Þi-ai lăsat giaca pe spătarul scaunului, și ai ieșit în grabă pe usă, că-ți pleca taxiul. Întâmplarea a fost că mica ta scăpare din vedere, mica neatenție a fost pentru mine providențială. Mirosul specific, de tutun și de tine, căldura, esența ce emana din toate fibrele de poliester, din textura lucioasă la pipăit, mi-a ținut companie o noapte întreagă. Și crede-mă, orice s-ar zice, o prezență alături de tine în pat, timp de o noapte, care să-ți asculte toate neliniștile, să te descarce de cumulul grijilor, micilor dâmburi ale rutinei, nu-i un oricare lucru. Toate problemele pe care peste zi n-am îndrăznit să ți le ridic, micile tâmpenii cu care îmi bat capul toată ziua pe ascuns, dar pe care dintr-un sentiment ocrotitor le țin față de tine, care plângi chiar și după o muscă fără aripi, toate astea le-ai ascultat acum, prin giaca ta lucioasă, și m-ai aprobat, tăcând. Tot ce aveam pe suflet, s-a dizolvat. Tot ce m-a infestat anii ăștia, încetul cu încetul, ca o cangrenă galbenă, a crescut aripi, și și-a luat zborul către alte tinere cupluri.
Și apoi, în loc de cireașa de pe glazură, mi-ai dăruit o țigară, pe care o țineai în buzunarul de la piept. Am tras savuros un fum, și m-am întins lângă prezența ta, ca după sex.
A doua zi, la prima oră, mi-am ridicat mașina de la reparat, și arăta mai bine decât atunci când era nouă. Am trecut la tine și te-am întâmpinat cu un zâmbet larg, cât jumate de față. Și tu ai făcut ochii mari, și m-ai întrebat surprinsă ce-i cu mine, dacă nu cumva sunt bolnav. Și eu ți-am răspuns că da, că sunt bolnav, bolnav de tine, dragostea mea. Un zâmbet neîncrezător ți-a înflorit în colțul gurii, și ne-am sărutat. Þi-am spus apoi că-ți datorez o țigară.
Ca să știi, giaca ta e încă la mine, agățată într-un umeraș, în dulap. S-ar putea să mai stea acolo o vreme.