agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2001-02-19 | |
Se ridica ametit de nesomn, lenes, cu miscari domoale din cearsaful alb,
transpirat. De cateva zile, tabloul astepta cuminte, neterminat, in atelierul din mansarda. Ii lipsea ceva, acel "ceva" ce face toti banii, ce il face sa straluceasca. Dar stia, invatatse sa aiba rabdare, medita indelung si astepta.In fata sevaletului ridica, ezitant, pensula muiata in galben. Statu asa cu mana pregetand in aer o vreme, apoi renunta. Nu era galben, nu era pregatit inca pentru culoare.lipsea mai intai ceva din forma, ceva-ul ala straniu sau cat se poate de banal care-i facea tablourile atat de apreciate. Astepta. Ideea era cea care-l trezise din somn, intre perceptia ideii, cristalizarea si materializarea ei, erau multe nopti de nesomn, cautari si rabdare. A invatat sa astepte calm, desi stia foarte bine ca multe din idei ramasesera ,geniale, dar necristalizate, nematerializate inca. Asta-l bucura, simtea ca are inca resurse. Ideea era pentru el o femeie, cu forme pline, in parg, cochetand de la marginea creatiei. Ii placea jocul in sine, ca un flirt rafinat, subtil. Conta mai putin deja, in ultimii ani, ce va urma la capatul jocului. Iubea jocul acesta cu ideea, flirtul asta nebun, subtil, isi lasa imaginatia sa zboare, sa caute..sa gaseasca, sa intuiasca, femeia. Imbratisarea cu ideea era sublima. Era un fel de contopire a spiritului cu lumea ideilor. Femeia orelor lui de nesomn il atata, cu arcuirile-i forme, fine, perfecte. Invatatse deja ca femeia servita pe tava valoreaza mai putin decat cafeaua asta din fata lui. Ridica ceasca, sorbind usor. Reinvatase intuitia. Simtea, simtea ca un animal, ca in noapte asta, femeia, va veni. Lasa pensula, calm, linistit si increzator. Va veni. Privind in gol, in golul ratiunii, asteptand ca prin franjurii ei femeia sa apara. Perdeaua ratiunii era departe de a mai fi intreaga, de prea multe calatorii icolo si incoace. Ah, dulcea asteptare! Delicios joc! Nu mai suferea cand femeia, desi goala, acoperita doar cu valu-i straveziu, cu parul abia despletit pentru el, ramanea acolo, sfioasa, dupa perdea. El ramanea intoteauna cu jocul, iar intuitia lui nu-l mai insela, ii devenise fidela, atat de fidela cat sa-l tina totusi dornic, atatat. In lumea lui, lumea ideilor, femeia avea valoare simbolica, era frumusetea, fecunditatea jocului, pasiunii, asteptarii, emotiei care-l tinea cu sufletul la gura de fiecare data. Jocul era totul, de fapt. Peretele din fata, alb, pe care-l privea de vreun ceas, sorbind, relaxat si totusi incordat( stia ca vine!), zamisli in sfarsit, femeia! Pasi sfioasa, tandra, goala, de asta data cu un voal lung, pana-n calcaie, trandafiriu-sidefiu doar peste umeri, semn de cochetarie. Se aseza pe genunchii lui, istovita si ea e joc, iar el, abandonandu-se, lasandu-se sedus de mangaieri simtea cum fiecare miscare de sub valul trandafiriu ii starnea fiinta, deja incordata, stiind ca urma sa vie ceea ce asteptase, cu atata rabdare, de atatea zile. Bratele ei, incolacite, albe sidefii, luara pentru cateva clipe forme si culori stranii, nepamantesti. Apoi se ridica usor, doar un abur, in aer, care se facu nevazut prin tavanul inclinat, scorojit, al mansardei. Cat iubea femeia! Jocul! Culoarea, formele perfecte! Acest dans al culorii pe muzica formelor.Privi incantat, inca o data, panza, apoi se lungi in pat, satisfacut. Apareau primii zori. O raza jucausa pastrunse oblic prin fereastra mica a mansardei. Poposi curioasa parca, pe panza, incalzind culoarea proaspat asternuta. Pleoapele cazura grele. Respira usor, egal, satisfacut. Adormi cu gandul la jocul acela, atat de subtil,un fel de extaz al formelor si culorilor, care nu se lasa niciodata prinse in panza. Acesta era privilegiul artistului. Ca si cum intors dintr-o calatorie, nu vei putea reda niciodata in cuvinte, maretia, frumusetea ireala parca, a peisajului.Inefabilul jocului, privelistii. Dormea. Panza avea sa-i aduca ceva banuti, cat sa-si mai cumpere alta panza, noua, neinceputa si cateva culori. Va manca si el un pranz bun, poate. Urma alt joc.numai al lui, numai pentru el. Pe pereti dansau femei desculte, in voaluri multicolore, in hora, ca un curcubeu rotund pe albul varului. Numai una va fi aleasa jocului urmator. ~adria~ 17 febr 2001 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate