Oana
Pe Oana toata lumea din cartier o stie ca pe o fata de treaba si muncitoare. Pâna la cincisprezece ani a stat intr-un sat din Moldova netrecut pe nici o harta, facând naveta la scoala la Malini. De aici o lua autobuzul de cinci si o lasa intr-o jumatate de ora in poarta casei, astfel ca taica-su, care o crescuse singur de la vârsta prescolara, putea sa stie cu precizie de ceasul-garii când sa pregateasca mâncarea pentru el si fata. Când Gheorghe a aflat ca fiica-sa are toate sansele si chiar ar vrea sa mearga mai departe la liceu, a avut deodata sentimentul unei schimbari atât de puternice in existenta liniara a micii lor familii, compusa dintr-un barbat, o adolescenta si un câine batrân, incât doua zile n-a mai pus strop de bautura in gura. Pe urma, ideea de "liceu" a inceput sa se lege in mintea lui de intârzierile Oanei la intâlniri in oras; si Gheorghe nici nu stia ca, intradevar, profesorul de mate o chemase sâmbetele la casa lui din oras, pentru meditatii. Oana reusise sa scape de avansurile lui, dar tot pierdea autobuzul de dupa-amiaza si ajungea acasa cu ocazii, la ore care nu mai puteau fi stiute dinainte. çntr-o seara din asta (deja se lasase frigul inceputului de iarna), dupa ce a incalzit si reincalzit de mai multe ori mâncarea, batrânul a mâncat tot singur, pe la zece seara, fara nici o pofta, dupa care si-a scos o sticla de vin din camara si s-a apucat sa bea de unul singur; fiindca in satul lor orice semn de viata inceta brusc o data cu lasarea intunericului. Când a aparut si fata, aproape de miezul-noptii, cu o caruta al carei zgomot se auzea de departe, l-a gasit in bucatarie, intr-un intuneric si un frig creâncene, dormind pe un taburet cu capul intre genunchi, rosu ca semaforul din cauza acestei pozitii in care statuse se vede mai multa vreme. Buna seara, s-a auzit glasul lui surprinzator de treaz, când fata tocmai rasufla usurata ca putea sa se retraga neobservata in camera. Buna tata, am zis! a raspuns ea din usa. Nu mai stai de vorba cu mine? Esti obosita? Mi s-a parut ca dumneata esti obosit.
-A, iti pasa de mine?...Ia vino-ncoace-atuncea. Vino fata tatii, vino frumoasa lu tata, cu cine-i fi semanând? Mâinile lui incepura sa-i ravaseasca parul - singura parte care se vedea din ea, cu buclele prinzând toata lumina de afara. Aproape pe nesimtite, dezmierdarea a devenit tras de par in toata regula, când batrânul si-a incurcat degetele in bucle. Auu, tata, ma lasi? Unde sa te las? a zis batrânul. Sa te las cu handralaii de la scoala, de la liceu? Nu, baiatu lui tata (asta era dezmierdarea care pe Oana o facea sa râda de când si-aducea aminte, de data aia normal ca nu-i venea sa râda) Mai intâi vii si mi-l prezinti pe baiat, si pe urma...De ce sa te las, esti cumva inceputa?
-Eu n-am zis nimica, tata, de baieti. Tu ai zis...
-Pai tot eu o sa-ti zic daca esti inceputa. Batrânul a inceput sa râda silentios, din gât. S-a ridicat greoi rasturnând taburetul si a inceput s-o caute orbeste prin bucatarie, tropaind cu bocancii in baltile de apa sau de vin de pe gresie. Oana era deja in coridorul intunecat. S-a lipit de perete fiindca, daca ar fi deschis usa camerei ei, ar fi fost o sursa de lumina. Trezit brusc, Gheorghe a nimerit usa, a navalit cu tot corpul inainte in camera unde dormea ea de obicei, si când s-a izbit de pat acolo a ramas, pe jumatate imbracat si cu ghetele in picioare. Din noaptea aceea ceva s-a schimbat in casa lor, pentru anul cât a mai stat Oana acasa. Batrânul a inceput sa doarma in camera buna, ea in bucatarie.

Batrânul n-a gresit când a intuit ca plecarea fetei la scoala insemna stabilirea ei definitiv la oras. De fapt scoala fetei a mai durat putin, pâna a terminat zece clase si a inceput sa lucreze la patroana de pe Sfânta Vineri. In dimineata geroasa, cu un fular legat peste gura, ea matura si da cu sare, si in timpul acesta surâde sub fular la gândul ca stie cum sa-i tina la respect pe baietii de cartier. Oana nu poate sa stea prea mult legata asa, mai ales daca ii vine sa râda, si respiratia ei mai e si ingreunata de munca fizica. çsi desface fularul, scuipa doua fire de lâna prinse in gura, isi desface capsele de la canadiana. Din posetuta pe care si-o lasase pe pragul cârciumii scoate o tigara, din buzunare bricheta, aprinde si incepe sa traga, ciocnindu-si marunt cizmele una de alta, alternativ cu botul si cu toacele. La opt jumatate ora de deschidere e aproape, ar putea sa si deschida cârciuma, cu siguranta ar avea si clienti, dintre betivanii care o luau de dimineata. Numai ca n-are cheile, si mai trebuie sa-l astepte pe baiatul de ieri (despre care aflase ca-l cheama Tudor), ca sa reconstituie sfârsitul unei povesti. Ieri fusese prima dimineata cu zapada in Bucuresti, dupa doua zile de ninsoare si o luna de ger uscat. Pe lânga usa deschisa a cârciumii trecea lume mai mult sau mai putin grabita, mai alunecând de pe trotuarul asternut cu o mâzga subtirte, pe strada unde tramvaiele se târau cu viteza dricului...Intr-un an si ceva de când lucra aici, Oana ajunsese sa-i cunoasca aproape pe toti trecatorii obisnuiti, ba chiar si cu ticurile lor si cu preferintele...culinare, bautori de bere, de genocid etc. Baiatul care trecea drumul piezis era una din acele cunostinte fine, cu care ii facea placerer sa se mândreasca, zicând ca bause de destule ori la cârciuma ei ca sa-i poata vorbi "la per tu". Cu o izbucniire de bucurie exuberanta care parca era a tuturor locuitorilor orasului in prima dimineata cu zapada, Oana strânse din drum un pumn de zapada, il facu bulgare si lansa spre baiatul care dimineatae se facea ca n-o vede, grabit spre serviciu. Bulgarele plecase din mâna ei neinmanusata in momentul când si-a dat seama ca trebuie sa fi fost zapada cu gheata. Mai si tintise bine, drept in occipitalul baiatului care trecea absent, intre gulerul hainei lui de piele si caciula care-i proteja de ger capul cu tunsoare "a l'americaine". Baiatul a cazut fulgerat. Când s-a trezit din ameteala, fata ei lunga era aplecata peste el, printre multe alte fete lungi - a cazut iar in lesin. Oana i-a scos din buzunarul pantalonului de blugi telefonul mobil si a sunat pe primul numar favorit - domnul Velisarie, care la ora aceea matinala isi bea cafeaua. Domnu Vlad (asa era inregistrat in memoria telefonului), sunt Oana, de la cârciuma de pe Sfânta Vineri, va spune ceva? (pauza) un baiat, ziarist, care mai venea pe-aici, nu stiu cum il cheama, a avut un accident, e lovit, cu un bulgare de gheata, in cap, si in telefonul lui am gasit, numarul dumneavoastra (virgulele trebuie sa marcheze vorba fetei intretaiata de gâfâituri) Stiti despre cine vorbesc? Daca esti de la cârciuma lui Carmen stiu - a mormait batrânul cu o prezenta de spirit surprinzatoare pentru ceasul acela - acolo mai venea Tudor sa bea una mica dupa program. El nu poate sa vorbeasca acuma la telefon? Nu stiu (fata arunca o privire spre locul unde cazuse, acolo era prea multa lume ca sa vada ceva) cred ca nu si-a revenit, o sa vina salvarea - da daca ati putea sa-mi spuneti cum sa-i anunt familia? Pai puteti sa dati telefon la maica-sa - stati sa gasesc numaru (pauza lunga, bateria telefonului e pe terminate), in fine Velisarie, trezit de-a binelea, i-a dat Oanei numarul de acasa - aici n-a mai raspuns nimeni, se vede ca mama, deja anuntata de politisti, plecase deja.
Pe Oana tigara o arde la degete, fara sa fi tras mai mult de doua fumuri. Chiar trebuie sa apara fetele de dimineata. Poarta de pe Stelea Spatarul, de la casa unde stau tanti Maria cu fetele care servesc de dimineata la cârciuma, cade in strada (asa se deschide usa lor), impinsa de una din fete. Ea iese in drum semiimbracata, in pantaloni de trening si papuci pe picioarele goale, cu tot parul netesalat cazut in fata. Trece strada topaind ca o vrabie, spre cârciuma lui Nase, de unde iese, in cel mult doua minute, cu câte un pahar de plastic in fiecare mâna, continând dupa cum se vede un lichid fierbinte, ca pentru dimineata asta geroasa. Ar fi putut si Oana sa-si faca o cafea - mai ales ca noaptea trecuta n-a ajuns acasa, a umblat nauca pe strazi - dar trebuie sa astepte sa vina patroana cu cheile. Si apoi, daca n-a fost azi-noapte acasa e numai problema ei.