agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-16 | |
Misterul din pădurea cu brazi
Era o dimineață friguroasă de februarie. Fulgii cădeau din înaltul cerului, câinii lătrau pe la picioarele mele, iar eu, aceeași fată pierdută între vis și realitate, pășeam inconștient pe strada pustie, pustie, pustie. Învelită în plapuma amintirilor, vedeam în locul banalelor blocuri niște castele privite nocturn. Vedeam blocul din capătul străzii, cel mai înalt din cartier, însă mi se părea că văd castelul cu iz medieval din pădure. Din pădurea cu brazi. O iluzie, atât a mai rămas în inima dimineții. Până și eu m-am pierdut. Totul a început cu trei luni în urmă, într-o toamnă târzie. A început așa cum încep toate lucrurile. Și s-a sfârșit pe cât de repede se sfârșesc. Eram undeva la munte, într-o pădure cu brazi. Mirosul de cetină persistă, mă îmbată și acum. Eram eu, câteva prietene și niște colegi. Eram, cum se spune, pregătită pentru o mică aventură pe cele mai frumoase plaiuri ale patriei. Însă aventura s-a transformat într-un mare semn de întrebare. O întrebare fără sens, fără răspuns. în singura noapte cu lună plină din cele petrecute acolo, am avut strălucita idee să intrăm în castelul cu reputație de bântuit. Sigur. De parcă mai există așa ceva. Și, totuși. Fiecare colțișor, zâmbind îmi amintesc, era luminat de razele nopții, de luna intrată ștrengărește pe ferestrele vechi, cu simț de istorie. Fără a face un efort suplimentar, vedeam salonul parcă decupat dintr-un secol cu mult lăsat în urmă. Scările mă luau de mână, arătându-mi cu degetul imensitatea construcției. Și, într-adevar, eram tentată să-i aflu toate secretele. Pentru prima dată, după o lungă perioadă de timp, simțeam impulsul dorinței, impulsul setei de cunoaștere. M-am trezit refuzând plecarea, m-am trezit singură într-un castel medieval, tăcut, plin de tablouri, plin de povești. Și atunci a început iraționalul. Un băiețel de vreo șapte ani a apărut ca din senin în capătul scărilor, rugându-mă să-l iau cu mine. Era speriat, plângea, mă ruga fierbinte, apăsător. Eu, buimăcită de senzații, simțeam un fior, un fior rece care hoinărea prin tot corpul meu. Îmi amintesc că am alergat înspre ușă, însă m-am împiedicat și mi-am pierdut simțul realității, cel mai probabil, căci, pe urmă, m-am trezit în patul din camera închiriată, înconjurată de cei dragi mie. Leșinul meu era evident, însă nimeni nu știa în ce circumstanțe s-a produs. L-am pus pe seama oboselii. Nu puteam să le explic ceva ce nici mie nu-mi puteam explica. Nu-mi pot explica nici acum, după trei luni, perioadă în care m-am gândit, cu vârf și îndesat, la cele petrecute. Singurul reproș pe care mi-l fac acum este că nu am urcat scările, că nu am îndrăznit să le urc în fața unui copil. Ce mister se ascunde în pădurea cu brazi ?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate