agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1906 .



Le Immortalite\'
proză [ ]
Intunericul imbratiseaza lumea...

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Noapte ]

2005-10-17  |     | 



Era o iarna friguroasa . Fulgii usori de nea coborau din inaltul cerului, dansand parca, spre bucuria copiilor ce-i priveau.Pretutindeni se auzea acel sunet specific anotimpului de iarna a pasilor ce preseaza zapada.La un moment dat parca se contopeau si formau un adevarat concert pe diferite tonalitati.Soarele incerca din rasputeri sa-si trimita razele calduroase printre imensitatea norilor cenusii.Copacii, adevarate fantome in acea parte a anului, erau coplesiti de greutatea zapezii ce-si gasea culcus pe crengile lor.Cateodata sub presiunea zapezii, cate-un plop isi mai legana bratele pentru a scapa de povara, scartaind si trosnind din lemnoasele-i incheieturi, tinand piept iernii.Insa nu peste mult timp, zapada iar il coplesea.Ningea neincetat.Cate o stea de zapada mai cadea pe nasul vreunui copil, provocandu-i rasul si dezmierdandu-i rosul obrajilor.Ningea usor,usor…
In mijlocul Londrei,strazile,in ciuda frigului,erau aglomerate ca de obicei, cum se intampla in fiecare an in preajma sarbatorilor.Oamenii umblau neincetat pentru a gasi intaintea celorlalti cadoul mult ravnit, pentru a aduce fericirea in casa unui prieten sau a unei cunostinte.In mijlocul acestui furnicar, un domn de 45-50 de ani strabatea cu repeziciune strada Ellm.Era un barbat solid in ciuda varstei sale,imbracat intr-un palton negru, cu gatul infasurat intr-un fular gros.Se grabea, trecand repede printre oameni si cautand un taxi.In ciuda acestei energii de care dadea dovada,emana totusi acel stil inconfundabil al Englishman-ului tipic,rece.Acest stimat domn , cunoscut de cetateni drept doctorul Williams, se afla la laboratorul de cercetare atunci cand a primit un telefon urgent de la spitalul St.Marie, chemandu-l deoarece sotia sa Geny se afla in pragul nasterii.Dupa cateva incercari esuate, doctorul gasi un taxi si ajunse rapid la spital.Geny se simtea bine si il intampina pe sotul ei cu vestea cea mare: nascuse un baiat . Acest copil era binecuvantarea parintilor sai,fiind cea mai mare dorinta a lor.L-au botezat Michael.

Toate acestea se intamplau in urma cu 18 ani,in anul 1971.In present, in interiorul loboratorului de cercetari stiintifice ale doctorului Williams se desfasurau experimente invaluite in mister.
-Voi reusi cu orice prêt!Trebuie sa reusesc! spuse ,extenuate, doctorul.
-Aveti dreptate maestre.Alta cale nu mai exista !Dupa atatia ani nici nu se poate altfel! se auzi glasul ragusit al laborantului Constantine.
- Constantine tu constientizezi? In sfarsit visul meu v-a deveni realitate.Eu voi fi primul nemuritor.Restul nu va mai conta.De acum inainte nimeni nu ma va mai trata ca pe un nestiutor, deoarece eu voi fi totstiutor!
- Acesta este ultimul prag ce sta intre moarte si viata! spuse exaltat laborantul.
-Gata! striga Williams.
In urmatorul moment, un zgomot asurzitor cutremura laboratorul si un discipol deschise usile imense ale laboratorului cu o eprubeta plina ochi cu un lichid gros, de un rosiatic demonic.Doctorul lua eprubeta si o examina.
-Este nemaipomenit.Rosul reprezinta energia,reprezinta viata.Nu-i asa Constantine? rosti cu un ton grav Williams.
-Intocmai,se auzi nu foarte clar vocea incremenita a laborantului.
-Acesta este inceputul nesfarsitului dragul meu Constantine! Am avut rabdare atatia ani, dar acum putem culege roadele muncii noastre, continua cu un ton crescand doctorul.Cine isi imagina ca urmarind firul evenimentelor si folosindu-ma de niste prieteni vechi voi reusi sa intru in posesia veritabilului elixir al vietii? Sangele de vampir!O, saraci cei ce nu au crezut in mine! Vom mai astepta o saptamana.Trebuie sa-mi vad familia.Pe Geny si pe Mike.Nu i-am mai vazut de atata vreme…Dar acum le voi spune adevarul.Vor intelege ca a meritat.Iti incredintez tie “darul”.Pazeste-l cu viata ta.Ma voi intoarce in curand.Trebuie sa plec la Londra.
-Am inteles doctore.Puteti avea incredere in mine, ca intotdeauna, spuse Constatine.
-Stiu prietene,stiu…
In urmatorul moment Williams isi lua haina si pleca.
Razele soarelui dezmierdau petalele gingase ale florilor multicolore ce, la randul lor, mangaiau privirea trecatorilor.Era o zi divina de vara.O zi din acelea in care nu-ti doresti decat pace si liniste sufleteasca.Majoritatea locuitorilor Londrei se indreptau in acea zi de duminica catre parcurile inverzite ale uriasului oras.Existau insa si exceptii.Intr-un copac inalt, mandru in ciuda numerosilor ani de existenta, se afla un tanar in compania unei carti.Era imbracat intr-o camasa lejera desfacuta pana la mijlocul pieptului si purta o pereche de pantaloni vechi, de culoare neagra.Acest tanar imita imaginea unui filozof presat de intrebari existentiale, emanand o incordare intelectuala.Avea figura fina cu trasaturi feminine, cu niste buze rosii, nu prea carnoase, si niste sprancene stufoase,putin incruntate ce-i dadeau un aer de superioritate si maturitate, tradand totodata hotararea si incapatanarea.Sub sprancene se aflau niste ochi de un caprui cristalin, cu o privire atenta si expresiva.Ochii acestui tanar aveau un aer de mister, intrucat erau usor ascunsi de catre parul lung,negru si matasos.
Deodata un baiat de cel mult 19 ani se opri in dreptul copacului si striga cu putere:
-Mike,Mike! Aici erai?Iar citesti?Coboara sa vorbim! spuse tanarul cu un ton autoritar.
Michael parca nici nu auzi si isi continua lectura.
-Nu vrei sa vorbesti cu mine?
Nici un raspuns.
-Si te mai plangi ca noi avem ceva cu tine… spuse in soapta tanarul vazandu-si de drum.Aceste cuvinte spuse in soapta ajunsera totusi la urechile lui Michael.Peste jumatate de ora se cobora din copac si se indrepta acasa ingandurat spunand in soapta: De parca ma-ti inteles vreodata…






2
Williams ajunse acasa dupa o calatorie cu vaporul ce-l extenuase.Dupa ce traversa bine cunoscuta-i Londra, ajunse in dreptul unei case bine intretinute ce te trimitea cu gandul la un om destul de instarit.Intra cu pasi vioi inauntru fara a-si anunta prezenta.
-Domnule Williams!Ce surpriza placuta! spuse servitorul ce-i veni in intampinare.
-Bine te-am gasit Alfred, spuse doctorul pe un ton plictisit si rece.
-Ma duc imediat sa o instiintez pe stimata doamna de venirea dumneavoastra.
-Nu,nu Albert! Prefer sa-i fac o surpriza.
-Prea bine.
Dupa ce urca scarile interminabile ce duceau la salonul central, Williams se opri in dreptul unei camere.
-Buna draga mea! Spuse Williams exaltat.
-John! Bine ai venit! raspunse cu aceeasi bucurie Geny.
Dupa ore de discutii in care isi povestira unul altuia ce se mai intamplase, doctorul ii dadu vestea cea mare.
-Geny, trebuie sa-ti marturisesc ceva…
- Dar ce anume poate fi? intreba Geny curioasa.
-Tu stii mai bine decat oricine ca timpul irosit in privinta experimentelor mele, acest timp pretios ce m-a tinut departe de voi, a avut un motiv bine intemeiat.
-Intradevar.Parca era vorba de analiza amanuntita a unei noi forme de viata…
- Ai dreptate. Dar acum a venit momentul sa-ti spun si numele acestei creaturi:vampirul.
Geny simti cum sangele i se scurge usor din obraji si parca taindui-se respiratia ingana:
-Vampir…Vampiri ai spus?
-Da draga mea!Scumpa mea comoara!Vampir.El este totul.Intotdeauna a fost.
Recapatandu-si vigoara Geny spuse revoltata:
-Nu se poate asa ceva! Vampirii nu sunt decat inchipuirea unei generatii de mult apuse care nu aveau altceva de facut decat sa nascoceasca asemenea nebunii!
- Nu iubito.Este cat se poate de adevarat.Iar eu singur iti sunt martor ca exista vampiri.Si mai mult decat atat chiar am o dovada. Sangele!
- Sangele? Ce legatura are?
- Sangele este ceea ce cautam!El este cel ce imi va indeplini visul.
- Nu inteleg nimic, spuse dezorientata Geny.Cum adica visul tau?
-Eu am vrut dintotdeauna sa cunosc mai multe, tot mai multe.Dar in calea mea a stat un mare obstacol:timpul acesta ucigator.Dar acum am solutia! Imi voi injecta sangele cand ma voi afla in pragul mortii si astfel voi dobandi nemurirea!
Geny aproape lesinase.Sfortandu-se, spuse:
-Dar daca tu vei fi nemuritor atunci eu cum voi exista cu gandul ca nu vei mai fi niciodata langa mine?
-Dar eu voi fi langa tine.Iti incredintez si tie acest dar.Si fiului nostru. Vom trai fericiti pana la sfarsitul lumii si apoi intru vesnicie.
Geny cazu, izbita de cele ce le auzea, in genunchi.Siroaie de lacrimi incepura sa-i acopere obrajii.
-John, nu stii ce spui.Eu nu voi fi niciodata vampir.Eu nu vreau sa fiu vampir!Eu sunt un om John ,un om!Iar copilul nostru…Lacrimile parca ii luara rasuflarea.Isi reveni si continua: Michael…nu va fi niciodata vampir!
Intrand intr-o criza spirituala, John nu se putu abtine si, ingreunat de siroaiele de lacrimi ce incepura sa-i apara pe obraji spuse cu disperare:
-V-am iubit dintotdeauna!Si pe tine si pe Michael! Iar tu asa ma tratezi!Nu vrei sa-mi fi alaturi atunci cand lumea imi va apartine!Blestemata fi tu si fiul tau!Nu imi mai apartineti!Nimeni nu va sta in calea visului meu!
Doctorul isi intoarse spatele si vru sa plece, cand, aflata intr-o stare acuta de nebunie, Geny se arunca in gatul lui si incepu sa-l loveasca cu putere.Lupta tinu cateva minute, dupa care Williams, sub efectul furiei salbatice de necontrolat, lua un cutit aflat pe masa din camera alaturata si-l infipse adanc in inima sotiei sale.
Biata femeie, dupa ce simti metalul rece si ucigator penetrandu-i pieptul, se prabusi si isi dadu sufletul aproape instantaneu.Ca o furtuna neanuntata,Michael intra in camera izbind usa cu putere.
In acel moment in mintea lui Williams se intampla ceva groaznic: legaturile mintii sale cu ratiunea se rupsera si doctorul cazu in nebunie.La vederea cadavrului ce era asternut in mijlocul camerei, el incepu sa rada neputandu-se controla.Se simtea bine.Stia ca acesta reprezinta numai inceputul omorurilor si deja se vazu in ipostaza ucigasului neintrecut.Stia ca asta va urma, din moment ce el, umilul doctor Williams, trebuia sa traiasca din cantitatile infinite de sange ce i le puneau la dispozitie naivii si slabii muritori de rand.
-Te iubesc Michael!Iti incredintez acest bilet sperand ca vei dori sa ma urmezi dincolo de toate astea… Michael ,stupefiat, incepu sa urle din toate puterile si cazu la pamant, aproape lesinat, langa mama sa.Nu se putea misca.Singurul lucru pe care simtii in acel moment era ura imensa pentru tatal sau si un fior rece ce ii strabatu corpul intepenit la vederea cadavrului mamei sale.
Tatal sau ii lasa in graba misteriosul bilet si, privind inca o data tabloul creat de el insusi,pleca repede din casa aceea blestemata neluind in seama glasul servitorului atunci cand il intreba daca totul este in regula.Dorea sa-si duca planul la bun sfarsit cat mai repede.Nu trebuia sa mai amane.Vesnicia il astepta dincolo de Oceanul Atlantic, in America.






Trecusera cateva zile de la groaznica scena ce se intamplase in casa familiei Williams.Michael nu se recunostea.De fapt, nu mai recunostea nimic…nimic din ceea ce-l inconjura.Se simtea singur si neajutorat.In minte ii salasluiau doar ganduri morbide.Ganduri intunecate de razbunare.Atat isi dorea tanarul Michael.Sa-si razbune singura fiinta care i-a fost dintotdeauna alaturi, care nu l-a parasit niciodata.Simtea ca nu mai avea parinti.Isi intiparise in minte un singur scop: acela de al face pe ucigas sa plateasca.Si cu siguranta era in stare de orice pentru a-si infaptui dorinta!
Dupa inmormatarea mamei sale, Michael zacu in casa mai multe saptamani.Lumea se intreba daca mai traieste, daca mai are pentru ce trai.Nu avea prieteni, nu avea pe nimeni in afara de el insusi.
Apoi intr-o zi de duminica, in timp ce revedea mental scena crimei, scena care o revazuse de mii si mii de ori fara incetare, isi aminti de scrisoare.Aceea scrisoare lasata de ucigas pentru a fi citita.Tanarul se duse in camera in care se petrecusera cele mai oribile momente din viata lui.Deschise usa cu o strangere de inima.Scrisoarea era chiar in fata lui.Zabovi cateva momente, apoi rasulfla puternic si o deschise…


Draga Michael,
Cand vei citi aceasta scrisoare eu probabil nu voi mai fi ca inainte…Nu te ingrijora copile!Nu te voi parasi! In schimb iti ofer cel mai de prêt dar pe care ti-l poate oferi cineva:imortalitatea!Da, fiul meu,imortalitatea!Trebuie sa ai incredere in mine.De vei urma instructiunile acestea, vei ajunge in posesia darului: pleaca cu primul vapour spre America. Trebuie sa ajungi in San Francisco, locul in care se afla laboratorul meu. “Darul” este nepretuit, asa ca nu puteam risca sa-l las in laborator.Vei ghasi o cheie in sertarul din camera mamei tale. Foloseste aceea cheia pentru a deschide seiful aflat in fosta mea locuinta din San Francisco de pe strada Flower Avenue. Acolo vei gasi o eprubeta cu un lichid.Injecteaza-ti acel lichid.Dar nu uita! Trebuie ca in acel moment sa-ti fi pierdut o buna cantitate de sange, pentru ca altfel lichidul te va nimicii pentru totdeauna.
Iti incredintez un singur sfat, iubitul meu fiu: odata ce ai dus transformarea la bun sfarsit nu mai exista cale de intoarcere.Vei deveni pentru totdeauna…”altcineva”.
Iti urez noroc!
Tatal tau, John Williams

Acela era momentul de rascruce al tanarului indurerat.Ce sa faca? Sa renunte pentru totdeauna la gandul de razbunare si sa-si continue viata aparent fara nici un rost, sau sa faca pasul suprem si sa-si imbuneze constiinta?
-Ma voi razbuna cu orice prêt!
Decizia fu luata imediat si fara cea mai mica ezitare.Michael urma sa se imbarce in primul vapor care-l putea duce in America.
El nu realiza totusi, faptul ca odata cu imbarcarea sa, viata i se va schimba complet fara a avea sansa de a mai alege vreodata.Michael se indrepta cu o hotarare oarba spre insusi taramul raului: Iadul.


4
Intre timp Williams ajunsese cu bine in San Francisco.Erau orele 11 noaptea, cand doctorul ajunse in laboratorul sau, unde, credincios ca intotdeauna, il astepta Constantine.
-Ma bucur nespus sa va vad doc…Williams il intrerupse brusc cu un semn violent si il intreba cu privirea fioroasa unde se afla pretiosul sange aducator de nemurire.
Constantine, cunoscandu-si bine invatatorul, se repezi sa-i aduca eprubeta.
-Constantine, spuse cu raceala-i fireasca Williams, pleaca repede de aici.Daca tii la viata ta uita de toate ce le-am petrecut impreuna si nu privi niciodata inapoi.
-Dar, maestre…
-Du-te ti-am spus!
Constantine, vazand starea avansata de turbare in care se afla vechiul sau prieten, se grabi sa-si stranga lucrurile si pleca indata.
-Acum sunt singur.Tebuie sa ma calmez altfel ma voi duce la pierire.
Lua un briceag pe care-l gasi pe masa de lucru al laborantului si, fara pic de ezitare, isi taie adanc venele incheieturii, asteptand cu rabdare pana I se scurse incet aproape tot sangele din corp.Apoi, cu un calm nemaipomenit, fiind aproape de lesin, isi injecta lichidul vampiric.Se clatina si nemaiputandu-se controla, se prabusi de-a binelea pe podeaua laboratorului.Incepu sa tremure puternic din tot corpul.
-Ce se intampla cu mine? Credeam ca sangele acesta ma va face mai puternic, dar…dar nu se intampla nimic.Simt ca mor!
Disperat, doctorul incerca sa se tarasca pana la capatul patului, dar istovit, se prabusi din nou.Rasuflarea incepu sa-i slabeasca din ce in ce mai mult.Inima se chinuia sa faca fata lipsei de sange, dar era din ce in ce mai vlaguita.Doctorul se facu palid,un palid cu adevarat cadavaric.Puterile incepura sa-i slabeasca pana ce nu mai simti nimic.Isi dadu sufletul.
Apoi se intampla ceva nemaipomenit.Williams isi deschise brusc ochii si se simti de parca nimic nu s-ar fi intamplat.Mirat, se ridica in picioare si isi examina incheieturile.Nici urma de taietura.Mai observa un lucru:cu toate ca in incapere nu era lumina, el vedea foarte bine.Dupa un timp in care nu schita nici un gest, se dezmeticii si intelese totul.Lua acelasi briceag, acum manjit cu propriul sange, si se taie din nou.
Atunci observa cu stupoare ca rana se inchise ca prin minune in cateva momente.
Nu mai era Williams. Acum era vampir.Era un copil al intunericului.Iesi sa i-a o gura de aer.Nu se mai putea stapanii.Lacrimile ii inundasera ochii la minunata priveliste ce I se arata: noaptea, cel mai bun prieten al sau.Se simtea puternic, mai puternic ca niciodata, dar se simtea si istovit in acelasi timp.
-Lipseste ceva…Nu ma simt bine…Simt ca…ca…O da! Simt ca mi-e sete!
Vampirul nou-nascut pleca in aceeasi noapte in cautarea prazii.Incepu sa cutreiere strazile orasului in lung si-n lat.Era placut uimit de ceea ce nu observase pana atunci.Ii placeau oamenii.Le simtea mirosul.Simtea aceea atractie salbatica a animalului fata de prada sa.La un moment dat se opri brusc.Nu-i venea sa creada.Acel miros…Era ceva familiar.
-Nu-mi vine sa cred!Dar ce festin!Te miros Constantine, esti pe aproape…
Dar nici nu isi termina gandul si deodata se afla langa laborant, pe o ulita parca uitata de lume.Constantine se indrepta spre casa, cand il vazu pe maestrul sau asteptandu-l la cativa pasi departare.
-Constantine…O Constantine! Am reusit dragul meu prieten! Durerea a luat sfarsit spuse cu falsa duiosie vampirul. Vino sa te imbratisez!
Constantine, parca hipnotozat, se apropie incet la ordinal maestrului sau.Dar maestrul nu mai era om.Era mort.Nu mai avea nimic uman il el.Il imbratisa pe laborant si, simtind miros de sange proaspa si cald, musca cu bestialitate adanc in gatul victimei.In cateva momente se sfarsi.Fara nici un resentiment, doctorul isi omora cel mai loial prieten.
-Niciodata nu mi-as fi imaginat ca sangele are un gust atat de bun! Ma simt mult mai bine acum, mult mai puternic.
Dar in acelasi moment observa ceva ciudat.
-Constantine a venit pur si simplu la mine, in ghearele mortii.Parca nu ma mai recunostea…Nu mai sunt umilul doctor Williams, cercetator pentru descoperirea darului suprem al omenirii.Ei nu merita.Nu m-au ascultat..Eu de fapt nu am fost niciodata Williams.Da! Ma voi numi DARIUS,Printul Intunericului!
In acea noapte se nascuse un nou cosmar al noptii.Ingerul nu-l mai avea in grija pe acel mostru.Dumnezeu il dispretuia.Darius isi vanduse sufletul in schimbul nemuririi.


5
Sa ne indreptam deocamdata atentia asupra evenimentelor petrecute in viata tanarului Michael. Calatoria sa pe vaporul “Eternity” ii dadu un prilej bine venit de a medita asupra celor ce s-au intamplat si asupra viitorului sau care avea sa fie neinchipuit de intunecat.Se simtea foarte confuz.Aceleasi intrebari ii reveneau in minte creind o ciclicitate agasanta ce ii fura si cea mai mica speranta in viitor si in el insusi.
-Cum a putut sa se intample asa ceva? Doamne, de ce mie? Cu ce am gresit in fata Ta? Mi-e atat de dor de mama…O culcusul meu, sufletul meu, sangele meu, unde esti acum?De unde iti privesti fiul pagan ce este pe cale sa-l renege pe Dumnezeu pentru a-si duce la bun sfarsit razbunarea?
Starea sufleteasca I se deteriora din ce in ce mai mult.Isi petrecea timpul, inchis in camera sa, scriindu-si memoriile. Peste cateva zile, pe care Michael le simtise ca fiind luni de zile, ajunse la destinatie. Nu se simtea in stare sa continue.Era foarte palid si slabit.Pofta de mancare deja devenise ceva aproape inexistent.Simtea o fobie universala ce il presa fara incetare.O fobie provenita din cel mai tenebros taram al simtamantului sau.
Dupa o scurta plimbare in care singura dorinta de a-si reveni putin nu se indeplini, Michael ajunse intr-un final la fostul apartament al tatalui sau, pe enigmatica Flower Awenue. Intra timid in cladirea aceea darapanata uitata de lume si de Dumnezeu.Urca treptele mucegaite ale cladirii si ajunse la camera cu numarul 77, fosta locuinta a tatalui sau.Intra cu sfiala si gasi incaperea asa cum o stia din totdeauna: neingrijita, cu tot felul de publicatii si foi scrise pe jumatate si imprastiate pe jos.Locuinta era imbibata cu un miros ciudat, asemanator celui emanat de cadaver aflate in putrefactie, dar mult mai subtil.Cel putin asa gandi Michael pe moment.Fara a mai astepta nici un moment, se indrepta catre seif si , folosind cheia mentionata in scrisoare, il deschise.In interior se afla o cutie , infasurata in matase de culoare neagra.Era legata de cu o panglica rosiatica.Michael deschise cu grija cutia si descoperi cu stupoare o eprubeta cu sange. Isi aminti de randurile tatalui sau. Incepu sa tremure din toate incheieturile.Acele cuvinte incepura sa-I invadeze mintea.
“Injecteaza-ti acel lichid.Dar nu uita! Trebuie ca in acel moment sa-ti fi pierdut o buna cantitate de sange, pentru ca altfel lichidul te va nimicii pentru totdeauna”

Lua eprubeta si se indrepta catre laboratorul tatalui sau. Pe drum, Michael descoperi un ziar aruncat la nimereala pe strada.Il lua si citi, din curiozitate, gandind ca o mica relaxare nu i-ar face rau.Rasfoind, intamplator ajunse la o pagina de mare interes, notata cu “Important News!”.Citind articolul respectiv afla cu groaza urmatoarea stire eveniment:”In urma cu cinci zile, un cadavru a fost descoperit pe o ulita marginasa din suburbiile orasului San Francisco.Persoana in cauza fu identificata sub numele de Constantine Mauwer, un laborant aflat in slujba cercetatorului Williams John. Un mister incredibil cuprinde aceasta crima intrucat Mauwer a fost ucis prin extractia aproape totala a cantitatii de sange din corp.In mod uimitor acest proces s-a facut prin doua incizii aflate la baza gatului, in dreptul jugularei.Incercand sa elucideze misterul acestei crime odioase, politia a incercat sa dea de domnul Williams, care se pare a parasit continetul American fiind vazut in Londra.In urma investigatiilor, medicii s-au abtinut in privinta vreunui comentariu.O ipoteza interesanta a luat totusi nastere in cadrul societatii si anume aceea a existentei unui personaj fictiv care se hraneste cu sangele uman:vampirul.”
Lui Michael nu-I veni sa creada.Fu izbit de un gand morbid: tatal lui nu mai exista.Se transformase deja in ceva ingrozitor.Dar un lucru era si mai evident.In articol se mentiona ca doctorul Williams fu vazut in Londra.
-Este clar.Ma cauta. Nu se astepta sa vin dupa el…
Michael simtii cum se strange lumea in jurul sau.Timpul il presa ingrozitor.Vampirul putea veni in orice moment dupa el.Renunta la ideea de a mai merge la laborator si isi inchirie o camera la un hotel de mana a-III-a.
Era o noapte linistita.Luna plina domina inaltul cerului.Era o luna rosiatica si inspaimantatoare.Stelele se jucau pe intinsul nesfarsit al universului, sclipind din cand in cand si transormand peisajul nocturn in ceva tipic basmelor populare.
In aceea noapte Michael trebuia sa-si decida soarta.Nu mai putea astepta.
-Nu-i voi putea face fata niciodata.Este vampir.Dar trebuie sa razbun moartea mamei.Nu voi renunta din pricina unei sfieli instinctuale ce incearca sa ma domine.Aceasta este singura mea sansa.Napoleon spunea:”Toti suntem piese pe o tabla de sah.Important este daca esti pion sau rege.”
Michael citise multe opereale celor mai intelepti ai timpului.Era pasionat de lectura.Pe parcurs dadu-se peste ceva legat de vampiri.Stia foarte bine ca un vampir este nemuritor si ca doar un “frate” il poate nimicii. Gandul acela fu motivul pentru care Michael lua hotararea fatala.
Cauta un cutit.Nu gasi nici unul in aceea incapere aproape goala.Isi aminti de un stilou.Da, avea un stilou lasat cadou de la mama sa.Un stilou superb, placat cu aur.Il stranse puternic in mana si si-l infipse in palma.Observand ca sangele nu curge destul de repede si-l infipse inca o data in artera femurala.Ingrozit de durerea insuportabila fu cat pe ce sa strige disperat dar se abtinu, stiind ca astfel putea trezi interesul unor musafiri nepoftiti. Se aseza in patul acela constituit din patru picioare de lemn ,o placa din scanduri invechite de trecerea anilor si o patura mucegaita.Astepta ceva timp pana simtii ca se scurse aproape toata vlaga din corpul sau.Raceala il cuprinse iar corpul nu mai raspundea la comenzi.Michael intelese ca era momentul.Lua cu o mana tremuranda eprubeta, introdu-se lichidul intr-o seringa si isi injecta ambrozia imortalitaii.Pe moment nu simti nici o diferenta.
- O Dumnezeule! Ce am facut? Voi muri fara sa am sansa sa il pedepsesc pe ucigas!
Dar cuvintele ii fura intrerupte de o criza neasteptata.Simtii cum pulsul ii scadea din ce in ce mai mult.Corpul ii murea.Dar acest detaliu nu era important.Peste cateva momente isi dadu sufletul.Michael ajunse in ceruri.Simtii cum o mana I se aseaza pe umar si auzi o voce:”Puteai sa ajungi in Rai.Ai fost binecuvantat, dar nu ai luat in seama darul Lui Dumnezeu.Du-te inapoi si savarseste-ti pedeapsa, blestematule!”
Deodata ochii I se deschisera usor.Culoarea ochilor nu mai era capruiul cristalin de altadata.Acum aveau o culoare stearsa, un bleu deschis.Totul se schimbase.Culoarea fetei era alba, dar un alb impur.Nu isi mai simtea inima.Era rece.Michael era mort, dar traia.Transformarea nu era inca finisata.Tanarul vampir simtii nevoia de a se hrani.Simtea o neplacere acuta in zona pieptului si o migrena ingrozitoare ii spulbera gandurile.Se simtea ca un animal salbatic tinut in cusca.Simtea nevoia de a distruge.Dar se controla.Isi dadu seama ca aceea zi fusese ultima din viata lui de muritor.Vazuse ultimul apus de soare.Acum incepea o alta etapa a existentei sale.
Se simtea slabit si vroia hrana.Vroia sange.Era o nevoie ce acum I se parea naturala.Ravnea acel lucru ca si cum de el depindea viata.Asa si era.

-Ce am devenit! Sunt un monstru!
Nu se putu abtine si iesi la lumina lunii.Era singura lumina ce o mai putea vedea vreodata.Simturile I se schimbasera.In drumul sau pe scarile cladirii simtii mirosul celor aflati in locuinte.Erau 16.De unde stia acest lucru? Era o enigma si pentru el.Nu intelegea nimic.In timp ce cobora scarile observa ca distingea cu o acuratete incredibile tot ce se afla in jurul sau, in ciuda faptului ca era intuneric.Iesind afara auzi pasi.Se uita in jur dar nu vazu pe nimeni.Se plimba vreo jumatate de ora luind calea acelor pasi.Era trecut de orele 2 ale diminetii.Umbla singuratic pe strazile orasului.Dar mai auzea pe cineva.La un moment dat ii simtii si mirosul.Stia ca aceea persoana este o femeie.Era tanara.Simtea nevoia sa vorbeasca cu cineva. Se apropie de ea si o salute. Femeia, speriata la inceput, il invita la ea acasa.Michael accepta.Ajunsi acolo, pe o strada marginala, din cale afara de intunecata, tanara isi gasi drumul pe nevazute, mirata de capacitatea noului sau prieten de a vedea pe intuneric.Odata ajunsi la locuinta, ea il invita pe Michel inauntru.Tanarul vampir simtea nevoia din ce in ce mai mare de hrana.Accepta.Anne, dupa cum aflase ca se numeste, il invita pe Michael la masa.Ii oferi ceva substantial, dar el refuza pe motiv ca nu ii este foame.De fapt, Michael nu mai simtea nevoia de a consuma alimente.Aveau un miros dezgustator acum.Nu mai putea suporta.Se apropie incet de Anne.Tanara, placut impresionata de infatisarea tanarului, ceda instantaneu, de parca o forta nevazuta o domina pur si simplu.Vampirul simtea cum devenea din ce in ce mai puternic cu cat Anne ceda.El incepu sa oberve pulsul fete.Il obseda aceea ciclicitate a pulsului, auzea bataile inimii.Artera, aceea dulce comoara, izvor al placerii,cerea sa fie strapunsa.Nu se mai putu abtine.Bestialitatea puse stapanire totala pe inima lui, pe rationament.Se napustii asupra fetei si o musca adanc, improscand cersafurile cu sangele cald.Supse cu lacomie lichidul existential.Ii parea rau.Facuse risipa.Ii lua sufletul.Dar simtea ca isi revine.In cateva secunde simturile i se sensibilizasera extrem de mult iar puterea era enorma.Se simtea invincibil.Se simtea nemuritor.Transformarea era completa.Michael era un vampir.Se indrepta spre locul sau de odihna.
-Nu-mi imaginam ca poate fi asa de bine dar…dar lipseste ceva…
Peste cateva momente insa un gand il strivi.Cum a putut el sa omoare o fiinta pentru a se hranii?
-Nu merita!Era o fata atat de frumoasa si avea o viata inainte!Cum am putut?Doamne ce am devenit?
Un strigat de o tonalitate ingrozitoare se auzi in vechiul si intunecatul oras San Francisco.Amplificat de puterea intunecata si de disperarea ce-i salasluia in suflet, Michael scoase un raget de o bestialitate nemaiintalnita.
Cuprins de un sentiment de vinovatie si de regret ce il zdrobea,tanarul se indrepta indurerat la camera hotelului, singurul sau adapost, si se culca in baia ferita de razele luminii.Soarele incepu sa-si trimita razele fine si calduroase ale diminetii pe intinsul orasului.Michael dormea.Prima data cand dormea in timpul zilei.Dar ce nu stia proaspatul copil al intunericului era ca la Londra, un alt vampir era constient de existenta sa.
-Te-am auzit in noaptea aceasta fiul meu.Intunericul a pus stapanire pe tine.Esti pe vecie pierdut, tanarule nemuritor!Ne vom intalni in curand.





6

A doua seara Michael se trezi brusc dintr-un somn foarte adanc.Toate cele intamplate I se pareau a fi un vis.Da, credea ca visase.Se trezi si se uita in oglinda.Isi vazu chipul alb cu acei ochi sclipitori, de culoarea cerului inainte de furtuna.Nu se recunostea.Isi amintii de lucrurile pe care le citise cu mult timp inainte.Intr-o carte era mentionat ca vampirii nu au reflexie.Era un fapt universal cunoscut.Acum intelese Michael ca oamenii nu stiau aproape nimic in legatura cu vampirii si ca toate erau doar presupuneri sau poate chiar manuscrise ale unui vampir de mult uitat.Ca si el de altfel.Un alt gand ii vaporiza deodata concluziile trase si isi aduse aminte de tatal sau.
-Trebuie ca el sa ma fi cautat la Londra.Nu m-a gasit iar acum isi imagineaza ca sunt aici.Il voi astepta.
Dar atunci o puternica migrena il strafulgera si auzii o voce spunandu-i:Deja sunt aici!
Corpul ii fu atras afara direct prin fereastra printr-o forta incredibila.Fu izbit pur si simplu de asfaltul strazii aflate la poalele etajului 5 unde se afla camera.Spre surprinderea tanarului, corpul sau era intr-o perfecta stare.Se dezmeticii si prinvind in departare, vazu un barbat imbracat in negru, cu o mantie lunga. Acel barbat se apropie cu o viteza uimitoare, astfel ca in urmatoarea clipa se afla langa umarul baiatului.
-Nu credeam ca vei fi in stare.Dar mi-ai dovedit contrariul.Sunt mandru de tine , fiule!
Lui Micheal nu-I veni sa-si creada ochilor.Personajul aflat in fata sa nu era altul decat tatal sau.Dar nu semana aproape deloc.Avea fata deformata.Ochii ii erau rosii si emanau o puternica lumina patrunzatoare.
-Poate te intrebi de ce am infatisarea aceasta. Este deoarece eu sunt mult mai puternic decat tine si stiu sa-mi folosesc puterile intunecate.Pana in acest moment ti-am citit gandurile.
-Deci stii ca vreau sa te omor, nenorocitule, ucigasule!Michael incerca sa se miste, dar o forta incredibila il tinea captiv, ca niste lanturi masive dar nevazute.
-Nu incerca sa te misti.Chiar daca crezi ca nu vei pati nimic, eu te pot face sa suferi, in timp ce tu nu imi poti face nimic.Iti simt nevoia.Esti flamand Michael, dar nu vrei sa te hranesti.
Michael vru sa spuna ceva dar nu avu timp, intrucat Darius il musca in profunzime de gat, si eliberandu-l de puteri, il lasa pe tanarul vampir sleit.
- Ne vom mai intalni fiule, dar nu uita.Viata ta vesnica se poate intretine numai cu pretul vietii celorlalti muritori imputiti.Trebuie sa te hranesti acum, altfel vei muri.De ce nu intelegi?Ceilalti nu conteaza, ei nu se pot apara.Ii poti seduce si apoi te poti hrani.De ce sa refuzi un dar atat de minunat?
Epuizat, Michael nu putu decat sa sopteasca:Nu…nu voi….renunta…
-Alegerea ta. Stiu ca vrei sa ma omori.Nu intelegi ca este cu neputinta?
Dupa ce spuse acestea, Darius se concentra un moment si apoi, sfidand legile gravitatiei, se ridica usor de la pamant si, plutind usor se facu nevazut.
Michael era pe moarte.Dar puterile incepura sa-I revina usor, intrucat tatal sau pleca.Se ridica si cercetand imprejur realiza ca este singur.Nu avea cu ce se hrani.
-Sunt sfarsit…. ingana cu neputinta
In momentul in care era pe punctual de a-si pierde si ultima speranta de supravietuire, tanarul vampir auzi un sunet inabusit.Venea dinspre canalizare.Era un sobolan.Aceasta era sansa lui.Se tara cu greu pana la gura canalizarii si intinzand mana, reusi sa captureze oribila dar delicioasa prada.Musca cu lacomie.Sangele animalului nu avea acelasi gust ca cel uman, dar era suficient pentru a-i reda destula energie cat sa se poata ridica si merge.Cu greu ajunse Michael in canalizare, singurul adapost impotriva luminii ucigatoare ce urma sa vina.Scapa de moarte.Acum nu avea alta dorinta decat sa-si omoare creatorul.Si era in stare de orice pentru aceasta.


7

Trecura zece ani de la intalnirea celor doi vampiri. Michael umbla neincetat prin lume invatand si intelegand multe aspecte ale vietii de nemuritor.Deasemenea puterea ii crescuse considerabil.De un singur lucru nu putu sa scape.De obsesia mortii mamei sale.Setea de razbunare era din ce in ce mai apriga.Dorea sa-l gaseasca pe faptas si sa puna lucrurile in ordine odata pentru totdeauna.Dar acest lucru nu era posibil.Darius, citindu-I gandurile, era intotdeauna cu un pas in fata.Michael mai avea un motiv de depresie profunda, ce ii devora inima rece cu repeziciune.Se obisnuise sa omoare.Devenise un lucru absolut necesar pentru supravietuirea sa.Un timp se hrani numai cu sange de animal, dar nu trecu mai mult de o luna pana ce renunta la acest stil de alimentatie. Aproape ca nu simtea nici un regret atunci cand mai dona un suflet mortii.Ucidea cu o naivitate iesita din comun.Cum am mai spus, puterile ii crescusera, astfel ca putea sa-si atraga victimile mult mai usor.Prefera domnisoarele locuitoare ale romanticului Paris, dar si femeile salbatice de pe continetul African.Michael nu renunta in nici un moment la lectura.Dar acest lucru ii era mult mai accesibil acum, intrucat, folosindu-se de puteri, putea citi volume de pana la 10000 de pagini pe zi.Invatase sa se ascunda de oameni, sa-I atraga si sa-i trimita in ghearele mortii.Era ucigasul perfect.
Dar in ultimul timp, dorinta lui de razbunare se accentuase din ce in ce mai mult.
Intr-o noapte, ca oricare alta, in care tanarul vampir isi cauta prada obisnuita constand in trei-patru femei sau barbati sanatosi, i se intampla ceva foarte familiar.
O durere fenomenala ii strafulgera fruntea, asemenea aceleia pe care a simtit-o cu 10 ani in urma.Intelese totul intr-o fractiune de secunda.Venise momentul confruntarii.
Michael se retrase cu o viteza fulgeratoare pe o ulita intunecata, ferita de privirile oamenilor.
-In sfarsit ai sosit!Dupa atata amar de vreme….Iti simteam dorul!Arata-te! Striga Michael.
Nu primi nici un raspuns, dar durerea ii crestea din ce in ce mai mult.
- Ti-am spus si iti voi repeta: Nu voi renunta!
- Te-ai facut mai puternic! se auzi o voce familiara.
Din intunecatul cer luminat de stele cobora Darius, invasmantat in haine de culoare rosie, cu un zambet generos pe fata de o expresivitate incredibila.
Brusc, durerile il parasira pe Michael.
-Vad ca ai inteles ca acum iti pot face fata.
-Vom vedea!
Aerul rece al noptii scalda cele doua umbre enigmatice aflate in opozitie in ciuda aceluiasi sange pe care il purtau in vene.Atmosfera era incordata.Amandoi vampirii asteptau rabdatori ca celalat sa faca prima miscare.Darius stia ca puterile fiului sau crescusera si Michael dorea sa fie prudent amintindu-si de lupta pe care a pierdut-o in urma cu 10 ani.Cei doi titani ai intunericului se concentrau din ce in ce mai mult prevestind bestialitatea luptei ce urma.
-In sfarsit vei plati pentru ce ai facut!
Dupa ce spuse aceasta,Michael lovi puternic corpul urias al rivalului sau, provocandu-I o rana deschisa ce se vindeca instantaneu.
-Nu ma poti dobora! In urmatorul moment Darius la randu-I isi lovi dusmanul, dar cu o putere mult mai mare, folosindu-se de viteza incredibila, creeand un efect de prastie.Michael fu izbit ingrozitor de puternic de zidul unei cladiri.Corpul I se refacu, dar mai lent decat cel al tatalui sau.Tanarul constientiza ca singura modalitate prin care il poate nimicii pe Darius era sa-l atraga in lumina soarelui.O cantitate enorma de energie trebuia irosita de catre tanarul vampir deoarece gandurile ii erau supravegheate cu vigilenta dar in decursul anilor invata sa se opuna.Planul trebuia pus in aplicare cat mai repede.Mai erau 40 de minute pana la rasaritul soarelui.
-Ai avut dreptate!Esti mai puternic decat mine, darn u la fel de rapid.Michael incepu sa fuga folosindu-si toata energia de care dispunea.Darius era in urma lui.In cele din urma il atrase pana intr-un cimitir.Mai era foarte putin pana la rasaritul soarelui.Michael stia asta.Rupse un capat al unei cruci si il infipse cu ura in pieptul tatalui sau.
-Vei plati pentru ce i-ai facut mamei, nenorocitule!
Sangele incepu sa-I curga in siroaie lui Darius, dar in ciuda acestui lucru nu parea deloc afectat.
-Tu chiar crezi ca un amarat de ciot ma poate dobora? Creatura naiva ce esti, tot ce ai citit despre vampiri nu sunt altceva decat minciuni.Darius nu mai avu timp sa continue.
Soarele rasari si isi trimise razele in intampinarea celor doi copii ai noptii.Acela era momentul mult asteptat.Michael profita si isi impinse adversarul cu putere intr-un alt tarus lasat la voia intamplarii in cimitir, iar el se adaposti intr-un mormant.
Strigate disperate se auzeau odata cu ridicarea soarelui pe cer.Corpul altadata frumos si incarcat cu putere intunecata se prabusea acum fara nici un fel dee aparare.Cenusa fu azvarlita de vant in tot cimitirul. Incepea o noua zi pentru Michael care astepta si asculta.Cand intelese ca totul se sfarsise , cu lacrimi de bucurie in ochi lasa soarele sa-si retraga ucigatoarele-I raze.Astfel se deschidea un nou drum in viata vampirului Michael, care din noaptea aceea, isi lua numele Edmond, personajul sau preferat din Contele de Monte Cristo de Alexandre Dumas.

“Caci enigmatic ca o umbra
Vreau sa fiu
Far’ de nume,far’ de loc
Umbra vietii si a mortii
Ca o umbra-as vrea sa fiu...”

1

-Asemeni lui Edmond voi fi si eu, izolat de umanitate si departe de Dumnezeu!gandea tanarul vampir cu disperare
Edmond era singur.Cel putin asa credea el.Alt scop nu avea decat supravietuirea.Dupa un timp insa, acest scop lua o turnura mai complexa.Vampir fiind, Edmond beneficia de eternitate.Timpul trecea;il infiora acest gand, intrucat in fiecare zi auzea cu o claritate cristalina bataile orologiului Big Ben din Londra.Dar pentru el timpul nu trecea.Privea cateodata deznadajduit pe muritorii din juru-i, percepandu-le fiecare bataie a inimii, si aceasta un orologiu la randu-i.Si inevitabil, interminabila tristete I se nastea in suflet.Erau neputinciosi.Crescandu-I puterile, tanarului vampir ii crescusera si nevoile de hrana.Isi alegea captura cu grija, fiind sigur ca nu omoara decat personae care la randu-le au omorat.Nu suporta sa se hraneasca cu nevinovati.
Isi petrecea timpul vizitand galeriile de arta, calatorind sau citind.Devora oras dupa oras.Lui Edmond ii placeau schimbarile.Monotonia il invada adesea dupa cativa ani de stat intr-un singur loc.Acum era capabil de lucruri pe care inainte le considera vise:putea citi gandurile oamenilor, putea zbura, putea alerga cu o viteza uimitoare iar forta I se triplase egaland-o pe cea a douazeci de oameni.Ajunse sa aiba o avere indestulatoare.Avea tot ce isi putea dori vreo fiinta: nemurirea, libertatea, puterea, frumusetea.Dar o lipsa ii crea nemultumiri.Dorea ceva dar nici el nu stia ce anume. Incepuse sa-si puna intrebari existentiale.
-Oare cum se va sfarsii viata mea? Dumnezeu ma va intampina si ma va trimite in Iad sau pur si simplu voi inceta din activitate? Imi voi pierde constiinta si odata cu ea si tot ce am insemnat eu vreodata pe acest pamant? Acestea erau intrebari frecvente ce izvorau in gandirea lui Edmond, adesea chinuindu-l.Nu mai intelegea rostul vietii.El dispunea de o eternitate pentru a incerca sa-si satisfaca curiozitatea dar stia ca intrebarile acestea vor ramane pana in momentul trecerii in nefiinta, fara raspuns.Iar apoi, cu ce rost?Edmond reliza ca eternitatea este o conceptie de neinteles pentru orice fiinta.Prin faptul ca ii era inmanata nu insemna ca toate vor ramane asa.Si el va muri odata.Toate isi au un sfarsit si nimic nu traieste vesnic in afara de Dumnezeu.Atunci pentru ce sa mai existi?Pentru simplu motiv de a te stii in viata si de a te hrani omarand?I parea ca viata lui era o mare nedrepate.Se ura.Dorea sa vada Parisul si nimic nu il putea opri san u-si indeplineasca dorinta.
Intr-o noapte, dupa ce isi servi meniul obisnuit, Edmond se indrepta catre un teatru cunoscut de parizieni drept un “teatrul neispravitilor”.Era vorba de tatrul lui Mauricio, un barbat in varsta, destul de instarit ce dorea sa uimesca lumea prin reprezentaiile organizate.El isi elesese o trupa de teatru foarte libertina, ce interpreta propriile creatii, ce, nu de putine ori erau privite ca violente si nedemne de a fi vazute ca arta.Lui Edmond ii facea o deosebita placere sa priveasca acea multime de oameni ce isi traiau viata pe scena cu o indiferenta iesita din comun.In aceea seara se petrecu ceva mai special.Spectacolul incepu ca de obicei, dar de data aceea, in rolul principal feminin, aparu o noua actrita.Edmond fu uimit de frumusetea sa.Era o tanara domnita, cu parul lung si negru, ce se revarsa asemeni unei cascade,atat de bland si natural, pe corpul sau cel sprinten si voluptos.Avea niste ochi albastrii colorati asemenea oceanului bombardat de razele soarelui, frumosi.Superbi chiar.Sub nasul scurt si micut, se gaseau niste buze carnoase si rosiatice trandafirii, ce exprimau pasiunea pura.Era o regina pe scena, etalandu-si formele corpului sau ademenitor si inebunind audienta masculine.Ea isi interpreta rolul cu o expresivitae exceptionala si avu success la public.Edmond o dorea.O urmarii in noapte, dupa sfarsitul spectacolului.Se apropie si fu gata sa muste cu salbaticia-I caracteristica dar se opri brusc.Fata se intoarse speriata.
-Ce doresti dumneta? Intreba cu o voce firava si melodioasa ce ii strapunse inima tanarului vampir.
Nu putea sa-I ia viata unei asemenea finite.Era perfecta.
-Nu doresc nimic tanara domnisoara.Iertati-ma daca v-am speriat.
Si se intoarse sprinten dorindu-si ca fata san u-I fi vazut fata.Dar era prea tarziu.
-Domnule!Asteptati…
Edmond disparu fara urma.Tanara isi continua drumul, marcata de infatisarea tanarului acela misterios, nestiind ca in acel moment era privita.O atragea acel mister.Dar incerca sa uite.Ceea ce si facu.Edmond in schimb simtii ca in aceea noapte cu luna plina, ceva se schimbase dramatic in interiorul sau.Pana acum isi ucise victimile fara mila si din trebuinta.Dar de data aceasta ramase uimit de propria-I purtare.O atragea acea fata.Si in nici un caz nu dorea sa o ucida.Edmond adormi in dimineata zilei urmatoare, citindu-I gandurile noii sale “prietene”.

2 “Cu aripile-ti de inger
Vis esti, pur si melancolic
Te arati intunecata-n zare
Tot usor,plutind agale”


Zilele treceau cu repeziciune si in acelasi ritm in inima lui Edmond se infiripa un sentiment ce nu-l mai simtise de foarte mult timp.Trecura aproape 30 de ani de la moartea mamei sale.Tot atat timp trecuse si de cand Edmond nu isi mai simtise inima tresaltand la vederea unui muritor.Acum insa lucrurile se schimbasera.Aceea fata ii lasase ceva adanc sapat in suflet.Incerca sa-si impuna faptul ca iubirea iesea din discutie.Nu era posibil.Dar nu se putea abtine sa nu-I asculte gandurile.Prin acest mijloc aflase ca numele fetei era Eveline.
In curand veni timpul pentru o noua reprezentatie la teatrul lui Mauricio.Edmond nu putea lipsi.Ca de obicei, spectacolul fu fascinant iar publicul ii recompensa pe actori prin aplauze interminabile.Toti erau fericiti.Dupa terminarea piesei, Eveline se indrepta spre casa, incantata de prestanta trupei si de aplauzele primite.In drum spre locuinta, in timp ce mergea linistita, fu asaltata de 2 hoti.Erau imbracati mizerabil si doreau banii fetei si corpul acesteia.Eveline incepu sa strige cu disperare, dar nemernicii, manati de dorinta de a o avea, o luara in brate si o dusera in padurea aflata in apropierea Parisului.Netrebnicii incepura sa-I rupa hainele, cand fura intrerupti de prezenta unui barbat imbracat in negru.Li se paru ciudat, dar asta nu-i impiedica sa-l atace.Cu o usurinta remarcabila, Edmond il nimicii pe primul vagabond dintr-o singura lovitura in piept.Al doilea nu mai astepta si fugii.
-O ocazie ca aceasta nu trebuie irosita, spuse cu dispret tanarul vampir.Se napusti asupra raufacatorului ramas in viata si isi infipse coltii taiosi adanc in gatul victimei si hranidu-se cu lacomie.Eveline incepu sa planga.Nu isi credea ochilor.Edmond se apropie, dar se opri brusc, cand fata speriata incepu sa strige disperata:
-Lasa-ma in pace!Nemernicule!
-Nu vreau sa-ti fac rau…incerca Edmond sa o linisteasca.
-Nu vreau sa-ti dau sangele meu, du-te dracului!
Tanarul se apleca asupra ei si o privii fix.Ii intra pe neinchipuite in ganduri si ii spuse fara a I se misca buzele:Daca iti doream moartea, pana acum m-as fi hranit si nimic nu ar mai fi ramas din tine.Eu te-am salvat.Nu iti doresc raul.Ai incredere in mine.
Eveline se calma brusc, de parca se afla sub efectul unui somnifer puternic.Il asculta pe Edmond.Tanarul o lua in brate si folosindu-si puterile, se ridica in inaltul cerului intunecat al noptii instelate.Cei doi se plimbau lin prin imensitatea vazduhului.Eveline simtea aerul recisor ce ii invaluia corpul somptuos.Isi simtea pieptul strans de doua brate reci invaluite intr-o piele delicata.Tanara domnita zbura alaturi de zeul noptii, strapungand usor nor dupa nor, sfidand cel mai indraznet vis al oricarui muritor.Luna isi trimitea lumina albastruie pe corpurile celor doi tineri, scotand in evidenta trasaturile vampirice ale lui Edmond.Pentru prima oara, Eveline isi satisfacu curiozitatea fata de tanarul sau protector.Observa linia feminina a fetei lui Edmond si se simtea atrasa.Ii placea acest cavaler al noptii.Iar Edmond stia acest lucru.Cuprins de un sentiment arzator,vampirul isi lasa frau liber pasiunii, si, invaluit in mrejele atractiei insuportabile catre acel inger demonic, o saruta pe tanara Eveline.Aceasta simtii buzele reci dar senzuale lipindu-se cu putere de buzele ei rosii.Nu se putu indeparta.Nu dorea sa se indeparteze.Se simtea in siguranta.Acel sarut paru ca dura o vesnicie.Apoi cei doi se privira indelung, contemplandu-si fiecare chipul celuilalt.Se doreau.Dar visul se intrerupse brusc.Eveline realiza cele intamplate si incepu sa intre in panica.
-Lasa-ma!Du-ma jos!
Edmond ii indeplini dorinta si o lasa cu grija la pamant.Apoi o linisti inca o data sarutand-o pe frunte si spunandu-i cu tandrete:
-Ceea ce s-a intamplat in noaptea aceasta trebuie sa ramana secret.Eu sunt un vampir.Lumea nu trebuie sa afle.Ai incredere in cuvintele mele si nu uita ca nu iti vreau raul…iubita mea.Dupa ce spuse aceste ultime doua cuvinte arzatoare, vampirul disparu indata.
Eveline nu putu sa doarma in acea noapte.Abia spre dimineata somnul isi gasi culcus in sufletul ei.Edmond ajunse la cimitirul Le eternite’ din apropierea marelui oras.Mai era putin timp pana la rasarit.Incepu sa planga.Lacrimi de sange se revarsau pe obrajii lui albi.Si le sterse cu mana, dar in acel moment simtii mirosul dulceag al hranei.Isi reaminti ca era vampir, ca era un monstru.
-Nu ar fi trebuit niciodata sa fac asta! Dar sa nu o fi sarutat insemna sa-mi reneg sentimentele si sa ma mint.Ar fi fost nebunie…
Edmond adormi cu gandul la frumoasa Eveline, ingerul binecuvantat ce ii strapunse sufletul negru.
3

Trecura cateva zile de la cele intamplate la teatrul lui Mauricio.Edmond isi satisfacu-se nevoia vitala de sange.Isi alesese un tanar blond cu ochii albastrii ce calarea in mijlocul noptii.Sangele ii fu delicios.Acum cand puterile ii erau redobandite, pe tanarul vampir nu il preocupa decat atractia insuportabila catre Eveline.Dorea sa ii vorbeasca.Legatura psihica a celor doi tineri era incredibila.Edmond era in permanenta atent la gandurile iubitei sale.Devenise o obsesie.Trebuia neaparat sa-si revada ingerul.
Soarele tocmai isi retragea razele-i cenusii de pe intinsul cerului, cand vampirul Edmond isi parasi cimitirul in cautarea iubitei sale.Simtea o nevoie arzatoare de a-I vorbi, de a o vedea inca o data.Ii percepu mirosul catifelat al pielii ei roz in apropierea catedralei Notre-dame.Ea se ruga.Se gandea la el. Il visa.Edmond stia acest lucru.
In preajma catedralei era o liniste suprema.Stelele luminau palid fata Evelinei.Astepta la intrarea locului sfant.Vampirul o privea din intuneric.Ii contempla frumusetea angelica.Simtea o exaltare atunci cand ii privea chipul rozalin in lumina stelelor si a lunii.O chema prin intermediul gandurilor:
-Eveline! Eveline, apropie-te!
Fata simtii prezenta covarsitoare a printului noptii.Se intoarse si-l privii.
-Speram sa te pot vedea…spuse usor tanara.
In urmatorul moment, Edmond se afla langa iubita lui, tinand-o strans in brate.
-Ingaduie-mi sa te duc departe in noaptea aceasta.Doresc sa-ti impartasesc ceva ce nici un alt muritor nu a gustat vreodata.
-Am incredere in tine, raspunse hotarata Eveline.
Edmond o stranse cu delicatete la piept si se urca adanc in necunoscutul cerului.Zburara pe tot parcursul acelei noti.Pe deasupra Londrei, a oceanului Atlantic, in San Francisco.Eveline era pur si simplu exaltata de ce vazuse.Edmond ii povesti tinerei toata povestea vietii sale:cum tatal sau isi dorea nemurirea, cum intrase in posesia sangelui ultimului vampir de pe taramurile engleze.Ii istorisi pe indelete povestea mortii mamei sale si momentul in care il ucise pe criminal.La randu-I Eveline ii destainui viata ei vampirului:de mica fusese abandonata.Printii ei adoptive o crescusera pana la varsta de 18 ani, apoi ea isi alesese meseria de actor.Iubea atmosfera din teatru.Deasemenea ii spuse ca isi iubea parintii adoptivi extraordinar de mult.Cei doi descoperira ca atractia ce-I inconjura era splendida.Se intelegeau de minune, iar Eveline nu era nici pe departe ingrijorata la gandul ca iubitul ei era un copil al noptii.Il iubea.
Dar timpul trecuse foarte repede in acea binecuvantata noapte.Soarele trebuia sa apara.Edmond o lasa pe tanara-I iubita cu grija in fata casei sale, apoi se indrepta catre adapostul sau din cimitirul Le Eternite. Isi dorea sa o cucereasca pe deplin.O dorea trupeste. Tanara domnita avea sa aiba o mare surpriza in noapte urmatoare.

Orologiul batu puternic in orasul dragostei, instiintand ca trecuse de miezul noptii.Eveline astepta cu nerabdare sa-si revada iubitul, ingerul intunecat, protectorul ei.In noaptea aceea nu ii fu acceptata cererea de a iesi din casa din.Parintii ei adoptivi erau ingrijorati in privinta fiicei lor.Observasera ca era distanta si ca iesea noaptea tarziu in adancul intunericului.Aceste mistere ramasera fara raspuns, intrucat tanara nu le impartasi existenta vampirului ei prea iubit.Edmond stia toate aceste lucruri prin intermediul gandurilor fetei.Dar nu renunta.
Era o noapte linistita si rece.Nici era nici un picior de om pe strazile Parisului.Edmond plutea usor printre acoperisurile caselor cufundate in somnul profund.Ajunse in dreptul casei Evelinei.Ea nu dormea.Edmond ii simtea prezenta palpand, ii auzea bataile inimii, ii auzea respiratia .El aluneca usor, strabatand aerul cu un sunet lin, suierator, pana cand ajunse pana in dreptul ferestrei.Era camera iubitei sale Eveline.Intra cu pasi de pisica, fara a produce nici cel mai subtil zgomot.Se afla langa fata, cand aceasta se intoarse brusc si era gata sa tipe, cand Edmond ii astupa gura cu degetele sale albe si fine.Eveline incerca sa se calmeze, dar inima inca ii batea cu putere, pompandu-I sangele dulce in obraji.Edmond simtea acel miros miraculos.Toata incaperea abunda de miros de sange proaspat si cald.Dar vampirul rezista tentatiei, intrucat se hranise chiar in acea noapte.
O saruta pe iubita sa si ii inmana un superb trandafir rosu, ce emana pasiunea.Eveline, impresionata de romantismul de care dadea dovada iubitul ei, accepta trandafirul si il duse usor in dreptul nasului pentru ai simtii mirosul.Dar in momentul acela un spin ii strapunse pielea rozie si catifelata.Un strop de sange izvora imediat, excitandu-l nespus de mult pe Edmond.O dorea.Tanarul o ridica pe iubita in brate fara nici un efort parca, si o aseza pe patul moale, acoperit cu asternuturi rosiatice ce emanau un miros divin de feminitate.
Facura dragoste la lumina incantatoare a lunii.Doar Dumnezeu era martorul acestei apropiere dintre inger si demon.Ei contraziceau principiul dualitatii dar nu conta.Dragostea era superioara oricarei legi omenesti sau divine.
Noaptea se incheia incantator.Cei doi indragostiti se sarutara pasional la despartire.Edmond se indrepta spre cimitirul etern, cu gandul la superbele clipe petrecute in compania iubitei sale, la mangaierile si sarutarile ei.Nimeni nu il mai facu-se vreodata sa se simta asa.Era ceva divin. Tanarul adormi alaturi de Eveline, tinand-o in brate, adanc inclestat in gandurile ei.



4
Zilele treceau cu repeziciune pentru muritorii de rand.Timpul distrugea tot in calea lui, cum a fost dintotdeuna si cum va fi.Dar Intunericul nu simtea aceasta scurgere, acest calvar insuportabil.Cu cat timpul trecea, cu atat puterile vesnicului Edmond cresteau.Se spune ca nevoia de sange creste pana la un anumit puct, iar apoi cu cat un vampir devine mai puternic, cu atat aceasta nevoie scade.Vremea lui Edmond nu venise inca.Setea il coplesea.Iar gandurile I se indreptau inevitabil spre fiinta ce putea sa ii domoleasca aceasta pofta.Nu ca nu putea sa se hraneasca gasind alte victime, dar o nevoie care deja devenise dorinta arzatoare, il indemna sa guste din sangele iubitei sale.Il simtea pulsand in venele ei .Culoarea trandafirie de un rosu aprins il atragea, coplesindu-l.Simtea mirosul imbatator de sange cald si proaspat, un miros ce parca se impregna in pielea lui, in hainele lui.Il obseda.Dar in acelasi timp il infricosa.Cum putea el numai sa se gandeasca la asa lucruri? O iubea pe Eveline si sub nici o forma nu-I dorea raul.Iar gandu-l de a o transforma in vampir, daruindu-I nemurirea il scarbea.Nu era de ajuns ca el insusi era un monstru?Era dezgustat de propria fiinta.
In noaptea aceea se hrani pentru a-si inabusi dorinta ucigatoare, apoi se indrepta spre locul de intalnire cu Eveline.Era o catedrala veche, aflata in paragina.Nimeni nu ii mai dadea atentie, lasand-o sa putrezeasca.In interior, desi lemnul era invechit, vitraliile inca ademeneau privirile.Culorile inca pastrau din vitalitatea de odonioara, infatisand pe Dumnezeu si pe numerosi sfinti.Cei doi indragostiti iubeau aceasta atmosfera ce plana in interiorul acelei catedrale.Nimeni nu ii deranja.
Ca de obicei, cei doi se intalnira.Edmond o imbratisa puternic pe Eveline, aceasta la randu-I sarutandu-l cu pasiune.
-Mi-a fost dor de tine iubirea mea.De caldura ta, de dragostea ta, spuse Edmond in soapta.
Un lucru nu stiau tineriin nostrii indragostiti si anume ca in noaptea aceea se intamplase ceva neobisnuit.Tatal Evelinei, observand iesirile ei in miez de noapte, in ciuda faptului ca fata incerca sa se furiseze din casa, o urmari.Si ajungand la catedrala, nu mica I fu mirarea cand il vazu pe Edmond, plutind din inaltul cerului si imbratisand-o pe Eveline.O furie imensa il cuprinse.Acest sentiment era accentuat de team ape care o simtea pentru fiica lui.Dar observa ca ea nu se opunea.
-Poate acest diavol a vrajit-o….gandi barbatul
Edmond ii simtii prezenta.Stia ca este urmarit.Ii citea gandurile.
-Eveline, tatal tau este aici.
-Nu se poate, spuse uimita tanara.
-Este cat se poate de adevarat.
Dar nu termina sa-si exprime gandurile cand ceva groaznic se intampla.Un talhar ce era prin apropiere il observase pe tatal Evelinei si il urmari, dorind sa-l atace, ceea ce si facu.Barbatul striga din rasputeri pentru ajutor, luptandu-se cu acel om josnic.
-Edmond, te rog ajuta-l! striga Eveline.
Vampirul nu statu mult pe ganduri si fara aproape nici un efort se napusti asupra talharului zdrobindu-l de zidul catedralei.Sangele tasni, ademenindu-l pe Edmond.Se indrepta spre corpul lipsit de viata, in care sangele era inca cald, si musca adanc.Sangele incepu sa I se reverse pe gat, intrand in fiecare particular a corpului sau si facandu-lmai puternic.Tatal Evelinei ramase stupefiat si incepu sa strige:
-Lasa-mi fata in pace, diavolule!Ai vrajit-o!Eveline , fugi!
Tanara incerca sa-si calmeze tatal, dar acesta o stranse puternic de mana si o trase dupa ea.
-Edmond!
Edmond privea neputincios.Nu dorea sa intervina intre Eveline si tatal ei.
Dar razele soarelui trebuiau sa apara.Vampirul fugi catre adapost, coplesit de durere.Inima Evelinei era zdrobita, iar Edmond stia acest lucru.Totul se naruise.Nimic nu avea sa mai fie ca inainte…

5

In noaptea urmatoare, Edmond se trezi cu o pofta de sange nemaintalnita pana atunci.Simtea ca este pur si simplu vlaguit.Dar nu il interesa.Putea sa moara.Nu-si mai dorea nimic in afara de iubirea lui.Dar ea era deja un vis.Un vis pierdut…Un zgomot si mirosul de sange ii transmise un impuls de luciditate tanarului.Era Eveline?Oare ea sa fi fost? Edmond iesi din adapostul sau, imbratisand razele lunii.Dupa ce scruta imprejurimile cimitirului, o vazu pe Eveline.Nu-I venea a crede.
-Dar…dar cum?Cum ai putut sa vii pana aici? o intreba vampirul.
-Am fugit Edmond.Am fugit pentru tine…Nu ma mai intereseaza nimic.Viata nu mai inseamna nimic…
Dupa ce o privi mai atent, tanarul observa vanataile de pe mainile si picioarele fetei.Un val de furuie il cuprinse
-Te-a lovit? striga cu putere Edmond, infierbantat de nevoia de a-l omora pe faptas.Poate mai mult decat atat il enerva faptul ca nu va putea niciodata face acest lucru…
-Nu conteaza, pentru ca el nu intelege.Nu-mi intelege dragostea.
-Eveline, nu mai putem continua…Iti voi distruge viata
-Vreau sa fiu ca tine Edmond!
Cuvintele acestea ii strapunsera inima tanarului cu o forta imensa, facandu-l sa gafaie de durere.
-Sunt un ucigas, un ratacitor etern.Pentru mine luna este si soare iar intunericul este lumina.Flacara a devenit dusmanul meu suprem, dusmanul pe care il iubesc atat de mult, a carei prezenta o ravnesc cu atata ardoare.Dar nicicand nu voi mai fi uman.Soarele,lumina..acestea sunt utopii pentru un vampir.Cel putin pana in momentul despartirii de acest pamant…Acum intelegi iubita mea Eveline?Tu esti un inger.Esti pura, asemenea unui izvor de apa limpede.Eu nu sunt in stare sa mai continui.Te iubesc prea mult pentru a te tine langa mine.Dar fara tine nu pot trai…
-Dar ai o inima,Edmond.Stiu ca ma iubesti,iar eu la randu-mi
-Nu Eveline! o intrerupse Edmond sfasiat de durere.Inima mea de gheata nu te va putea incalzi niciodata.Sunt rece ca oricare alt monstru.Sunt un vis urat, un cadavru blestemat sa nu poata fi ucis de mana omului.Eu nu traiesc.Sunt deja mort…
Pe obrazul Evelinei incepura sa curga siroaie de lacrimi cristaline, distrugatoare.Edmond o iubea si mai mult atunci cand plangea.Era din cale afara de frumoasa…Un copil cu inima sfasiata, in lumina albastruie a lunii..Se apropie de Edmond pentru a-l imbratisa, dar acesta, o brusca intorcandu-I spatele.Era ravasit.Incepu sa planga.Nu plansese niciodata de cand era vampir.Sangele incepu sa I se scurga din ochii visinii.Simtea mirosul lacrimilor rosiatice.O dorinta ii patrunse in suflet, amintindu-I de trebuinta de a se hrani.Simtii o durere acuta in piept.Era covarsitoare.Paloarea incepu sa-si faca aparitia pe fata schimonosita de durere.Edmond nu o mai simtea, o asculta, se hranea cu ea.Apoi o privi pe Eveline.O exaltare il cuprinse.Nu mai tinea minte nimic.Se indrepta spre ea si isi infipse coltii taiosi in gatul fin si purpuriu al fetei.Simtea sangele cald, proaspat cum ii hraneste inima.Gustul era nemaipomenit.Dar deodata se opri brusc.Cu un inimaginabil efort se dadu inapoi.Eveline era plina de sange…
-O Doamne, nu! sopti printre buze intunecatul print…
Intelese ca in acele momente, latura sa umana incerca sa o strapunga pe cea vampirica.Dar nu avea sens.Durerea nu avea sens.Stia ca in curand nevoia de sange avea sa preia controlul.O lua in brate pe Eveline, o mangaie, si-I saruta tandru buzele reci.O ridica in brate si se lua dupa mirosul de sange.Gasi repede o victima care ii potoli pofta , dar sufletul ii era facut tandari.Era pe cale sa isi omoare iubita, singura raza de lumina pe care o putea privi fara a se transforma in neant…
Soarele incepea sa-si vesteasca prezenta.Edmond hotara atunci.Nu mai putea suporta.Trebuia sa-I puna capat.O imbraca pe Eveline schimbandu-I hainele pline de sange cu cele ale victimei sale.Acum fata era imbracata intr-o rochie alba superba.Parca era un inger adormit.Edmond stia ca ea trebuia sa se trezeasca in curand.El nu ajunsese sa se hraneasca cu adevarat.Fata inca mai avea destul sange.
O lua in brate si pluti pana ajunse pe cel mai inalt punct al Parisului: Turnul Eifel.
RAZELE soarelui trebuiau sa apara iar Edomnd dorea sa le vada pentru prima oara de cand devenise vampir.Si isi dorea sa o priveasca si pe Eveline pentru ultima oara…
Cei doi tineri se aflau in varful Turnului Eifel.Edmond o admira plin de dragoste pe Eaveline, cand aceasta isi desfacu usor pleoapele, facand sa I se vada ochii superbi.Era slabita, dar intelese unde se afla.
-Edmond, ce se intampla?
Tacerea tanarului ii provoca o ingrijorare pe care nu o mai simtise pana atunci.Ceva groaznic avea sa se intample.Lumina soarelui isi facu aparitia, imbratisand putin cate putin cerul instelat al noptii…


6
“Dar ce e EA pe lumea asta?
Un gand nebun sa vrei sa mori…
Dar nu uita ,pan’ la apus
Esti doar o liniste…”
O artista

- Nu voi lasa pofta demonica a sangelui sa ma domine!Dumnezeu nu ma va ierta niciodata.Voi muri si odata cu mine va muri si neamul acesta blestemat!
Dupa ce spuse acestea, Edmond pasi hotarat spre lumina, imbratisand razele sfartecatoare ale soarelui ucigator. Cu o ultima sfortare, tanarul ii privi chipul Evelinei pentru ultima oara si ii spuse:
-Te voi iubi mereu…
Un strigat salbatic strapunse atmosfera groasa de durere:Edmond!
Corpul tanarului vampir se preschimba incet in cenusa negricioasa, prabusindu-se invaluit in flacari.Moartea isi facea loc in tenebrosul suflet de mult pierdut.Culoara fetei deveni una cu lemnul carbonizat iar ochii critalini isi pierdura stralucirea , inchizandu-se pentru totdeuna .Tanara privea neputincioasa la cele ce se intamplau inaintea-i. Groaza puse stapanire pe ea, genunchii incepura sa i se clatine si pieptul sa-i zvacneasca cu putere .Peste cateva momente totul se sfarsi iar esenta lui Edmond porni pe drumul vesniciei.
In ochii Evelinei aparu dorinta nestavilita de a fi langa iubitul ei, nimic mai mult acum decat un morman de cenusa ce imprastia un miros putred de carne arsa.Strabatuta de un fior atat de puternic pe care nu il mai simtise pana acum, Eveline isi dorea suferinta atat de mult incat nu se putu abtine, si isi infipse adanc unghiile in gatul ei fin presarat cu venisoare in care palpa inima neimblanzita, pana ce tasni un sange cald , ce curgea in siroaie acoperindu-i treptat umerii, apoi sanii, pana fu cuprinsa aproape in intregime de acea haina rosiatica.Nu mai dorea nimic.Nu mai simtea nici o durere, nici o placere.Gandurile ii erau cufundate intr-un abis nostalgic.Isi simtea corpul din ce in ce mai rece, ca de lut, cuprins de ceva ce nu isi putea explica.Privirea ii era intepenita in locul in care se afla marturia existentei tanarului Edmond.Nu mai putea suporta nimic din viata aceea putreda, imbibata de durere si moarte.Cu un pas leganat, dar sigur se indrepta spre marginea turnului si dupa ce lasa un suspin adanc sa-i paraseasca fiinta, se lasa in voia destinului.Isi revazu sirul vietii in acel moment infinit, prevestitor trecerii in nefiinta si in vesnicie.Simti aerul rece ce se zdrobea de obrajii ei fini si albi.Apoi nu mai simti nimic.Spiritul ii parasi repede corpul avand o singura destinatie:nemuritorul Edmond.















.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!