agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3367 .



bulevardul Gran Via
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Alberto M. Popesco ]

2007-06-23  |     | 



Ficatul meu se odihnește pe măsuța de sticlă. Cuțitul albastru zace aruncat lângă fotoliul de pluș.
-Știi, pe mine mă cheamă Sisif?!
-Și pe mine Ada.
-Poți să-mi dai un pahar cu apă? Te rog frumos.
-O întrebare: de ce ai aruncat cuțitul albastru pe jos?
-Adu-mi apă, mi-e sete groaznic. Și după aceea o să-ți răspund la toate întrebările din lumea asta.
-Sigur? Promiți?
-Da. O să-ți răspund.
Robinetul se deschide cu zgomot, apa lovește fundul paharului cu putere. Simt cum cancerul se ascunde în celulele noastre precum copiii maltratați de tați vitregi. Se observă lipsa unui bisturiu îndemânatic în tot acest cotidian subtil și sângeros. Ada fredonează o melodie stupidă. „Taci!”... am crezut că am strigat la ea. Nu am strigat, sunetul s-a oprit în laringe și s-a repezit cu zgomot înapoi spre esofag. E o melodie idioată, nu știu de ce o cântă. Caut din priviri cuțitul albastru. E la locul lui. Știu cu precizie matematică care vor fi pașii mei: 3 spre fotoliu, 5 spre Ada, doar unul spre moarte. Și apoi liniște, liniște totală. Nici un sunet, nici o melodie stupidă nu mai imi va obosi imaginația. E liniștea pe care o poți cumpăra doar prin uciderea unui vis. Geamul se deschide cu zgomot, cineva strigă pe stradă „Hai mă! Hai, ce mai stai?! Nu vezi că e târziu?!” Inspir-respir, încer să uit că sunt 9 pași până la moarte.
-Deci, de ce ai aruncat cuțitul albastru pe jos?
Distanța dintre mine și pahar se micșorează constant. Simt distanța. O pot atinge. Ada mă privește îngrijorată.
-Ce e cu tine? Þi-e rău?
-Ha-ha! Ce-ți veni?! Nu mi-e rău. Te tog, nu mai cânta melodia asta, mă stresează.
-Da’-mi place!
-Nu, nu trebuie să-ți placă. Îți interzic să-ți placă.
-Hei! Mie nu-mi vorbește nimeni așa!
Vomit, vomit cu plăcere bucăți mari de sânge închegat. Măsuța e plină de sânge, tricoul meu albastru e plin de sânge, Ada e plină de sânge, cotidianul e plin de sânge, sânge murdar.
-Bei sau visezi cu ochii deschiși?! Mă înspăimântă privirea ta. Sigur ești ok?
-Scuze, mă gândeam la o plajă însorită, știi, e o plaja superbă în Gijon, se numește San Lorenzo.
-Știu, mi-ai mai spus.
Duc paharul la gură. Beau atât cât să pot evita privirea Adei, privirea ei îngrijorată.
-Serios, n-am nimic. Merci pentru apă.
-Cu plăcere.
Cotidianul se scurge cu plăcere printre noi. Se simte invincibil. Tac. Ada zâmbește.
-Vreau să știu.
-Nu trebuie să știi. Am vrut să fac ceva și am scăpat din greșeală cuțitul pe jos.
-Ce-ai vrut să faci?
-Să feliez niște roșii. Îți plac roșiile feliate mărunt?
-Cred că da.
-Lămurită?! Nu-s un asasin, e doar un cuțit ieftin. N-are nimic special.
-Probabil.
-Ieșim să bem o cafea?
-Da. Stai să mă duc să-mi pun rochița cu buline roșii.
Zâmbește. Pleacă fredonând aceeași melodie stupidă.
-Hei, Ada! Azi nu moare nimeni.
-Știu, mi-o repeți în fiecare clipă!
Când s-a întors spre mine am văzut că are o privire de victimă fericită. Râde veselă, o încântă ideea că o să ne plimbăm de mână pe bulevardul acela plin de copaci și băncuțe mici de lemn, vopsite în verde.
Mă ridic, distanța dintre mine și cuțit scade. Trei, doi, unu. Am cuțitul în mână. În 5 minute o să iasă din cameră fredonând melodia aia stupidă, bâțâindu-se în rochița aia sexy plină de buline roșii.
-Ești gata?
-Da!
-Hai!
Nu mai e nimeni pe stradă noastră îngustă. Toți asasinii au ieșit la plimbare pe bulevardele largi pline de băncuțe mici și verzi ținându-și victimele de mână. Victimele zâmbesc, e o lume minunată.

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!