Usa se deschise larg si bărbatul intră în casa.Copilul stătu mai departe pe covor, scuturand o jucărie, ca o jumătate de sfera, în care un om de zăpadă era încojurat de un nor de fulgi de polistiren . Dupa ce o scutură, o priveste lung, pană fulgii se linistesc.Apoi iarăsi...Poate face asta ore în sir.Si chiar o face, asta stie si tatal lui, care-si înabusă un oftat.
- Ce faci Mihai? strigă tatăl.Lasă geanta de serviciu pe covor si se apropie de băiat.Ii îmbratiseaza spatele. Cel mic se lipeste de el, neluandu-si ochii de la jucărie.Daca nu s-ar lipi de el, bărbatul nici n-ar sti daca e sau nu constient de prezența lui în încăpere.
Il sărută pe păr, apoi se ridică. Din bucătărie îi iese în întampinare sotia.Pentru a mia oara îl surprind cearcănele ei si expresia de dezamăgire si oboseală, pe care în ultima vreme nu mai face nici un efort sa o ascundă.
- Cum a fost azi? întreabă el.
- La fel, ofteaza ea.De fapt si tăcerea ei a inceput să semene cu un oftat. Uneori tac amandoi. Atunci îi pare lui că un oftat mare se asterne peste existența lor impreuna.Si cate vise îsi facuseră...Atatea vise...O dragoste mare cat cerul, apoi Mihai. Mihai, care ar fi trebuit sa împlinească aceasta iubire.
- Mă schimb si imediat ne apucăm de lecții.
- Bine, spuse ea. Cum vrei tu...
Bărbatul simți un junghi în inimă.E limpede că ea nu mai are nici o speranță! Ar fi putut spune la fel de bine ,,Mi-e indiferent..."

Puțin timp mai tarziu, Mihai stă la o masută, pe un scăunel, cu manuțele pe masă si cu privirea cautand în jos.Bărbatul stă în fata lui. Pe masă sunt cuburi.Fețele cuburilor sunt diferite.Unele au culori, altele obiecte, altele animale, altele litere sau cifre.Mihai nu le priveste. Tatăl lui pune cuburile într-o cutie, langa masuță, apoi ia un cub si îl asează în fata copilului:
- Arată culoarea rosie! spune tatăl.
Mihai nici măcar nu il priveste.
Tatăl îl ia usor de barbie, ca sa-l poata privi în ochi, si repetă:
- Arată culoarea rosie.
Mihai pleacă imediat ochii în jos si cu o miscare rapidă indică fata cubului care are culoarea cerută.
- Bravo! strigă tatăl si-i strecoară in gură o bucațică minusculă de portocală.
Apoi reia exercitiul. Timp de doua luni au lucrat doar la invățarea a două culori.Rosul si albastrul. Mihai a învățat doar una: rosu si nici pe aceea n-o indică de fiecare data.
Cat despre sunete, nu pare a fi interesat să pronunțe nimic.Nici o silaba.Oricat au încercat parintii lui. Un an de zile de ,,mi" de ,,ma" de ,,la'' si asa mai departe.Nimic.Mihai nu scoate nici un sunet. Si în curand va împlini 5 ani.
In seara asta barbatul nu are putere sa termine ,,lecțiile" cu fiul sau.Simte ca-l podidesc lacrimile.
- De ce e atat de greu?! sopteste.Uite, Mihai! Intoarce patru cuburi cu literele in sus :TATA.Spune, Mihai, rosteste el cu vocea gatuita:,,ta-ta".
Mihai nu pare să il auda. Se ridică si pleacă fluturand din degețele, cu mersul lui bizar.
Bărbatul lasă lacrimile să i se scurgă in voie pe obraji.,,Degeaba...N-are nici un rost..."Apoi daramă măsuta.Cu un o lovitura de picior împrăstie cuburile pe tot covorul...Dar Mihai nu pare să bage de seamă prin ce trece tatăl său.Nici măcar nu se fereste si nici nu tresare cand un cub îi atinge glezna.

Tarziu, în noapte, Mihai a adormit.Chiar mai devreme decat de obicei.E abia ora unu noaptea, ora la care în multe nopti Mihai e incă treaz.Acum doarme linistit, frumos ca un inger.,,Poate că în vis, Lumea capata sens pentru el!" îsi spune tatăl.
Soția doarme si ea, langă Mihai, doborată de oboseală si deznădejde. Bărbatul îi priveste cu duiosie amestecată cu tristețe.
Apoi se intinde în patul mare, prea mare cand dormi de unul singur...Deodată îsi aminti ceva, ceva de cand era si el copil.Ii placea, serile, sa stea intins pe iarba si sa priveasca cerul. Vara, la țară,acolo unde crescuse, erau multe nopți senine cu cerul spuzit de stele. Linistea se lăsa peste sat odata cu adancirea nopții, iar stelele straluceau ademenitor si din ce în ce mai aproape.
Un moment, si somnul îl transportă cu puterea lui misterioasă chiar în acel paradis pierdut. Era din nou copil, culcat in iarba înaltă- era cald, era un cer plin de miresmele verii si niste stele nemaivăzut de aproape!
Se simtea fericit si vorbea stelelor...Le spunea tot felul de vorbe, cele mai frumoase pe care le stia, se confesa lor si le simtea prietene.Apoi le rugă să-l ia la ele, macar o clipă, acolo sus in neant.
O stea se aprinse în abisul inalt si straluci mai tare. Apoi lunecă spre zenit, si el o urmări părandu-i-se ca aude chiar suieratul facut de stea în căderea ei.Si suieratul se transformă în soaptă si soapta în voce rasunătoare:
- Nu vei putea urca încă la noi, nu-ți este vremea.Dar ți-am trimis un emisar stelar, sa te insotească prin lume.Ai grija de el! Cauta-l...Si deschide ochii!
Speriat, bărbatul deschise ochii. Era dimineată.Zorii de iarnă se revărsau deja pe langă draperie.Se ridică pe marginea patului.Fusese cel mai ciudat vis avut de el vreodată.
Iesind din dormitor, auzi zgomot în sufragerie. Mihai se trezise deja, era în pijama, descult, pe covor.Se juca.Barbatul se apropie.Copilul alaturase 4 cuburi si, daca n-ar fi fost cat se poate de sigur ca e victima unei halucinatii auditive,barbatul ar fi spus ca baiatul soptea ceva.Cand ajunse aproape de el incremeni: Mihai unise patru cuburi formand un cuvant: tata. Si asta si soptea, din ce in ce mai tare.,,Ta-ta" ,,ta-ta" ,,ta-ta"...
Prăbusit în genunchi, bărbatul îl îmbratisă plangand, de data asta de usurare si de fericire.,,Ta-ta" ,,Ta-ta" repeta din ce în ce mai tare copilul.
- Tu esti, tu esti micul meu emisar stelar! spuse bărbatul, sărutandu-l.Hai s-o trezim pe mama!