Cucoșul vestise o nouă zi - V

Într-o bună zi sosi o scrisoare...
Adresa trimițătorului era indescifrabilă.
Ionel dechise scrisoarea cu plictis.
"E, probabil, iarăși ceva de la vreun admirator, sau de la vreun manager care vrea să mă ia sub "obălduirea" sa", gîndi.
Scrisoarea era, însă, de la soția pugilistului decedat pe ring.
Fără să știe cineva, Ionel îi trimitea odată pa lună o sumă substantială și îi făcuse și o asigurare de viață în favoarea celor doi fii ai ei.
Totul era în anonimat prin intermediul unui avocat din Capitală.
Cu soția pugilistului nu vorbise niciodată.
"Ionel dragă", scria în scrisoare.
Cînd m-am măritat cu Georgel el era, deja, pugilist profesionist.
Meseria asta a lui nu mi-a plăcut niciodată, dar l-am iubit și am acceptat-o.
Un prieten de-al lui, pugilist și el, este astăzi țintuit într-un scaun cu rotile.
Nu m-am dus niciodată ca să-l văd pe Georgel boxînd în meciurile lui.
Stăteam acasă și mă rugam pentru el.
Știam doar foarte bine ce i s-ar putea întîmpla. Tot așa și adversarilor lui...
Bine înțeles că Georgel știa și el...
Domnul a dres și a făcut.
Dumneata nu ești vinovat.
Cu bine,
Maria.

PS: știu că dumneata îmi trimiți suma lunară, deși avocatul nu mi-a spus nimic asupra identității trimițătorului. O pun deoparte și nu cheltuiesc nimic din ea..
Nu am probleme financiare, căci Georgel avea asigurare de viață și eu mai și lucrez. așa că, zău, deși apreciez mult gestul tău, nu-mi lipsește nimic, financiar vorbind...
M"

Din acea zi toți văzură o schimbare în bine la Ionel.
Se întorseseră vremurile bune.
Ionel zîmbea..
Dina fusese prima care simțise transformarea.
"Da, Dina dragă. Mă simt bine", îi spuse Ionel.
Acum Ionel începu să-și caute cu sîrg o ocupație.
Veni Primarul satului cu propuerea de a deschide un curs de pugilistică pentru copiii satului, dar Ionel refuzase...
Să sculpteze în lemn, acesta îi era dorința.
În decursul anului care trecuse de la ultimul lui meci se rugase cu aprindere Maicii Domnului să-l absolve de păcatul lui.
Maica îi apăruse nu odată în vis spunîndu-i că acest păcat al lui ține mai mult de cei muritori decît de Împărăția Cerului și scrisoarea soței decedatului pugilist făcuse treabă bună.
Ionel hotărî să sculpteze ceva asemănător statuii lui Michelangelo din Basilica Sfîntului Petru din Vatican.
Ionel studiase nu odată acest grup. La început cu pioșenie, tristețe și admirație, dar mai tîrziu și cu ochi de artist.
Maica Domnului îl ține pe Iisus pe genunchiul drept ridicîndu-i puțin capul și de aceea corpul Ei înclină sub povară în direcția opusă. Ochii Ei sunt închiși și durerea Ei este interiorizată.
Ce o fi gîndind Maica?", se întrebase nu odată Ionel.
"Este Ea, oare, supărată pe Domnul Dumnezeu?. Nu, căci știa bine care e menirea fiului Ei. La mărire fusese destinat și Ea, o biată muritoare, ce ar fi putut face decît să-l aducă teafăr la ziua proorocită?".
Ionel hotărî că statuia lui va fi făcută dn lemnul unui măslin, același soi de lemn întrebunțat la construirea crucii pe care fusese răstignit Iisus, dar un astfel de copac nu creștea în pădurea satului.
Ionel plecă în Israel și întrebă de Valea Măslinului. Pasă-mi-te din acel loc fusese doborît acel măslin. Acolo se află astăzi o Mănăstire ferecată pentru orice vizitator, dar Ionel bătu cu îndîrjire în poarta de stejar pînă ce un călugăr de acolo deschise un geamlîc mic, întrebîndu-l care este motivul marei zarve.

Va urma.