- Ce se dă ?
- Nu știu, da’ trebe să se dea ceva, d’aia și stăm, ia uite-te în față, așa că stai m’neatale în spatele meu și formează frumos coada !
Cu un zâmbet strâmb și făcând un gest a lehamite, Pandele scrută șirul. Oameni, în majoritatea lor bătrâni se rânduiau cuminți, fiecare având la picioare câte o sacoșă de iută sau pânză ieftină. “Bine măcar că e răcoare” își spuse Pandele și, în virtutea unui obicei deja împământenit, îl rugă pe cel din față să-i țină locul : “Sunt și eu aici !”; vroia neapărat să dea târcoale prin împrejurimi. Curiozitatea îl rodea ca un fierăstrău harnic; la vreo trei zeci de pași lateral în stânga se profila în ceața zorilor un alt rând, la fel de consistent ca și al lui, cu aceiași bătrâni amărâți, dar și mai tineri și chiar câțiva copii. După smerenia și apatia fiecăruia, Pandele își închipui că stau de cu noapte. Îi era rușine să întrebe “Da’ aicea ce se dă?” chiar dacă murea de curiozitate. Timid, se apropie mai mult, dar cu coada ochiului zări pentru o clipă o burtă albastră impresionantă, terminată în sus cu două petlițe roșii și închieată regulamentar la toți nasturii metalici. Lui Pandele i se tăie răsuflarea, dar continuă să înainteze. Privi cu atenție ambele cozi care păreau să se unească, hăt – departe, în stația I.T.B.-ului. Deodată, după colț, apăru legănându-se o hardughie de autobuz care absorbi într-o clipă, doi cetățeni care-l așteptau puțin nervoși. În spate, două șiruri lungi, de oameni șterși, se destrămară ca prin farmec, fiecare depărtându-se încet și fără zarvă...Pandele, rămas perplex, nu se putu abține și slobozi un “Fir-ați ai dracu’”...Aproape instantaneu, burta albastră fu lângă el și cu un glas care nu aducea nimic bun, răcni : „Pă cine înjuri, băi, boșorogu’ dracului, ia dă bă, boletinu’ populației, paștele mă-tii dă javră!”...
(1985)