În anumite zile se plimbă pe străzi și bulevarde un bătrân care cumpără lucruri vechi. Orice. Jurnale, cărți, hârtii, manuscrise, desene, tablouri, scrisori,… cuvinte…
M-am oprit lângă el și l-am întrebat ce face cu toate acestea; și mi-a răspuns că-și construiește un castel. M-am minunat și atunci am afirmat că nimeni nu poate locui într-o casă imaginară.
Bătrânul a zâmbit cu înțelesuri nedeslușite și mi-a spus: “Lumea imaginată dăinuie mai mult decât rațiunea.”. Și a plecat. L-am urmărit un timp, dar deodată părea că s-a topit în văzduh.
Când l-am văzut din nou, am încercat să-i vorbesc, dar nu puteam să spun nimic. I-am dat vechile mele însemnări. “Din cuvinte vechi se nasc idei noi; din idei vechi se nasc spirite noi”. Și eu n-am înțeles.
A treia oară când apărut, mi s-a părut că e o oglindă și m-am lovit de realitatea sa.
De atunci am orbit…