agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-22 | |
Era singură, pe o alee uitată de vreme într-un parc alăturat vechiului abator. Umbla cu o plasă jerpelită în mână, privind confuză în stânga, în dreapta, în zare și, ocazional, înapoi. Purta o rochie de un portocaliu șters și o pălărie absolut nepotrivită pentru vântul care bătea pe afară. Lucrul care frapa însă cel mai mult erau ochelarii pe care îi purta neîndemânatic aranjați pe nas: ambele lentile păreau de când lumea, iar una dintre ele era crăpata și stătea să cadă din ramă. Când m-a privit prin ochleari, nu părea să-și dea seama că vorbește cu cineva și ochii i se plimbau în stânga și-n dreapta fără prea multă noimă. Atunci când erau ațintiți spre mine, era ca și cum nu aș exista. Fusese lesne de obesrvat că era în căutarea unui ceva, iar când a vorbit se afla încă la doi pași de mine:
- Strada Eternității. De reparat reșouri, a glăsuit cu o voce firavă. M-am gândit timp de o fracțiune de secunda, deoarece numele strazii îmi părea cunoscut. Până la urmă, a trebuit să accept că nu îmi puteam aduce aminte unde se afla strada Eternității. Era posibil să nici nu fi fost o stradă de care eu mi-am adus aminte, dar, oricum, nu avea importanță pentru ea. - Nu știu, îmi pare rău, i-am spus, regretând sincer că nu o puteam ajuta. Ea a privit nedumerită în jurul ei și mi-a rostit în șoaptă: - Trebuie să fie undeva pe aici. Am mai fost acolo, dar nu reușesc să-mi aduc aminte pe unde trebuie să merg. Am privit-o lung – deși, în realitate, priveam mai degraba lentila crăpată – și i-am replicat descumpănit: - Chiar nu-mi aduc aminte. Uitați, mai e cineva acolo. Întrebați si poate vă pot ajuta ei. Fără să mai spună ceva, a plecat cu pași rari și mici înspre o doamnă care chiar trecea pe lângă niște muncitori. Nici eu nu am mai stat pe loc și mi-am continuat drumul. Din urmă, am mai auzit doar glasul bătrânei – mai puternic decât atunci când vorbise cu mine - străbătând parcul: - Strada Eternității. Cunoașteți așa ceva prin zonă? De reperat reșouri…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate