agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2067 .



MAI SUNT TRÃSURI, DAR POÞI SÃ PLECI?
proză [ ]
Memoriei Irinei Nicolau

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [oldrimsix ]

2006-01-01  |     | 



Tu, july 13, 20.. 20:17
From: Veda Kong [email protected]
To: Laurențiu Dan Morujan [email protected]
Subject: de acord

Ok, LADJAN, am reflectat, îți acord a doua șansă și o pecetluiesc confirmând acceptarea condiționată a invitației la ceai. Mai sunt aproape 3 săptămâni până la sosirea mea în țară. Dacă nu aflu lucruri care să te contrazică iar… Veda

Tu, july 13, 20.. 21:37
From: Laurențiu Dan Morujan [email protected]
To: Veda Kong [email protected]
Subject: simt că mai e ceva

Condiția de stabilitate, de fapt de conformare a bunei mele credințe, era implicită, ineluctabilă. Care e adevărata ta condiție?
Laurențiu

Fr, july 16, 20.. 22:07
From: Veda Kong [email protected]
To: Laurențiu Dan Morujan [email protected]
Subject: la fel de elementar

LADJAN, mi-ai cerut o părere despre o povestire ce descria o întâlnire în real, pe fondul comunicării virtuale. În loc de așa ceva, n-aș vrea să te indispun făcând lista defectelor ei literare, exact o altă șansă e ce-ți propun, o altă povestire, dar din perspectivă opusă. Sunt curioasă de perspectivă, mai mult decât de povestirea în sine. Nu mă îndoiesc de pitorescul ceainăriei tale, dar nu-ți închipui că n-o să găsesc în București mai multe locuri mai pitorești decât o să am timp să vizitez. Așa - partida ta de ceai capătă un sens.
Numai bine
Veda

Sa, july 17, 20.. 6:38
From: Laurențiu Dan Morujan [email protected]
To: Veda Kong [email protected]
Subject: condiționarea condițiilor

Are sens ce spui, Veda. Numai că dacă ceainăria e reală, schimbul de scrisori de acum de ce-ar fi virtual? Dacă scriam pe hârtie nu mei era virtual? Dar dacă am fi dialogat prin Morse, ca pe vremea radioamatorismului, de la yo314k… la yo168v… ?

În fine, asta-i altă discuție, nu știu de ce o tot redeschid eu în mijlocul unei “proceduri logistice”, ce altceva-i stabilirea condițiilor unei întâlniri la ceai? Condiția pusă e, no offence, superfluă: fie aburul ceaiului va media o alchimie, un declic, și povestirea va porni singură, fie nu. Nu mă pot angaja. Fie accepți invitația la ceai fără legământul unei povestiri, fie n-o accepți de loc. Laur

Fr, july 23 20.. 23:47
From: Veda Kong [email protected]
To: Laurențiu Dan Morujan [email protected]
Subject: My dear Watson

Elementary, my… dear Watson! Cine ți-o fi băgat în cap că ai avea simțul humorului? Dă-mi numărul tău de telefon, peste câteva zile plec spre țară. Pe curând, Veda

Sa, july 24 20.. 6:57
From: Laurențiu Dan Morujan [email protected]
To: Veda Kong [email protected]
Subject: none

0723.555.xyz
………..
Doamne, ce zi grea am azi! Numai de n-ar ploua dupăamiază, tocmai între parcul Operei și ceainărie! În rest mă strecor eu. Cine m-o fi pus să-mi stabilesc 3.14 întâlniri de lucru de nu mai ajung acasă să fac măcar un duș! În fine, talismanul meu trebuie să funcționeze, ce haios ar fi să scrie azi la horoscop că-i o zi când nu trebuie să iau inițiative și decizii, lucrurile au dinamica lor, ele vin, tu le faci față sau nu. Cât e de simplu! Înainte, jidove rătăcitor!

Dau ture cu bicicleta pe aleile parcului Operei, gentuța care adăpostește talismanul meu livresc îmi încălzește șoldul stâng, cu cele 3.14 contracte perfectate. Veda poate să vină, mi-ar prii odihna războinicului, dar “jocul nu se joacă oricum”, vorba unui drag personaj, acum sunt amfition. În partea de lume de unde vine ea acum, punctualitatea e la mare preț. Iat-o, face cu mâna ieșind victorios dintr-un taxi galben. Doamne, ce tânără e! O adolescentă care a ieșit brusc din hainele de fetiță, o nimfă ce sparge crusta larvei lacome, Alice crescând exploziv, mai să rupă hainele rămase la scara decorului. Simt însă că mintea ei logică e aceeași. Să aibă ea totuși dreptate, cu realul și virtualul? Femeia asta surprinzătoare, cu codițe și ciorapi trei sferturi, cu trupul doldora de viață să fie altcineva decât intelectuala rasată din mesaje? Nici vorbă, dacă ar fi așa mi-aș insulta capacitatea de integrare perceptivă, să fim serioși.

12.56 metri în pas elastic (alibiul bicicletei mi-a servit pentru o subtilă măgărie, am așteptat-o să vină…) fură de ajuns pentru reflecțiile de mai sus. Apoi, mână întinsă fără echivoc spre bunele și vechile obiceiuri atât de puțin anglo-saxone, sărutul depus protocolar la 3 milimetri deasupra venei albăstrui de pe dosul palmei, gestica delicată, volubilă, neforțată, nu backgroundul corespondenței lucrează aici, ci aparteneța comună la un sistem de educație ce, iată, încă n-a pierit nici la generația ei. Pășim în trei, socotind și bicicleta mea, despre care încep prin a-i povesti Vedei că-i botezată, toate bicicletele mele au fost botezate, Roxana, cea furată, de care eram cel mai atașat, o semicursieră rusească, prima mea bicicletă cu 3 viteze și cu kilometraj, apoi Grișa, tot semicursieră rusească, dar de care nu mă putusem atașa, schimbând-o, copilărește, cu un pick-up deck, pe care mi-am refăcut muzica personală, apoi Roma, în culori giallo-rosso, cumpărată în zilele meciului cu echipa lui Falcao. Numele acesteia e secret. Îi explic Vedei de ce, cum e cu humorul imanent, e numele real al unei fete întâlnite tot într-un e-grup yahoo, aflat imediat ce-mi botezasem spontan bicicleta ca atare. Și căreia-i datorez întreg sistemul de conexiuni ce mă aduce acum aici, cu 3.14 contracte semnate în gentuța neagră, alături de talismanul meu livresc.

Imposibil să scriu o povestire despre întâlnirea cu Veda. Nici măcar după a doua întâlnire, a doua zi dimineața, pentru a-i arăta un muzeu cu totul special. Care vorbește limpede pentru antropologul din ea. Plănuism să dezbat problema naturii legăturilor formate pe net, plănuisem să-i povestesc de o grămadă de lucruri. Ei, bine, nici măcar talismanul nu mi-am amintit să i-l arăt.

De ce oare? Nu-mi era clar. Abia acum, când pun cap la cap, îmi pare a sesiza un început de explicație. Întâlnirea cu Veda n-a avut nimic din alchimia unei descoperiri mutuale, nimic din descărcarea condiționată de mari mase de electricitate de semn diferit. Dar nici n-a fost ca și când ne-am fi cunoscut de când lumea. Căci așa ceva deja experimentasem, cu negrăită bucurie, nu mai departe de sfârșitul primăverii. Și totuși seara a fost mai mult decât o șuetă, mai mult decât o întâlnire mondenă. Nici unul din parteneri n-a întâmpinat nici cel mai firav nod, ceaiul a curs fluent. Lejeritatea, libertatea, naturalețea, cu farmecul lor discret, au fost pregnante. Firescul m-a împiedicat să derulez orice plan, orice subiect aprioric. Fără ca dialogul să se reducă la pălăvrăgeală, fără să-și piardă consistența. Același background comun fuse solul fertil al unei culturi vegetale de generație totuși spontanee. Și totuși, cum să definesc sintetic savuroasa intimitate, care în sălile pregnant programatice ale muzeului și-a atins climaxul spiritual ineluctabil?

Aseară Veda mi-a trimis propria ei povestire despre adevăratul ei climax bucureștean: un local pitoresc și rasat, descinzând direct din Bucureștiul de altă dată. Simultan, în e-grupul din care facem parte, se declanșase euforia amintirilor câtorva prieteni care se întâlniseră, înainte de București, într-un tradițional burg european, unde Veda jucase rolul spiridușului dintr-o noapte de vară de vis. În contrapunct, o dizertație ultrarafinată, despre diferența dintre scrin și secretaire. Ambele surse conturau o cu totul altă Veda, pasională, nostalgică, lirică, aproape dezlănțuită. O nouă provocare pentru analistul ce mă aflu. E aceeași ființă, care glosează hautaine, despre scăderile literare intrinseci ale unor cărți de succes, care face cronica unui film prin prisma unei (alte) întâlniri? Aceeași autoare de proză diafană, despre sentimente conservate în sipetul de familie? Aceeași parteneră de șuetă-care-nu-i-șuetă și despre care nu-mi pot aminti nimic altceva decât atmosfera relaxantă și agreabilă?

Fără îndoială, îmi spune mintea mea plină de „common sense”, ca să rămân în spațiul conceptual al culturii ei de adopție. Omul real, omul concret, omul din totdeauna, nici recent, nici ancestral, e asemeni ochiului fațetat al unei hymenoptere. Ceva mai târziu, mi-a trimis, într-un soi de concluzie intuitivă, o fotografie, unde șade între două prietene. Cu un comentariu de subtil humor, trimițând imaginea la atmosfera Hortensiei Papadat Bengescu. Iată explicația, aici era, sub nasul meu! Backgroundul cultural comun a imprimat, cu humor imanent, șuetei de la ceainărie, atmosfera livrescă – ergo atemporală – a literaturii române interbelice de gen. La capătul unei zile active, cu 3.14 contracte semnate în buzunar, intrasem, alături de Veda, în pielea unor personaje de epocă. Am fost, malgré nous, corul antic al adevăratelor petreceri ale Vedei prin localuri tot de epocă. Între ceai și filé-ul de căprioară, cu pinot noir de Valea Călugărească, temperamentul Vedei va fi reacționat proporțional, cu acuratețea-i ineluctabilă.

Satisfăcut cu înțelegerea șaradei, nu pot să nu mă gândesc, prin reflex, cât de ieftin și lipsit de fantezie e termenul „zeiță” pe care i-l atribuie Vedei alți convivi de ocazie. Sub pretextul că numele ei este identic cu al unei zeități nordice. Veda, așa cum v-am demonstrat, domnilor președinți, este o persoană cât se poate de reală, de umană, cu o feminitate genuin explozivă, cu o minte pe măsura atributelor de înțelepciune ale zeiței nordice ce-i poartă numele. Dacă n-ar fi trivial, ai putea spune că energia explozivă a feminității ei mișcă din loc trăsura simbolocă iscodită de capul acela de neamț pentru ca fiica sa, domnișoara Mercedes, să se poată lăsa invitată, „pentru convorbiri, pentru cină, la hanul lui Manuc”.
15 august 2004

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!