Am constatat că un sentiment pur te poate purta pe aripi de vis continuu și îndrăzneț...pe culmi de sentimente noi...frumoase....puternice....Oare nu-i așa??!! De ce atunci când simțim pașii amorului, încercăm să ne ascundem după o perdea critică cu noi înșine?
Iubirea este cel mai sacru sentiment pe care omul este destinat s-o trăiască. Atunci când iubești, întreaga ființă ți-este răscolită. Atunci când ești iubit știi că universul întreg îți aparține, știi că acolo undeva...o inimă bate pentru tine. Căldura ce-ți încălzește sufletul ar putea topi chiar un ghețar...trăiești doar pentru cel pe care îl iubești. Însă de multe ori rămânem săraci și durerea ne doboară când o iubire moare. Nimic din lume nu-ți trebuie, decât acea minune răsărită la tine în suflet....dar...nu mai este. Pustiit, te târăști prin viață căutând ca însetatul rătăcit în deșert, o oază cu apa vitală. Totuși...așa cum este creat, omul are darul de a se regenera, de a învia din propria durere. Atunci ..zorii unei iubiri noi aprinde flacăra în pieptul care dorea să fie străpuns de mii de cuțite pentru a uita. Dragostea te învăluie și dă viață în sufletul pustiit și totul se preface într-o nouă viață. Așa-i iubirea...și dulce ...și amară...
Oricine poate spune că iubește sau că a iubit. Atunci cum se stinge dragostea...iubirea...când ea se află în inima și în sufletul fiecăruia din noi? Atunci când iubești nu ceri...atunci când primești dragoste o dai înapoi de două ori mai mult. Nu te întrebi dacă iubești mai mult sau mai puțin. Nu te aștepți la nimic de la cel pe care îl iubești. Iubești și atât. Nimic nu poate înlocui acest sentiment. Este al tău, ar trebui să fii fericit că iubești. Poți iubi în așa fel încât să dai libertate...să dai timp...să dai viață...să dai înțelegere. Poți iubi fără să întrebi nimic și fără să ceri nimic. De ce să ceri, dacă iubești? Poți să iubești OMUL doar pentru că este OM? Să iubești viața din el, felul în care merge, felul în care vorbește, felul în care îți arată că ești totul pentru el. Poți să iubești în așa fel încât să nu te iubești și pe tine. Toți căutăm povestea de iubire...și dacă o găsim, o ținem doar pentru noi și nu o spunem mai departe. Ne e bine când suntem iubiți...ne e bine când suntem îndrăgostiți...NE ESTE BINE DOAR NOUÃ celor care simțim toate astea și atunci de ce nu putem să iubim fără limită, fără cerințe, fără a judeca, fără reproș.
Dragostea îți umple inima...îți umple sufletul...te face să visezi...te face să zbori prin altă lume în care nu poți ajunge decât dacă iubești. Să fii mai tandru, să nu-i rănești sufletul minunat, să ai dorința să mergi mai departe...Să vrei să poți visa la acea persoană din viața ta care te iubește care te dorește atât de mult...De ce oare atunci când iubim putem fi altfel, atât de optimiști...încât avem senzația că toată lumea ne aparține și simțim chiar un soi de dragoste pentru toți...dar de ce numai atunci?! De ce anumite sentimente se înfiripă în sufletul nostru transformându-le din boboc, cu fiecare clipă ce trece, într-o minunată floare...o floare ce ai dori să nu moară NICIODATÃ...o floare...numită...IUBIRE??!!...