hangiul: cine e la ora asta drumeț de noapte și ce dorește ?
călătorul: ce doresc toți drumeții ...
hangiul: popas? mâncare? băutură?
călătorul: liniște, caldură ...
hangiul: bine-ai venit, hangiță călătoare spre sufletul meu.
cât fost-am eu oaspete la popasul tău, m-ai omenit.
acum e rândul meu să te primesc cu căldură.
liniște? om mai găsi!
călătorul: bunătatea ta îmi smulge un zâmbet ...
hangiul: l-oi folosi ca plată și dacă ai venit și te-ai făcut intrată, căldură fiind și liniște în han, poruncă dă-mi să știu ce-ți mai dorește sufletul!
călătorul: apa
hangiul: apa vie?
călătorul: apa sufletului tău ...
hangiul: lacrimi poate date de bucuria regăsirii ...
călătorul: chiar vroiam să intreb dacă sufletul tău păstreează lacrimi și de ce ...
hangiul: n-am apucat să-ți spun, la mine în hanul pentru oaspetele de suflet care ești, e o vorbă ...
călătorul: o vorbă poate de bun venit?
hangiul: nu domniță! vorba asta spune că lacrima e nudul fericirii;
e o vorba de-a mea pe care numai și numai la cei foarte dragi le-o spun.
călătorul: ce vorbe îmi picuri în suflet străine... cine ești tu?
hangiul: cerut-ai apă și ți-am dat ...
călătorul: cum de m-am oprit din drum chiar sub privirea ta?
hangiul: la setea ta, doar eu puteam raspunde ...
călătorul: și cine-a hărăzit această faptă? să fie cerul?
hangiul: întrebi cine a rânduit popasul tău ?
e tot cel care te-a îndemnat la drum!
călătorul: pornit-am în cautarea fericirii eterne...
hangiul: și te ghida vântul, și te grăbea arșița soarelui, și te răcoreau doar adieri de albastru ...
călătorul: iar inima-mi cânta în vreme ce străbatea culorile spre seninul visat ...
hangiul: da, pentru că drumul și căutarea ta nu se măsoară-n pasi, cu cu un singur dor și unde începe să cânte inima, ți se înseninează chipul și sufletul ...
călătorul: noaptea se scurgea pe ochii-mi obosiți de căutare, cu teama că nu va întâlni dimineața...
hangiul: dar licăr de stele te-ndrumă spre locul în care odihnă egală cu a soarelui vei găsi
călătorul: lumina pare pustie și adâncește teama de-a nu găsi pacea ...
hangiul: când frica ți-e prea aspră, drumeț însetat de albastru, încrede-te în cel ce-ți apare în prag și lasă-l să te poarte spre ghizdul fântânii, unde răcori din adâncul pământului îți vor limpezi ochii încețoșați de căutări ...
călătorul: dar oboseala drumului se întregește în trupul meu prea gol de împlinire, iar umbrele fredonează izbanda...
hangiul: și de-i așa, fă-l să-și adune brațele ca barcă și lasă-l să te poarte pe marea iubirii lui sub clar de lună!
călătorul: oare este loc pentru mine în această primăvară?
hangiul: primăvara-i facută drumețule, din răsaduri.
aveai sufletul uscat!
ai primit sămânța iubirii udată cu apa adâncurilor și iată lăstarul care va înmuguri.
ori nu-i primăvară strălucirea privirii?
călătorul: ochii mei poartă nădejdea unui răsărit de speranță ...
hangiul: de vei căuta cu grijă, vei știi unde se află casa soarelui.
iar dacă te vei împresura de răbdare, nici un munte de tristețe nu mai poate ascunde la infinit răsăritul.
călătorul: ce taină vine dinspre tine, străine... iluzie să fii tu? sau casa?
hangiul: eu sunt hotarul către casa ta, călătorule!
ai rătăcit amăgită de stele palide care au pâlpâit doar clipite ...
te-au întârziat poate luceferi cu iluzii ...
dar la hotarul din mine te-ai întâlnit cu adevărata lumină, cea a iubirii dătătoare de viață.
călătorul: atunci cântă! cântă pentru mine lacrima vântului și visul stelelor! lasă-mă să știu că tu ești...
hangiul: întâi am să-ți redau strălucirea privirii.
apoi, iți voi mângâia părul cu raze de foc ...
îți voi rumeni buzele cu răcoarea apei ...
te voi odihni pe pat de flori dintre ierburi uscate de rouă ...
și îți voi înveli trupul cu adieri din șoaptele mele ...
te voi veghea cu înțelepciunea cântărilor murmurate din suflet ...
și mai ales, te voi trezi în dimineți nenumarate cu sărutări ...
călătorul: dar melodia inimii mi-o vor șopti zorii? cântă-mi prin sunetul râului și prin freamătul florilor cum mă sperai...!
hangiul: spre zori am să te farmec cu murmur de ape amestecat cu arome de flori schimbate-n iubire, iar tu vei uita sub vraja ei de stelele visate și luceferi, căci pentru tine, diminețile vor veni de azi de la un singur soare!
și ține minte de acum ne calatorule: nu oamenii-s făcuți pentru soare, ci soarele pentru oameni !
și eu, mai ales cu trudă, te-am ales pe tine!
călătorul: căutarea mea a îngenuncheat în fața porții tale... alină-i povara cu glasul tău
hangiul: îngenuncherea ta nu-i umilință, ci doar popas de rugă!
iar glasul ce-l vei auzi mai întâi va fi al inimii tale!
abia la urmă voi rosti și eu răspicat: bine-ai venit călătorule în casa mea, care va fi și a ta de acum, ca loc de odihnă pentru toată truda ta trecută și viitoare.
călătorul: depărtarea m-a adus să-ți fiu mângâiere... dar dacă nu voi știi decât să-ți fiu noapte?
hangiul: chiar soarele are locul lui de odihnă, călătorule așezat de-acum la casa lui.
ai să te chemi noapte, doar pentru că îi vei veghea odihna, dar te vei umple de lumina lui cât îi răcorești fruntea cu sărutări și vei purta în urma lui, noi poveri de viitor în tine
călătorul: îți aparțin străine din clipa în care a înflorit în jurul meu taina că doar tu poți fi sălaș manunchiului de suflet care mai sunt ...
hangiul: sufletul ți l-am primit de la hotarul meu călătorule și l-am închis în scrinul inimii mele, iar trupul ți-l ferec cu țesături de alint din care să se croiască doua odrasle, luceafăr și lună, care ne vor alunga monotonia iernilor ce vin ...
călătorul: ia-mă și lasă tăcerea să fie veșmânt pentru trupurile noastre despărțite de prea multe anotimpuri...!
hangiul: te iau și mă presar peste tine cu toate arșitele mele ...
călătorul: doar așa, pentru tine, voi naște nemurirea ...