Armand Tărâță își făcea pantofii cu cremă pe prispa casei. În spatele lui, bunică-su bătea din picioare să-l vadă plecat ca s-o ia și el din loc. În mintea bolnavă a bătrânului se derula de vreo câțiva ani același scenariu; el era Antonescu, iar bătrânii care se adunau la primărie din diverse nevoi sau motive, erau soldații. Un lucru era în neregulă cu scenariul lui, în loc de soldați îi numea pensionari. Ca atare se plimba de colo colo prin sat și cand apărea căte unul striga din toți bojocii; ,,pensionari, vă ordon! treceți Prutu'!!''
Armand îl cam pusese la punct cu plimbările în ultimul timp. Avea și el povestea lui, pe care oamenii din sat o mai modificau pe alocuri, dar totul începuse când îl dăduseră afară din poliție, pe motiv că avea burta prea mare pentru un agent de ordine și devenise inutil la urmărirea infractorilor, având în vedere că Daciile rămâneau mai mereu fără benzină și urmăririle se făceau mai mult pe jos.
Apoi urmase tentativa eșuată de căsătorie cu Sofica, fata lui Onete, fost boxeur. După două săptămâni alături de Armand, fata fugise la tac-su' și tot satul știa că Armand, când se pregătea de vreo partidă de amor, începea să repete ca o flașnetă; râzi, râzi, râzi....
Biata Sofica se încumetase să-l întrebe o dată;
- Dar ce motiv am să râd?
Iar el i-a răspuns cu un zâmbet terifiant:
- Fa nu ma face sa`ti dau motive sa plangi!!! atât.
Termină de făcut pantofii, îi încălță și o porni spre cârciuma lui Fane Spălăcitu', poreclit așa după culoarea ochilor lui de scrumbie fiartă.
- Hai noroc, Armande!
- Salut Fane, o coke, please!
- Ce mai faci vere, nu te mai vede omu' dăloc, ai găsit de lucru?
- Da...
- Nu mă-nnebuni! unde?
-Sunt un con de brad, stau pe pământ și aștept nemurirea.
- Mișto! să mor io. Și ce mănânci?... că văd că boileru' tot mare e.
- Artă... artă în stare pură.
- Moooaaamă! de unde o iei bă?
-O să aflați voi cât de curând, lucrurile sunt în plină schimbare, veți auzi de mine in scurt timp! Furius si greemlynșii sunt aproape!
De-afară se auzi vocea hodorogită a lui nea Sandu;
-Pensionari, vă ordon! treceți Prutu!!!
-I’auzi mă pă tac’tu mare ce-i dresează, făcu Fane, lustruind un pahar.
Armand se trase lângă tejghea și-i făcu semn lui Fane cu degetul arătător să se-apropie, asta fiind o reminescență a vremurilor când, polițist fiind, îi intimida pe suspecți.
-Fane, fii atent aci’ la mine, mă duc la Calafat să-mi trag computer… și-i făcu cu ochiul.
-Păi dă unde ai bani, că la mine nu plătiși dă fro trei luni , așa?....
-A luat ăla bătrân reciprocu’, las’ că dacă rămâne îți dau și ție. Mă Fane, alta e chestia; habar n-ai ce să-ntâmplă mă în lumea internetului! Phuaaai! ie teroare.
-Adică ce să să-ntâmple mă Armande? c-am auzit și io, cică că ie gagicili puhoi mă, pozate sexi cum îi place ochiului dă șmecher.
-Treaba e mult mai ca lumea, Fane. Poți să vrăjești cu ele, direct și dacă ești ciumeg le iei număru’ din prima.
-Cum frate să le iei număru’? poate să-l dai, dar unde, în calculator?
-Telefonu’ bă secule! După aia vorbești de câteva ori cu ele, le atragi la cuib și asta e toată vrăjeala.
-Păi tu la cuib îl ai și pă tac’tu mare. Când le-o ordona ăla să treacă Prutu’ zboară îndărăt.
-Lasă mă, că moșu’ e mai mult pă drum, nu mai prezintă el sintome dă interes la femei.
-Da’ cu internetu’ ăsta cum faci, că pă la noi nu e așa ceva? aruncă Fane bomba.
Armand îl sfredeli până-n adâncul ochilor lui spălăciți pe Fane. Asta era metoda de hărțuire.
-Unde am lucrat io mă Fănele?
-La Poliție Armande…
-Și tu crezi că-n Poliție îi selectează ca să-i aleagă pă toți proștii? Băăă! Dacă eram prost muream dă foame!
-Păi și-atunci dă ce te-au dat afară? zâmbi Fane cu subânțeles, semn că metoda de hărțuire nu mai dădea randament.
-Știam prea multe, mă! D-aia! Las’ că vezi tu cine e Armand după ce vin dă la Calafat. Mie nu-mi stă în față un prăpădit dă internet când îmi pun ceva în cap.