agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3177 .



Hoții
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nicu al Popii ]

2005-11-22  |     | 



Hoții


Urcam coasta numai grohotiș din capul satului, când am ajuns-o din urmă pe țața Lenuța Șchioapa. Abia își târșea piciorul de ostenită.
- Bună ziua, cum o mai duci cu sănătatea ?
- Nu mă plâng !
- Ce e nou prin sat ?
- Belea mare cu hoții.
- Care hoți ?
- N-ai auzit, umblă pe de-a rândul, s-a speriat lumea cât au furat și nici o urmă !
M-am crucit, așa ceva nu se pomenise la noi. Mergeam alături și-i priveam fața mică, ridată, ascunsă într-un bariș negru. La fiecare pas, sălta puțin capul, își încovoia spatele și ofta.
- Tale vorbești serios ?
- Dacă-ți spun ! La oraș n-aveai cum să afli.
Mai demult o credeam când îmi povestea că a vizitat-o Moartea în Vinerea Mare, la miezul nopții .I-a dat să mănânce fasole într-o strachină, apoi dimineața i-a turnat și lui Poșircă peste ce-a rămas de la Ea.
- Mă grăbesc țațo Lenuțo, mama e cam bolnavă, poate știi, a dat juninca ?
- N-am mai trecut pe la voi.
Satul Vulturești se ascunde pe valea râului Argeșel între dealuri bine împădurite, iar casa noastră e la vreo cinci sute de metri de poala pădurii și la alte câteva sute de râu. Am intrat în curte pe înserat. Mama în bucătărie spăla niște oale. Când m-a văzut s-a așezat pe pat cu mâinile în poală. Părea sfârșită.
- Ai întârziat, am fost îngrijorată, tare îngrijorată. Nu mai veni cu ocazii, mereu ți-am spus !
- Te sperii fără rost mamă, să-ți dau vestea cea bună, tata e bine, doar că s-a plictisit, zice că în viața lui n-a stat atâta timp degeaba și se roagă de doctor să-i dea drumu acasă. Mi-a spus să-i trimiți banii să aibă de tren. Cu hoții e-adevărat ?
- Mă băiete, când vine necazul, nu mai scapi. Făgăduiește-mi că nu mai iei „ocazii”.
- Bine, bine.
Întunericul venea pe nesimțite. Era o căldură stătută și-o liniște rareori întreruptă de adieri ușoare de vânt, care făceau ca frunzele viței de vie întinsă pe zidul casei să frece geamul deschis. Zgomotul ca o hârșâială înfundată, când mai slab, când mai puternic, mă înfiora. Am închis fereastra și-am deschis larg ușa :
- Mamă, dacă-or veni și la noi ?
- Ne-o feri Dumnezeu că n-avem lucruri scumpe în casă, dar mi-e teamă și mie, am o presimțire.
- Or fi aflat că ai vândut vițica. Să fi trăit Ciobănică, nu ne durea capul, barem ți-au plătit-o bine ?
- Am reușit s-o dau, nu mai puteam avea grija ei. Ațâță focul să-ți fierb laptele.
Căutam crengi uscate de prun și gândeam că-n tot răul e și-un bine, aveam bani pentru doctor.
- Unde i-ai pus ?
- În cutiuța de lemn, printre rufe.
- Of. mamă !
Eram nemulțumit s-o știu singură și cu bani în casă. Cine știe când s-o întoarce tata de la spital, iar eu nu terminasem examenele !
Fânul se înegrise la Albulești, iar cartofii din luncă abia se vedeau din buruieni.
- Mamă, știi ce, pun banii în stupul din margine, nici cu mască și fum nu poți umbla în el, doar te apropii și te-ncaieră albinele. Dă-mi cutia.
Mama s-a ridicat anevoie, a umplut ibricul cu apă, și-a luat oala de pe marginea plitei.
- Merg să mulg vaca și-i ascund eu dup-aia, nu se cade să pleci la oraș umflat de albine !
- Cum vrei, dar neapărat în stup. Până mulgi vaca, ies puțin la poartă.
Sub păr la Angheleasca, cinci, șase oameni, ca de obicei, sâmbătă seara, stau la taifas. Nu le vedeam fețele, doar mucurile de țigară, îi cunoșteam însă după vorbă. Am dat mâna cu toți și mi-au făcut loc pe un colț al băncii. Tăceau nemulțumiți că-i întrerupsesem. În depărtare, pentru o clipă, cerul s-a luminat de-un fulger.
- Pe Titel l-ați văzut ? Continuau să tacă. Mă simțeam fără rost acolo și chiar voiam să mă ridic când nea Ghiță a răspuns :
- L-a luat tatăs-o la pădure.
Mă uitam la cer știind că n-o să treacă mult până la vijelie.
- Au noroc, pe-așa o vreme nu-i dibuie nimeni! Nu știam ce să mai spun ca să leg vorba. Deodată, nea Mitică Gălbează s-a ridicat oțărât:
- Gol goluț a rămas Popescu, tot i-au luat, fotele, iile, două icoane și salba.
- Avea și-un ceas, aur curat, mi-a spus Veta acum două zile, adăugă Nae Sârbu.
- Ticulee ! ... Bre Ticule, strigă din coastă Nuța, fata lu’ Fieraru.
- Ce vrei fa ?
- I-e urât lu’mica, vino acasă, hai vino !
- Taci, c-oi veni.
- Cum s-a întâmplat ? întreb surprins. Nu s-au dat câinii ?
- Erau sus la stână. Nu e lucru curat în povestea asta, l-au ajuns blestemele Nilei, c-a lăsat-o fără oaie.Nu zic, o fi mursecat-o lupii, da’ avea destule, să-i fi dat una de-a lui.....
Ion s-a ridicat și-a plecat. Avea casa chiar lipită de pădure. Pe drum, țața Niculina trecea cu două găleți de la șipot. Ghiță Lăutaru tăcuse tot timpul El locuia pe Vâlceaua lui Lae, aproape de Mitică Popescu. A aruncat mucul de țigară și l-a strivit îndelung cu piciorul.
- Puteau să-l omoare, începu el. Mi-a povestit Veta și mie. A auzit pe la miezul nopții zgomote, dar Mitică a zis că pisicile iar s-au cățărat pe fereastră.
Dimineața a ieșit să se spele și s-a împiedicat de topor, îl proptiseră în ușă. Vă dați seama ce se-ntâmpla dacă dădea peste ei?
A venit de la Pitești maiorul cu-n câine lup cât vițelul, l-am văzut, a luat urma și i-a dus pe malul râului, a trecut podul la Mâzgana, s-a-ntors prin hățișurile din spatele bisericii, a mers la altar, apoi s-a suit în clopotniță și-a urlat de s-auzea în tot satul.
Abia l-a urnit maiorul, potaia dracului tot la clopotniță trăgea.
Ghiță s-a ridicat brusc de pe bancă scrutând întunericul apoi s-a așezat răbufnind:
- Afurisită treabă ! A scăpărat un chibrit și-a aprins altă țigară, suflând fumul care rămânea atârnat în aer la câteva palme de fața lui. Mustățile îngălbenite, îi acopereau toată buza. Nu știam ce caută acolo, era prima oară când stătea pe banca noastră, iar când îl întâlneam abia îmi răspundea la salut.
- O fi urcat pe acoperișul clopotniței sau s-o fi atârnat de vreo bârnă. Sunt atâtea ascunzișuri pe care le știu de când umblam după lilieci.
- Ce vorbești ?! mă-ntrerupse Ghiță. Ei căutau aici și-au dat lovitura la Voroveni, apoi la Conțești, în aceeași noapte, i-a auzit primarul de-acolo când au vrut să intre la el în curte, a deschis geamul și-a strigat :
- Vă cunosc, vă cunosc ! și niște umbre, zicea el, alergau printre pomi și-un scârțâit de mașini l-a băgat în spărieți, da nimeni nu i-a întâlnit și nici urmă de mașină n-au găsit. Ghiță Lăutaru s-a ridicat iar. S-a învârtit o vreme în jurul nostru, s-a dus până la șipot și-a pufnit :
- Bă Gheorghe, zici că vine felcerul în seara asta ?
- Þi-am zis să-l aștepți c-o să pice.
- Când mă că pe Ioana mea o ia benga de-atâta bolit.
- Cheam-o pe Mița să-i descânte, o fi deocheată.
- De-ar fi fost asta, se făcea bine pînă acum, i-am descîntat, i-am dat și ierburi, toate le-am făcut!
Gândeam că ar trebui să plec, întârziasem destul, dar nu-mi venea să mă desprind. Tăceau toți, fiecare cu gândurile sale. Tot Ghiță a rupt tăcerea.
- Minune mare c-a scăpat .....
- Cinee, întreb iar.
- Cine, nu-l știi pe Ion Săndulescu? I-a dat o palmă majurului la horă și-a făcut șase luni pentru asta. .A zis Drăgan că s-a-ntors cu școală înaltă de-acolo, că hoții cum să știe ei așa bine coclaurile noastre și pe ăia care au salbe și fote cu fir de aur. L-a luat la post și l-a jughinit haca na, norocul lui că era închis când au venit la Chirițești. Deșteaptă femeie, i-a răscolit casa da nu i-a găsit salba, lumea spune c-o are ascunsă în puț.
Mă revolta atâta indiferență. Am sărit cu arțag.
- De ce nu faceți poteră, noaptea?
- Te pui cu dracu ? Hoții o iau prin pădure, porumb, nu-i vede nimeni și câinii parcă sunt vrăjiți, totdeauna se dădeau la străini, ascultă acum, auzi ceva ? Nici-un lătrat ! Stăm aici și dau lovitura la oricare, la tine, la mine, poți știi unde or să pice iar ?
Am intrat în curte și pentru prima dată ascultam zgomotele nopții cu altă ureche. Nu auzeam decât greierii, iar după o vreme ușa trântită la bucătărie. Am alergat într-un suflet dar ușa era deschisă, iar mama punea capac pe oala cu lapte. A ridicat găleata pe un scaun, gemând ușor.
- Ai trântit tale ușa ?
Þi s-o fi părut, a rămas deschisă tot timpul.
- Ai pus cutia ?
- Am băgat-o dedesupt, că m-a-nțepat una în deget, nu știu ce au de sunt așa nervoase.
- Poate-o ia cineva de-acolo, merg să mă uit.
Lumina din cameră arunca reflexe printre frunzele mărului. Eram în grădina casei dar o stare ciudată mă cuprinsese. Aveam impresia că din întuneric, cineva mă urmărește. Am rămas nemișcat mai multă vreme să deslușesc cel mai mic zgomot. Se auzea numai zumzăitul albinelor la urdinișuri. În rama ferestrei a apărut mama, îmi făcea semne să caut. M-am aplecat și-am lipit urechea de stup ca și cum asta mă interesa, iar cu mâna pipăiam pe sub el. Mama întreba prin semne dacă am găsit-o! I-am răspuns ridicând din umeri că nu. Mai caut o dată la insistențele ei. Sta în geam cu mâna întinsă, parcă îi înțepenise. I-am făcut încă o dată semn că nu e nimic. A dispărut o vreme și-a apărut lângă mine, c-o șoaptă precipitată.
- Aici am pus-o, aici.
Stupii erau așezați în linie, pe scăunele din lemn, la vreo trei palme de pământ. A îngenunchiat și cu mâinile amîndouă căuta și iar căuta. Cît pe ce să răstoarne stupul când s-a ridicat.
- Nu e !
Se repede la al doilea, calcă sfecla, se împiedică, se ridică și cu voce aspră strigă :
- Nu e, nuuu!
- Merge la al treilea, aproape îl răstoarnă. O prind de umeri. Gândeam să nu paralizeze ca maica-mare, de supărare. Pe spate sudoarea era rece deși mă treceau valuri de căldură, iar părul pentru prima oară în viață mi se zburlise. Eram sigur că hoții sunt în grădină, ne-au auzit vorbind și-au urmărit-o pe mama.
Ne-am îndreptat spre drum să dăm alarma. În dreptul magaziei, în fața casei, mama s-a împiedicat de ceva. S-a aplecat și-a bâjbâit prin întuneric. Era chiar cutia din care nu lipsea nimic. Mama s-a așezat pe pietre plângând. Își strângea degetul care sângera.
- E munca mea mă, sudoarea mea. M-am chinuit atâta vreme singură să îngraș vițica, i-am cărat cu brațul iarba, foile de sfeclă, și-acum ?
- Mamă, hai la post, or să intre peste noi în casă și tot ni-i ia, să anunțăm vecinii, dăm alarma, trebuie !
- Nu, o las pe pălimar și-i blestem de-o s-o atinge de ea, să li se usuce mâinile, că sunt bătrână și nu mă pot apăra și tu un copil, să le putrezească picioarele în pușcărie și neam de neamul lor să n-aibă parte de banii mei.
Vocea mamei , aspră, în noapte, mă înfiora. Și tu, îmi șoptește ea, să stai la pândă, la geam, să afli cine sunt, în asta stă puterea lor, sunt neștiuți. Când n-oi mai putea, vin să te înlocuiesc.
Mi-era frică dar mai ales rușine de mama, așa că m-am așezat la pândă. Am crăpat puțin ușa, cât să văd bine cutia. Pe la miezul nopții, când a început primul cântat al cocoșilor, în curte s-au auzit zgomote. Hâr-hârș, hâr-hârș și după câteva clipe, țața Lenuța Șchioapa, cu o secure în mână s-a apropiat de pălimar. Se uita în toate direcțiile, se furișa, mai oprea și iar înainta puțin. A întins mâna și-atunci m-a văzut. Dintr-un salt a fost lângă mine și-a ridicat securea.
- Nuu, am urlat în noapte cât am putut. M-am rostogolit și-am lovit ușa. Speriată de zgomot, a venit mama.
- Ai văzut ceva ?
- Da mamă , a vrut să mă lovească cu securea, e țața Lenuța Șchioapa din capul satului, nu e departe, poate o prindem.
Mama a deschis dulapul, a luat doi bulgări de tămâie și le-a dat foc.
- Liniștește-te, se face ziuă, o să chem popa să-ți citească o moliftă.
- Mamă, ea a fost, mai e timp, să ne grăbim, dacă tale nu crezi, nimeni n-o să creadă.
- Liniștește-te om scăpa noi și de asta.
Cutia era la locul ei pe pălimar, și treptat, în locul spaimei m-a copleșit tristețea în timp ce zorii zilei trimiteau primele raze prin geamul larg deschis.


Nicolae Aurelian Diaconescu

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!