agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-04 | |
Teribilă senzație de sete. La sfârșitul unei zile de program, al unei alte săptămâni de lucru, îmi dau seama că nu am lăsat nimic din mine în toate actele, avizele, discuțiile aglomerate pe post de relații interumane. Deschid fereastra. Aș face orice numai să nu fiu nevoită să îmi regăsesc toate mările inundate în suflet. Iar ochii și cerul gurii sunt tot uscate, de parcă de zile întregi merg luptându-mă cu vântul deșertic. Nu mai pot împărți minute la ani. Tic tac. Cu ce facem curățenie? Ar trebui o doză bună de sarcasm, o baterie de amintiri îmbuteliate și certificate (ale mele nu, tocmai de ele ar trebui să scap), o pereche nouă de plămâni cu o rezervă de aer și neapărat niște foarfeci rezistente la rugină.
Închid calculatorul, îmi iau sacoul, paltonul, geanta. Mașini. Trec pe lângă o femeie, vorbește la telefon. Încerc că îmi imaginez cum arată copilul care o așteaptă acasă. Cinci ani, frunte înaltă, ochelari, păr zburlit (tocmai și-a dat jos căciula). Îmi povestești când ajung acasă, Leonard. Da, mă așteptam să aibă un nume mult prea serios, râde și se agită cu telefonul prin casă, strigă la tati și încearcă să muște dintr-o felie de cașcaval înghițind laolaltă cuvinte și exclamații. Și totuși este cumplit de frig. Gura îmi ia foc. Aș vrea să-i strig să asculte tot ce are de spus copilul, că în seara aceasta toți oamenii ar trebui să se adune prin case, să se iubească și să-și povestească visele, să-și serbeze zilele de naștere, chiar dacă sunt născuți în iulie. Frunze. Trotuare sparte, lumini din ce în ce mai albe, case din ce în ce mai îndepărtate. Undeva în munți albește pământul, nu mai am în palme nici măcar o picătură de rășină, lemnele au ars. E frig, înțelegi? Despre ce poți să gândești când adâncimile tale se întorc și izbucnesc în stânci ascuțite, când nu mai ai loc în tine și pasul caută întoarceri pe drumuri străine? Din toate capetele lumii mi-aș alege acum o ramă de pe care marea se scurge albă, aș desena cu degetele piatra și nisipul risipit din clepsidra spartă. Față în față. Cuvintele sunt singura povară a timpului.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate