Incercasem cam de prea multe ori sa fiu eu insumi.De atat de multe ori incat nici nu mai stiam pe cine imitam acum incercand sa fiu propriul sine...Gandurile nu mai imi erau razboinice,instinctele imi erau ca o pana de corb intr-un cerc vicios, posedata de vanturi.Nu mai eram corbul de alta data, visul printre picaturile nesomnului si nepasrea dintre somnuri.
Macar gandurile erau ale mele...Stiam de unde sa le culeg si se adunau toate sub acelasi acoperis,sub aceeasi cupola a celui care eram eu.Intrebarea de indoiala nu se pusese inca,inca eram ceea ce fusesem dintotdeauna.Nici un cuvant nu indraznea sa-mi ia locul sau sa se dea drept mine,pentru ca eu eram ele.Eram toate cuvintele mele si toate melodiile ce-mi patrundeau in creier de nicaieri venite pe furis si jucause.Eram zambetul din spatele muschilor fetei,din spatele buzelor si ridurilor fruntii.Si asta neincercand sa fiu nimica.Pentru ca acum...la ce buna incercarea?Si la ce buna cautarea unui adevar acolo unde nu exista?La ce bun semnul de intrebare,ca ce buna dorinta de mai mult cand mai mult nu exista?
Strigat cu toate glasurile naturii,explozie a fiecarui cuget al meu in orice punct aleatoriu din spatiu.Si acolo sunt eu.Acuma.Intinde bratul.Te ating pe mana,sunt pe funia gandirii tale,sunt acel fir de energie care creeaza gandul,sunt acel ceva care te indeamna sa crezi ca iti este suflet,parca sunt in litera A ce precede acuma.Insa cu ce folos si care este folosul din urma?Te iubesc pentru ca iubesc totul caruia ma subsumez ca o unda a electricitatii mele statice.Imi este dor de tine pentru ca si eu sunt acolo la mii de mile distanta de mine insumi.Vreau sa te strang in brate pentru ca vreau sa ma reintregesc o data si pentru totdeauna in ceea ce poate se numeste existenta-mi finita.Si nu in cele din urma vreau sa te inteleg,pentru ca intelegerea ta ma va aduce cu jumatate de pas mai aproape de sufletul meu in dilatare.Te iubesc,te iubesc,te iubesc si de ce oare...?Sa nu fie pentru ca acum sunt o parte din tine ,ca o raza ce se propaga si se reflecta inapoi inspre oasele mele?Sa nu-mi fie iubirea catre tine o iubire de sincron cu toate firele sinelui meu atat de necunoscut pana acuma...?Te iubesc deci ma iubesc pe mine,te urasc deci nu ma pot raspandi in gandurile tale...Pentru ca acum tot ceea ce mai sunt este o briza aproape sedata undeva la capat de maree!