agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-13 | |
Jurnalul unui copac
I. Vorbește Quercus Bună! Numele meu este Quercus, iar numele de familie Robur. Porecla mea, însă, cea după care mă cunoaște toată lumea, e „Stejar”. Stejar în sus, stejar în jos, aproape chiar că am uitat cum mă cheamă de fapt. Eu sunt încă tânăr. Am vreo 500 de ani. În floarea vârstei aș putea spune. Dacă eu ies la pensie mai târziu… Ce să-i faci! La viața mea am văzut multe și cred că despre multe aș putea să vă povestesc. Sunt lucruri în care s-a prins o fărâmă de timp și s-a agățat acolo, într-un cui al scoarței mele scorțoase. Dar nu sunt bătrân! Nu încă… Sunt doar un înțelept care privește totul de sus… din perspectiva unui copac. Atunci când eram mic, la vreo doar 3 cerculețe, țin minte că a venit la mine o vrabie. Era, de fapt, o ursitoare deghizată ca sa n-o pot recunoaște. Și m-a întrebat: - Pot să stau pe crengile tale ? Vreau să zic că asta m-a dat gata, că i-am și răspuns: - De ce nu, doamnă Vrabie!? Doar sunt al tuturor. Ce bine că i-am vorbit așa?! Căci vrabia mi-a replicat: - Pentru că mi-ai spus astfel, ai să trăiești 1000 de ani! De-atunci n-am mai văzut-o. Trebuie să spun că mi-am făcut un jurnal. E din ăla frumos, frumos, pe care l-a uitat bătrâna Dochia în scoarța unui frate care a murit. Iar eu, mai prevăzător și mai literat, mi-am făcut o copie… Doar a formatului. Poate o ieși tot la fel de fermecat-or ca și originalul! Cine știe? Þin să vă comunic faptul că l-am văzut pe Făt-Frumos. Plângea după Ileana Cosânzeana. Ciudat, nu? Sa vezi un mare erou plângând… Dar așa a fost! Chiar eu l-am atins cu ramurile mele. Până la urma s-au luat, c-așa e-n povești. Trebuia să se-mplinească visul. Asta a fost cam pe la vreo 20 de cercușoare. Abia crescut de vreo două ramuri mai grosuțe. Dar nu v-am arătat jurnalul meu. E din scoarță de nuc bătrân, lăsată moștenire de la PaternMama. Doamne, ce l-am iubit-o? Iar pentru asta o s-o mi-l amintesc toată viața. Că mi-a fost dragă, drag de tot, ca ochii din ramuri, zău! Jurnalul meu nu e făcut pentru toate zilele. Asta ar fi-nsemnat să scriu așșaa.. să jupoi o pădure de nuci! Și chiar m-ar fi durut măduva.. Așa că, am preferat să-l mai scurtez puțin. L-am scris acum 20 de cercuri, la 480. Mai mult din amintiri, mai ales că m-am însurat cu mine cam de timpuriu… Dar nu contează! Cam tot aia făceam și pe la 50 de cercuri. Vremea se repetă. Și el, jurnalul, începe-așa: „ A fost odată ca niciodată…” Ce original sunt!… Să vedeți ! Mie-mi place! II. Jurnalul propriu-zis „Trezire. 200 de cerculete. Ziua întâi Până acum am fost cam neastâmpărat. Mi-am plimbat rădăcinile prin pământ și m-am tot jucat cu Mama Terra, care mi-a mai dat și una peste ele. Cică ar fi trebuit să le retrag. În fine! Acuma e un piculeț târziu. Uneori cred că trebuia să fiu mai galant. Ziua a doua. Dimineață Am și eu câțiva mugurași. Ce drăguți suunt.. Când mă gândesc cum îi mângâie soarele atunci când se plimbă deasupra mea!.. Nu mai pot de fericire… Din ei vor ieși frunzușoarele mele gingașe, dragele de ele, că… numai gândindu-mă îmi vine să plâng de bucurie. N-o să mai fiu singur. La prânz Acum mi-au apărut, în sfârșit și frunzulițele! Oauuu… Ce senzație! Nu mai sunt uscat. Am numai energie! Să le vedeți ce scumpițe sunt… Ca niște copilași nevinovați. O să le ocrotesc cu prețul vieții mele! Păcat că la toamnă mă părăsesc! Dar o să am ce face. Devin PaternMamică. E cool!* Mai la amiază Am și flori!… Gata! Acum sigur devin PaternMamică. O să fac și ghinde… Al nu știu câtâlea an. Dar tot ca lumea e! Ziua a treia Apăruseră lângă mine niște chestii din alea mici și înfipte. Cică li se spunea „toporași”. Mi-a fost cam frică de ei. Dacă într-o zi s-ar fi apucat să dea în mine să mă doboare, ce mă făceam? Aveau tot timpul să crească și să se facă topoare.. Bietele mele frunzulițe, ce-ar mai fi plâns după mine!… Acum e aici firul de iarba. Mi-a explicat cum stă treaba cu toporașii. Sunt doar niște îngâmfați. Mi-a zis firul că ăia nu mai cresc și nu se fac topoare. Așa că le-am dat și eu cu piciorul. Se vor ofili în curând. Așa merită! Caldura. Cercul 305 de la nașterea mea. Ziua întâi Mi-e un piculeț mai cald decât până acum. Dar ce să-i faci? Suportăm, nu? Încep să îmi apară ghindele. Sunt în durerile coacerii. Să știți că și asta e o grijă mare! E un stres grozaav! Dar se merită. Ziua a doua. Prânzișor Gata! Am scăpat! Acum trebui doar să le cresc! Nu-i așa că sunt minunate?! Cine mai are așa ghinde ca mine?! Au început ele, scumpele, să îndrăznească și să se mai arate la față când vine soarele. Până acum se tot ascundeau după frunze, dar s-au mai maturizat. E însă cam chin cu facerea și creșterea asta! Și soarele vrea să ne facă mai cald… Îmi transpiră scoarța și beau apă multă! Noroc cu ploaia că mai vine și ne mai udă. Altfel aș muri de-a binelea! Păi, zău așa! Ziua a doua. Mai pe sfârșite Mă enervează grozav că cireșii ăștia s-au apucat să-și scoată tocmai acum progeniturile. Până azi n-au putut! Adică mai devreme… Să-mi facă mie concurență! Brr! Mă calcă pe rădăcini (la figurat !)! Dar dacă-i prind îi calc și io! (la propriu.) Bietele mele ghinde, n-or să aibă nici un viitor din cauza asta! Dar tot sunt mulțumit că vine lumea și ne vizitează. Și nu ne rup! Iar eu le mulțumesc și ei stau la umbră… Păcat că mai arunca unele pungulițe… de plastic, dacă-mi aduc eu aminte, … nu știu cât rău ne fac nesuferitele astea sufocante! Dar ne apreciază pentru… silvoterapie(parc-așa!). Ziua a treia Ce bine că se duce căldura asta nesuferită! Sunt mai obișnuit cu răcoarea. Iar acum vine toamna! În sfârșit apă… Apă câtă vreau… Parcă aș fi stat până acum în deșert. Săracul Domnul Cactus! Știu și eu ce simte… Bietul de el! Tomniiarna. 400 de cerculete. Ziua singurică În sfârșit m-am răcorit ca lumea. Am făcut o baie din aia sănătoasă… Haapciu! E, mai și răcești. Doar e toamnă! Prima parte din tomniiarnă. Dar sunt cam trist. M-au părăsit toți copilașii mei. Mă simt tare bătrân. Ei făceau toată vâlva! Pentru ei trăiam. Au căzut și ghindele și frunzele. Ghinduțelor le-am dat și lor ultimele sfaturi înainte să devină copăcei. Așa cum mi-a dat și mie MaternTata. Eeeh! Mă consolez cu gândul că mai procreez și la anul. Între timp am să mai trag și eu un pui de somn. De-acum, în iarnă, o să mă încălzească și pe mine zăpada la rădăcină. Și mă fac și eu rece de tot… Mă adaptez la mediu. Altfel aș muri. Și dorm până la anul! Atunci o să încep iar un ciclu de viață. Mi se mai adaugă un cercușor la mănunchiul de cercuri… Eeeh! Noapte bună!” * V-a plăcut, cred! Eee! Așa sunt eu! Mai sentimental… Și bănuiesc că știți că nu v-am citit tot! Atunci chiar ați fi plâns. Vedeți, am crezut că am să plictisesc. Și nu prea aș vrea. Dar am fost original, nu?* Sfarsit primele doua parti. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate