agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-13 | |
cucoana din lift
2005-11-13 Fiecare i s-a întâmplat să ramână, poate, blocat în lift. Mie mi s-a întâmplat destul de des. Odata am căzut cu liftul sub linia de plutire, să yic sub yero curat! Asta într-o zi de Șabat când i se blocase , pur și simplu siguranța, de către un religios care locuia la etajul unu. Sufăr uneori de claustrofobie, deci îmi lipsea aerul... Cei de lângă mine erau panicați, mai ales doamnele pline! Nu era suficient lipsa aerului, zgomotulț gesturile celorlalți, vociferările,lipsa de loc, transpirația, vorbăria. Eram ca niște sarmale într-o oală-lift, care se zghâlțîia la fiecare mișcare, totul te trimitea la imposibilitatea ridicării liftului la cota zero, din motive de supragreutate. Am stat acolo, circa doua ore bune, pâna când, cineva a catadicsit, probabil, să sune la poliție sau, cine o mai fi, să ne scoată de acolo. Mai mult amețiți decât fericiți, vine vorba, ne-am îmbrățișat ca după un cataclism! O altă impresie lasată de călătoria cu ascensorul: Zilnic, la serviciu, ora 6 dimineță, o clădire de 28 de etaje, clădire nouă, ca un hotel de lux. Lift cu geam de sticlă, doar pe o parte, vezi interiorul clădirii, te perinzi de la un etaj la altul, simți că ești la Eilat, poate într-un hotel de 5 stele sau, mai bine în avion, privind prin hublou... Imi imaginez un cutremur, doar un mic cutremur, sunt trecută prin cutremure. Fiică mea cea mică e nascută la 7 luni, în urma unui cutremur, cel din '77, din Iașul amintirilor. Coșul de cărămidă a căzut în casă. Mi s-a ras… o cameră. Unde am auzit eu cuvântul "ras" …de pe hartă? Președintele Iranului, nu ne vrea pe harta lumii!!! Nu ne suportă! Primitivii niciodată nu suportă inteligența...Sinucigașii –teroriști nici n-au nevoie de ea. Li se promite un fel de Misa...sex continuu cu 70 de virgine! citat:" Până și despre barbarele atentate la World Trade Center New York, din 11 septembrie 2001 se găsiseră unii care să spună că sunt opera Mossad-ului, făcută cu scopul de a declanșa o ripostă energică a Statelor Unite împotriva lumii arabe. În sens contrar, am întâlnit și oameni care vedeau în evrei o sumă a tuturor virtuților imaginabile. Orice soluție inteligentă venită din partea cuiva, indiferent cine ar fi fost acela, mai ales dacă avea vreo legătură cu lumea afacerilor, era comentată cu același aer suficient:”o fi el irlandez (sau ce-o fi fost), dar sigur are și ceva sânge evreiesc în vene", scrie T.U. în România Literară nr. 41/2005. Nu pot să confirm dacă am vreo legătură cu lumea afacerilor, dar cu cea a poeziei cred că pot dovedi că am sânge albastru și, de aia nu pot fi lipsită de ozonul imaginației! Deocamdata am cafeaua în mână, o luasem de la mașina de cafea, de acolo ma duc zilnic și-mi iau cafeaua cu gust de vanilie, cică patent franțuzesc. Știu, e otravă pe stomacul gol, dar tot mă duc...în fiecare zi. Același ritual, aceeași emisiune vizuală, același spațiu în care mă mișc, aceleași gesturi ,uneori automate...bocker-tov, bocker- tov...Salut automat ca și Șalom! Poc poc poc pardoseala e de marmură, poc poc poc la deschiderea ușii...Trebuie să renunț la tocuri. Am să vin în alți pantofi, de mâine. Și mâine uit...că am prea mult de lucru! Când sunt cu planșele în fața ochilor lumea poeziei dispare! Imaginația se transformă într-un fel de realitate. Tocmai am avut un curs despre cutremure in Israel. Îmi închipuisem evacuarea pe scările noastre, acolo nici măcar geamuri nu sunt la casa scării, întuneric, poate se vor aprinde niște lumini speciale.Cine mai știe ce prevede proiectul. Camerele etanșe sunt și mai dezolante. Simți greutatea pereților apăsându-te. Și, când te gândești că soțul meu a proiectat partea de electricitate, ar trebui să-l întreb, dar mi-e jenă. Într-o lume mai bună i s-ar fi recunoscut meritele. De multe ori avem ședințe în camerele etanșe. Acum se folosesc sălile astea pentru ședințe gen "mese rotunde" și aniversări. Oarecum sunt folosite bine aceste încăperi, pâna vezi aparatele de aer, sau trapele din tavan, prin care, probabil, în caz de razboi poți circula de la un etaj la altul. Îmi imaginez ce se va întâmpla dacă vrei la wc.Toți vrem la wc, asta mă duce cu gândul la alarmele și starea de rău pe care am avut-o așteptând rachetele, în timpul Razboiului din Golf în camera etanșă. Pe atunci credeam că, gazele toxice vor ajunge la noi, prin toate parțile... Ne-am baricadat o cameră, acolo am pus celofan peste tot. Celofan pe geamuri fixat cu bandă, metri de pungi de plastic folosite rațional, galeata -wc. pentru caz de forță majoră! Pentru un israelian era totul normal ; pentru mine –ca turistă- nu era același lucru.Credeam că visez..Dar, masca de gaze era mică pentru mine, cea a nepoatei (eu eram doar turistă) ! Doua ore de purtare a măștii, la prima alarmă , tilul (racheta) a căzut aproape de noi, la Haifa . La primul til care a cutremurat Haifa...eu eram la etajul 10; "efectul de bici" al blocului s-a resimțit ! Neștiind cu toții ivrit, nu am reușit să aflam ce se întâmplă afară. Ne-am autochinuit cu măștile alea, încercând să ascultăm știrile. La ultima alarmă m-a prins în baie. Mi s-a năzărit, după o noapte de așteptare a tilimurilor să mă băiesc. Stătusem îmbrăcată aproape o săptămână, noapte de noapte. Așa că, în fine mi-am permis un duș. Tocmai atunci a sunat alarma...Am reușit să-mi iau halatul de baie și masca de gaze, echipament complet! Dar, sa continui povestea, 6 dimineța , ritualul se repetă...ușa e deschisă la cele 3 lifturi, urcă până la etajul 12...de la 12 trebuie sa schimbi liftul. Cei din America-s obisnuiți. La NY, deseori am urcat cu liftul. Ei au liftieri. Vorba lui Marius Mircu: de acolo se poate vorbi mai ușor cu Dumnezeu, călătorind cu liftul! Nimeni nu se poate juca cu butoanele, nici măcar copiii. Eu însă m-am jucat. Liftul nu pornea. În cele din urma a pornit. Dar s-a oprit la jumatatea etajului. Citesc instrucțiunile în ebraică, sunt puse lângă intrare, scrie mic...n-am ochelarii de aproape. Apăs pe butonul de alarmă. Îmi este indicat cel galben care declanșează alarma, un fel de clopoțel cu sunet strident. Mă uit în jur. Văd o femeie de serviciu care trece, pășind agale, cu caruțul care cuprinde toate cele necesare pentru spălatul pe jos, detergenți, desinfectante, trusou complet pe rotile. Bineânteles că nu mă vede etiopeanca, cu toate că strig la ea, crezând că geamul e sticla volatilă...Noroc că vad ce se întâmplă. Totuși, soneria se declanșează sună, sună...Ca să vezi :"mațav hirum" , adică "stare de urgență"... sună, sună așa juma' de oră...Toți se perindă la celelalte lifturi, de vis-a-vis... Eu stau și-mi beau cafeaua, picatură cu picătură. Mă gândesc că, paharul de plastic în contact cu băutura ar produce cancer. Ce prostie! Iar îmi închipu ce ar fi fost dacă, alarma ar fi fost reală.Care-s reacțiile la noi, cum e posbil asemenea indolență la ora matinală? Săptămânal se fac tot felul de exercitii de evacuare. La noi, cand se anunță un exercitiu, fiecare-și scoate bagajul din birou și fuge cu liftul in jos, sa nu cumva să fie obligat să coboare… pe scări, adică-și "fură singur caciula"! Când, e foarte clar:nu trebuie folosit liftul! Dar, daca ar fi trebuit să urce? E de groază...amețești urcând pe scările alea incomode, nimic nu e finisat în spate, tipic israelian și românesc ! Ce nu se vede nu trebuie să strălucească. La fel și la marele Kanioane, găsim marmură în "centru public" și mizerie în spate. Parcările, mai ales ne dau de gol... Economie, ce mai, materiale de construcție câștigate și pospăială văruită. Așa am ajuns, din greșeală cu un lift de serviciu în spatele usilor închide ale constructorului. Oribil...mizerie, bucăți de betoane si armatură, bitum peste beton, ramașițe de var...acolo unde "ochiul" publicului nu ajunge, însă a constructorului, da. Nu e cazul la clădirea noastră, e un model, a luat și un premiu de arhitectură. După mine e cea mai frumoasă clădire din Haifa! O îmbinare modernă între beton, metal și sticlă, unică în felul ei și funcțională. Inconvienentele de care vorbesc au fost depășite. Începuturile, însă au fost grele. Acum, singura problemă e vântul. Pur și simplu e o pacoste! Să ajungi dintr-o parcare deschisă , de la mașină până la clădire e o mare aventură. Poți ajunge dezbrăcat sau ud până la piele, în caz de furtună sau vântoasă. Ar fi trebuit luat modelul opririi vânturilor de la Marele Arc, din Paris, adică moda șah din pereți de sticlă ,așezați în funcție de studierea circulației vânturilor, în fante de clădiri. Ei , am obosit. Chiar am pontat și sunt la serviciu. Sunt oare plătită să stau în lift? De necrezut? Să-mi iau noul post în primire, ascensorul lui Kafka, liftierul. Adică, bine ca merg lifturile paralele… Toți se uită la mine ca la o păpusă de vitrină stând în lift. Și, nimic! Portarii-s alarmați. Văd, se perindă lume și râd la mine văzând cum stau suspendată între etaje, dar în lift...Mi-ar trebui un laptop pe o bicicletă ergonomică. N-aș piede timpul de loc! N-aș " precupeții nici un efort", vorbele răposatului C...! Claustrfobia își face efectul, mi se face rău... un fel de isterie… Scrie acolo pe tabliță că e aer, dar eu nu simt...din contra...căldură...căldură! Nu funcționează instalația de aerisire. Așa e la începutul folosinței unei clădiri. Până se corelează toate elementele unei bune funcționări sunt unii atinși de performanțele noului. Mi se împainjenesc ochii încercând să descifrez textul de pe tăbliță. Pe partea cealaltă a liftului se lucrează. Eu stau ghemuită. Încerc să mă ridic. Mi-e imposibil. Mă apucă râsul. Hohote de râs! Dar, sunt perfect conștientă. Chiar mă distrează. Mă trezesc, mai târziu stând la birou, într-o rână. bianca marcovici |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate