla. Ce-are tâmpla ei și n-are a mea?! Poate ceva mai multi neuroni? Imposibil. Sunt perfectă. Ah, și intru în sala de curs cu inima strânsă și zâmbetul arborat pe buze. Sunt într-o armonie desăvârșită cu mine și cu universul. Nimeni nu mă poate tulbura, nici chiar universul, nici chiar timpul, nici chiar găurile negre din procesul meu de maturizare, nimic! Sunt intangibilă! Asta până când mă împiedic în toată splendoarea mea. În fața lui. Pe caietul lui. Peste cafeaua lui. Pe pantanii lui. În plin amfiteatru de curs. Parcă am spus că mă iubește. M-am înșelat. Cred că mai avea puțin și mă pleznea. Măcar m-a privit a 4-a oară în ochi. Sunt patetică, pentru Dumnezeu! Du-te spală-ți pantalonii și mângaie-ți tandru prietena inteligentă și deosebit de urâtă. Eu o să... altceva. Așa nu se mai poate. Mă dau pe păpuși voodoo.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate