Gândurile mele rătăcesc aiurea, iar sufletul colindă și el prin lumea largă, undeva deasupra munților, undeva departe de luminile care-au împânzit orașul, departe de zgomotele care-ți străpung urechile...departe de frigul care-ți inundă trupul și te face să tremuri...Privirea aleargă neobosită, cercetând fiecare colțișor de stradă, fiecare rază de lumină, fiecare persoană care-mi iese în cale...aleargă...căutând liniștea, îmbrăcată în haina ei de iubire...căutând încrederea, pierdută, redescoperită și iarăși pierdută cu ceva timp în urmă, într-o zonă neștiută...căutând frumusețea într-o lume plină de măști și de ură...o lume care aleargă cu râvnă după tot și toate mai puțin după fericire...frumusețe și iubire...Nădăjduiesc că voi găsi fie doar și o fărâmă din ceea ce caut...îmi caut aripile cu care zburam departe de lume în momentele în care aerul apăsător al răutății...nepăsării și urii mă obosea...îmi caut clipa de liniște în care puteam să opresc timpul în loc...în care urâtul se transformă tot în frumos...clipa în care puteam să mă bucur în tihnă de tot ceea ce-mi mângâia și alina sufletul...mă caut pe mine...încercând să mă redescopăr în fiecare persoană pe care o întâlnesc...în fiecare loc pe care-l colind...fiecare floare pe care o admir...
Și m-am descoperit ca fiind doar o rază a soarelui...care a învățat să dăruiască iubire acelora ce știu să cânte de la asfințit și până la răsărit, dar am învățat să mulțumesc fiecăruia în parte. Eu vreau să încălzesc sufletele celor care doresc să primească adevărata iubire pentru că ea există și...fără răbdare, înțelegere, cântec, poezie, zâmbet, durere...nu vom descoperi adevărata iubire.
Sunt pata albă din fereastra, un ghemotoc trezit la viață...lumina care cere minunata frumusețe a liniștii în libertate. Mă vedeți?... Cea de acolo sunt eu și vă fac cu mâna ca să mă găsiți mai ușor. Mă ascund după fiecare copac și cânt o serenadă...Nu v-am spus? Știu să ciupesc fiecare coardă a unui instrument muzical, ca să vreți să trăiți fiecare cântec de iubire. Am descoperit cântecul care mângâie iubirea din sufletul meu. M-am aplecat după cel mai frumos vis al meu și am adus la suprafață zâmbetul sincer al omului ce vrea să iasă din necunoscut și să se bucure de adierea vântului...de razele soarelui...de cântecul păsării libere ce vi se așează pe umeri și cântă doar pentru voi. Doar voi o puteți auzi...doar voi o puteți înțelege...Glasul ei vă roagă să nu plecați de lângă ea și să o lăsați să vă povestească...căci povestea ei așteaptă frumusețe...cuvinte fără pată...cuvinte care să-i acopere prezentul. E cea mai frumoasă răzbunare a sorții de care vă bucurați.