Intrarăm. De-abia am găsit o masă liberă, era plin, ne-am așezat, și după ce chelnerul ne aduse câte-o bere, în timp ce schimbam două vorbe cu ceilalți, am început să privesc și s-ascult. Auzeam frânturi de fraze, sau cuvinte răzlețe. Câteodată își pierdeau înțelesul și rămânea doar un sunet de fond, după care reveneau cuvintele, concrete, ale celor aflați la mesele din apropiere. Din când în când se auzeau și cuvintele mele. Pe urmă același sunet de fond specific peisajului, întrerupt la intervale de râsetele unui grup mai mare. Începusem să urmăresc fețele oamenilor, mă atrăgeau chipurile acelea... Unul își ținea ochii mai mult închiși decât deschiși, altul se străduia să explice, erau fețe insistente, sau fețe plictisite. Cineva îi făcea pe ceilalți să râdă, altcineva se străduia să găsească textele potrivite, chelnerul întreținea conversație cu o domnișoară. Și se mai auzea muzica, și pahare ciocnindu-se. Și-apoi iar cuvinte. La un moment dat încercam să constitui un întreg din acele frânturi de fraze care se făceau auzite la mesele din jur, sau la masa mea. Jocul începuse să-mi placă. Pereții erau murdari, cu reclame așezate la întâmplare, fumul te făcea să te usture ochii chiar dacă erai un fumător înrăit și transforma lumina în ceva difuz, era miros de bere și fețe, multe fețe de om. Trăirile din spatele lor?! Cine știe dac-or apucat s-adune, sau câte-or fi adunat. Eram și eu unul din personaje. Cu trăirile mele. Și mai era și fața mea... de om...