Invizibil,
cât un miez
traversam zarea, rostogol, spre tine.
Ziua suflai alizee sonore, așa că distanța rămânea neparcursă.
Noaptea, pătrundeam.
Poposeam în coții emisferelor tale labrintice,
îți împleteam firele cave, încercam să-ți lipesc sinapsele, ridicam și coboram storurile irișilor tăi.
Noaptea, cât un miez, bântuiam în tine.
Îndrăznisem odată să cobor pe corzile vocale:
în pieptul tău, o cavitate imensă. În sfârșit găsisem spațiul umed unde să pot crește.
Noaptea creșteam, ziua dormeam din ce în ce mai puțin: cât un copil, apoi cât tine. Începeam să-ți ies prin pori. Să te absorb. Creșteam.
Invizibil,
cât un miez
traversai zarea, rostogol, spre tine.
Ziua suflai alizee sonore, așa că distanța rămânea neparcursă.
Noaptea, evadai.
Îndrăzniseși odată să cobori din mine:
în lumina zilei, o claritate imensă. În sfârșit găsiseși spațiul uscat unde să poți crește.
Noaptea creșteai, ziua dormeai din ce în ce mai puțin. Cât un copil, apoi cât tine. Începeai să te simți prin pori. Să te absorbi. Creșteai.
Invizibil,
cât un miez,
traversai zarea, rostogol, spre tine.
Ziua suflai.
Să te absorbi.
Invizibil,
cât un miez,
traversai
In...
tra-
versa...