Tu singur ești departe...singurătatea doare...departe sunt și eu de tine. Aș vrea să te-ntâlnesc și plâng că nu se poate...!Când dimineața în zori deschid fereastra, ca să admir un răsărit frumos de soare, brațele le ridic cu disperare...visând că zbor ușor ca pescărușul înspre malul mării! Iar când peste deșert se lasă înserarea și soarele roșu în apus se stinge, închid fereastra încet cu întristare iar inima de doruri grele mă duce cu gândul acolo unde nici nu-mi imaginez că aș putea fi...! M-ai întrebat, de-am ascultat vreodată ploaia, sau dacă am privit-o sărutând pământul...Dar eu te-ntreb, tu vrei să știi cât de mare mi-e durerea? M-ai întrebat dacă vreau să-mi fii pământul...iar eu să-ți fiu o ploaie repede de vară. Pământul este mult prea greu...și ploaia-i mult prea rece-n nopțile fierbinți de vară! Când ploaia rece, vara picături trimite pământului înfierbântat de soare, o cuprinde cu brațele-i de aburi, iar ploaia piere când picăturile îi soarbe! Tu poți să-mi fii frumosul curcubeu pe bolta albastră...senină...eu vreau să fiu o stea pe cerul tău...și nu o ploaie rece...repede de vară...ca să nu cad...ca să nu plec...ca să rămân acolo...într-un colțișor al sufletului tău...și tu să mă încălzești cu lumina ce o emani din culorile ce te cuprind...!!!