Se trezi culcat, in mijlocul străzii. Un zgomot infernal il înconjura, iar aerul... parca nu era aer. Era insuportabil. Încerca sa se ridice si acele ciudate lucruri il claxonau pitzigaiat, îngerii scoteau capul din ele si ii vorbeau urat. Cu ce greșise? Dar wait: aceia nu erau ingeri. Erau imbracati cu altceva decât cu roba alba-strălucitoare cu care se obișnuite. Culorile vesmintelor lor agresa ochiul... Unii făceau gesturi ciudate, precum ridicarea unui anume deget de la mana, înjurând si mai inversunati. "Ce-ai omule??? Încurci circulația!" Nu mai văzuse niciodata asa de mulți oameni la un loc, mergând dezordonat pe poteci [sau erau străzi?], uitându-se la lăcașe [sau erau blocuri?]... Oameni indiferenți, care-si vedeau de treburile lor intr-un mod atât de dezordonat... Fiindcă părea ca toata lumea e impotriva lui, pași către trotuar. Se uita iarăși in jur. Blocuri gri, culori țipătoare in imbracamintea celorlalți, tunsori neobișnuite... Pe Pamant... oare erau pe Pamant? I se putea întâmpla lui asa ceva? Se uita in jos...se vazu incaltat [ incaltat? El care mergea întotdeauna in picioarele goale, doritor sa simtă Gaia sub picioare, el, cel care refuza sa poarte pana si tradiționalele opinci ale îngerilor... el era incaltat???] incaltat cu o pereche de "ceva" pe care scria "Nike".
Privirea ii urca. Purta pantaloni de culoare albastra, un material neobișnuit... care nu era nici stofa, nici mătase. Poate era ceea ce pământenii numeau cu mândrie "jeansi" ... cei care nu se demodau niciodata [se întreba mereu ce înseamnă asta "a se demoda"]. Intr-o vitrina in care era o oglinda se uita la el însuși cu uimire: purta si o geaca din același material ca si pantalonii, aceeași culoare... Pali. Nu era inger? Era om???? Se intoarse rapid cu spatele la vitrina si se uita speriat in jur. Nici un inger??? Din senin se auzi o muzicuța si buzunarul lui drept de la geaca ii vibra. Tresari si se scutura, de parca ar fi vrut sa alunge senzația si muzica ce-i răsuna in urechi. In cele din urma, scoase obiectul din buzunar si se uita mirat la el. Palpaia cu o lumina albastra... ca o aura... in jurul fiecărui buton... apăsa pe unul si, instinctiv, il duse la ureche... auzi o voce spunând "tadam!" si in același moment simți o mana pe umărul stâng. Se intoarse repede si vazu... o fata intr-o rochie alba, cu parul prins, cu fatza-i radiind de fericire, care il săruta. Gândi: "Un inger! ... acum știu ce e fericirea..."
Fata se elibera din sărut si din brațele sale, isi închise celularul si îngerul ramase buimac.
- Hei, ce-ai patit? Chiar asa de tare te-am surprins?
- Aaaa... izbuti el sa spună...
Fata a început sa meargă in fata sa si sa vorbească din mers.
- Am cumpărat eu ridichi pentru salata si... ce-ti mai trebuia pentru supa aceea? Pătrunjel?
- A... ccce supa?
Fata se opri mirata si zâmbi.
- Nu-mi spune ca ai si uitat! Alec, nu-mi poți face asta! Esti prea prins cu firma si cred ca...
- Stai, stai! O întrerupse el. Cum mi-ai spus?
- Ce anume? Intreba ea.
- Cum mi-ai spus? Cum m-ai numit?
- Alec, te simți bine?
- Alec?
- Da, izbucni ea in ras... Nu știu ce-ai facut la firma de te simți asa... oricum, cand vom ajunge acasă te vei simți mai bine. Mă duc eu la piața si cumpăr pana la urma ridichi si pătrunjel si vin si eu acasă ... te las putin singur, se pare ca ai nevoie, ii spuse ea si se îndepărta...
- Stai! Se panica Îngerul.
- Ce mai e Alec? se enerva ea. Cheile?
- Nu le am... de fapt, nu știu unde e casa...
Ea ii vari mana in buzunarul jachetei, scoase o legătura de chei si i-o pasa:
- Esti cu capul in nori. Poftim. Si uite si cheile de la mașina... eu mă duc pe jos.
- Mașina?!
Il lua de mana si-i spuse exasperata dar si contrariata in același timp:
- Hai... conduc eu azi...
Intrară in Mercedes. El se așeza langa ea, in fata. Ea porni mașina si ramase tăcuta tot drumul... Îngerul se uita pe geam... observând cu regret singurele spatii verzi dintre blocuri... Ce era cu acest Pamant si cu locuitorii lui? Nu-si imaginase niciodata ca ar fi asa....
Drumul cu mașina a fost scurt. Fata cobori din mașina si el o imita. Intrară in curtea unei case impresionant de mari, decorata formidabil. Un câine ii sari la picioare. El o întreba curios:
- Pisici nu sunt pe aici?
- Poftiiiim? Spuse ea întorcându-se. Nu... mi-ai interzis asta... Ai spus ca băieții duri au nevoie de câini credincioși... Alec, te simți bine? Parca nu ai fi tu...
- Aaaa... of, spuse Îngerul trecându-si mana prin par, nici măcar nu știu cum te cheama...
Fata ramase masca.
- Sa ne așezam mai bine...
- Alec...
- In primul rând... nu-mi mai spune Alec, nu sunt Alec... nu stiu cine e Alec, bănuiesc ca perechea ta...
- Alec esti tu!
- Nu sunt eu, aaa... cum te cheama?
Fata isi feri privirea si-i scapa un oftat.
- Ashley...
- Ashley... bine.... Si Alec acesta era jumatatea ta.
- Alec esti...
- Nu, Ashley, nu sunt eu... iti jur ca nu stiu ce se intampla cu mine... Sunt un inger si ma plimbam pe poteca ce ducea spre gradina cu flori cand...
- Nu te simti bine deloc.
- Nu... nu ma simt bine deloc... Macar in privinta asta suntem de acord...
- Sa-ti aduc niste apa de la frigider ... o aspirina ceva?
- Frigider... aspirina???? Ce sunt acestea? Se mira Ingerul.
- Nu-mi spune ca nu stii nici ce inseamna apa... ar fi prea de tot...
- Ba da, normal ca stiu ce inseamna apa...
- Sigur nu vrei niste apa rece rece Alec? Nici nu arati bine deloc. Esti palid...
- Ashley, pentru ultima data, numele meu nu e Alec ci Lucifer, nu sunt iubitul tau, nu ca nu mi-ar placea, si chiar nu cunosc lucrurile astea... n-am mai fost niciodata pe Pamant...
- Ce-ai spus? Casca Ashley ochii mari.
- Nu.. nu sunt iubitul tau, cu toate ca arat ca el...
- Nu asta... Lucifer?
- Da... acesta este numele meu.
Ashley se ridica de pe canapeaua de un alb imaculat ca si rochia ei si ii spuse:
- Du-te la culcare... maine dimineata ai sa-ti amintesti cine esti si cine sunt...
- Nu...
- Du-te...
- Spuneai ceva de o supa intai.
- Ti-ai amintit? spuse ea plina de speranta.
- Tu mi-ai spus ceva de o supa... Din fericire ma pricep la supe si n-am sa te las sa te culci nemancata.
- Bine...
- Unde e bucataria?
- Doamne... vino pe-aici, ii spuse ea luandu-l de mana...
- Ce e cu Dumnezeu? De ce il chemi?
- Poftim?! Nu il chem... esti cam religios deodata... cam prea credincios tinand seama mai ales de numele pe care pretinzi ca il ai...
- Lucifer. De ce? Ce e wrong cu numele meu? Intreba el in timp ce taia morcovii.
- Lucifer e cel care s-a razvratit impotriva lui Dumnezeu... cel putin asa e povestea din Cartile Sfinte... spuse Ashley rezemandu-se de dulap.
- Nu inteleg de ce s-ar spune asa ceva. Sunt incapabil sa fac asta... il iubesc pe Dumnezeu... Ce “Carti Sfinte”?
- Biblia... evangheliile... cred ca ai amnezie... s-a intamplat ceva la firma care te-a facut sa fii asa...
- Ce firma???
- Unde lucrezi... of Doamne...
- Unde lucrez?!
- Forget it... ai sa-ti aduci aminte maine dimineata cu siguranta...
Lucifer se opri din taiat morcovii si se intoarse spre ea.
- Nu Ashley. Tot nu ma crezi.... Sunt un Inger...
- Lucifer.
- Da, Lucifer.
- Nu se poate. N-ai de cat sa fii un inger, oricare inger, dar nu Lucifer.
- EU nu m-am intors impotriva lui Dumnezeu. N-as face niciodata asta...
- Caderea lui Lucifer a avut implicatii uriase... Cum poti sa spui ca Lucifer nu a decazut ?
- Caderea?
- Lucifer a cazut din Cer... si si-a instaurat o noua ordine... Si alti ingeri i s-a alaturat. Impreuna au format... acel loc opus lui Dumnezeu... acea lume...
- Opusa lui Dumnezeu adica « rea »?
- Da... ceva de genul asta... Ma duc la televizor. Cand termini cheama-ma sa mancam. Te las sa te singur, sa-ti pui ordine in ganduri.. .
- Bine Ashley... Stai! “Televizor”?
Dar ea ieșise din bucatarie. Se lasa sa cada zgomotos pe canapeaua alba si se intinse pe ea. Dadu drumul la tv. cu telecomanda. Schimba programele dezinteresata... Ce i se întâmplase? Amnezie? O amnezie grava, se pare... Una e sa nu-ti aduci aminte ce-ai facut azi sau ieri... sau sa uiti unde ai pus un lucru... dar sa nu-ti aduci aminte cum o cheama pe prietena ta? Pe prietena lui pe care o iubeste si cu care traieste de 2 ani? Cum era posibil... Si pretentiile astea absurde, ca ar fi un inger. Si nu orice inger, ci Lucifer... Ce nebunie! Cu cat se gandea mai mult cu atat mai mult se convingea ca Alec isi pierduse memoria. Cum? Normal ca nici el nu putea sa-i explice, doar el si-a pierdut-o... Cine stie cum... Ziaristii au de obicei multi dusmani. Poate l-a atacat cineva si i-a dat cu ceva in cap. Dar parea in ordine cand l-a intalnit pe strada... Ce Dumnezeu se întâmplase...
- Masa e gata Ashley. Hai sa mancam.
Ashley veni in bucatarie. Era o bucatarie spatioasa, decorata foarte colorat. Peste tot erau postere cu capsuni sau fructe de padure, ori fructe exotice precum banane, kiwi sau portocale... Totul gandit pentru a stimula apetitul. Uneori apetitul lor crestea simtitor cand intrau intr-o astfel de bucatarie... insa nu apetitul pentru mancare. Se asezara pe scaune de o parte si de alta a mesei, in locuri opuse “Nu apropiati, cum stateam pana ieri.” gandi Ashley.
- Pofta buna. Ii ura Ingerul lui Ashley.
- Asemenea. Ii raspunse ea, gustand din supa rosie. Ti-ai mai... adus aminte ceva?
- Da. Ii raspunse. Inainte sa simt ca cobor in mijlocul acelei strazi... am auzit cuvinte. Multe cuvinte imi sunau in minte... Nu cred ca erau propoziții... doar cuvinte, cred ca cuvinte cheie. Cred ca era vocea lui Dumnezeu!
- Alec!
- Știu, știu, păcătuiesc ... adevărul e ca nu știu daca era vocea Lui sau nu....Oricât de absurd ar părea... Si nu-mi mai spune Alec.
- Nu la asta mă refeream. Te întrebam daca ti-ai mai adus aminte de ceva... din viata ta... de mine...
- Ashley (ofta) oricât de mult as vrea sa te cunosc, nu te-am cunoscut niciodata. Nici nu as fi avut cum... practic trăim in locuri si timpuri diferite... Îmi amintesc toata viata mea, nu e nimic sa nu-mi amintesc. Mi-l amintesc perfect pe Dumnezeu, pe Anna, pe Mario, pe Arhanghelul Patricio...
- Poftiiiim???? Oricât de buna ar fi supa asta, trebuie sa mă ridic de la masa. Nu mai.... suport. Spuse ea ștergându-si lacrimile si fugind in dormitor.
- Stai...
Adormi pe canapea. Se mira a doua zi dimineata cum de reușise sa adoarmă.. dar fusese o zi grea, intr-un loc nou. Era ultimul loc unde spera sa ajungă. Pe Pamant. Invartindu-se in patura se întreba in ce an e. Întrebarea in sine i se păru năstrușnica pentru ca in Cer nu exista noțiunea de timp. Toate timpurile existau mai mult sau mai putin in același « timp ». Fiecare inger avea amintiri de la strămoșii săi si de la oameni pe care nu i-a cunoscut niciodata... Alții aveau capacitatea de a avea grija de un om, cu denumirea privilegiata de “inger păzitor” si sa fie in același timp un inger simplu de la începuturile lumii. Insa el nu pasise niciodata pe Pamant, ca îngerii păzitori. Se simțea brusc limitat. Pe langa disconfortul cauzat de incapacitatea de a se inalta in aer, mai erau si alte lucruri. Toata ziua se simți neîndemânatic. Lingura cu care amestecase supa părea mai grea... cuțitul la fel. Forța de gravitație era insuportabila...
Fata apăru in pragul ușii.
- Buna dimineata, spuse ea.
- Buna. Ii răspunse. In ce an suntem?
- 2003.
- 2003... .wow...
- Iti propun ceva. Te îmbraci cu altceva, faci un dus si mergem la dr. Watson. Crezi ca te descurci?
- Cu imbracatul si dusul da. Dar “doctor”?
- O persoana care tratează oamenii cand ei se lovesc sau cand ii doare ceva, spuse ea încordata.
- Fie. Dar nu mă doare nimic.. Doar mi se pare ca totul e mai greu aici pe Pamant...

* * *
- O ușoara amnezie cauzata de... Aparent nu are nici o rana fizica, insa insasi faptul ca se simte confuz este un semn ca...
Auzi doctorul vorbind cu Ashley. Stătea in sala de așteptare, cu capul in mâini. Totul i se paru extrem de ciudat. Obiectul ala rece care i l-a pus pe piept... cum i-a comandat sa respire... sa se dezbrace. Ce rușinos !!! Numai prezenta lui Ashley il calma. Avea încredere in ea. De fapt, era ceva foarte neobișnuit sa nu aibă încredere in ceva, dar cu pământenii nu se știe niciodata. Cand o vazu pe Ashley ieșind din cabinet, isi imbraca paltonul si se grăbi sa iasă din « spital » cat mai repede. Mirosea groaznic acolo.
- Îmi pare rău Ashley, daca credeai ca aceasta vizita va rezolva ceva. Nu știu de ce sunt aici, dar m-am gândit mai bine si voi încerca sa mă acomodez cu noua mea viata... cu tine...
Ashley mergea in continuare langa el, cu capul in jos, uitându-se pe asfalt, dar totuși dincolo de el. Părea ca toate speranțele ei au fost zdrobite.
- Ashley ?
- Da. spuse ea oprindu-se.
- Ajuta-mă sa inteleg lumea asta... nu va fi ușor sa mă acomodez aici... Numai pe tine te cunosc.
Aceste cuvinte fuseseră ca un junghi in inima fetei. Ii era greu sa il vadă asa dezorietat... se schimbase total. Măcar daca era ca un amnezic normal... fara sa pretindă ca era altcineva... si de fapt de ce pretindea ca e un inger ? De ce inger si nu om ? Ce in subconștientul sau l-a determinat sa se creadă un inger ? Hmm...
- Ashley ?
- Da... sunt aici...
- Te inteleg ca esti abătuta... iți jur ca nu știu unde e Alec al tău...
- Poți sa juri daca esti Inger? rase ea ironic.
- Ce constatare... normal ca pot ... Dumnezeu n-a interzis niciodata lucrul acesta.
- Eu asa aveam impresia, spuse fata.
- Voi oamenii aveți multe « impresii »... si nici măcar voi nu credeți in ele.
Ajunseră înapoi acasă.
- Cred ca cel mai bine ar fi sa nu te duci câteva zile măcar la editura... Te-ar dezorienta si mai tare. Atmosfera agitata de acolo s-ar putea sa te afecteze si sa-ti agraveze starea.
- Mulțumesc ca-ti faci griji pentru mine, zâmbi Lucifer. Deși cred ca o faci pentru ca semăn la infatisare cu iubitul tău Alec... si pentru ca il vrei înapoi, asa e ?
- Am sa fiu sincera cu tine... Lucifer, spuse ea, pretându-se la ceea ce credea un joc ironic al sortii. Ai dreptate, de asta o fac. Vreau sa-ti recuperezi memoria... sa fim ca înainte... fericiți...
- Îmi pare rău... Ashley, chiar nu sunt Alec... dar poate îmi poți povesti despre el.
- Fie, spuse fata, așezându-se pe canapea, si Lucifer langa ea. Te numești Alec Joel, ai 26 de ani... locuim impreuna de 2 ani jumate...
- Cum te-ai cunoscut cu el ?
Ashley zâmbi.
- Am dat unul peste altul... intr-un accident de mașina... tu mi-a zgâriat mașina... eu pe a ta... amândoi am fost de vina. Dar nu contează, ne-am îndrăgostit la prima vedere. Mă uitam la tine neștiind ce sa zic... Apoi m-ai invitat la o cafea....
- Frumos.
- Ti-ai amintit ? zâmbi ea.
- Nu... spuse Lucifer jenat... Nu te mai amărî... n-am sa-mi amintesc niciodata.
- Nu spune asta, se sperie Ashley.
- Vorbesc serios. Nu vreau sa-ti faci iluzii degeaba. Pur si simplu nu sunt Alec Joel.
Ofta.
- Vom vedea... spuse ea. Mă duc la munca... te descurci prin casa ?
- Da... cred ca da. Insa...
- Ce e?
- Trebuie neapărat sa vorbesc cu Dumnezeu. Nu pot sta degeaba. Trebuie sa-l întreb de ce m-a trimis aici.
- Alec, Alec... adică.. .aaa... Lucifer... nu poți face asta... El niciodata...
Dar Lucifer o întrerupse
- Niciodata ce ? Trebuie sa vorbesc cu el. Unde e un lăcaș de rugăciune ?
- O biserica adică.
- Fie, cum zici tu. Nu știu ce-i exact aia o « biserica »...
- N-ai fost niciodata credincios... si acum, povestea asta cu “Lucifer” si Dumnezeu.... Nu știu ce sa cred... Dar in fine. Te duc eu cu mașina la Biserica, ok ?
- Da.

In aproximativ jumătate de ora ajunseră la Catedrala. Era cu putin înainte de ora 16:00. Lucifer cobori din mașina si Ashley ii spuse de la volan.
-Te las aici. Uite, acolo e. La ora 16 :00 începe slujba.
- « Slujba » ? întreba Lucifer contrariat.
- Mda... perioada de timp in care preotul isi tine slujba si credincioșii se roagă.
- O perioada limitata de timp pentru conversație cu Domnul ?! rase disprețuitor Lucifer. E hilar !
Ashley zâmbi.
- Asa e. Dar ce sa-i faci... dogma. Asta este. Asa a fost de cand s-au infiintat primele biserici.
- Cand a fost asta ? întreba el.
- Phui... n-as putea sa-ti spun cu exactitate. Bănuiesc ca atunci cand Dumnezeu nu le-a mai vorbit oamenilor...
- Poftim ????? Cum sa nu mai comunice cu el ? De ce ??? întreba Lucifer cu ochii plini de manie.
- Nu știu...nu tipa. Chiar nu știu. Asa ca sa nu-ti faci prea multe iluzii ca astăzi iți va vorbi tocmai ție « Lucifer ». spuse ea cu subanteles.
- Ce vrei sa spui cu asta ?
- Lucifer e practic rivalul Sau... opusul Sau...
- E absurd ce-mi spui, Ashley. Controlează-te! se panica Lucifer.
- Si inca ceva. Te-as sfătui sa nu spui la nimeni ca te cheama « Lucifer »... Nu in Casa Domnului, da ? Din cauza acelui mit.
- Bine...
- Hai ca intarzii la serviciu. Du-te si tu ca intarzii la slujba.
« La slujba », gândi Lucifer.. .
- Ok... la revedere.
- Ia autobuzul 458 pana acasă. se auzi vocea fetei, in timp ce demara cu mașina.

Liniște totala. Clădirea era mare,luminoasa si impunătoare... avea tavan înalt, iar din mijocul lui atârna un candelabru imens, cu becurile aprinse. De asemenea, razele soarelui treceau prin vitraliile de sus si reflectau in Biserica lumini albastre, violete, roșii si galbene. Un joc splendid de culori pe marmura rece. Lucifer înainta. Instinctiv, făcu semnul crucii. O masa mare trona in capătul culoarului, masa pe care se afla un pocal, doua lumânări si o cruce. In spatele ei era o gravura infatisand o femeie imbracata in albastru, înconjurata de ingeri. Știa ca sunt ingeri... chipurile lor trădau acest lucru. Nu știa cine era femeia, insa lui Lucifer i se păru foarte frumoasa... Avea expresia fetei asemănătoare cu cea a îngerilor, radia de fericire, ca si cum ar fi atins un lucru sfânt... dar se cunoștea ca suferise mult. Acest lucru o deosebea de ingeri. Cine era femeia aceea ? De ce era principala figura din Casa Domnului ?
O muzica il învălui de sus... parca se rotea in toata Biserica, curgea in valuri si-i umplu sufletul de mulțumire... Șopti : « Mulțumesc. » Ii mulțumea Lui, desigur. Se grăbi sa ocupe un loc pe banca, undeva in spate. I se imuisera picioarele de la muzica frumoasa produsa de acel ciudat instrument... In Cer nu cunoscuseră decât harpa. Dar ii plăcea la nebunie acest nou instrument, si se înfiora mai tare auzind acea muzica extatica... Nu era atent la cei din jur. Muzica il prinsese intru totul. Nu putea decât sa se uite înainte, la doamna gravata si la îngerii ei... Biserica era totuși plina. De ce ? Cum putea Dumnezeu sa se ocupe de atâția in exact același timp ? In Cer nu era nici o graba... avea Eternitatea la dispoziția Sa, sa rezolve problemele tuturor îngerilor... si sa le audă mulțumirile si preamăririle. El il ajuta cu plăcere întotdeauna. Auzise de un caz cand un Inger se plângea ca dorea sa fie Inger Păzitor... si Dumnezeu il însărcinase cu altceva. Era un suflet rătăcit, care tânjea după Pamant si forma sa de odinioară... Insa Dumnezeu ii explicase de ce nu ar fi potrivit pentru asta... si lucrurile reveniseră pe făgașul normal. Aici insa timpul era limitat... Cum putea Cel Atotputernic sa facă fata ? Il striga încet...
« Doamne.... »
Lucifer aștepta cu sufletul la gura. Oare sa fi fost adevărat ce zicea Ashley ? Dumnezeu NU VORBEA cu oamenii ? Nu, isi zise... cred ca ea n-a încercat niciodata sa vorbească cu el... Da... asta trebuie sa fie... si-așa părea ca nu ii pasa... Dar ce prostie sa nu-ti pese de propriul Creator !
« Doamne... » il striga din nou.
Închise ochii. Muzica inca ii controla centrul pieptului. Se simțea bine, copleșit si nu făcea nimic sa se împotrivească acelei stări. De-ar putea invata sa cânta si el la acel instrument ! Se hotari sa-i spună aceasta intenție lui Ashley, cand va ajunge acasă.
« Doamne, te rog răspunde-mi... Am nevoie de tine. De ce m-ai trimis aici? In ce scop ? Dumnezeul meu, sunt derutat, ajuta-mă sa găsesc un punct de sprijin... Ce se întâmpla ? De ce m-ai trimis aici ? si mai ales, de ce spune Ashley ca « Lucifer » era un inger rău... si a cazut ? Unde a cazut acest Lucifer ? Sau despre mine e vorba ? Dar Doamne, eu n-am facut nimic sa merit asta ! Te iubesc ! Te slăvesc si te contemplu ! Sa nu crezi ca-ti cer socoteala... nici vorba ! Vreau doar sa vorbesc cu tine... » ii spuse in gând.
Instinctiv, Lucifer se ridica, odată cu toți oamenii, la intrarea preotului in altar. Era un om ca toți oamenii... nimic nu-l deosebea de restul din biserica, decât poate vesmântul pompos... Oare nu-l încurca ?
Începu sa zică tot felul de lucruri... apoi anumite fraze care păreau bătute in cuie(avu strania imagine pentru o secunda, a unui om dezbrăcat, răstignit pe o cruce).
« Mărturisesc... intru Dumnezeu... ca am păcătuit prea mult... cu gândul, cu cuvântul, cu fapta... »
Ce era cu acea viziune ? Cine era omul răstignit ? Suferea îngrozitor... De ce nu-l ajuta nimeni, cu toate ca erau asa de mulți in jurul sau ?
“... din vina mea... din vina mea... din vina mare vina mea”
Nu înțelegea o iota din ce zicea omul imbracat in roba, din spatele altarului. Gesticula intr-una cu mâinile înspre cer, cerând nu știu ce iertare si mila... si smerenie... Toate acestea păreau lipsite de sens. Cu toate ca muzica rula in fundal in continuare, pe Lucifer il intrigară cuvintele preotului, iar starea de extaz si de bine se diminua considerabil. Se simțea ca un caraghios. Privi in jur. Putea pune pariu ca toți cei prezenți habar n-aveau ce căutau acolo. Repetau cuvintele preotului la intervale regulate, respirau regulat... nici un gest înafara tipicului nu era permis. Simțea ca se sufoca, ca se pierde intre atâtea ritualuri lipsite de conținut, de trăire. Nu mai avea aer.
Deodata, cand se aștepta cel mai putin, voci din Ceruri, voci cunoscute ii răzbiră in urechi. Un cântec ! Un cântec Îngeresc ! Dar unde sunt îngerii ? Unde-i erau semenii ? Isi intoarse capul si in spatele sau si la etajul 2, vazu un grup de fete. Erau oameni. Dar putu sa jure ca erau ingeri !!! Asa de frumos cântau...
Se lasă jos in genunchi, savurând noile ritmuri ale muzicii. Cânta cu ele :
« Hristos e viu... căci a înviat... aleluuuia »
Nu știa ce spune si nici nu se întreba, decât mai târziu, cand îngerii( asa le spuse de atunci încolo fetelor din cor) schimbară melodia. Cine era Hristos ? (imaginea cu bărbatul pe cruce ii apăru din nou, dar de data asta ii simți si durerea) Se prăbuși pe scaun. Il dureau toate încheieturile, insa totul dura mai putin de un minut. Ce bine ! Răsufla ușurat si privi in continuare in sus, câtre frumoasele vitralii.
« Dumnezeul meu, de ce nu-mi răspunzi ? Ofta Oricum... inteleg. Orice motiv ai avea, te inteleg si am încredere in tine. Voi încerca sa mă acomodez aici, căci vad ca nu ai de gând sa mă trimiți înapoi, langa tine. Mi-e asa de dor de tine si de felul cum îmi vorbeai... Nici un pământean si nici un inger nu ar putea sa-ti imite vocea, cea plina de dragoste si de căldura... Si nici unul nu ar putea sa judece atât de limpede ca tine ! Creatorul meu... cel care mi-a dat viata... iți sunt atât de recunoscător, pe oriunde m-ar purta aceasta viata... chiar si aici, pe Pamant. Care e sarcina mea ? Ce trebuie sa invat din asta ?
Oh, Doamne... oamenii sunt atât de dezordonați ! Ai văzut vreodată o « strada » ? Ce haos ! E peste puterile mele sa inteleg cum te descurci cu ei. Oamenii sunt asa de ciudați ! »
« Citire din Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos după sfântul Matei »
Hristos ! E numele din cântec... si probabil persoana răstignita pe cruce. Dar cine e Sf. Matei ? Nu l-am întâlnit...
« In timpul acela, cand Iisus a auzit de moartea lui Ioan Botezătorul, a plecat cu luntrea spre un ținut nelocuit, ca sa fie singur. Mulțimile au aflat, si, ieșind din cetățile lor, l-au urmat mergând pe jos. »
Hristos acesta trăia pe atunci « in timpul acela » cum zice aceasta scriere. De ce a fost răstignit ? Oare de asta il urmăreau mulțimile in povestirea asta ? Si cine e Ioan Botezătorul ? Un prieten de-al lui Iisus ?
« Coborând din luntre, a văzut o mare mulțime de oameni si a fost cuprins de mila fata de ei, si i-a vindecat pe cei bolnavi »
Ce putea acest Iisus ! Sigur Dumnezeu i-a spus sa facă asta ! Numai El are astfel de putințe. Ce lucru frumos a facut Iisus... Dar daca era asa de bun, de ce a fost răstignit ??? se întreba Lucifer, in timp ce asculta slujba.
« Iisus le-a zis : « Nu-i nevoie sa meargă ; da-ți-le voi sa mănânce ! » Ei i-au zis « Nu avem aici decât cinci pâini si doi pești »
5 pâini si 2 pești la o mulțime întreaga ! Mare este Dumnezeu ! Ce a facut Iisus ?
« ... a luat cele 5 pâini si 2 pești si, ridicându-si ochii spre cer, a rostit binecuvântarea, a frânt pâinile si le-a dat ucenicilor iar ucenicii le-a dat mulțimii. Toți au mâncat si s-au saturat, iar din firmiturile care au rămas s-au strâns 12 coșuri pline. »
Lucifer zâmbi.
“Cuvântul Domnului”
Ah, ce bun era acest Hristos... aproape la fel de bun ca Dumnezeu(se gândea sa fie chiar la fel de bun ca Dumnezeu, dar necunoscându-l pe Hristos, si temându-se sa nu se supere Dumnezeu, se limita la cuv. « aproape la fel de bun »). Cum putea un om atat de bun sa fie sacrificat intr-un mod atât de crud ?
« De ce ai permis asta, Doamne ? » isi spuse Lucifer, rugându-se pentru fericirea lui Iisus.
« Fie ca Domnul sa-l odihnească in pace, sa-l scutească de toate suferințele si sa-i ierte păcatele... »
Auzi pe preot cântând :
« Iisus, fiul lui Dumnezeeeeu.... cel faaaara de pacaaaat.... »
Fiul lui Dumnezeu ? Fara păcat ?
« Doamne ! Fiul tău ! De aceea era asa de bun Iisus... atât de diferit de oamenii de acum ! De ce ai permis sa sufere atât ? De ce i-ai dat asa o soarta de cruda ? » Fara sa-si dea seama, Lucifer ii reproșa lui Dumnezeu, printre lacrimi, plângând nefericitul destin al singurului fiu divin...
« In a 3a zi a înviat din morți si s-a urcat la ceruri. Si sade de-a dreapta Tatălui, si iarăși va sa vina sa judece vii si morții, a cărui imparatie nu va avea sfârșit... »
Lucifer isi șterse lacrimile. Înviase ! Binecuvântata zi, cand înviase Fiul lui Dumnezeu !!!
« Îmi cer scuze, Doamne, ca m-am grăbit sa te judec... Acum e fericit, căci e langa tine... »

Ieși epuizat din Biserica. Totul se invartea cu el... prea multe emoții pentru firavul trup de om. Simțea nevoia sa doarmă... De cand nevoia asta subita de odihna ? In Cer nu exista oboseala psihica... cel putin nu una asa de dureroasa. Vazu la o distanta de cativa metri o plăcuta pe care scria « stație de autobuz » si isi aminti spusele lui Ashley. Peste câteva minute, autobuzul 123 sosi, iar el se urca si se așeza pe un scaun. Deschise geamul din dreptul sau si lasă sa-i bata vântul in fata. Cand recunoscu casa lui Ashley, cobori. Mașina era in garaj, deci ea era probabil deja acasă. Ce se întâmplase, nu trebuia sa stea mai mult la serviciu si el sa găsească casa goala ? Parca asa înțelesese...
Răsuci cheia pe care o avea in buzunar in broasca, si pași înăuntru. Nici nu apuca sa o vadă bine, căci Ashley se repezi la el si il săruta. Lucifer savura acest sărut neașteptat. Apoi fata se dădu înapoi îngrozita :
- Oh, îmi pare rău ! Îmi cer scuze ! Ah, nu trebuia sa fac asta ! Doamne, ce greșeala !
Lucifer stătu acolo, nemișcat, preț de câteva secunde, apoi se îndrepta înspre ea. O cuprinse de mijloc si isi apropie buzele ei de ale sale, intr-un sărut candid, dulce, plin de iubire...
- Esti divina... șopti.
- Nu știam ca... îngerii pot săruta asa de bine...
- Sărutul vine din Cer, iubito... e dumnezeiesc...
- Cum as putea sa te contrazic, spuse ea zâmbind, apoi isi lăsa capul pe umerii săi. Simt ca... nu esti Alec...
- Mă bucur, spuse el, luându-i mana intr-a lui. As vrea sa fii pe deplin convinsa de asta... dar va trebui sa mai treacă un pic de timp...
Fata dădu din cap in semn ca da... dar ochii inca refuzau sa creadă. Ceea ce vedea era Alec... doar Alec. Acest nou om din fata ei, se purta total diferit de iubitul sau si, prin nu-stiu-ce minune, ii plăcea felul lui de a fi. Avea ochii plini de iubire... poate o iubire oarba, naiva... care nu întreabă... Alec era mereu un iscoditor... De asemenea, Lucifer se purta atât de tandru fata de ea... iar Alec, iubitul ei Alec era rece... si ea se obișnuise cu aceasta răceala. Il mai strânse inca o data pe necunoscut la piept, ascultându-i bataile inimii. Un sentiment inexplicabil o cuprinse si se înfiora. Apoi se îndepărta de el.
- E totul ok ? întreba el.
- Da... zise Ashley evaziv. Cum a fost la Biserica ? schimba ea subiectul imediat. Ti-a vorbit Dumnezeu ? zâmbi.
Lucifer se trânti pe canapea zgomotos si ofta. Dădu din cap in semn ca nu. Părea dezamăgit. « De ce mi se întâmpla toate astea mie ? » se întreba Ashley in gând. Figura lui trista... Sa-i pese oare atât de mult de nepăsarea lui Dumnezeu ? Dar... nimănui nu-i pasa ! Nimeni nu se interesa de lucrul acesta, amnezic sau nu ! Cu excepția fanaticilor religioși... sau a oamenilor slabi care simt mereu nevoia sa se confeseze cuiva ori sa dea vina pe cineva cand nu merg lucrurile asa cum vor... Alec era un om puternic. Niciodata nu se lăsase dominat... nici de oameni, nici de credințe. Nu suferea ca cineva ar putea sa-i controleze soarta... fiecare mișcare...
- Nu inteleg de ce îmi face asta, spuse Lucifer cu mâinile împreunate si cu privirea in jos. Dar cu toate ca nu inteleg, am încredere in el... e prea bun ca sa ma lase sa mi se întâmple ceva rău... ii făcu semn fetei sa vina.
Ashley se apropie si, mânata de o dorința inexplicabila, il imbratisa. Apoi se uita lung la el, ii mângâie fata si-i șopti :
- Ce s-a intamplat cu tine ?
Îngerul zâmbi. Doamne cat era de frumoasa... Nici un inger din cer nu se compara cu aceasta fata ! Strălucirea lor pălea in fata ei...
- Sunt doar un inger cazut pe Pamant, Ashley... un inger rătăcit...
- Asta îmi aduce aminte de legenda. se posomori fata si se dădu jos din brațele lui.
- Ce-ar fi sa mi-o povestești asa... pe îndelete ? Avem toata după-amiaza(de unde știa momentele zilei ? intuitiv? )
- Asa e... am sa fac un ceai. Nu știu daca... in Rai exista « ceai » ?
Lucifer rase.
- In Cer vrei sa spui... nu știu ce e « raiul ». Da, exista. De tei, te rog.

Ashley intra in bucatarie. „Nu știu ce e „raiul“.“ cat de ciudat... Îngerii nu stau in rai ? Sau... raiul a fost creat odată cu iadul, la căderea îngerilor ? Fragmente de legenda i se amestecau in minte. Nici ea nu mai știa ce sa creadă. Cum ii va spune lui, celui care se crede « Lucifer », propria legenda daca nici ea nu o cunoștea bine ? Si, de fapt, cine o cunoștea ? Cine pe lumea asta știa exact mersul lucrurilor... ? Nimeni... Realizase ca nu-i putea spune decât ce credea ca știa... adică foarte putin. Nu se știe cat il va mulțumi informațiile acelea... Lucifer...
Ceaiul fierbea.

Lucifer fierbea in sufragerie. Nu avea stare. Se plimba de-a lungul camerei, cu mâinile la spate. Urma sa-si audă istoria. Ceva ii spunea( ce oare ?) ca acel Lucifer era el... Dar... Cazut ? Alungat din Ceruri ? Nu se poate... Se întinse pe canapea. Poate ceaiul lui Ashley il va mai calma. Închise ochii... si indaratul pleoapelor sale vazu rânjetul diabolic al Satanei.
Nuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu
Deschise imediat ochii, ud leoarcă de sudoare. Ce se...
- Ceaiul e gata, spuse Ashley, aducând o tava cu doua cești de ceai, o farfuriuța cu felii de lămâie, un ceainic si un recipient pentru zahar. Se opri in fata lui si-l privi. Arata de parca-l vazu-se pe...
- Ce ai patit ? Te... simți bine ?
-Aaaa... se bâlbâi el... am văzut... aam văzut... ochii aceia...
-Ok... calmează-te, il sfătui ea. Calmează-te si spune-mi exact ce-ai văzut.
- N-ai vrea sa știi... am văzut pe... nu știu. Avea ceva familiar... si totuși străin... si îngrozitor !!! tipa el.
Ashley încremeni.
-Nu cumva... te-ai văzut ?
Lucifer ii arunca o privire plina de îndoieli.
- Pe mine ? Oh, nu... nu nu... era rău ! Era îngrozitor ! Acela NU eram eu!!! Nu se poate!!!
- Bine... calmează-te, ii spuse fata, neștiind cum sa-l ia. Probabil ca ti s-a părut.
- Nu mi s-a părut.... El exista... e aici, printre noi, ii spuse, uitându-se suspicios in jur, la pereți. E peste tot...
- El ? Adică Dumnezeu ?
- Nu femeie ! izbucni el, opusul Lui !!!!!
Ashley se sperie si răsturna tava. Casca ochii mari la bărbatul pe care, numai acum câteva minute il sărutase. Lucifer isi duse mâinile la gura.
- Doamne ce-am spus ! Opu.. se opri. Nu îndrăzni sa pronunțe mai departe. Nu exista asa ceva, isi șopti. Nu exista nimeni care sa se opună voinței Lui... el e Cerul si Pamantul... el e Universul si Viata... Ashley, te-am speriat. Imi pare rau... n-am vrut... iti jur ca nu eram eu cel care a răbufnit asa... sa te ajut cu tava.
- Dda... mai e ceai in ceainic... daca vrei sa bei, sssa... te liniștești?
- Desigur. Uite: stau cuminte aici pe canapea... si tu langa mine... si bem ceaiul rămas in pace.
- Trebuie sa-ti spun ce știu, spuse ea, despre Lucifer.
- Te rog, începe.
Ashley ii povesti.
- Lucifer era cel mai mare arhanghel... cel mai aproape de Dumnezeu, preferatul acestuia.... insa intr-o zi...
- Nu se poate... Dumnezeu nu are preferați, ii iubește pe toți la fel.
- Probabil ca ai dreptate, ii spuse Ashley in timp ce-i turna ceai in ceașca. Insa eu iți spun doar ce știu. Ei bine, intr-o zi lucrurile s-au schimbat. Nu știu din ce motiv, Lucifer a încercat sa-i ia locul... sau a crezut ca e egal cu Dumnezeu si a vrut sa plece din rai.
- Ti-am spus ca nu știu ce e raiul asta.
- E... nu știu cum sa-ti explic... opusul Iadului... Iadul e locul unde a plecat Lucifer impreuna cu îngerii damnați...
- Ingeri damnați ?
- Da, alti ingeri i s-au alăturat...
- De ce ? spuse Lucifer punându-si zahar.
- Lucifer avea convingerea ca cunoașterea domina iubirea si credința necondiționata... si ceilalți ingeri il credeau...
- Hm... e ciudat intr-adevăr... Iubirea e cea care pune Universul in mișcare... Univers creat de Dumnezeu, nu de el. N-avea nici un motiv sa se razvrateasca.
Ashley zâmbi.
- Asta a fost probabil la început... Dar unii oameni l-au crezut si ei pe Lucifer. Si l-au respins pe Dumnezeu... S-au creat secte...
- Secte ?
- Ah... da... grupuri de oameni... ce făceau ritualuri odioase in numele lui Lucifer... sau a Satanei... in numele Întunericului, pe scurt.
Tacura si fiecare-si sorbi gânditor din ceaiul sau. Îngerul ofta si isi făcu curaj, si-i spuse :
- Am văzut ceva oribil Ashley... ceva ce cred ca eram eu.
- TU?
- Mă cheama Lucifer, nu-i asa? Nomen est omen. Numele poarta destinul omului. Înseamnă ca EU... am devenit asa... intr-o realitate... nu știu... paralela cu asta. Pentru ca eu, cel de acum, sunt neschimbat. Asa cum ti-am zis, il iubesc pe Dumnezeu sincer... si din tot sufletul.
- Te cred, ii spuse Ashley. Se vede pe chipul tău aceasta iubire... Si totuși... si cealaltă clipa de...
- Rătăcire ? o completa el.
- Da. Si ea te definea...
- Probabil ca am in mine samanta răului.... insa nu știu cum... ori de ce...
Ofta.
- Nu-ti fa griji. Dumnezeu... știe de ce face asta, spuse ea.
- Nu esti convinsa, spuse el rece. Esti ca ceilalți... din biserica. Nu crezi in El... nu crezi ca exista... Cum se poate ? ii spuse el, condamnând-o.
Lucifer se ridica si pleca in balcon iar Ashley ramase cu ceașca de ceai in mana, in sufragerie. Se făcuse seara. Strânse serviciul de ceai la bucatarie insa cand se intoarse, Lucifer era tot pe balcon. Nu dădea semne ca ar dori sa se întoarcă in casa. Ashley dădu ușor la o parte perdeaua si se opri in pragul balconului. Bărbatul se uita înspre stele si... plângea ? Se auzeau suspine...
- Ale... Lucifer ? se corecta ea. N-ai vrea sa... intri in casa ? Ti-am pregătit canapeaua... cu așternut ... sa dormi. Nu poți sta aici toata noaptea... vei raci...
- Ce-ti pasa ? se auzi vocea lui, printre lacrimi.


„O noua zi in aceasta lume ciudata si derutanta.”, acesta fu primul sau gând dimineata. „Doamne… o noua zi…” Se auzeau pașii lui Ashley in bucatarie. Probabil făcea ceva de mâncare. Ii era foame si il apucase o durere îngrozitoare de cap. Sa fi fost de vina băutura roșie din frigider… de pe sticla pe care scria „Vin de Bordeaux”. Avea gust bun… dar urmări neplăcute.
- Ahh… zise bărbatul in pijamale, ducându-si mana la ceafa.
- Te-ai trezit, constata Ashley, uitându-se o clipa la el si apoi uitându-se înapoi la ouăle din tigaie. Bănuiesc ca… te doare capul. Ai terminat o sticla cu vin.
- Da...băutura aceea…
- Poate esti inger… dar ai apucături de om. Bei la necaz…
- Asa fac oamenii de obicei? întreba el.
- Din păcate… da.
- Dar… de ce? întreba Lucifer așezându-se pe un scaun, la masa. Daca le face rău…
- Se pare ca ei nu țin cont de acest lucru… si nici tu.
- Interesant… mă mir de mine însumi… poate devin om.
Serviră micul dejun in liniște. Ashley nu il privi nici o secunda, si nici el nu îndrăzni sa zică ceva. Totuși… ar fi vrut sa-si ceara scuze. Ce prost a fost… ea încerca doar sa-l ajute si el o critica… Daca intr-adevăr era adevărat ca majoritatea oamenilor erau asa de nepăsători fata de Creatorul lor… ea ar fi fost doar una din mulți… insa chipul ei spunea cu totul altceva… Un inger!!! Toata ființa ei emana a iubire… Iar Dumnezeu E iubire! Si acel sărut…
Se îneca si tuși.
-E… totul bine? întreba Ashley.
- Mhhhm… da. Dar… vreau sa-ti cer iertare… pentru aseară… m-am purtat…
- Ca un porc. completa ea.
- De ce? Porcii sunt frumoși…
Ea rase. Intr-adevăr, ciudata purtare pentru un om. Începea sa creadă din ce in ce mai tare ca el era un inger. Alec… acel Alec de care se îndrăgostise nu mai exista… Iar in locul lui, acest om… acesta, care se numește îngerul Lucifer.
- Asa se spune… cand cineva nu s-a purtat cum trebuie… in fine…
- In orice caz… te rog sa mă ierți. N-am vrut sa mă port asa cu tine. Ai fost atât de buna cu mine… si eu…
- Nu-ti face probleme. Vrei cafea? Te va ajuta sa-ti treacă durerea de cap. Ce vei face azi?
- Nu știu… cred ca am sa stau prin casa…
- Nu cred ca ar fi bine, spuse ea. N-am dat nici o explicație la editura.
- La editura? Acolo unde ziceai ca lucrează Alec?
- Da. Te duc cu mașina pana acolo… si te las in biroul tău. Am si eu treaba… sa mă duc la serviciu.
- Bine, spuse el. Mă îmbrac imediat.

Dimineata, traficul era intens in New York. Drumul cu mașina nu dura mult. Lucifer se mira a nu-stiu-cata oara de mărimea clădirilor… De ce le făcuseră asa de înalte? Ce urmăreau oamenii prin asta? Oriunde se uita, numai blocuri… monștri de beton, fara viata. Simțea ca se sufoca.
- Am ajuns. spuse Ashley oprind intr-o parcare subterana. Putem cobori.
Ajunși in holul principal, Ashley ii puse ecusonul in piept si urcară in lift. Etajul 27. Il puse in tema:
- Cel cu ochelari pătrați e John, colegul tău de reportaje. Stanely e cameramanul si Josh Dillans e seful tău direct. La rândul lui, răspunde de Sheila Sorrowberry. Ai grija cu amândoi. Sheila hmm.. a fost mereu foarte atenta cu tine… si eu a trebuit sa fiu atenta cu ea, căci iti tot făcea curte. Josh e foarte de treaba. Te-ai înțeles mereu perfect cu el. Cu toate acestea… cel mai bine te înțelegeai cu Chris… ea e prietena si confidenta ta.
- Si ce legătura are asta cu postul asta aici? o întreba Lucifer, zâmbindu-le celor din jur care il salutau.
- Lucrează cu un etaj mai jos. ii răspunse Ashley, deschizând ușa unui birou si intrând. Aici e biroul tău… spuse ea. Cred ca vei găsi aici tot ce-ti trebuie… sa-ti amintești… putin cate putin… cine ai fost…
- Ash… as vrea sa mă intelegi… oh Doamne cat as vrea… dar se pare ca nu pot… nu pot! Eu nu sunt Alec… n-am fost niciodata… nu am CE sa-mi amintesc… spuse el trântindu-se pe scaunul de după birou. Ce-i asta? o întreba, uitându-se la fotografia din rama.
- O fotografia cu noi… eram la…
- Cascada Fermecata din munți…
- Ti-ai amintit??? sari ea in picioare, cu o privire plina de speranță. Dar Lucifer nu vazu aceasta privire, ci privea in gol, înțepenit pe scaun.

Vazu imagini.. simți cu inima ii bătea din ce in ce mai tare….
- Oh, dragul meu… nu-mi imaginam niciodata ca e asa de mare si frumoasa… uita-te la picăturile de apa… sunt… parca sunt fermecate, ii spuse Ashley.
- Ash, iubito… asta e deoarece cascada in sine e fermecata… locul acesta e fermecat… Cascada Fermecata! Nu-mi pasa cum i se spune pe harta. Pentru noi, aceasta e .. Cascada fermecata… ii spuse, ținându-i palmele intoarse înainte, sa simtă picurii de apa.
Ea se intoarse înspre el, ii atinse cu mâinile ude fata si-l săruta… ce surpriza… nu-mi imaginam ca mă vei duce aici… ce loc frumos…
- Ascuns de lume… numai pentru noi… secret si fermecat…

-Aaaa… am văzut… am… simțit… te iubeam… te iubea, spuse Lucifer ducându-si mâinile la cap. Cine sunt??????????? CINE????????????? Ieși afara!!!! Acum!!!!
Speriata, Ashley ieși. Acum era singur. Ce fusese aceea? O amintire? Trăise acea poveste… cu Cascada Fermecata… erau ei doi…. Dar nu! Nu se putea… era ea si Alec… iar el nu era Alec, nu il cunoștea pe Alec… deși pentru un moment, cat durase amintirea, il cunoscuse perfect… intrase in pielea lui. Cat o iubea… acel Alec… Si acum? Avea impresia ca o iubește pe Ashley si acum… dar… de ce? Sau era alta amintire? Începea sa o creadă pe Ashley… sa creadă ca era om, ca a fost întotdeauna om. Isi amintea ca era Alec… dar era Lucifer… era sigur!!! Vocea lui Dumnezeu, Cerul, Magdalena, îngerul din corul ceresc… erau si ele adevărate! Cine era….
- Scuze? pot.. sa intru? Avem treaba, Alec… si ai lipsit 2 zile si am rămas in urma. se ivi capul unei fete brunete de după ușa.
- Intra… zise el cu jumătate de gura. Daca vroia sa afle cine era, trebuia sa se integreze… sa intre cumva in pielea acestui „Alec”. Si cine era ea, mă rog?
- OK. Ce ti s-a intamplat? Ce e cu fata asta posomorâta si pierduta? Hai… ca te cunosc. Spune-mi.
- De cand… îmi vorbesc asa colegii de serviciu? întreba el, invartind un pix in mana.
- Ha… rase scurt fata… dar… sunt eu, Chris… ce e cu tine? Pari asa de pierdut Alec…
- Se pare ca m-ai cunoscut bine…
- Si inca te cunosc. Asa ca… spune-mi ce s-a intamplat.
- Aici? chiar vrei sa vorbim despre asta aici?
Chris ramase surprinsa.
- Înainte nu iți pasa unde vorbeam… OK… atunci hai sa mergem la cafeneaua de alături. Trecem si pe la mine la 26.
- 26?
-Etajul prostuțule, ca sa-mi iau geanta… hm, ceva chiar se întâmpla cu tine…
Comandară doua cafele si doua cornuri cu ciocolata. Lucifer se uita la aceasta bruneta lung, ii studia orice mișcare… Era frumoasa. Parul ei lung si strălucitor ii cădea pe umeri, iar ochii negri ca doua mărgele ii licăreau ciudat sub bretonul lăsat prea lung. Cu o mișcare vioaie, Chris isi dădu parul din ochi si i se adresa:
- Deci… vrei sa-mi spui ce se întâmpla?
- Nu sunt cine crezi. ii spuse Lucifer simplu, desfăcând pliculețul cu zahar si amestecând in cafea.
- Alec… ce vrei sa spui?
- Nu sunt Alec. Nu… ezita el, nu te cunosc… si totuși imi pari familiara… sau poate sunt amintirile lui iar… ah!
- Cum sa nu mă cunoști? Doar mă știi de cativa ani buni! De la absolvire suntem prieteni la catarama! Ce e cu tine??? se mira Chris.
- Ashley spune ca mi-am pierdut memoria. Adică… Alec si-a pierdut memoria… Dar după ce am „văzut” azi la birou… tind sa o cred… ca sunt Alec…
- De ce… nu o crezi? Ce ai „văzut”? spuse Chris, scoțând in evidenta cuvântul „văzut”.
- Nu o cred pentru ca… pentru ca… se fâstâci el, mi-am amintit ceva… EU nu Lucifer… ah!
- Poftim???
- Eu… spuse Lucifer ridicându-se stângaci de la masa, nu… nu-ti pot spune… nu te cunosc… sau parca… nu-mi amintesc! Sau nu știu daca ar trebui sa-mi amintesc ceva!!! Îmi pare rău… la revedere! ii spuse, plecând in graba.

Intra inapoi in cladire.