Înainte de toate, din lucrurile acestei lumi, unele stau în puterile tale, altele nu. Astfel, peste părerea, dorința, aversiunea ta, tu ești mai mare. De ce? Fiindcă acestea sunt supuse voinței tale. Din contră, peste corpul, averea, faima și rangul tău, tu nu ai nici o putere. De ce? Fiindcă acestea nu ascultă de voința ta.
Apoi, cele ce stau în puterile tale le poți realiza când vrei, fără rezistență ori piedică străină de tine. Din contră, cele ce trec de cercul puterilor tale vin și se duc la întâmplare, după conjuncturi și fatalități străine și mai presus de tine.
Prin urmare, ia aminte: De vei confunda sfera libertății cu a necesității, sau sfera suveranității tale cu a fatalității universale, să știi că mergi de-a dreptul către ciocniri, amărăciuni și nenorociri inevitabile și deci la conflicte și cu oamenii și cu zeii. Din contră, dacă vei distinge cu preciziune sfera ta proprie de cea străină ție, faptele tale nu vor cunoaște nici început, nici oprire forțată din afară; nu te vei plânge de nimeni, nici nu vei da vina pe nimeni; și, contând în toate numai pe voința ta, nu te poate nici atinge, nici dușmăni nimeni; căci n-are nici cum, nici de ce.
Și acum, dacă ai dat sufletului tău această orientare, să nu cumva să crezi că poți aștepta toate fără muncă încordată; ci chiar în sfera putinței tale vei vedea îndată că față de unele se impune renunțarea, iar față de altele amânarea. Căci fără această gradație, alergând în același timp și după adevăratele bunuri ale vieții, și după măriri, și după avere, se prea poate să n-ai parte de nici unele, dar este sigur că vei pierde pe cele dintâi - singurele dătătoare de libertate și fericire.
Când, dar, câte o idee neagră începe a întuneca cugetul tău, zi-i așa: "Tu ești părere amăgitoare, nu adevăr". Cerceteaz-o apoi, la lumina principiilor de mai sus, începând cu primul: Stă ea în sfera putinței tale, ori dincolo de dânsa? Și dacă stă dincolo, spune-i: "Du-te în drumul tău, căci pentru mine ești ca și cum n-ai fi".

Nu fenomenele naturii chinuiesc pe oameni, ci părerile omenești despre dânsele. Bunăoară moartea n-are nimic de temut în ea, cum de altfel găsește și Socrate. Cel care o arată ca îngrozitoare, o face într-adevăr îngrozitoare. De aceea, la orice piedică, durere sau nenorocire, tu nu da vina pe altul, ci numai pe tine, adică pe părerea ta. Căci prostul la toate dă vina pe alții; cel ce începe a se lumina dă vina pe sine; iar înțeleptul nici pe altul, nici pe sine.

Când corabia ta aruncă uneori ancora, oprindu-se pe lângă țărmuri străine, poți prea bine să te dai jos pe uscat, pentru un pahar cu apă, ori o scoică lucitoare, ori o floricică ce-ți iese în cale. Dar gândul tău să rămâie veșnic sus și urechea la semnalul cârmaciului. Și cum l-ai auzit, lasă toate și fugi la locul tău, ca să nu te trezești luat și aruncat sus ca o vită nesimțitoare. Așa și în viața aceasta pământească, dacă ai dat de o soție și un copilaș, prea bine. Dar dacă te cheamă Cârmaciul de sus, fugi la corabia ta, fără a întoarce măcar capul înapoi. Și, mai ales, când ești bătrân, nu te îndepărta deloc de corabie, ca nu cumva să te prăpădești pe meleaguri străine.

Dacă vrei să înaintezi în înțelepciune, nu te uita de te ia lumea de prost ori de nebun. E treaba ei, a lumii, nu a ta! Din contră, când te vezi deodată lăudat peste tot, bagă de seamă și uită-te bine să vezi dacă nu cumva ai greșit cărarea ta. Căci nu-i ușor să poți împăca o voință liberă, naturală, cu cele materiale; și se prea poate ca, alergând după una, să uiți de cealaltă.

Dacă vrei ca soția, copiii și prietenii tăi să trăiască atât cât lumea, ești un prost! Căci ceri să intre în puterea ta ceea ce nu ține de puterea ta, și ceri să fie al tău ceea ce nu poate fi al tău. Și iarăși, dacă vrei ca servitorul tău să nu greșească niciodată, tot un prost ești! Căci vrei ca răutatea să nu fie răutate, ci altceva. Dacă însă vrei să te abții de la ceva, cu toate ispitele poftei tale, aceasta poți. De aceea întărește-te, dar prin exercițiu neîntrerupt, ca să faci cele pe care le poți face. Căci acela este domn peste tot și peste toate, care și când vrea și când nu vrea ceva, găsește doar în voința lui atât energia de realizare cât și frâna de renunțare. Cine vrea să fie liber, nu se ia după ce fac ori nu fac ceilalți, căci atunci sclav va rămâne de-a pururi.

Gândește-te la bunacuviința unui ospăț. A venit blidul în dreptul tău? Întinzi mâna și iei frumos, cât poftești. A trecut de tine? Nu-l mai chemi înapoi. N-a ajuns încă la tine? Nu-l sorbi cu ochii, cu bale la gură, ci așteaptă să-ți vină rândul. Fă așa și cu copiii și cu soția și cu măririle și cu averile. Și vei merita atunci a sta la masă cu zeii.
Iar dacă ai ajuns chiar ca, din bucatele înșirate înaintea ta să nu iei absolut nimic, atunci nu ești doar oaspetele zeilor, ci chiar egalul lor! De aceea Diogene și Heraclit și alții ca ei au fost așezați între zei: pentru că erau, într-adevăr, de natură divină.

Când vezi pe cineva bocindu-se că-i pleacă feciorul la drum lung, ori că a rămas pe drumuri pierzându-și toată averea, ferește-te a crede pe acest om drept un nenorocit, căci nu întâmplările exterioare, ci părerile lui despre dânsele îl doboară pe dânsul. Totuși, pleacă-ți urechea la durerea lui, mângâie-l cu vorba și, la nevoie, varsă o lacrimă cu dânsul - dar nu din toată inima!

Nu uita că ești doar un actor, într-o dramă aleasă de Altcineva, mai mare ca tine! Vei juca puțin, dacă El a ales-o scurtă. Vei juca mult dacă El a ales-o lungă. Þi-a împărțit rolul unui sărac? Joacă-l cum se cuvine, cu tot farmecul lui. Þi-a căzut rolul șchiopului, al magistratului, al plebeului? Aceeași datorie. Căci doar atât ține de tine: să joci frumos rolul primit. Dar alegerea rolului nu e treaba ta!

Ești și vei rămâne invincibil dacă nu te prinzi în lupte dincolo de sfera puterii tale. Se poate să vezi pe cineva întrecând pe mulți în mărire și putere; dar ferește-te a-l crede pe acela fericit!
Dacă binele adevărat stă în cele ce depind de noi, ambiția și gelozia nu mai au nici un rost. Împărat, prefect, consul - nimicuri! Om liber, aceasta e totul. Și aici nu duce decât o singură cale: disprețuirea celor ce nu stau în sfera puterii tale.

Nici vorba rea și nici bățul care te lovește nu te doare, ci părerea ta despre dânsele. Și așa, la începutul oricărei dureri, vei găsi îndată, nu un lucru, ci părerea ta despre acel lucru. Caută dar, înainte de toate, să nu te răpească imediat părerea; căci dacă tu capeți puțin răgaz de gândire, mai ușor îți vei păstra cumpătul.

Moartea și exilul și toate ororile posibile să le ai pururea înaintea ochilor tăi! Dar mai ales moartea. Și atunci nici nu vei cădea prea jos, nici nu te vei înălța cu gândul prea sus.

Dacă ți-ai închinat viața filozofiei, pregătește-te a asculta tot felul de batjocuri și ghidușii ca acestea: "Da' de unde a mai răsărit și filozoful ăsta? Și de ce ne ia așa de sus? Ia să ne lase mai domol!". Tu însă nu lua pe nimeni de sus, ci susține cele ce crezi drepte ca și cum ai fi trimisul lui Dumnezeu pe lume. Și dacă rămâi neclintit în atitudinea ta dreaptă, vei vedea, în scurt timp batjocoritorii devenind admiratorii tăi; pe când, dacă te-ai intimidat de la început, vei culege râsul lor, îndoit.

Dacă te trezești uneori cu gândul la cele materiale, de dragul cuiva, să știi că te-ai abătut de la calea dreaptă. Căci oricând și oriunde tu trebuie să fii și să rămâi filosof. Nu e vorba să pari altora filosof, ci să fii, în fața conștiinței tale și în toată sinceritatea. Căci poți!

Nu-ți întuneca sufletul cu gânduri ca acestea: "Voi trăi necunoscut, ca un om de nimic". Căci a te crede mic fiindcă nu ai o funcție înaltă, e ca și cum ai crede că răul și binele tău depind de lumea exterioară. Te întreb: Măririle și banchetele sunt oare menirea ta? Nu. Atunci de ce ți-e rușine că nu le ai? Și cum poți să te socoți om de nimic, când știi că valoarea omului nu stă în CE PARE, ci în CE ESTE el, și știi bine că în această privință nu te întrece nimeni...

Nu poate fi egal cel ce nu bate la ușa nimănui cu cel care roade pragurile tuturor; cel care-și vede numai de drumul lui, cu cel care conduce întotdeauna pe altul; cel ce nu știe decât de vorba dreaptă, cu cel ce aruncă numai complimente lingușitoare...

Orice ai face, cântărește bine atât începuturile cât și urmările acțiunii tale. Altfel vei începe multe, cu mult entuziasm, dar la prima greutate te vei lăsa de toate.
Bunăoară, vrei să ieși triumfător la jocurile olimpice? Prea bine prietene. Face. Dar atunci cumpănește antecedentele și urmările și apoi apucă-te, cu hotărâre, de treabă. E nevoie de supunere la rigorile disciplinei, regim special de mâncare, abținerea de la lucruri dulci, exercițiu încordat la ore fixe, pe arșiță ca și pe frig, abținerea de la apă rece și de la vin atunci când ți-e sete, într-un cuvânt e nevoie să te dai cu totul pe mâna maestrului de gimnastică și a doctorului. Apoi, în timpul luptelor, tăvăleală prin nisip, când și când câte o mână julită, câte un picior scrântit, pulbere pe gât, oricând câte un bici pe spinare și, uneori, la urma urmei, poate învins.
După ce le-ai numărat pe toate acestea, dacă tot mai crezi că merită, apucă-te de atletism. Dacă însă începi fără a te fi gândit la ele, ești ca acel copil care, acum se joacă de-a atleții, acuși de-a gladiatorii, acum suflă în trompetă și acuși declamă tragedii. Așa și tu: azi atlet, mâine gladiator, poimâine orator, răspoimâine filozof. Și, la urma urmei, o secătură. O maimuță ce imită tot ce vede și trece mereu de la o maimuțărie la alta. Pentru că n-ai început nimic cu socoteală și n-ai îmbrățișat nimic din tot sufletul tău, ci după toane, cum ți-a venit într-un moment sau altul.

Și așa vezi pe câte unul care, fiindcă a văzut și el un filozof sau a auzit pe unul ca Euphrat (mai vorbește oare vreunul ca acela?) îi vine în minte să se facă și el filozof.
Dragul meu, ia seama bine ce faci. Și vezi dacă umerii tăi sunt făcuți pentru o sarcină ca aceasta. Vrei să fii pentatlu sau atlet? Cercetează-ți bine brațele și coapsele; încearcă-ți tăria șalelor. Căci nu toți avem toate darurile, ci unii unele și alții altele.
Crezi tu că devenind filozof, mai poți să mănânci ca înainte, bea ca înainte, pofti ca înainte și căsca de urât ca înainte? Ei bine, nu! Vine vegherea, meditația, munca, despărțirea de ai tăi, râsul sclavului și batjocura prostului față de omul care, de acum înainte, rămâne cel din urmă în onoruri, în demnități și în afaceri, mergând până în cele mai mici lucruri.
Cumpănește bine toate acestea și, dacă socoți că în schimbul lor poți să capeți pentru sufletul tău invulnerabilitatea, libertatea și imperturbabilitatea, începe. Dacă nu, caută-ți de treabă. Căci vei fi ca un copil: azi filozof, mâine publican, poimâine retor și răspoimâine procurator imperial. Și cum se potrivesc toate acestea, una cu alta? Dacă ești bărbat trebuie să fii același, bun sau rău, până la capăt; să alegi între sufletul tău și lumea exterioară, să te concentrezi în sfera ta proprie sau să bâjbâi pe dinafară, într-un cuvânt – să fii filozof sau nătărău.

Fiecare datorie a ta rezultă dintr-un raport în care te afli. Ai un tată – ești dator a-l îngriji, a-i asculta cuvântul, a-i răbda vorba rea și chiar lovitura pe care ți-o dă. Dar tata e rău, spui tu. Ei și? Era necesar ca Natura să-ți dea numaidecât un tată bun? Ea ți-a dat un tată și atât. Tot astfel – frate-tău se poartă rău cu tine? Oricum tot fratele tău rămâne. Și nu căuta la ce face el, ci la ce trebuie TU să faci pentru a rămâne în armonie cu Natura. Căci ești invulnerabil atâta timp cât voința ta e tare și nu lași părerea să te amăgească. Și tot astfel, orice datorie a ta către națiunea ta, către mai marele tău, o vei deduce îndată din raportul ce te fixează față de dânsul.

Fixează-ți în minte chiar de acum o regulă și un ideal de purtare cărora să te conformezi riguros, atât în singurătate cât și între oameni: Taci cât mai mult; vorbește numai când trebuie și scurt.
Dacă împrejurările te aduc în situația de a vorbi mai mult despre un anume subiect, nu-ți focaliza discursul nici pe evenimentele exterioare, nici pe gladiatori, nici pe reprezentațiile de la circ, nici pe atleți, nici pe mâncare și băutură; căci despre acestea are cine vorbi. Despre oameni, iarăși, nu grăi, nici cu mustrare, nici cu laudă, nici cu comparații între unul și altul.
Pe cât poți, îndreaptă cu cuvântul tău vorba către chestiuni alese; iar între persoane necunoscute să taci!
Nu râde mult, nici de multe, nici fără seamă.
Nu jura niciodată dacă poți; dacă nu, cât mai puțin.
La petrecere cu oameni străini și neciopliți nu te pune; iar dacă cumva vine vremea și așa, ia seama să nu te porți ca și dânșii. Căci oricât de curat ai fi din fire, dacă ai a face cu oameni necurați, te pierzi și tu, fără voia ta.
În mâncare, băutură, îmbrăcăminte, locuință, gospodărie, ține-te de strictul necesar. La lux și la plăcerile simțurilor renunță cu totul.
De plăcerile sexuale rămâi, pe cât poți, străin până la căsătorie, pentru a te bucura de ele după lege. Dar nici nu ataca mereu pe cei ce fac altminteri, nici nu te lăuda mereu cu castitatea ta.
De ți se suflă în ureche că cutare te-a vorbit de rău, nu te apăra de vorbele auzite, ci răspunde așa: „Ehei, dacă știa el săracul și alte păcate ale mele, nu spunea numai atâta!”
(…)
La ședințe literare nu te duce nici oricum, nici oriunde. Dar dacă ai apucat a intra, stai serios și liniștit, ca să nu turburi pe nimeni.
Când ai de întâmpinat vreun om mare, gândește-te ce-ar face în locul tău Socrate ori Zenon și vei vedea îndată ce ai de făcut și tu.
Când te duci la un om mare, gândește-te că poate să nu fie acasă, ori să nu te primească, ori să-ți trântească ușa în nas, ori să nici nu vrea să știe de tine. Dar dacă, cu toate acestea este nevoie să te duci, du-te, și primește cu răbdare orice ar fi, fără să zici în tine „Mai bine nu veneam”. Căci aceasta e vorbă de om prost, care se simte rănit de întâmplările exterioare.
(…)

Propozițiuni ca „Acum e ziuă” sau „Acum e noapte” au fiecare înțelesul lor luate separat; dar contopite într-un tot, dau o absurditate. Așa și la un banchet. A lua bucata cea mai bună ți se pare evident din punctul de vedere al corpului tău. Dar dacă ai în vedere și datoria bunei cuviințe, vezi că purtarea aceasta este absurdă. Așadar, când ești la masa cuiva, nu uita că, pe lângă punctul de vedere al corpului tău, mai este (cel al sufletului n.Ș.) respectul față de gazdă.

Dacă iei un rol peste puterile tale, ai să-l joci rău; iar cel pe care l-ai fi putut juca bine, nejucat rămâne.

Măsura avuției este nevoia corpului, după cum măsura sandalei este mărimea piciorului. Ai înțeles aceasta? - vei avea o limită în toate. Nu? – atunci prăpastia te așteaptă. Bunăoară încălțămintea. Ai uitat cumva nevoia piciorului? – ai să începi să spui îndată: „De ce n-ar fi sandaua aurită, de ce n-ar fi de purpură, de ce n-ar fi brodată?” Vezi? O clipă ai uitat măsura și oprirea a devenit imposibilă.

Femeile nu apucă să împlinească bine 14 ani și bărbații încep a le desfăta cu cuvântul „domnișoară”. E natural, dar, prin faptul că nu li se cere decât a-i fermeca pe bărbați, ele încep a se găti peste măsură, punându-și în aceasta toată speranța lor. Mare lucru ar face însă cine le-ar aduce la convingerea că nimic în lume nu înalță mai mult decât măsura și modestia.

E semn de animalitate a avea în vedere mereu corpul, cu sport mult, mâncare multă, băutură multă, petrecere multă. Vorba e: toate la rândul lor și cu măsura lor; dar la începutul tuturor grijilor tale trebuie să fie sufletul.

Eu sunt mai bogat, prin urmare sunt mai sus decât tine; eu sunt mai meșter la cuvânt, prin urmare sunt superior ție. Raționamentele acestea sunt greșite și trebuie îndreptate așa: Eu sunt mai bogat decât tine, prin urmare averea mea e mai mare decât a ta; eu sunt mai meșter la cuvânt, prin urmare vorbirea mea e mai bună decât a ta. Căci una este bogăția și averea ta și alta ești tu însuți.

Nu vorbi mult despre filozofie și teorii filozofice dinaintea mulțimii, ci tradu principiile tale în fapte. De ce să discuți la masă despre modul cum trebuie mâncat? Mai bine mănâncă cum trebuie, fără nici o vorbă. Socrate se lepădase până într-atâta de orice ostentație, încât, venind la el odată niște tineri pentru niște recomandații către alți filozofi, a mers el singur și i-a condus la adresele căutate. Așa știa el să se scoboare.
Când între oameni inculți vine vorba de vreo teorie, taci mai totdeauna; căci nu e bine ca stomacul să arunce ce n-a mistuit încă. Iar de cumva vreunul din ei te face prost iar tu decizi să nu-i dai nici o atenție, să știi că ești la începutul înțelepciunii.
Oare oaia arată ciobanului câtă iarbă a mâncat? Nu. Dar după ce a mistuit-o, ea dă o anumită cantitate de lână și de lapte. Așa și tu: nu ameți lumea cu filozofia ta, ci arată la ce fapte ai ajuns după ce ai pus-o în practică.

Dacă ți-ai deprins corpul cu puțin, nu te lăuda; și dacă bei apă, nu spune la toată lumea: "eu beau numai apă". Vrei să te deprinzi cu durerea? Să fie numai pentru tine, nu pentru ochii lumii. Nu căuta așadar, să uimești pe nimeni; și chiar de mori de sete, ia apă rece în gură și apoi arunc-o; și tot nu spune nimănui.

Semnul prostului: nici binele, nici răul el nu-l așteaptă de la dânsul, ci numai de la ceilalți.
Semnul înțeleptului: și binele și răul el îl așteaptă numai de la el însuși.
Semnul celui ce înaintează pe calea înțelepciunii: nu ocărăște pe nimeni și nu laudă pe nimeni, nu se plânge de nimeni și nu dă vina pe nimeni; nu vorbește nimic despre sine, nici că este mare, nici că știe multe. Nu i-a mers bine o treabă? El este cauza. Îl lauzi? El râde de tine. Îl ocărăști? Tace și nu se apără. Se pipăie numai, și se observă mereu, ca cel ce se scoală după o boală lungă, cu grijă ca sănătatea pe care o simte întărindu-se într-ânsul să nu se oprească înainte de a-și fi împlinit măsura.
El a smuls din sine toată dorința și și-a îndreptat toată energia către îndreptarea slăbiciunilor firii sale omenești.
Măsura este armonia sufletului său și puțin îi pasă dacă lumea îl ia drept un prost ori un incult. Într-un cuvânt, el nu se mai teme decât de sine, ca de un dușman, care mereu îi pune lanțuri înainte.

Rămâi credincios acestor principii, ca unor legi pe care nu le poți încălca fără a săvârși un păcat; iar de gura lumii să nu-ți pese, căci nu-i în puterea ta s-o oprești.

Când vei ajunge tu oare să înțelegi cât de multe stau în puterea ta, să faci și să nu te mai abați de la poruncile rațiunii? Þi-ai ales principiile de urmat și le-ai aprobat. Pe cine mai aștepți acum ca să te scuture și să te împingă la lucru? Nu mai ești doar un băiat, ci bărbat în toată firea. Dacă te dai lenei și indolenței, amânând totul de azi pe mâine, și de mâine pe poimâine momentul deșteptării tale, nu-i nici-o nădejde să ajungi la lumină și vei trăi și vei muri tot cum ai apucat – inconștient.
Ești un om în floarea vârstei și capabil de orice progres. Aspirațiunea spre perfecțiune este tendința neînvinsă a firii tale. Muncă sau plăcere? Glorie sau infamie? Nu uita că acum se dă lupta ta, acum sunt jocurile tale olimpice și nu mai poți da înapoi; de ziua de azi și de lupta de acum depinde biruința sau înfrângerea ta definitivă.
Așa a ajuns Socrate perfect: ascultând veșnic și pretutindeni numai glasul rațiunii. Tu nu ești Socrate, se înțelege, dar e bine să trăiești ca și cum ai vrea să devii un alt Socrate.

Pune frâu patimilor, până nu-ți pun ele ție.

Părerea oamenilor poți s-o iei cum vrei. Dar de adevăr teme-te!

Ca un lanț peste lumea materială stă Fatalitatea, iar peste cea sufletească Răutatea. De aceea cel liber la corp, dar legat la suflet, sclav este, iar cel legat la corp și liber la suflet, liber este.

Să te strici de râs de cei care se laudă cu cele ce nu țin de sfera puterii lor. Eu, zice unul, sunt mai strașnic decât tine, fiindcă am moșii multe, în timp ce tu ești lihnit de foame. Eu sunt consul zice altul. Eu procurator, un altul. Iar eu am părul creț, zice altul. Dar unde este calul care să zică altui cal: "eu sunt mai sus decât tine pentru că am pășune multă și orz din belșug și hățuri aurite și hamuri cu zorzoane"? Din contră, el ar spune: "sunt mai sus decât tine fiindcă sunt mai bun la fugă". Căci superioritatea sau inferioritatea unui animal se judecă după o calitate sau un defect al lui. Numai la om calitatea lui distinctivă, virtutea sa proprie se trece cu vederea. De aceea la noi oamenii, părul, hainele, neamul, averea sunt totul.

Averea nu este un bine; luxul este chiar un rău. Cumpătarea este un bine. Căci ea îndeamnă la economie și la sporul celor bune, pe când bogăția împinge la risipă și la călcarea măsurii. De aceea greu este și ca bogatul să ajună la înțelepciune și ca înțeleptul să ajungă la bogăție.

De te-ai fi născut într-o corabie, oare ar trebui să aspiri necontenit să devii cârmaciul ei? Iar pe pământ să alergi veșnic după avere? Căci nici corabia, nici avuția nu sunt ale tale, ci numai rațiunea. Ea singură, fiind esența firii tale, a ta rămâne și, deci, la ea să-ți stea gândul de-a pururi.

Oare dacă te nășteai în Persia te-ai fi grăbit să vii îndată în Grecia? Nu, ci ți-ai fi petrecut viața acolo. Dar dacă te-ai născut în sărăcie, de ce alergi numaidecât după bogăție, în loc să cauți să-ți petreci viața cu bine într-ânsa?

Nu sărăcia îți aduce supărare ci faptul că nu ești în stare să te mulțumești cu puțin.

Nici calul nu se alege și nu se laudă după iesle, hamuri, ori cergă, nici pasărea după hrană ori cuib; ci calul după iuțeala picioarelor, iar pasărea după iuțeala aripilor. Așa și tu: nu prin hrană, haine ori aparențe exterioare te vei impune, ci prin onestitate și fapte bune.

La ospețe nu uita că ai doi în tine: trupul și sufletul. Și tot ce dai trupului te trage în jos iar tot ce dai sufletului te îndreaptă în sus.

Să nu fie cumva la masa ta mai mulți servitori decât oaspeți, căci e păcat ca pentru câteva scaune să se ostenească o mulțime de suflete.

Bine este ca în toate ale tale să pui singur umărul la lucru și chiar masa să o iei împreună cu sclavii tăi. Iar când asta nu se poate, nu uita că atunci când tu stai degeaba, ești servit de alții care muncesc; când mănânci, de alții care nu mănâncă și când bei, de alții care nu beau; când vorbești, de alții care tac; când te odihnești, de alții care ostenesc. Și atunci îți va fi mai ușor să-ți înfrânezi și accesele de mânie și asprimea față de ceilalți.

Greierul e cântăreț, iar scoica e mută. Unul umblă după căldură, cealaltă după umezeală. Pe unul îl cheamă soarele fierbinte, ca să dea drumul muzicii, pe cealaltă roua, ca să pornească târâș la drum. De aceea și tu, când îți simți sufletul muiat de vin, nu-l lăsa să cânte, ca să nu te faci de râs. Iar când te afli în adunări cu sufletul încălzit de rațiune, pune-l să enunțe și să cânte principiile dreptății.

Vrei să nu te numeri între sclavi? Eliberează-te de sclavie. Numai atunci ești liber, când te-ai dezlegat de dorință. Căci nici Aristide n-a primit numele de „Cel drept”, nici Epaminonda de „Zeul”, nici Lycurg de „salvatorul” pentru averea ori pentru sclavii lor, ci pentru că, cu toată sărăcia lor, au scăpat Grecia de sclavie.

Vrei să trăiești fericit în casa ta? Fă ca Lycurg Spartanul. El nu a întărit țara cu ziduri, ci pe cetățeni cu vitejie, asigurându-i astfel pe veci libertatea. Așa și tu, nu-ți bate capul cu palate mari și turnuri înalte, ci pune în sufletul celor din casa ta voință, credință și iubire. Și lasă apoi să vină toată răutatea lumii să o asedieze.

Nu-ți împodobi casa cu tablouri și picturi, ci zugrăvește-o simplu. Căci primele fiind străine, pot și dispărea ușor, pe când zugrăveala, făcând parte din casă, ține cât ține și ea.

După cum lupul seamănă cu câinele, așa lingușitorul, seducătorul și parazitul iau forma amicului adevărat. Vezi dar, ca nu cumva în locul câinelui păzitor să primești din neștiință în casa ta pe lupul răpitor.

Cu cât o plăcere este mai rară, cu atât este mai intensă.

Adevărat om Agrippinus: singur nu s-ar fi lăudat niciodată; iar la lauda altora se înroșea. Mergea chiar până acolo încât scria laude pentru toate întâmplările vieții sale. Bunăoară, dacă îl scuturau frigurile, Frigurilor. Dacă trăgea vreo rușine, Rușinii. De era nevoit să fugă, Fugii. Iar o dată, tocmai când să se puie la masă, vine porunca lui Neron de plecare în exil. Cu atât mai bine, își zise el, înseamnă că iau prânzul la Aricia.

Să nu mergi niciodată la judecată, până nu te-ai judecat singur în fața dreptății!

Cea dintâi tendință a naturii este armonizarea dintre cuviință și folosință.

Când ești crescător de lei, nu te uiți la strălucirea cuștilor, ci la sănătatea animalelor. Tot așa, când ești om politic, nu te uita la splendoarea caselor ci la tăria locuitorilor.

Nici gâsca nu se teme de gâgâit, nici oaia de behăit. Așa nu te teme nici tu de vuietul mulțimii.

După cum soarele nu așteaptă nici rugăciuni, nici imnuri de laudă spre a răsări, ci apare deodată cu toată lumina lui, în salutările și adorarea tuturor, așa și tu, nu umbla după aplauze, reclamă și complimente pentru a face bine, ci totul să purceadă din bunătatea ta și, precum soarele, vei avea iubirea tuturor.

Nici corabia nu se ține într-o singură ancoră, nici viața într-o singură speranță.

Curioasă este firea și strașnic ține la trup. Este ceva mai urâcios și mai nesuferit decât corpul tău? Și totuși ți-e drag și ești veșnic cu gândul la dânsul. Închipuiește-ți însă că ai avea de îngrijit numai cinci zile trupul vecinului tău. Nu-i așa că te îngrozești? Bunăoară, dimineța să freci niște dinți străini, apoi, după împlinirea diverselor nevoi naturale, să speli părțile corespunzătoare. Nu e acum de mirare iubirea unui lucru care îți cere atâtea servicii zilnic? Un sac care acum se cere umplut, acum golit; scârbos nu-i așa? Și totuși eu trebuie să-mi împlinesc menirea dată de zeu. De aceea rămân în viață și mă chinuiesc să spăl, să hrănesc și să îmbrac acest biet corp. Ba, când eram tânăr, mai aveam de îndeplinit încă și altele. De ce, dar, gemi de durere, când natura îți ia înapoi trupul pe care ți l-a dat? M-am deprins cu el, spui tu. Dar oare deprinderea aceasta nu ți-a dat-o tot Natura? Iar acum zice: lasă de azi înainte trupul acesta și fii dezlegat de povara lui. Ce e rău în asta?

Dacă moare cineva de tânăr, se plânge că zeii îi iau viața prea devreme; dacă moare de bătrân, zice că e deranjat tocmai când avea dreptul la odihnă. Și oricând ar sosi moartea, omul nu se dezlipește de viață și cheamă toți doctorii să vină în grabă și în fuga mare. Bieții oameni, cum nu-i lasă inima nici să trăiască, dar nici să moară.

Când eram mici, părinții ne-au dat pe seama pedagogilor ca să ne privegheze necontenit, spre a nu ni se întâmpla nimic; acum, când am ajuns mari, zeul ne-a dat în paza propriei noastre conștiințe. Nu te juca așadar cu această strajă, căci superi și zeul și te declari singur dușmanul sufletului tău.

Corbul scoate ochii mortului, când nu-i mai sunt de folos, dar lingușitorul orbește ochii celui viu spre a face dintr-ânsul un mort.

Mânia maimuței și amenințările lingușitorului - tot una.

Înțelepciunea se arată prin rezistența la plăceri. Prostia prin sclavia absolută față de ele.

Nu-i liber omul care nu-i stăpân pe sine.

De durere, pe omul simplu îl vindecă timpul, pe înțelept rațiunea.

"Cum pot eu face mai mult rău dușmanului meu?", a întrebat cineva pe Epictet. "Căutând a-i face cât mai mult bine", a răspuns el.

O singură limbă și două urechi ți-a dat natura: pentru ca să asculți de două ori mai multe decât vorbești.

Nimic nu-i dulce sau amar în sine, ci depinde de simțirea noastră.

Mai bine să-ți rămână copiii educați decât bogați, căci mai mult prețuiesc perspectivele celor educați decât mijloacele celor bogați.

Unui tânăr care se lăuda la teatru, crezându-se învățat fiindcă avusese ocazia să stea de vorbă cu mulți oameni învățați, Epictet i-a răspuns: "Și eu am stat de vorbă cu mulți bogați și iată, nu-s deloc mai bogat".

Nu-i bine să vorbească învățatul printre neînvățați, nici omul treaz printre bețivi.

Ideile se dezvoltă în minte, după legile lor și nu au nimic de-a face cu voința. Dar admiterea, aprobarea și alegerea lor de către noi este un act de voință. Oricine poate tresări o clipă la un zgomot neașteptat; dar după ce vede că este vorba despre o idee care nu merită aprobare sau atenție, el o respinge și zice "nu-i nimic de temut". Abia aici începe deosebirea dintre prostie și înțelepciune. Căci prostul admite și aprobă tot ce bate la poarta simțirii lui, ca și cum ar fi real, pe când înțeleptul, deși zguduit o clipă, ia imediat atitudinea critică și, cercetând temeiul părerii sale, îi dă la o parte masca, arătând-o în absurditatea ei reală, așa că nu mai rămâne nimic de temut.


(Editura SAECULUM VIZUAL, București, 2002)