agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2202 .



Zi-le \"La revedere!\"
proză [ Ştiinţifico-Fantastică ]
O fabula

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Grimmy ]

2006-02-26  |     | 





Un vant rece si aspru ii batea in fata veveritei, facand-o sa lacrimeze, exasperand-o, caci ea incerca din rasputeri sa nu planga, in timp ce se uita pentru ultima oara, melancolic, la copacul care fusese casa ei de cand se stia…
Dar nu! Aceasta nu poate sa fie o poveste cu veverite, sau cu arici, sau cu ciocanitori, sau cu orice alta jivina, mamifer sau insecta sau taratoare. De ce s-ar muta veverita din copacul ei? Ea nu avea cum sa-si fi distrus singura caminul, atata minte are si ea!…decat doar daca nu a fost lovit de fulger, ars de incendiu, sau, in vremurile vechi, taiat de vreun padurar…Dar acesta nu este cazul dorit sa fie ilustrat, deci nu putem sa folosim o veverita ( sau o oricare alta jivina).
Iar acum nu mai exista pe Pamant nici un padurar, nici un zidar, arhitect, preot, profesor, somer sau orice om, cu avand vreo oricare ocupatie, fie si daca ar fi in coma… A mai ramas doar un om, un comandant de nava ( un transportor), si, precum incepusem sa zic, vantul aspru si rece ii batea fix in fata si o facea sa lacrimeze chiar mai rau decat ar fi plans oricum.
Nu se putea abtine.
Alesese locul acesta expre: lacul intins, de un albastru aproape ireal se zvarcolea acum in valuri inspumate, aproape precum o mare in toata regula; pe malurile sale o padurice isi oglindea frunzele, de un verde-nevrotic. Simtea culorile in cuibul pieptului, de parca ar fi fost ultima oara cand avea sa mai vada culori: valurile albastre (recapitula: niciodata nu avusese memoria vizuala prea buna), cu spuma alba, copacii verzi…(un pic mai la dreapta) o pajiste cu flori salbatice rosii, galbene, mov… (sub picioarele ei) nisip auriu cu pietre gri… si niciodata in viata ei nu si-a dorit mai mult sa nu fi fost mioapa.
O alta pala de vant rece aducea cu ea un iz salciu, si ea se zgribuli in haina de piele artificiala captusita. Acum plangea de-a binelea; se uita la cer: era ora cam 10-11, insa lumina era slaba, din pricina norilor pufosi, albi, care treceau din cand in cand (destul de des si de rapid) prin fata soareluri. Pe de o parte si-ar fi dorit sa fie cer senin si caldura, pe de alta parte…
Acolo nu o sa existe nori, numai un cer monocrom, de o lumina care o sa incerce sa o imite pe a soarelui; daca am noroc, poate o sa prind perioada cand o sa incerce sa introduca si o imitatie patetica a globului solar suspendata undeva pe cer, daca se vor obosi vreodata. Insa nori, nici gand!
Si se uita la gigantii pufosi si blanzi care pluteau calmi si impasibili pe cer - ii iubea mai mult ca niciodata! Isi aducea aminte cand era copil si…
-Comandante!…
–Da!…depasisera deja cu o jumatate de ora termenul decolarii, probabil pentru prima data in ultimii 20 de ani, insa cei de la baza vor fi ingaduitori; vor intelege. Poate ar fi vrut si ei sa fie aici. Da…care-i graba?!
–Nu…nici una. Cand ziceti.
Saluta scurt, militareste, pentru ultima oara norii pufosi, florile salbatice si valurile atat de albastre, dupa care sari pe scarile navetei.
Probabil ca acesta ar fi fost momentul cel mai potrivit sa spuna si ea ceva… filosofic, poetic, inteligent sau macar de spirit, insa ea nu s-a priceput niciodata cu momentele solemne, asa ca se multumi sa-si stearga rapid nasul si ochii ( cu o manseta a hainei) si sa dea o comanda ragusita de inchidere a usii …
…si de pornire a motoarelor.
… si de decolare. La revedere!
In timp ce se aseza in scaun se gandi la acest moment, si la felul in care presa il va prelua, comenta, infamiza, exagera, distorsiona: cate coloane de ziare, iar apoi cate romane, sau scene din filme, mai mult sau mai putin trase de par. Nu ca mi-ar pasa in mod special, dar s-or gandi si ei sa-mi atribuie vreo replica desteapta, ca a lui Niel Armstrong… sau poate ca nu. Poate ca replicile inteligente se atribuie doar inceputurilor, nu se irosesc pe ce lasam in spate.




Soarta a facut ca ultima prezenta umana pe care avea sa o mai suporte Terra, cel putin pentru urmatorii 2500 de ani, avea sa fie echipajul unei nave de marfuri (9 oameni+ robotul-administrator). Este adevarat: presa a scris despre acest moment timp in jur de o luna ( interval de timp cu durata variabila pe fiecare din cele 18 planete si sateliti naturali colonizate de rasa umana), timp in care s-au redactat sute de articole ( filosofice, optimiste, pesimiste sau chiar satirice) despre comandantul care a fost ultimul om care a pasit pe Terra, si care a profitat de ocazie pentru a vedea inca o data imprejurimile oraselului unde a crescut, cauzand o intarziere de aproape 45 de minute (cea mai lunga din ultimii 50 de ani), si, pe langa panica, o paguba materiala cat bugetul pe un an a unei colonii mici ( si care, in mod neasteptat, a scapat nesanctionata). Adevarat: in fiecare din acele articole, comandantului i s-a atribuit cate o replica inteligenta, filosofica, optimista, pesimista sau amuzanta, dupa caz…




Apoi mama-Terra a fost lasata sa respire:in acest interval de timp, marile se vor curata si repopula, partial, rezervele de petrol si carbuni se vor reface , padurile vor creste din nou in voia lor si, odata cu ele, animalele (care au ramas) se vor inmulti si vor stapani singure pamantul. Cerul va fi iar plin cu zburatoare, aerul va fi curat, iar ploile, neacide, clima se va stabiliza, calotele polare se vor reintregi, la fel si stratul de ozon. Cu timpul, chiar si in zonele infectate, radioactivitatea va atinge limitele normale, si vor putea fi locuite.
Intre timp,in habitatele artificiale , construite pe Luna, Marte si cativa din satelitii lui Jupiter si Saturn, oamenii vor trai in confortul la cele mai inalte standarde oferite de tehnica.
Vor respira aerul vesnic proaspat si curat (in unele colonii, cu diferite arome in functie de momentul zilei sau de “anotimp”), se vor bucura de caldura blanda, invariabila, in timp ce vor pasi pe strazile largi, perfect simetrizate, cu textura ortopedica, pe margini impodobite cu flori superbe, mari, in aranjamente de un bun gust incontestabil, luminate de o lumina cu intensitate ideala, proiectata din surse indetectabile, pentru a crea iluzia liminii solare.
Iar in primii 100 – 200 de ani acesti oameni in timpul zilei vor parea cei mai norocosi indivizi in viata, iar seara, sau in timpul liber se vor uita cu jind la filmele si documentarele pamantene.
Apoi, in secolele de dupa, urmasii acestor oameni se vor trezi in miezul noptii si se vor intreba de ce viseaza, cu mahnire uneori, mari cu valuri uriase, inspumate, paduri verzi, interminabile, pajisti cu flori mici, galbene, roz, albastre sau violet si, cel mai ciudat, nori… nori mari, albi lenesi si pufosi!



“A spune cu adevarat inseamna a realiza pe deplin ce ai lasat in urma… si a-ti imagina viata in continuare fara acel lucru*”

(*Morala, sau replica inteligenta pe care i-am atribuit-o eu comandantului)




.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!