În dupămiaza mohorâtă, Lăzărica stătea liniștită și spărgea semințe de dovleac coapte pe plita soioasă care se cerea îngrijită. Îi era lene să deschidă ușa la care de ceva vreme bătea preotul Teofan. Venise împreuna cu debilul de dascăl pe nume Titi -holteiul satului care s-ar fi transformat bucuros într-un macho- să vadă ce mai face Lăzărica.
Lăzărica, în final catadicsi să-și târșâie galoșii plini de glod și trase ivărul. Odată cu popa&co. intră și un val de frig care făcu să-i clănțăne ultimii dinți cariați Lăzăricăi.
-Săru`mâna părinte, spuse Lăzărica cu o falsă umbră de evlavie în glas.
-Să trăiești taică! Lasă mâna, că mi-a pupat-o și Victorița lu` Vasile Brutaru`. Tu fă un pustiu de bine și umblă la damingeana aia din beci pe care o știu eu.
Lăzărica se conformă rapid, plăcându-i și ei țoiul și aduse din beci o ulcică cu țuică. După ce fierse, Lăzărica turnă din ibricul plin de slin la coadă, țuica aburindă în paharele îngălate și lipicioase.
-Noroc părinte! zise Titi cu un licăr de bucurie în ochi.
-Să trăiești Titele! -popa de colo.
-Lăzărico, treci fă și tu colea cu noi, continuă mieros Titi.
-Hai să stau și io colea cu voi o țâră.
Cam dupa un ceas și câteva ibrice de rachiu Titi -pe care-l cam luase valu`- îi spuse Lăzăricăi privind-o galeș:
-Făi fată, mie mi-e cam foame...și cre`că și lu` taica părintele!
-Măi Titele, cum mă ghicești tu pe mine, a dracu` lighioană, ce m-aș face io fără tine? și-i făcu cu ochiul lui Titi.
Lăzărica se supuse exact ca o mânzâ la călărit când îi bagi zăbala-n gură și puse tuciu` la foc.
-Ai văzut bre nea Teofane ce bine-i ședea lu` fi-sa
Victoriții despletită? se trezi Titi vorbind.
-Da băi Titele am băgat de seamă că e bunicică biata fată, dar de s-o zbate și-acu` cum se zbătea-n cristelniță, e cam greu de ținut în frâu, spuse popa pofticios.
-Mă cam mănâncă`ndărăt părinte, zise Titi scărpinându-se cu amândouă mâinile.
-Rod, taică, rod!
-Ce rozi bre? întreaba Titel uimit
-Nu rod mă nimic, rod...adică belșug!...o fi terminat Lăzărica ciorba.
-Da-mi curge și nasu` părinte!
-Păi da, zise popa, toată viața ți-au curs mucii pe la mesele altora.Lăzărico, să dregi taică ciorba aia, că știi că așa-mi cade mie bine
Lăzărica, din bucătărie, răspunse plictisită de atâtea indicații venite din partea musafirilor:
-Am dres-o bre, cu gălbenuș de ou de rață de Sicilia de la orătăniile-alea două pe care le-am primit de la turistu` ăla italian, care a stat la noi în chirie.
-Un`l-ai culcat fă, în odaie cu măta-mare sau...cu tine-n pat, că de!-era italian?! întrabă Titi sarcastic curățându-se pe sub unghii.
-Eee, și tu! Doar nu era să-l culc cu mamaie, în odaia aia, că e și frig acolo...
-Cât ai stat fă-ncodită cu ăla? continuă popa suspansul.
-Hai, luați și mâncați! mută Lăzărica disuția.
Se puseră câteștrei să mănânce, iar Titi cu ochii cam blegojați, se uita-n lingura de ciorbă ca o vrăjitoare în globul de cristal.
-Nu te uita Titele taică, te-oi fi domnit și tu în alea două zile cât ai fost la Calafat să-ți iei blugi...e decăt nițică mămăligă uscată, nu mai fă atâtea nazuri...au nu știi că calu` de dar nu se caută la dinți?
După ce au isprăvit de mâncat, Teofan slobozi un râgâit mai lung ca un "Aleluia" și zise:"Ptiu drace!! Lăzărico ești bună într-ale mâncării...pun pariu că și-n alte socoteli!"
La un nou ibric de țuică, între două sughițuri, Titi o interpelă pe "femela grupului".
-Lăzărico, prințeso...scoate și tu dă su`pat patifonu` și pune placa aia cu Corneasca!
Femeia, țopăind mai dihai ca o gazelă, se băgă juma`te sub pat unde zăbovi o vreme, până găsi patefonul printre celelalte cotoroage. Popa îi dă un ghiont lui Titi și-i șoptește: "Ie-te la asta ce por`bagaj are!" Titi cu un surâs malefic, tot în șoaptă răspunde: "E mai lată-n șolduri decât iapa lu` Gigi potcovaru`!"
-Ehe...dacă eram mai tânăr c-o mână de ani, o capsam, că-n tinerețe le executam la buchet...câte trei-patru pe zi, spuse popa, după care veni răspunsul fulgerător al lui Titi.
-O ezecut io!! Dă râs să fiu dacă n-oi trece-o p`asta pă catastif!
-Ar fi timpu`, Titi! că ș`așa vorbesc babele că miroși a pâci...și că ești stătut.
-Ie-te că m-oi fi stătut la portili lor...dă știe ele! se revolta Titi
-Tu știi taică, tu știi! încheie popa discuția.
Lăzărica își făcu apariția cu patefonul în brațe, iar cu cotul facu loc pe masă pentru mașinăria ghidușă care avea să-i scoată din monotonie. În hârjâitul primei melodii, pe Lăzărica o încercau niscaiva nevoi, ea văzându-se nevoită să meargă la privată. Titi bătea apatic darabana cu degetele în masă iar popa,ținându-se de cusăturile de la subțiori, se hâtâna asemeni unui nuntaș maramureșan. Odată cu începutul celei de a doua melodii, apăru în peisaj Lăzărica, brusc cuprinsă de un chef de joc nebun și spuse: "Părinte,hai bre la o sârbă!!Titi..tu ce stai mă acolo de zici că ești împăiat?" Se prinsera toti la un dans de mama focului.
La un moment-dat, simțul acut de observație al lui Titi prinse glas: "Lăzărico!! Scoate-ți fă năframa din cap și rochia din dos...în ce ordine vrei tu!!" Popa râzând, spuse: " Ptiu!Titi!Miștocar mai ești!"
În mijlocul chefului, Lăzărica ridică un deget în aer și zise:
-Șștt!! Tăcere!! E careva la ușă..
Titi, rupt de beat și de realitate, se opri din chiuit și spuse tâmp: "Cin` să fie fă? Vezi dă treabă că nu e nimeni!" .Femeia, fără a-l lua în seamă, se deplasă aproape pe brânci, înspre ușă și deschise. În prag ședea smerit Fanache, clopotarul de la biserică(alt brav soldat din armata popii.
-Scopu` și durata vizitei! făcu Lăzărica pe interesanta.
-Am treabă cu părintele!
-Cu părintele aș avea și io treabă...dac`ar fi mai tânăr, da așa, fiecare cu treburile lui. Hai odată intră, că se face frig.
După ce Fanache îi șopti prelatului cum că soția acestuia-Augustina-căzuse de pe scara podului, rupându-și piciorul, iar popa ridică neputincios din umeri, Titi îi înmână lui Fanache un pahar de țuică, exact ca pe torța olimpică. Clopotarul îi șopti Lăzăricăi: "Io i-am spus..mai mult..n-am ce face.." și se prinse în joc. În toiul jocului Titi zbiera ca un apucat: "Hai Fanecheeee! Fără număăăr!" la care Fanache se făcu foc și pară și-l avertiză verbal pe Titi că-l va lua de guler dacă nu-i intră-n cap că lui i se spune FANAȘ; era nostalgic, săracul, după vremurile în care fusese trimis de partid în excursie la Costinești, unde cunoscuse o pictoriță frantuzoaică, ea fiind cea care îl apelase astfel.
Atmosfera se încinsese: Lăzărica plângea, șezând pe o oală îintoarsă cu gura în jos, iti dădea la rațe pe sub masă, iar popa Teofan cu Fanache(de acum Fanaș), încinseseră un tontoroi de-ți era mai mare dragul să-i privești.
La un moment dat, preotul, într-un scurt moment de luciditate, întrebă:
-Hâc!!... s-a făcut cam întunericeală..hâc!!..Lăzărică..ai dat lampa mică?
-Nu părinte..ai dat-o matale că ți-ai aruncat șlipii pe ea!
-Aoleu! Dă-i repede jos că e aia buni, cu delfini!
Ironia sorții făcu să apară, exact în momentul in care Lăzărica se chinuia să indeparteze cu coada măturii lenjeria preotului, groparul Nae.
Acesta era o fire mai ortodoxă, neștiind ce înseamnă alcoolul în exces și deprinderile clericului și ale colegilor săi. Venise din același motiv pentru care fusese trimis Fanaș... și anume să-l anunțe pe preot că prezența lui cere acasă dintr-un necaz al Augustinei. După o lungă muncă de lămurire, preotul și "angajații" săi ieșiră pe ușă, ținându-se de gât, semănând cu un alai de nuntă: Fanaș bătea cu un făcăleț în țucalul Maricicăi, bunica Lăzăricăi, Titi cânta ca un apucat din toți rărunchii: "Hai haaaiii...cu trăistioaraaaa/până-n deal la Mărioaraaaaaa".
Din odaia bătrânei, abia se distingea strigătul acesteia: "Lăzărico,maică,ce e cu balamucu` ăsta?"
-Ce să fie bre?! Trece nunta...
-Ce nuntă maică-n creierii nopții?!..și joia?
-Eee mamaie! ce joi..că e sâmbătă după-masă! Ai îmbătrânit de tot! Hai..pune de te culcă!! răspunse Lăzărica,stingând totodată opaițul cu ultima suflare.