Pesimism. Nu credeam a duce la bun sfarsit o astfel de scriere, mai ales cu conceptele mele, conform carora : daca nu termin ceva intr-o zi, cel mult doua, nu are rost sa ma mai apuc. Si totusi am reusit. A inceput totul intr-o noapte : ideea. Imi venea sa ma ridic si sa pornesc chiar atunci, ora inaintata m-a impiedicat. Probabil ca nici dorinta mea nu era asa arzatoare. Ziua urmatoare nu m-am mai preocupat asa de mult, ideea aceea geniala se degrada treptat sugerandu-mi sa o abandonez. Am reusit sa revin asupra ei.

Entuziasmul inceputului.Cred ca primele doua-trei pagini le-am scris pe nerasuflate, mana pur si simplu imi zbura. Cand, in sfarsit, m-am oprit am facut gigantica greseala de a reciti. Binenteles, “o catastrofa totala”, “unde naiba mi-a fost capul?”. Trebuia sa recunosc ca unele fraze chiar aveau logica si imi pareau interesante, dar, integral, rezultatul nu avea perspectiva.

Termen limita : mai bine de o luna. Ma linistea ideea a mai mult de treizeci de zile. Imposibil sa nu termin mai ales ca era pentru o cauza buna ; progresul meu in acesata materie. Oricum timp de doua saptamani am abandonat totul, oarecum partial pentru ca mai imprastiam cate o fraza doua pe vreo foaie.

Clipa decisiva. Ma simteam inferior, fara ambitie si incepusem sa ma complac in situatia data. Insa eram atent la tot ce se petrce in jurul meu, asa ca o discutie banala despre vointa, daruire si alte cateva virtuti, m-a facut sa realizez ca pot face mai mult, daca imi doresc cu adevarat. Cert este ca m-am pus din nou pe scris.
Am zis ca e bine sa termini totul intr-o zi ( sa se inteleag : scrierile mele sunt de mica intidere), sau macar sa schitez portretul “povestii” inainte de a renunta. A fost cam greu sa regasesc starea primelor pagini pe care le-am scris, dar mi-am revenit. Si cum sunt o fire imprevizibila, binenteles ca ideea s-a transformat brusc intr-o alta. Nimic nu mai avea conturul a ceea ce intentionase a fi. Nu stiu daca era mai bine, asta imi dicta constiinta atunci.

Amanarea. Nici in seara respectiva nu am facut foarte nulte progrese, pofta de scris disparea cuvant cu cuvant, insa facusem un fel de juramant : sa scriu macar o fraza zilnic ; poate ajungeam undeva. Spre surpriza mea ziua urmatoare a fost extrem de profitabila, mi-a oferit chiar si finalul.

Framantarile de sfarsit. Nu era gata, era necesara recitirea, corectarea, misiuni ingrate fara cea mai mica indoiala. Parcurgerea textului pentru prima oara a dat verdictul asteptat : departe de a fi macar o “chestie” buna de citit. Ma consolam cu gandul ca este abia a doua incercare de a scrie si ca fiind incepator sunt intr-un fel scuzat. Eram totusi fericit ca am dus ceva la bun sfarsit. Asta era practic obiectivul principal, asa ca : MISSION ACOMPLISHED.