Din așternuturile de frunze verzi se ridică scâncete șoptite, rarefiate de crengile încârligate ale cerului. Soarele își uită raze răzlețe adăpostite la rădăcina copacilor împovărați de mușchi și liane suspendate… scâncetele converg în gemete întretăiate de respirații tremurânde, iar aerul se înfioară de parfumul frunzelor pastelate într-un roșu vag,- sângeriu… deasupra se aud zbateri haotice ale micilor păsări ce își vizitează cuiburile din înălțimi, sfidând în zborul lor parfumul norilor de soare revărsați fugar către adâncimi. Din așternuturile de frunze se întrevăd zbaterile spasmic încordate ale picioarelor arcuite circular, de parcă între ele s-ar fi încadrat cea mai de preț senzație pe care norii ar fi putut-o plânge deasupra nisipului umezit al deșertului… și totuși jungla încadra gemetele cu vegetația ei salbatică și nuanțele tari, parfumate de picăturile florescente de culoare și amor.
La capătul zecilor de secunde ce se succedau nebune sub ploaia zbaterilor aripilor de deasupra, o soaptă mărginește corpul orgasmic al gemetelor, întretăiând încordarea cu strigăte sfâșiate de ecouri… de parcă ceva în foșnetul frunzelor s-ar fi rupt sub ploaia de frunze dezmierdate de adieri tot mai calme…
“Te iubesc !” se întrezărește printre lacrimi ce umplu spațiile umede dintre cele două corpuri îmbrățișate în adâncimea pădurii… palmele prelungesc contactul lipicios al șoldurilor ce își scurgeau încă vibrația în rezonanța lor armonic adăugită minutelor de încordare. Vocea răsună atât de feminin încât umbra de deasupra părea să se scurgă istovită pe suprafața ei palpabilă.
Crengile trosnesc în înălțimi cu încordarea lor anticipată și își lasă frunzele să se scurgă în vânturile apusului. Nu par să audă șoaptele ce se succed în valuri printre chicote răzlețe și sfidător de inocent pictate la rădăcinile lor scorțoase… se năpustesc cu un calm nepăsător în mișcarea lor statică de deasupra, de parcă în adâncimea de dedesupt ar fi rămas doar foșnetul vegetației atât de verzi pe care ultima ploaie o înmiresmase cu parfumurile înțepător-amețitoare ale înserării trandafirii…
“Ce bine miros sânii tai, iubito” se întrezărește o șoaptă răgușită și istovită sub o rază căzătoare de soare ce colora pielea trandafirie de la baza sfârcurilor ce zgariau palma umbrei ce le dezmierda în curgerea ei apăsătoare… un chicot jucăuș acoperi umbra cu o zbatere imprevizibilă, iar șoldurile își inversează succesiunea în așternuturile răscolite de frunze.
“Spune-mi că mă iubești.. și că noaptea asta mi-o dăruiești cu fiecare picătură… spune-mi ca iubești încă inocența sânilor mei, și te scalzi în ochii mei precum o luntre alunecând pe o apă lină… spune-mi că aluneci în mine… fă-mă liniștită și iubește liniștea pe care o găsești,- nezdruncinată,- înăuntrul meu… spune-mi…” iar vocile se scufundă tăcute în apăsare.
Trupul feminin al vocii se lasă surprins și aruncat de brațele surprinzătoare ale umbrei de sub ele, iar apoi gem sub apăsarea acesteia. Liniștea revine într-un zâmbet înmiresmat de răsuflarea de deasupra, ce adulmeca fiecare spațiu dezgolit de părul ei răvășit… buzele atât de tăcute ale umbrei se preling pe gâtul femeii răvășite, lăsând părul să le scalde atingerea, coborând apoi între sânii rotunjiți de surprindere și răvășiți de tremurul coapselor în care răsuflarea se adăpostește volubilă și jucauță. Picioarele se strâng, lăsând loc doar buzelor ce-și poartă sărutul înăuntrul lor, coborând mai apoi, pe interiorul umbrit al coapselor până spre genunchii amorțiți de invazia senzațiilor de deasupra. Limba șierpuiește pe pielea netedă a gambelor până se adăpostește între degetele picioarelor, iar de acolo brațele lui puternice cuprind înauntrul lor – ghemuit - tot corpul acela devastat de voluptate și plăcere. Adăpostite din nou în părul ei, buzele își reazemă apăsarea în lobul urechii ei :
“Când noaptea va veni, mă vei avea doar pe mine, ca o umbră ce îți va fi îmbrățișat inocența… vei fi copilă din nou în brațele mele ce îți vor liniști somnul și te vor iubi cum nici o tresărire a trupului tău nu a mai fost iubită vreodată. Când te vei trezi îmi vei asculta șoaptele și le vei urma sensul abandonându-te lor cu întreaga ta ființă,… lăsându-le să ți se scurgă prin vene și să îți irige sentimentele cu prospețimea lor. Spune-mi… mă simți clocotind în tine, mă simți îndragostindu-te de mine cu fiecare pâlpâire prezentă a trecutului orgasmic ce ne învăluie ? mă simți, iubindu-mă, captivată de privirea mea, temându-te și tânjind după adierea mea pe trupul tău ?”
Cuvintele se topesc în murmure de iubire pecetluite cu un sărut. Fusese un vis rece și însingurat la capătul căruia umbra încă mai pâlpâia lăcrimată pe obrajii ei. Fiori feminini se scurgeau din venele despicate ale unei umbre tremurânde,- suspendate în liane, la capătul dintre lumi…
“Te iubesc !” răsună o realizare absurdă,- a nimănui către nicăieri,- ce rascolește jungla cu vibrațiile ei haotice.


Notă : Pecetluit cu un sărut, 6 martie 2006