Iată povestea a doi nermernici, care aveau aproape aceeași înălțime și pe care-i chema aproape identic; unul, Maria Damian, actant și în alte serii de cartoons mai puțin atrăgătoare, iar celălalt era un soi de el, încă în putere, ar putea fi recunoscut cu ușurință, pentru că merge cu o eșarfă lungă până la lună, înnodată cu un capăt de gâtul său, iar cu celălat, de colțul așa zisului astru nocturn, purtându-l după el necontenit. S-au întâlnit pe plaja în așteptarea nisipului-nimfă artificial – let there to be love -, unde lumina echilateral un bec absurd, călcând printre cadavre sidefii, tentaculare, celuloidice. S-au găsit în momentul exact când ea își spunea bună dimineața în fața unui craniu evanescent, iar el tocmai se culcase lângă scheletul aceleiași călugărițe din ordinul carmelitelor desculțe. În absența unui dialog despre culesul păstârnacului, au înotat o vreme. Pe cer se dezbrăca o niponă, iar puțin mai la dreapta, sora noastră, Mae West, se uita prin lupă la deschizăturile vecinei de butaforie.
13.60 - dimineață - s-au trezit cu reflexiile nude îmbrățișate, după o meduză-femeie suferind de nervi. Ea puse un disc cu Errol Garner, s-a uitat la ceas și neînțelegându-și mama nobilă împreunată cu actorul descărnat pe nisip printre ceilalți, îi propuse celui de sub lună să-l omoare pe al treilea personaj, destinul.

la sfârșit n-am mai spus nimic prin timpul calnavalesc pulverizat
vara cădea în cercuri din ce în ce mai mari
noi ne uitam la animalul imens, zâmbind bleg căci îl cunoșteam de undeva, căci ne iubisem străini, călătorisem lung alături de el, vom fi dorit, murisem de trei ori și un an, eu lângă tine, tu de mine
tu mi-ai decupat contorsionată o notă
albastră
în meandra Nilului de pe coapsa mea, și-am dipărut amândoi în el, înghițindu-ne ciclopic în saliva sălbatică haotic aprins moartă¹

- Azi, Maria Damian pune virgula între subiect și predicat, iar pentru mania sa de a mirosi pielea fiecărui trecător va fi condamnată (în piața publică se adună din ce în ce mai mulți oameni cărora le cresc aripi, Santamaria se întoarce ca un ciorap pe dos). (reia vocal): Va fi condamnată la singurătatea de a-i fi tăiată mâna alături de o ceapă și un cap de pui, de a i de umple sânul o ochi speriați de asiatici în pliuri. Contractul se încheie la ora ’90 și jumătate, locația fiind două negustorese de țesături roșii pe Lipscani, între partea personajelor, partea naratorului și partea a III-a.





¹Post scriptum șoptit: darling, îți privesc luna, potrivită ca o memorie deasupra capului, aș vrea să îngân cu ea nu²
²the end (!?)