Profesoara de Geografie
Amintire din Școala Generală nr. 2 Cisnădie, județul Sibiu


Șase ! - Vine profa de geo, strigase o colegă de clasă, către noi ceilalți elevi, care așteptam cu emoție începutul orelor de Geografie, cu noua noastră profesoară.
-Bună ziua ! bună ziua ! repetase o domnișoară foarte înaltă, căreia i se dilatase ochii, după ce își făcuse apariția pe ușa clasei.
Bineînțeles, că salutul nu a fost auzit, decât de doi, trei, elevi mai liniștiți, care asistau la toată agonia din clasă.
Pe vremea aceea, în clasa noastră erau aproximativ treizeci și șase de elevi, care o făceau să clocotească în acel moment ca stomacul infernului; gălăgie, copii urcați pe bănci, ca să-și arate personalitatea de la înălțime, haine zburătoare, care spintecau diagonala clasei, țipete, alergătură printre rândurile băncilor deplasate, obiecte căzute, geamuri trântite, într-un cuvânt, parcă eram toți o herghelie de draci neânțărcați. Stăteam în prima bancă din clasă și așteptam nedumerită reacția noii profesoare, ce părea total indiferentă la tot ce se întâmpla în jurul ei.
Domnișoara se așezase liniștită pe scaunul de la catedră, pusese catalogul închis pe masă și foarte, foarte calmă își sprijinise bărbia în mâini așteptând...O priveam pe furiș, cum făcea ,,radiografia’’ fiecărui elev în parte, fără să scoată nici o vorbă, mai bine de un sfert de oră.
Încet, încet, vacarmul din clasă începuse să se liniștească, sau mai bine spus, ne-am atenționat noi copiii unii pe alții, până când se făcuse o liniște deplină. Nici un elev nu își putea explica pe atunci calmul profesoarei, care parcă era stană de piatră, doar clipitul ochilor ei mari, ușor bulbucați, o dădeau de gol că e vie.
Astfel de reacție nu mai văzusem la nici un profesor până atunci și eram foarte nerăbdătoare să văd ce urmează. După vreo zece minute, timp memorabil pentru mine, în care elevi-profesor se studiau reciproc, a început adevărata lecție de Geografie.
Noua profesoară se ridicase elegant în picioare aruncând o privire generală peste clasă, mulțumită, că toate lucrurile sunt la locul lor și după acele lungi minute de așteptare, începuse în sfârșit să ne vorbească:
- Mă numesc Georgi Elena, sunt profesoară de Geografie.
- De azi înainte vom parcurge împreună această materie deosebit de frumoasă, la care să nu îndrăzniți să lipsiți, să întârziați sau să veniți cu lecțile neînvățate...
În fața noastră, a elevilor, își etala personalitatea puternică o tânără foarte înaltă, subțirică ca o trestie, o brunetă cu ochi patetici, cu o față foarte asemănătoare cu cea a lui Vlad Þepeș din fotografia manualelor școlare, dar foarte feminină.
Avea părul negru, frumos aranjat, tuns scurt până la baza gâtului subțire și lung ca de lebădă, împodobit întotdeauna cu mărgele asortate cu vestimentația de pe ea și ancorat de clipsuri mari, frumoase și nelipsite de la urechi. Avea o gură mică cu buze subțiri conturate discret, care găsea accente perfecte la tot ceea ce avea de spus;
- Dragii mei copii, de azi înainte, când intru în clasă, să vă găsesc în liniște deplină. Se adresă patetic, nouă elevilor, care o priveam muți de uimire...
- Toți să fiți aliniați frumos pe intervalul dintre bănci, ca să văd imediat cine lipsește și fără alte preocupări, să aud în cor un singur salut.
- Tot ce vă trebuie pentru desfășurarea orelor mele să fie așezat pe bancă până la venirea mea, ca să nu irosim timpul orelor degeaba.
- Tabla să fie ștearsă frumos, harta geografică adusă în pauză și agățată la locul ei, de un elev responsabil cu acest lucru, pe care il voi numi imediat...
- Ne-am înțeles ? Ne-am înțeles ? Repetase intenționat cu tonul schimbat.
- Da ! Am răspuns toți elevii în cor, parcă hipnotizați cu totul.
- Stați jos.
A urmat prezența elevilor și apoi câteva discuții de acomodare cu care ne-a cucerit plăcut pe toți. Orele care au urmat se desfășurau ireproșabil, cu participarea tuturor copiilor într-o atmosferă liniștită, prietenească, care nu cred că a fost uitată de niciun elev, mai ales calitativ.
Toate pretențile acestei minunate profesoare le-am urmat cu toții până la terminarea școlii generale.
Tonul cu care ne vorbea, felul în care ne explica lecțiile și cât de ajutătoare este Geografia sau orice altă informație învățată în viață, legendele povestite suplimentar, cu care voia să ne dezvolte gustul cunoașterii, competiția dintre clase, care ne-a insuflat-o subtil tuturor pe parcursul anilor școlari, au dat roade din plin.
Avea o ținută vestimentară impecabilă, foarte punctuală, foarte exigentă, nu preda niciodată din manual, ne întreba doar titlul lecției care urmează, ca orientare, iar ca să primim un șapte trebuia să știm geografie, nu glumă.
Dar și dânsa cred că era mulțumită de noi elevii, chiar dacă era cam săracă, atunci când era vorba de laude. Simțeam acest lucru, când părăsea clasa zâmbind cu subânțeles.
Îmi amintesc, că într-o zi am întârziat la ora dânsei, fiindcă mi se oprise ceasul deșteptător și pentru mustrarea care mi-o imaginasem că o voi primi, am fugit către școală în rochița de casă, să ajung cât mai repede. Ajunsă în fața clasei, nu îndrăzneam să deschid ușa, tremuram ca varga.
- Ce-i cu atitudinea asta dragă ? Mă întrebase mirată profesoara după ce intrasem cu sfială în clasă.
Cu ochii în lacrimi, transpirată, cu respirația sugrumată de fuga care am tras-o până la școală, am încercat să-mi justific întârzierea și lipsa uniformei.
Acea rușine o simt și acum.
- Vedeți copii, cum se strică o oră frumoasă pentru o elevă întârziată? Exemplifică mai departe profesoara...
Îndreptându-mi ochii spre clasă, am văzut figurile mustrătoare ale colegilor mei, care râdeau de mine și mă degradau dișciplinar, fiindcă am stricat reclama clasei, care abia ne-o construisem.
- Ce zice clasa ?
- O iertăm ? Întrebă grav profesoara...
Copiii bâjbâiau, nu voiau să de-a un răspuns nemulțumitor, care să o supere pe tovarășa.
La un moment dat, profesoara se apropie încet de mine, mă privi fix în ochi, ca un psiholog și mă întrebă:
- Nu minți?
- Nu, am răspuns sinceră.
- Bine, treci în bancă.
- Să fie pentru ultima dată când întârzii, spuse accentuat, ca să-mi intre bine în cap și mă îndemnă să i-au loc în bancă.
Am mulțumit cu respect printre lacrimi de bucurie de data aceasta și apoi, ora a continuat normal fără alte probleme.
Vă întreb ? Pot fi uitați astfel de profesori minunați, care aplicau norme de educație explicativă cu fiecare ocazie ivită și metode de învâțătură după lozinca lui Lenin :
,,Nu știi, te învățăm,
Dacă nu poți, te ajutăm;
Iar dacă nu vrei, te obligăm’’
Cu astfel de profesori am avut norocul să învăț în școala generală.
Profesori despre a căror amintire am multe de povestit, spre mândria mea și curiozitatea celor interesați.
Un singur lucru vreau să punctez în mod deosebit;
Elevii sunt niște spectatori foarte sensibili în fața profesorilor urcați pe podiumul clasei. Dacă aceștia sunt percepuți de elevi ca fiind superficiali, cu o ținută neadecvată, mai puțin pregătiți și dezinteresați de obligația lor profesională, nu vor avea nici o șansă să se facă înțeleși și respectați.
De aceea în prezent, sunt atâtea probleme nerezolvate în multe școli din țară. Iar, în ceea ce privește educația, ea ar trebui începută mai întâi cu părinții elevilor, prin cursuri de reciclare și apoi cu odrazlele lor, mai puțin vinovate de felul cum au fost educate și cum percep manierele de viață.
Mulțumesc tuturor pentru ceea ce sunt.
Cu mult respect și recunoștință pentru toată elita învățătorilor și profesorilor mei dragi și nu în ultimul rând, tuturor celor care își merită pe deplin aceste nume respectabile.


09-06-2007