E toamna,vintul cel zglobiu îmi răscolește frunzele amintirii și-mi aduce pe cerul ochilor cîțiva nourași de ceață.
Lacrimile nourilor ne uda parcă am face o baie în balta sufletului nostru.Ce se chinuie cu frigul din inimile oamenilor ce sa lasat odata cu venirea celui mai frumos anotimp, care, a aurit dealurile și cîmpurile acestei minunate țări.Păsările încep sa cînte doine de îndepartare,înstrăinare,ele se strîng în cîrduri mari ce-și așteaptă clipa plecării în țarile calde ale globului.
Fluturașii galbeni-ruginiți cad la pămint în ritmul unui vals al morții, astupînd drumurile care duc spre școlă.Copii merg prin acele frunze moarte care cînta un marș ce vestește venirea iernii.Nourii cenușii ce fug zbughind ca un fulger pe cerul imens.