Prin întuneric fantasme se arată și imaginea statui de marmură ,ma juiseaza într-un asemenea hal încat în minte îmi apare imagine ta.Fară pretențiii de a fi un romantic și să îmi risipesc ceva din sentimentul ființei mele,transformând -o într-o idee pur spirituala într-una materială,mă gândesc la tine iubit-o.
Luna se năpusteste încet,tacticos,prin fereastra în camera mea și apucă să se arunce sălbatic asupra mea și cu mișcări dulci să devoreze sentimental finite mele si oarecum paradoxal să mă simt mai frumos,și mai frumos…
În lumina difuza a nopții te simt într-o forma difuza iubit-o,cum ca un spectru conchisian mă învălui,mă seduci,mă arunci în pat,sărutandu-mi urechile pline de puf ale copilariei,care imi dau o frumusete îngereasca dupa parerea mea,tu zici demonică chipului meu.
Indiferent de metastaza mea,nimic nu te împiedică să imi dai senzatii de voluptate stilizata ce cuprind și o doza de tortură.În voluptatea mea mă schingiuesti și totusi ma juisezi.Și în acest sentiment învolburat al finiței,care curge pe covor,pe covorul atins de tine și de Luna,imi dau seama de intunericul din camera mea și ca aerul nu s-a metamorfozat în tine,dupa cum am crezut eu un adormit și un visitor. Spiritual care nu avea altceva mai bun de făcut în clipa aceea decat să râdă de un biet trup,de o flamandă carne care cere ceva asemanator pentru a se salva,ceva cald și moale.
Și poate a avut dreptate să mă lase să mă tradez,să cred ca sufletul evoluează prin simpla bătaie a inimii aleratată de imaginea ta,de un alb condensate învaluit în miresme nepamintești ale unei gradini cu flori de mere.
Și totusi patul mă refuza,in el sta spiritul,un om în haine renascentiste cu fata învaluita în întuneric ,care se amuza copilareste,erasmicește de mine.Ce hidos m-aș fi simtit daca ar fi râs demonic de mine.
Mai târziu am aflat că acel om sunt eu,că absurditatea din mine mă face să ascund de propria mea persoana calitatile spontane si partea transcendenta(latenta) a calitatilor ce trebuiesc descoperite în mine.
Și totuși stau pe genunchi s-au întins nici eu nu pot realiza cu usurința acest cadru și Dumnezeu știe de ce miroase a flori strivite.
Și totuși într-o manierî tulburatoare văd că prin geamul pe care luna intra în camera mea pastreaza o mica imagine(stravezie)a chipului tau de ielă;renascentistul a tăcut numai el știe de ce.Poate știe că tu dormi si nici o imagine a ta nu are cum sa fie la geamul meu si al lui poate.Sau el în evolutia lui vede în ulcorul plin cu apă o alta imagine,probabil a unei naiade,venita din oglindirea lumii,căci la ce altcea se poate gândii el?
Cedez nervos,suspin pe covor sau în pat și simt caldura animalică lânga mine.Nu ma mir.E emanația mea ce s-a lasat a îmi mia da târcoale și a venit la mine să-mi completeze ființa,cu acea căldura animalică fara vrun fluid dubios prin preajmă.Să-ti antreneze o parte pe care nici nu banuiesti că o ai.O parte oarecum transcendentă a cărnii tale,fara ca aceasta să insemne sufletul sau spiritul ci trupul în forma lui desavarsită care are ale tale buze pentu a se dezechilibra și mai tare sau a se echilibra.
Mintea e învaluita într-o ceața,ce zâmbește și murmură ceva dar nu știu să o ascult căci constat cu stupoare că în camera nu e nici o statuie sau vrun vas cu apă.