agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-16 | |
A dragostei iluzie în noaptea târzie
-însemnările iubitei- Când m-am născut, mi s-a pus în mână condeiul. Acum știu la ce-mi folosește. Poate ei nu știau. Poate eu nu descoperisem. Însă acum, după decenii agitate, pierdute în propria lor căutare, știu. Știu că trebuie să mărturisesc… Prietenia e ca o vrajă senină ce se lasă, din când în când, ca o pasăre în căutarea cuibului, peste casele celor mai mărunte ființe, peste casele sufletelor dornice de afecțiune. Poate nu m-am făcut înțeleasă. Mărunte, pentru că sunt neputincioase în fața unei adieri egale în efect cu mângâierea, cu activarea primului pion dintr-un lung șir, un șir de vise, un șir de dorințe, un șir de impulsuri. Prietenia se simte, se ia de mână, se savurează. Prietenia… N-am căutat-o, m-a găsit ea pe mine, într-o seară hibridă, din întâmplare. De atunci hazardul stă aproape, mă veghează ca pe un pui de leu, temându-se poate să nu răstorn destinul, să nu descopăr o cale imposibil de descoperit. Am râs. Aveam în față prietenia, și am râs. Nu m-am putut abține. E de iertat. Era atât de pură. Atât de îmbietoare. Am acceptat-o. Valul sufletului s-a făcut furtună, a prins în mreaja lui necunoscutul, apoi s-a domolit. Timpul nu iartă. Nu m-a iertat nici pe mine. M-a făcut să mă îndrăgostesc de prietenie. M-a făcut să privesc prietenia și iubirea cu aceiași ochi, însă cu simțuri diferite. Trecutul era atașament. Prezentul ? Poate o scânteie. Poate mai mult. Așternuturile erau materia cea mai ademenitoare. Visul începea printre așternuturi și se sfârșea tot acolo. Lumina ochilor era izvor de fiori fierbinți, amețitori. Gesturile… tremur. Un tremur sălbatic, însetat, mistuitor. Căutam dezlegarea misterului. Mă căutam pe mine. Și am găsit. Am găsit o fată buimăcită, plină de iluzii, plină de simțuri. Rătăcită printre nori fumurii, pregătiți să binecuvânteze și să ucidă, mi-am dat seama că sunt prinsă între doi poli, între realitate și speranță. Să stric o prietenie ? O întrebare fără sens. Iubirea nu strică. Iubirea alcătuiește, trăiește fiecare respirație, lasă să plece pentru ca mai apoi să cheme. O frază cu înțeles. Marea putea să-mi răspundă la chemare. M-am aruncat în valurile ei și am plutit pe cel mai rece vis – adevărul. Însă curajul era departe de mine. Nebunia la fel. Cum să recunosc ? Mărturisind, aștept un sol. Un sol care să-i vestească cucerirea cea mai profundă, cea mai plină de înțelesuri, cea mai tainică. Un sol care iubește adevărul, un sol care nu judecă.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate