Mă cert cu ploaia... cu picurii ce vor să-mi atingă fruntea...cu sufletul meu mă cert... Se dă o luptă pe care n-ai s-o înțelegi. Nu mai plâng...Marea a secat furându-mi toate speranțele să mai pot găsi...măcar una...De unde să mai iau o lacrimă? Am nevoie...!!! Ochii cer purificare spre a străluci...da...cer lacrimi....dar de fericire...pentru a se putea exprima în frumusețea lor...pentru ca ploaia să spele de pe obrajii luminați...cuvintele duioase ce au fost șoptite printre picăturile de ploaie...cuvinte ce au curățat tot ce a fost întunecat...Nu ai să-mi împrumuți o lacrimă?! Mi-e dor de dragoste...de iubire...și mă cert cu ploaia...pentru că nu a vrut să-mi dea și mie din lacrimile ei...pentru a arăta că și la mine poate poposi dragostea...și la mine fericirea se poate instala...I-am făcut loc...am alungat toate clipele neplăcute și mi-am strâns bine...trecutul...Nu l-am aruncat...l-am încuiat ca să-mi dea voie să pot participa la ceea ce a mai rămas din viață...cu multă speranță...și cu toată dragostea pe care o mai am în suflet....